Sigmund Freud disprețuia ființa omenească (III)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 31, 2022

Sigmund Freud disprețuia ființa omenească

 

Freud a ţinut să ne croiască pe toţi după acelaşi tipar. Omul însă nu suportă aşa ceva, nu poate trăi cu botniţa pe figură. Consideraţi în mod individual, fără a aprofunda lucrurile, ne-am putea închipui că suntem conduşi de ten­dinţe instinctive, ce s-ar reproduce auto­mat, pentru toţi. Considerând însă oamenii ce caracterizează un ansamblu de indivizi din diversele epoci, totul se schimbă, diversi­tatea infinită a fiinţelor omeneşti pare luminoasă, convin­gă­toare. Cum am putea înţelege şi explica atitudini şi sentimente atât de dife­rite printr-o singură cauză: instinctul sexual?

Iată omul de Cro-Magnon, înalt, ţeapăn, bine construit, muscula­tură atletică, acoperit cu tot felul de piei de animale. Iată-l surprins de un fioros machairodus[1] cu dinţii ca briciul. Trebuie să se apere pe sine, să-şi protejeze familia. Abia a apucat să rănească teribilul animal cu suliţa, că dihania e pe el. Luptă corp la corp. În vreme ce omul, cu mâinile-i puter­nice, prinde animalul de beregată, acesta îi crestează dosul şi braţele cu ghiarele. În ciuda durerii şi a rănilor grele, omul continuă să sugrume animalul. Omul moare, dar fiara sălba­tică este şi ea asfixiată.

Cro-Magnon

Inconştientul lui Freud poate oare explica rezistenţa eroică, la răni şi durere, a omului ce se sacrifică, dar îşi salvează familia. Instinctul sexual poate explica această putere morală, în lupta pe viaţă şi pe moarte?

Suntem la Ur, Chaldea, mult înaintea Potopului. Oraşul este în doliu. Shub-Ab, regina adorată şi venerată, este dusă la locu-i de veci. Ea zace pe un frumos car de bronz, tras de boi cu cele mai frumoase hamuri, bodigarzi înarmaţi poartă uniforme magnifice.

Ei coboră corpul reginei şi îl depun lângă mormântul regelui, soţul ei. Veşmintele reginei sunt fără de seamăn, bijuterii splendide, capul îi este împodobit cu flori de aur. În vreme ce, cu multă artă, damele de compa­nie o depun în mormânt, harpista sa preferată cântă ultima oară piesa favorită a reginei. Fiecare îşi ocupă locul precis, absoarbe un narcotic puternic şi se întinde pen­tru veşnicie. Faţă cu mulţimea ce se recu­lege, întreg cortegiul regi­nei este îngropat şi rămâne aşa până în ziua desco­peririi de către arheo­logi, într-o ordine perfectă, toți morţi în plină sereni­tate. Putem atribui acestor oameni sentimentele animale şi instinctive cu care îi gratifică Freud? Poate instinctul sexual să explice splendida dezinteresare, credinţa sublimă în viaţa de pe celălalt tărâm, unde toţi şi-au urmat, cu cre­dinţă, regina adorată, pentru a o servi şi acolo, la fel ca pe pământ?

 

Contemplăm mulţimea prosternată în faţa Templului din Teba-cu-o-sută-de-porţi. Tăcere absolută, linişte totală, recu­le­gerea mulţimii este impresio­nantă. Umeri largi, figuri brun-roşcate, capete de femei cu ochi migdalaţi… Soarele ardent aprinde parcă porţile de aur, ce se deschid sub chiar acţiunea razelor sale. În fundul templului, marele preot, complet ras, îmbrăcat în alb, insignă şi simbol de castitate, se roagă, psalmodiază glorie lui Horus, în vreme ce, pătrun­zând în Sfânta Sfintelor, razele soarelui aprind acolo Focul Sacru. Strigăte de laudă, bucurie, mulţumire, fidelii se ridică în picioare ! Credin­cioșii egiptenii sunt meşteri admirabili, agricultori incom­parabili, constructori cum n-au existat alții, ziditori de obeliscuri, piramide, temple. Ei sunt buni, ospi­talieri, paşnici, respectuoşi faţă de persoana omu­lui. Instinctele animale, pe care Freud ni le atribuie, deter­minarea absolută a acestora de către inconş­tient pot explica impresionantele calităţi omeneşti?

