Analiză ASCUȚITĂ – Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Incorect Politic
Mai 10, 2022

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

4. Despăgubiri pentru cei care au militat împotriva României

4.5 Jaful „reparatoriu” cuprinde România

Am urmărit, în numărul trecut, filiera germană a industriei holocaustului, pentru a înțelege cum funcționează aceasta în România şi ca să intuim jocul FDGR/FCER. Adică stornarea unei părţi stoarse iniţial de evrei de la germani sub forme absconse (ca retrocedarea averilor G.E.G); scheme la fel de arbitrare juridic ca și reconstituirile operate de uzurpatorii statului român pentru cetăţeni străini, cu care mafia locală a ajuns la o înţelegere de partaj al prăzii. Autorul a sesizat – şi va detalia aici – cum este împletit firul retrocedării averilor confiscate de comuniști de la „explotatori” cu acela al despăgubirii acestora pentru persecuție. Vom vedea că prelevările germane nu le-au ajuns nevoiaşilor evrei. Ei au fost conectaţi, pentru „terapie intensivă” şi la bugetul românilor. (M.M.)

Afacerea nu putea însă progresa, dacă plata nu se extindea asupra altor ţări, din Europa de Est – o ţintă/pistă activată, după scoaterea din cale a comunismului.

Industria/afacerea holocaustului foloseşte ca pretext destinatari neidentificaţi – întru plăţi en gros. Valoarea practică a compensaţiilor acordate urmaşilor evreilor persecutaţi (de Germania sau de aliaţii ei) depinde de locaţia destinatarilor. Aceeaşi sumă înseamnă diferit pentru „nevoiaşii” din România, Israel sau SUA. Ceea ce le-ar fi putut ajunge evreilor rămaşi în ţară (o infimă minoritate), nu însemna mare lucru pentru cei plecaţi (marea majoritate). Trebuia deci ca sumele oferite de uzurpatorii parlamentelor „naţionale”, acordate (trimise prin poştă) evreilor plecaţi (chiar dacă nu mai sunt cetăţeni ai ţărilor respective) să fie sporite indecent faţă de nivelul de viaţă în ţările victimă. Ghinion.

Descîlcirea paradoxului „evrei contra evreilor”

După ce am urmărit la lucru misiunea din Germania a „Claims Conference”, să vedem cum a încolăcit şarpele/tenia România, pe dinăuntru, dirijîndu-i din sfori pe „reprezentanţii” populaţiei ţepuite. Vom constata că, departe de a constitui o uşurare, „recunoşterea” – de către germani! – a datoriilor de despăgubire a evreilor din România, pentru persecuţii de toate felurile, a constituit o manevră de facilitare a prădării bugetului nostru. Deşi nu am pierdut vreun război recent sau vreun proces internaţional, agenţii strecuraţi deasupra legii ne forţează să plătim evreilor (inclusiv activiştilor comunişti rămaşi în ţara noastră sau plecaţi în ţara lor), despăgubiri pentru represiunea suferită… pentru că au activat întru expropierea evreilor capitalişti. Aspiraţie revoluţionară pe care au şi împlinit-o, cu brio anihilator, după 1944. Drept pentru care, trebuiau retrocedate, de cealaltă parte, averile celor ce „sugeau sîngele poporului” – acaparate întîi de nazişti – după 1940, recuperate în 1944 şi re-confiscate după 1948.

Ajunşi aici, istoricii de serviciu se împotmolesc ilegitim/neverosmil. Pot fi evreii acuzaţi simultan – şi că au promovat comunismul, şi că au acumulat grosul capitalului? Puteau fi ei de ambele părţi ale baricadei, de exemplu ale exproprierii comuniste? Puteau fi, şi au fost, căci e vorba de categorii diferite. Evreimea comunistă, care a constituit PCR în interbelic şi a venit pe tancurile sovietice, a lovit şi pătura evreilor îmbogăţiţi. La noi, ura evreilor marxişti împotriva „exploatatorilor” avea inevitabile valenţe antisemite, avînd în vedere distribuţia capitalului (a se vedea statisticile din 1938). Interesele evreimii avute au fost lovite de urgia pentru care milita evreimea comunistă; încît ne putem întreba ce aranjamente s-au făcut în culise, încît protestele evreilor îmbogăţiţi, spoliaţi şi împinşi spre „alia”, să fie atît de palide? Nu avem acces la această faţă a lumii, dar putem observa contextul de atunci: prioritarea pedepsirii/exterminarii fasciştilor/antisemiţilor – sub oblăduirea URSS – şi a constituirii/ consolidării/ expansiunii statului Israelian.

