Incorect Politic
Mai 10, 2022

Prăbușirea sistemului analo-globalist și ordinea post-globală. Inevitabilul

Via Certitudinea:

Criza cu care se confruntă umanitatea în legătură cu pandemia de coronavirus a căpătat deja o asemenea amploare globală, încât revenirea la situația care a existat în ajunul epidemiei este pur și simplu imposibilă.

Dacă, în virtutea anumitor circumstanțe, răspândirea virusului nu va putea fi oprită radical în termen de o lună și jumătate sau două, atunci toate procesele vor deveni ireversibile și peste noapte întreaga ordine mondială se va prăbuși. Istoria cunoaște perioade similare care au fost legate de catastrofe globale, războaie și situații excepționale.

Dacă vom încerca să privim viitorul din poziția în care ne aflăm acum, atunci, cu toată incertitudinea și deschiderea spre varii evoluții, totuși am putea contura câteva dintre cele mai probabile scenarii sau aspecte aparte.

1. Globalizarea s-a prăbușit complet, rapid și irevocabil. Aceasta demult dădea semne de criză, dar epidemia a dinamitat toate axiomele sale: granițe deschise, solidaritatea societăților, eficacitatea instituțiilor economice existente și competența elitelor conducătoare în fața problemei coronavirusului. Globalizarea a căzut ca ideologie (liberalism), economie (rețele globale), politică (postura de lider a elitelor occidentale).

2. Pe ruinele globalizării se va crea o nouă arhitectură a lumii post-globaliste (post-liberale).

Cu cât mai repede vom recunoaște o astfel de întorsătură, cu atât vom fi mai pregătiți pentru a face față noilor provocări. Situația de azi este comparabilă cu ultimele zile ale URSS: marea majoritate a clasei conducătoare sovietice nici nu voia să admită posibilitatea unei tranziții către un nou model de stat, guvern și ideologie, și doar o minoritate foarte restrânsă și-a dat seama de natura fatală a crizei, fiind gata să adopte un model de alternativă. Dar, într-o lume bipolară, odată cu prăbușirea unuia dintre poli, a rămas cel de-al doilea. Iar soluția consta în a-i recunoaște victoria, a-i copia instituțiile și a încerca să te integrezi în structurile sale. De fapt, chiar asta a și generat globalizarea anilor 90 și lumea unipolară care s-a constituit atunci.

La ora actuală se prăbușește tocmai această unipolaritate, care – cu toate încercările de a-și apăra independența și de a câștiga cele mai bune condiții – era recunoscută (în domeniul ideologiei, economiei și structurii politice) de toți actorii principali ai lumii, inclusiv de China, Rusia și toți ceilalți. În consecință, elitele conducătoare urmează să se confrunte cu o problemă mai complexă: să aleagă între un model care se prăbușește în abis și ceva complet necunoscut, în care nimic nu poate servi drept model sau rețetă sigură pentru construirea viitorului. Ne putem imagina cât de disperate – chiar mai disperate decât erau în ​​epoca sovietică târzie nomenclaturiștii sovietici – vor fi elitele conducătoare care se vor agăța de globalism și de structurile sale, chiar în ciuda prăbușirii evidente a tuturor mecanismelor și instrumentelor, instituțiilor și structurilor sale.

Prin urmare, numărul celor care se vor putea orienta mai mult sau mai puțin liber în acest haos în creștere va fi destul de mic, chiar și printre exponenții elitelor. Este dificil să ne imaginăm cum anume se vor dezvolta relațiile dintre globaliști și post-globaliști, însă chiar și la ora acutală am putea deja anticipa în linii mari principalele elemente ale realității post-globaliste.

1. În prim-plan apare nu societatea deschisă, ci societatea închisă. Suveranitatea devine valoarea supremă și absolută. Salvarea și susținerea vieții unui popor anume, dintr-o anumită țară, va fi declarată ca o adevărată binecuvântare. Puterea va fi legitimă doar dacă va fi în stare să facă față acestei sarcini: întâi de toate urmează să fie salvate viețile oamenilor în condițiile unei pandemii și ale proceselor catastrofale care o însoțesc, după care e nevoie să fie organizată o structură politico-economică și ideologică ce ar permite apărarea intereselor acestei societăți închise în fața celorlalți.  Asta nu presupune câtuși de puțin un război al tuturor împotriva tuturor, dar, în același timp, formulează din capul locului faptul că prioritatea principală și absolută este țara și poporul înainte a orice. Și nici un fel de alte considerente de ordin ideologic nu pot veni în contradicție cu acest principiu.

2. Societatea închisă ar trebui să poarte un caracter autarhic. Asta presupune faptul că ea trebuie să fie autosuficientă și independentă de furnizorii externi, întâi de toate în materie de alimentație, producție industrială, sistemul monetar și financiar și puterea militară. În viitorul cel mai apropiat, toate acestea vor deveni principalele priorități în lupta împotriva epidemiei, când statele sunt obligate să se închidă (s-au închis deja), dar în lumea post-globalistă această stare de lucruri va deveni una permanentă. Dacă globaliștii consideră că este vorba de o măsură temporară, atunci post-globaliștii ar trebui, dimpotrivă, să se pregătească pentru ca ea să devină o prioritate strategică.

3. Autosuficiența în problema mijloacelor de existență, a resurselor, a economiei și a politicii ar trebui să fie combinată cu o politică externă eficientă, care să aibă drept prioritate strategia alianțelor. Aici în primul rând contează să avem un număr suficient de aliați importanți din punct de vedere strategic și geopolitic, care să formeze împreună un potențial bloc în stare să ofere tuturor participanților o rezistență eficientă și o apărare solidă împotriva unei posibile agresiuni externe. Același lucru se aplică legăturilor economice și financiare, urmând să se extindă volumul piețelor accesibile, dar nu la nivel global, ci la scară regională.

4. Pentru a asigura suveranitatea și autarhia, este important să se stabilească controlul asupra acelor zone, de care depinde în mod vital suveranitatea și securitatea fiecărei entități suverane. Ceea ce transformă anumite procese integraționiste într-un imperativ geopolitic. Existența unor enclavele (potențiale sau reale) într-o apropiere periculoasă față de teritoriul național vor submina apărarea și securitatea. În consecință, deja la etapa luptei împotriva epidemiei ar trebui prevăzut și încorporat un anume model de integrare.

Ne-am putea imagina lumea post-globalistă ca pe mai multe centre importante și un număr de centre secundare. Fiecare pol major trebuie să îndeplinească rigorile autarhiei. El va fi unul analogic imperiilor tradiționale […].

Elita existentă la ora actuală împărtășește ideologia liberală și își bazează activitatea într-un grad sau altul pe structuri transnaționale – vânzarea resurselor, delocalizarea industriei, dependența de bunuri și produse străine, includerea în sistemul financiar mondial cu recunoașterea dolarului ca monedă de rezervă etc. Nici în ceea ce privește abilitățile lor, nici în viziunea lor asupra lumii, nici în cultura lor politică și administrativă această elită nu este pregătită de trecerea la o nouă stare de lucruri. De altfel, această stare de lucruri este comună pentru mai toate țările în care globalizarea și liberalismul erau considerate până de curând drept dogme imuabile și incontestabile. Și în acest caz, Rusia are șansa de a schimba această stare de lucruri, făcând ca statul și societatea să fie gata să intre într-o nouă ordine post-globalistă.

Sursă: justitiarul.ro