După câteva milenii, pe valea Tigrului şi a Eufratului, armatele asiriene se întorc după jafuri şi crime premise numai învingătorilor. Prizonierii urmează carul generalului învingător. Unii te miri că mai trăiesc : din cap până-n picioare nu-s decât carne vie, jupuiţi de vii, nasul, buzele, urechile tăiate, ochii scoşi, sânge şi suferinţă… Sadică, zgomotoasă, mulțimea urlă, scuipă, insultă nenoro­ciţii fără apărare, nici spe­ranţă. Instinctul sexual, inconştientul freu­dian pot explica răutatea, sălbăticia, cruzimea faţă de care ferocitatea anima­lelor este aproape nimic ? Dacă, aşa cum pretinde psihanaliza, aceste tendinţe criminale provin din instinctul sexual, cum se face că, adesea, ele nu afectează decât un număr minim de indivizi ? Alteori, ele se manifestă dintr-o dată, la un întreg popor, care mai înainte nu prezentase niciun indiciu în acest sens?

Iată-ne cam în aceeaşi epocă, într-o ţară unde să tot tră­ieşti. Străzile însorite sunt pline de oameni drăguţi şi amabili. Ici şi colo, prin Agora, oratori neobosiţi vorbesc de una sau alta. Grecii îşi însoțesc discursurile cu gesturi largi şi armonioase, se plimbă de colo colo, parcurg străzile curate şi accidentate ale Atenei. Răscrucile de străzi sunt vegheate de superbe statui din marmoră albă, una mai frumoasă, mai desăvârşită decât alta. Îmbrăcată cu gust, ca de sărbătoare, mulţimea fremătândă se îndreaptă către amfiteatru, unde este programată o tragedie cunoscută. Spectatorii se bucură de pe acum de spiritul, înţelepciunea, valoarea şi talentul actorilor. Mâine, toţi aceşti pasionaţi de frumuseţe, oratori și artiști dramatici îşi vor relua ocupaţiile de zi cu zi, cele mai multe simple şi ingrate.

Astăzi însă este sărbătoarea Soarelui, a lui Sol Invictus, este dumi­nică, iar aceşti negustori sunt la fel de pricepuţi în arta dramatică, artă plastică, dezbateri filosofice, oratorie, detaliile comer­ţului cinstit. Instinctul sexual, inconști­entul lui Freud pot oare explica viaţa unui astfel de oraş, sensul fumuseţii, armonia, înţelegerea generală? Inconştientul freu­dian explică oare ce vedem în lungul şi largul Atenei, energia Grecilor, simţul lor desăvârşit pen­tru afaceri, spiritul lor de colonizatori neobosiţi, splendidele şi inegalabilele realizări artistice, reuşitele lor în toate domeniile şi disciplinele spiri­tuale ? Toate acestea pot fi explicate prin sublimarea sexuală imaginată de Sigmund Freud?

Iată-l pe soldatul roman ce parcurge Europa, ducând ordi­nea romană către popoarele considerate barbare, construind dru­muri, poduri, apeducte, castre militare, etc. Romani erau şi ple­beii Imperiului, de cereau pâine și circ, îngrămădindu-se în arene pentru luptele de gladiatori, ca spectatorii, înne­­buniţi, vaccinați, de astăzi, pentru o bășică umplută cu aer fotbalistic…