Emigrarea evreilor s-a produs în valuri: întîi au plecat evreii sărăciţi de „naţionalizare”, apoi clasa medie a profesioniştilor şi, după dărîmarea temeinică şi şcolarizarea suportată de români („recuperată” de securiştii lui Ceauşescu), a plecat la datorie şi restul evreimii, cel comunist, care contribuise plenar la dezastrul care îi alungase pe ceilalţi. Culmea fiind că, după cîte se pare, tocmai ultimii şi-au conservat cetăţenia, dacă e adevărat că s-a abandonat, după 1962, condiţia de renunţare la ea, pentru emigrare – ceea ce ar preciza geografia intereselor actuale de „reîncetăţenire”. Nu era lucru uşor, după 1990, să mulţumeşti toate categoriile de evrei, să justifici şi „restituirea” averilor către urmaşii bogaţilor şi reîncetăţenirea comuniştilor care i-au lăsat fără avuţii, instituind lagărul – alături de alţi criminali români/alogeni – prin măcelărirea băştinaşilor. Sub statutul de „supravieţuitor al holocaustului românesc” s-au ascuns numeroşi nomenclaturişti din aparatele regimului genocidar: activişti, securişti, şefi de întreprinderi, tartori din cultură, mulţi ajunşi în Israel – „nevoiaşi” azi, pentru că au stat, în perioada războiului (de care au fost scutiţi), prin lagărele lui Antonescu (deseori ca măsură de protecţie/pedeapsă pentru activităţi antisociale sau anti-româneşti). Toți aceștia au fost dezdăunaţi (ei sau urmaşii lor), după 80 de ani, cu pensii mai mari ca ale foştilor cooperatori – care se sting in mizerie…

S-a reuşit performanţa asta cu concursul lichelismului naţional. Evident, instituţiile plătite din buget nu se ocupă de fundamentarea pretenţiilor româneşti pentru suferinţele îndurate de ai noştri, întinse pînă în Siberia. Vechilii cocoţaţi peste noi ştiu bine că nu ne va plăti nimeni nimic – principiile invocate pentru a plăti oricît altora nefiind valabile şi pentru căţei – ci doar pentru popoare alese. Nu are cine să apere românii, dimpotrivă, are cine să se repeadă la oportinutatea creată de jefuire a lor. Pentru a susţine afaceri de acest gen, sînt plătiţi uzurpatorii statului român cu pensii speciale (tot de către sclavi, fireşte, căci așa se face plata moderna a vechililor plantaţiei: sînt lăsaţi să escrocheze statal populaţia). Pentru asta au preluat cioflîncii steagul „documentării” de la Wiesel şi au fost instalaţi florianii ca cenzori.

Cei care mai speră că ce am scris mai sus e fantezie lugubră, temere neîntemeiată, previziune sumbră, care nu se va materializa… nu au citit sau nu au perceput procesul imparabil, semnele care arată că s-a trecut la realizarea, răbdătoare (să nu crape parazitatul) dar implacabilă, a planurilor de spoliere.

Să trecem deci la fapte, pornind de la un semnal de alarmă lansat de neostoitul C. D. Nicolae (pe care ar trebui să îl reproduc integral, pe post de sinteză de pe incorectpolitic.com sau ioncoja.ro):

„Din 1998 România s-a înhămat să plătească lunar „pensiile de Holocaust”, care ajung în Israel în cuantum actual de câteva sute de euro pentru fiecare evreu „supravieţuitor al Holocaustului„ (adică aproape orice evreu din România celui de Al Doilea Război Mondial), sau către „soţul supravieţuitor„ al acestuia, ultima mărire fiind promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în decembrie 2019 […]. Dar ei mai primesc pensie şi de la statul german şi au mai cerut şi de la statul Israel (primind astfel o sumă anuală de la Otar, trezoreria statului evreu). Iar România plăteşte şi pentru evreii persecutaţi de Ungaria în Transilvania de Nord […].).

Premierul Dacian Cioloş s-a opus sub semnătură, în 2016, ca solicitanţii de asemenea indemnizaţii să nu (mai) fie obligaţi să dovedească că au suferit vreo discriminare din partea statului român, cum cereau organizaţiile evreieşti, dar legislativul i-a ignorat punctul de vedere transmis la parlament.

Recent, prin legea 154 din iunie 2021, s-a stabilit ca şi copiii „supravieţuitorilor holocaustului„ din România, dacă până în prezent părinţii lor au decedat, plus copiii evreilor cetăţeni români morţi în perioada 1941-1945 în „trenul morţii”, în timpul strămutării teritoriale, la munca pe care o făceau pentru a nu merge pe front (statul român neavând încredere în ei ca soldaţi), în lagărele de muncă etc., să primească această pensie sau jumătate din ea.

Dar, de data asta, la această nouă iniţiativă legislativă a lui Silviu Vexler de a se da pensie şi copiilor evreilor care au fost cetăţeni români în perioada 1940-1945, demarată acum câteva luni, guvernul Câţu nu a fost deloc consultat, se pare, căci din procedura adoptării legii lipseşte cu desăvârşire punctul de vedere al guvernului, pozitiv sau negativ. Dar legea a şi fost deja promulgată de către preşedintele Iohannis acum câteva zile, banii urmând a se livra din anul 2022 […] .

Legislaţia pensiilor pentru „supravieţuitorii Holocaustului” a fost iniţiată de către fostul premier Radu Vasile, care, puternic fidelizat şi direcţionat de către afaceristul israelian Liviu „Bibi” Galan, prietenul de bani al politicienilor români, a emis în acest sens Ordonanţa guvernamentală 105 din 30 august 1999, iar de atunci întreaga legislaţie a acestor pensii fără contributivitate, reparaţie pentru „discriminarea etnică„ din timpul războiului, este o modificare sau o completare a OG 105/1999.

Evreii mai primiseră „reparaţii” şi pensii şi după august 1944:[…].

La 30 august 1944, Marele Stat Major şi guvernul Sănătescu a desfiinţat detaşamentele de muncă formate din evrei. Pentru evrei se terminase participarea la război (participare prin muncă, în cazul lor), dar nu şi pentru ostaşii români, care erau puşi acum să lupte din greu împotriva Ungariei şi Germaniei, în vest. [Am semnalat notiţa din jurnalul lui Filderman, în care acesta se mîndreşte că a obţinut scutirea evreilor de războiul împotriva hitlerismului!]
[…] Prin aceste instrucţiuni (nr.222.001/1944), munca executată în detaşamente de către evreii care prestaseră anterior războiului şi serviciul militar obligatoriu (prin prestare măcar parţială), cazul celor mai mulţi bărbaţi evrei de până în 50 de ani în timpul războiului (care nu s-au „refugiat”) „a fost echivalată cu concentrarea în timp de război în zona interioară” în formaţiuni logistice şi li s-au acordat drepturile corespunzătoare (ca şi celorlalţi soldaţi din asemenea formaţiuni sau stabilimente militare); evreii accidentaţi „au fost consideraţi ca accidentaţi de război în serviciul ordonat”, iar urmaşii celor „morţi în asemenea împrejurări au fost consideraţi ca văduve sau orfani de morţi prin accidente de război în serviciul ordonat”, primind aceleaşi drepturi cu urmaşii celor morţi în război. Aceste drepturi înseamnă pensia/indemnizaţia lunară de veteran de război şi de văduvă de război (inclusiv văduva veteranului) sau de orfan de război, care s-au acordat şi se mai acordă de către România.
În plus, şi din 1948 evreii au mai primit pensii pentru „Pogromul de la Iaşi” din 1941, căci, după cum a descoperit Adrian Cioflâncă (un istoric holocaustic stipendiat de fundaţia evreiască europeană Rothschild): „După judecarea lotului principal de responsabili pentru pogrom, în iunie 1948 a fost publicat, în Monitorul Oficial din 3 iulie 1948, Regulamentul de aplicare a Legii 82 din 1 aprilie 1948, prin care prevederile legii IOVR [Invalizi, Orfani, Văduve de Război] erau extinse şi la „victimele prigoanei rasiale”, inclusiv ale pogromului de la Iaşi… Au fost plătite o mie şi ceva de pensii”, căci la „Arhivele Naţionale Iaşi se află dosare ale supravieţuitorilor sau rudelor victimelor adunate de Comitetul Evreiesc în sistem IOVR – 1.350 de dosare individuale”. (articolul lui Cioflâncă „De ce plăteşte Germania pentru Pogromul de la Iaşi?”, 2017.)

Se pare că mai multe victime ale „pogromului” au apărut după 1989 decât s-au găsit în 1948.”