Oameni au fost şi călugării medievali ce au defrişat pădu­rile şi recopiat pergamentele antice, sculptorii, meşterii, constructorii catedralelor şi biseri­cilor, mulţimile ce se rugau în acestea. Oameni, deopotrivă, erau seniorii ce plecau în cruciade, ţăranii iobagi ataşaţi pământului, cavalerii ce protejau văduvele şi orfanii, muşchetarii mereu gata de harţă şi duel. Omul, omenirea înseamnă toate aceste manifestări şi altele încă, suscitând atâtea emoţii şi sentimente speci­fice, eforturi de voinţă, idei şi realizări intelectuale. Omul reprezintă deopotrivă cruditatea împinsă până la nebunie, bunătatea şi dezin­teresul sublim, iubirea desăvârşită, orgo­liul fără limite, umilinţa admirabilă, idioţia, geniul, indife­renţa totală, sensibilitatea excesivă, etc. Omul este şi varie­tate infinită, diversitate constantă, evoluţie continuă, adap­tare, auto­ma­tisme pe care psihanaliza pretinde că le explică prin libi­do, instinct sexual, eros, inconştient. Cine poate să creadă că omul, omenia, manifestări şi reali­zări fără număr, pot fi explicate în acest mod simplist, grosolan, vicios?

Dacă oamenii ar fi supuşi unui singur factor privind emo­ţiile, acţiunile şi gândurile lor, toţi am fi după unul şi acelaşi calapod determinat, previzibil: pretutindeni am vedea complexul lui Œdip, per­ver­siunea poli­morfă, homo­sexuali. Supuşi unor astfel de influenţe, oamenii ar fi la fel peste tot, s-ar asemăna în mod surprinzător. Oricât ar fi de îndelun­gate, constrângerile sociale şi religioase, cam aceleaşi peste tot, nu pot produce şi nu au produs marile asemănări care, de altfel, sunt inexistente.

Freud a încercat să demonstreze că un eşec, o acţiune sau act ratat, ce nu s-ar supune determinismului sexual, ar da peste cap toată ordinea lucru­rilor. În aceste condiţii, cum se face că singurul fapt al naturii omeneşti şi al inteli­genţei acesteia, singurul pe care Freud îl recunoaşte, cum se face că acesta nu a condus, pretutindeni, la aceleaşi tendinţe prede­ter­minante? Diversitatea caracterelor omeneşti, schimbările lor permanente, diversele civi­­lizaţii, totul arată că instinctul sexual nu poate fi cauza acestora. Marea diversitate de oameni, care există ori au existat, nu a putut să apară decât dintr-o la fel de mare diversitate de factori.

Prestidigitatorul nu poate scoate din pălăria lui decât ce a introdus acolo. Printre ustensilele sale, Freud nu are decât erosul, libidoul, inconştientul. Degeaba ne scaldă cu frazeo­logiea sublimărilor, ce nu pot schimba nimic din particu­lari­tăţile absurde atribuite omului şi întregii omeniri, copilului, primi­tivului, visătorului, nevroticului, niciodată acelea ale omului normal, cele­brităţilor sau geniilor. Mentalitatea imaginată de Freud ignoră calităţile psi­hice indispensabile descoperirilor şi evoluţiei intelectuale, ea nu înțelege atenţia, voinţa,valorilor abstracte, noţiunile de identitate şi sinteză.

Freud nu a înțeles diversitatea infinită a oamenilor, variabilitatea civili­zaţiilor trecute. Pentru el, Renaşterea sau civilizaţia secolului al XVII-lea nu înseamnă nimic, pentru că nu-i în stare să aprecieze măreţia intelectuală, nici frumu­seţile artistice. Viziunea sexuală l-a împiedicat pe Freud să înţeleagă realizările gândirii universale. Sistemul său psiho­logic, gândirea lui suferă de o continuă slăbiciune intrinsecă, de lipsa totală a oricărei valori sau desco­periri.

*

[1]. Machairodus. mamifer carnivor, familia felidelor; a trăit între Miocen şi Quaternaire (nt).

Fragmente extrase din cartea lui Jean Gautier, Freud a Mințit.

Episoadele anterioare:

I-   Despre Sigmund Freud

II – Sigmund Freud, precursor pentru LGBTQ+