Toate acestea sînt riguros exacte, nu lasă multe de adăgat şi corespund strategiei Claims Conference relevată în textele precedente, dirijată spre România. Am putea deci povesti şi ce va urma…

Aşa cum spune domnul Nicolae, este instructivă urmărirea evoluţiei şirului de legi, pentru a vedea cum se face sluj către stăpînii mai mari ca să rămîi stăpân peste populimea română, întru exploatare colonială.

Să începem cu ORDONANŢA 105 din 30 august 1999, care este foarte scurtă, încît o citez integral:

„Articol unic. – Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează: – La articolul 1 alineatul (2), după litera a) se introduce litera a1) cu următorul cuprins:

a1) a fost persecutată sau deportată de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale; PRIM-MINISTRU RADU VASILE”

[Începe tare Radu Vasile. La o lege amendînd abuzurile comuniste se lipeşte un articol… utilizabil întru dezdăunarea suferinţelor… numeroşilor „ilegalişti” comunişti evrei – viitori activişti. Administraţia de azi nefiind desigur capabilă să distingă partea din măsurile luate împotriva unor evrei de către Antonescu, care a fost justificată de acţiunile/periculozitatea evreilor comunişti -filo/sovietici – cu sau fără cazier.

Păi dacă tot s-a comis acest ghiveci (cum s-a făcut şi cu „Institutul pentru studiul totalitarismelor”… adică amestecarea perfidă a unor regimuri contrapuse) de ce nu ar intra aici şi pensii pentru legionarii abuziv închişi/ reprimaţi/ exterminaţi de Antonescu, după 22 ianuarie 1941? Ei nu merită compensţii pentru anii de puşcărie (continuaţi până în 1964, în condiţii de exterminare) – numai pentru că nu sînt evrei, ci români? Asta dacă nu se coboară şi la Carol… Ba chiar şi mai jos, ca să se prindă şi evreii executaţi de Curtea Marţială ca trădători/dezertori, în primul razboi mondial.

S-a ales un cadru deja putred, căci foştilor deţinuţi politici nu „pensii” trebuia să li se plătească […], ci despăgubiri – pentru suferinţele monumentale, cu/ca recunoştere a abuzurilor. Din păcate, nu mai băteau inimile ca în anii ’50 în supravieţuitorii postdecembrişti care s-au gudurat pe lîngă securicomunişti pentru sporirea punctelor de pensie […]; făcînd loc astfel şi altor amatori de „pensii speciale”… începînd cu „refugiaţii” şi sfîrşind cu …. Torţionarii […]

Detaliile vin în legea de aprobare nr.189/2000:

„ Art. 1. – Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează:

„a) a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare;

c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu;

d) a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată;

e) a fost supravieţuitoare a trenului morţii;

f) este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”. [Faptul că nota de plată emisă de „reprezentanţii” populaţiei „suverane” (şi cu desăvîrşire nevinovate pentru ce s-a întîmplat în timpul străbunicilor: 80 de ani sînt trei generaţii) este absolut arbitrară, se vede din echivalarea întemniţării cuiva cu faptul că altcineva a fost strămutat în altă localitate… Dar aceste precizări ar fi trebuit măcar să împiedice plata către orice evreu aflător în România între 1940 și 1944… fapt pentru care – aşa cum vom vedea – ele au fost eliminate ulterior]

Art. 2. – (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 130.000 lei pentru fiecare an de detenţie, de deportare sau de strămutare în alte localităţi. (2) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 lit. d) şi e) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 55.000 lei pentru fiecare an în care au făcut parte din detaşamentele de muncă forţată sau au fost în trenul morţii. [şi cum au fost în tren doar cîteva zile…] (3) Persoanele care se află în situaţia prevăzută la art. 1 lit. f) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 130.000 lei.[Vom vedea cum au explodat aceste sume ulterior, în timp ce clauzele acordării se reduceau].

Art. 3. – Soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 130.000 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. [Dacă unii şi-au putut reveni prin căsătorie, daunele dispărînd… atunci ce a împiedicat pe un concentrat/strămutat din 1941-44 să-şi refacă viaţa, de atunci?].

Art. 4. – Nivelul indemnizaţiilor acordate potrivit art. 2 şi 3 vor fi indexate prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi a tarifelor. [Asta pentru că nu s-a făcut o plată unică – singurul mod care nu ar fi discriminat nefiresc, în funcţie de longevitate].

Art. 5. – Persoanele prevăzute la art. 1 şi 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanţe cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea şi de următoarele drepturi:

a)asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor; [Tratament medical gratuit – fie – dar şi prioritar?!?]

b) transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun aparţinând unităţilor cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou) [?];

c) 6 călătorii dus-întors gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I; [?];

d) 6 călătorii dus-întors gratuite, anual, cu mijloacele de transport auto sau, după caz, cu mijloace fluviale de la localitatea de domiciliu la reşedinţa de judeţ, pentru persoanele care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată; [?];

e) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică; [Şi de asta o fi explodat numărul evreilor vizitînd România?]

f) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor; [?];

g) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament; [?];

h) acordarea, la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci”. [ Nu şi prioritar…? Sau e vorba de cimitirele evreieşti, deţinute cu sau fară acte de proprietate, de comunităţi prea subţiate pentru a le mai putea întreţine – şi ca atare susţinute din bugetele locale? Nu-i rău, nu? Dar de ce ar trebuie să suporte toate acestea bugetarii de azi? I-a întrebat cineva dacă asta vor? Plăteşte cineva daune nesilit de o autoritate? Care a fost aceasta, în cazul României? A ajuns cineva în parlament cu un asemenea program electoral? Poate presupune cineva că asta vor contribuabilii suverani ?]

Art. 7. – […] Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri”. [Bună oportunitate pentru tratament selectiv şi tradiţionala mituire] (2) Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se depun la direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială până la data de 31 martie 2001 [Aşa se crapă uşa… dar hemoragia continuă şi azi]. […].

Art. 8. – Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii, celor care înainte de 23 august 1944 au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel [Pare un cinism sfidător să pui asta aici, dar să nu uităm că au existat şi evrei coloboraţionişti cu „fascismul”/„nazismul”], precum şi celor care în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliţie şi din instanţele militare care au instrumentat şi au judecat procese politice ale opozanţilor regimului comunist.

Ai spune că totuşi, s-au gîndit… Dar fiţi mai atenţi. Întregul aparat politic – vinovatul principal pentru genocidul comunist e protejat, la fel ca acela economic sau cultural. Romanii/Tismănenii/Florianii etc. nu aveau tătici securişti, ci supra-securişti, ascunzîndu-se în spatele faptului că s-a paralizat/împiedicat condamnarea infracţiunilor contra românităţii comise de regimul condus de părinţii lor (vezi segmentul 2). Nu vom da – se pare – pensii şi puilor de Nicolski, Tescovici, Dulgheru, Sepeanu, Czeller, Einhorn, KOLLER, Haupt, Burcă Birtaş, Suder, Holban, Voitinovici, Adorian, Patriciu, Brainer, Stupineanu, Naum, Ştrul, etc etc. Dar vom plăti urmaşilor şefilor lor din aparatul politic: Pauker, Borîlă, Chişinesvhi, Bughici, Goldbergher, Sencovici, Lupu, Rangheţ, Bogdan, Manole, Toma etc etc, sau cohortei de evrei din aparatul economic/cultural, ca să nu mai vorbim de re-compensarea suferinţelor sub fascişti a teroriştilor ilegalişti… Numai să arate cumva că se încadraeză la art. 1- cerinţă abandonată ulterior – şi să mai fie cetăţeni români – cerinţă abandonată ulterior. Totuşi, eliminarea foştilor securişti e utilă, arătînd cum s-ar fi putut proceda şi cu ceilalţi – dacă s-ar fi vrut.

[…] Art. 10. […] (2) În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale se va emite decizie de revizuire.[Dar , aşa cum vom vedea, evreii au obţinut şi privilegiul ca să rămână cu plăţile necuvenite în buzunar !] […]

Art. 11. – Ministerul Finanţelor va introduce în structura bugetului de stat sumele necesare ce decurg din aplicarea prezentei ordonanţe.[Statul neofanariot poate folosi birul stors de la populaţie pentru a acoperi plata unor pensii ne-contributive; sau…. se poate împrumuta.]

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. [Şi cu încălcarea restului Constituţiei, începînd cu recunoaşterea suveranităţii poporului român]. PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA IONESCU-QUINTUS

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VASILE LUPU Bucureşti, 2 noiembrie 2000. ” [E bine să consemnăm numele celor ce parafează aşa ceva, pentru cărţile alternative de istorie… care ar urma eliberării]

Iată deci cum a început. Vom vedea cum a evoluat: sumele explodînd, facilităţile şi categoriile lărgindu-se, renunţîndu-se la probe, la termene, şi… la cerinţa de cetăţenie română.

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)