Home / Actualitate / “O să vină după noi și la țară”

“O să vină după noi și la țară”

Incorect Politic
Mai 1, 2022

“O să vină după noi și la țară”

STRATINFO: mulți abonați ne-au adus la cunoștință temerile lor legate de re-ruralizarea despre care am vorbit în mai multe articole, menționând: “o să vină după noi și la țară!”.

Iată câteva teme de gândire:

– Marea colectivizare a avut loc deoarece 80% din România însemna viață la țară. Mediul rural fiind contextul social majoritar la vremea respectivă.

– Astăzi aprox. 60% din populația României se află în mediul urban. Mediul rural fiind tot mai abandonat, neproductiv din punct de vedere popular-românesc. Pământul este exploatat, dat în regim corporatist și, mai ales, de străini.

– Pentru a supraviețui, o dictatura se bazează pe consimțământul generalizat. Dacă românii se află la oraș, depind de magazine străine, consumă, trăiesc și gândesc urban, atunci sistemul o să se concentreze pe această realitate. 9 din 10 oameni sunt suficienți oricărei dictaturi, cei 1% rămași pierduți pe hartă, departe de “confortul civilizației”, cel puțin în primă fază, nu o să intereseze sistemul Great Reset.

– Etapa intermediară, în care cei rămași pe din afară o să piardă “conexiunea” cu sistemul, o să permită o organizare și o planificare față de ce o să urmeze. Aceasta o să fie etapa pionieratului și a marilor legături între oameni, grupuri, teritorii, etc.

– Retragerea la țară trebuie privită ca o etapă prin care câștigați timp, libertate de acțiune și mișcare față de mediul urban. Este o etapă în care o să puteți să vă reorganizați spiritual și structural, pentru a preîntâmpina viitorul la adăpostul grădinii și cămării… a șemineului pe lemne când o să taie gazul sau curentul, a fântânii când oprește apă, etc.

– Nu este Alfa și Omega, dar este o etapă profundă în structurarea viitorului. Totodată, și nu trebuie neglijat acest fapt, este un SEMNAL PUTERNIC transmis slugilor din guvernul de ocupație din România!

În încheiere, dorim să amintim vorbele lui Étienne de La Boétie:

“Orice dictatură se bazează exclusiv pe acceptabilitatea oamenilor, fără acest consimțământ tacit, aceasta își pierde soclul și se prăbușește”

6 comments

  1. “Orice dictatură se bazează exclusiv pe acceptabilitatea oamenilor,”

    Atunci hai să nu mai fim acceptabili.

    https://freedom-school.com/marc-stevens/discourse-of-voluntary-servitude.html

    “Still men accept servility in order to acquire wealth; as if they could acquire anything of their own when they cannot even assert that they belong to themselves,”

    https://en.wikiquote.org/wiki/Jay_Gould#Attributed

    “I can hire one half of the working class to kill the other half.”

    Însă totul începe de aici:

    https://yewtu.be/watch?v=QXqjmIIhIrY

    “First thing we need to understand is children only come through you, they don’t come from you. They’re not your property, to be conducted whichever way you feel fit. […] If you’re not ramming up nonsense into their head, they have a tremendous sense of observation.”

    https://www.incorectpolitic.com/consultari-publice-pentru-strategia-nationala-de-educatie-si-tu-poti-scrie-ministerului/

    “autoritatea parentală, […] ‘Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, POTRIVIT PROPRIILOR CONVINGERI, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.'”

    Și se mai întreabă unii de unde avem probleme.

  2. Retragerea la tara este singura sansa de supravietuire in cazul lnui razboi atomic .

    • Iertaciune pentru aceasta eroare:
      intre timp am dat peste conferinta specialistului in fizica atomica , prof univ Werner Bergholz care explica exact ca nu scapa nimeni : cititi tot pe acest blog informatia lui:

      Cine scapă dacă pică bombe nucleare?

      Carolina Gunderode
      Incorect Politic
      Mai 13, 2022

      Cine scapă dacă pică bombe nucleare?
      Cine scapă dacă pică bombe nucleare?

      NU SCAPA NIMENI !!!

      JOS SPERANTELE… TOATA LUMEA VA PIERDE : URMEAZA O IARNA ATOMICA INTRUCAT BOMBELE DE AZI SUNT INCOMPARABIL MAI PUTERNICE DECAT CEA DE LA HIROSIMA .

      Datorita megaexploziei unei megabombe atomice in aer, toate telefoanele din bunkere vor fi paralizate iar radioactivitatea din aer va contamina totul – toata lumea daca nu va muri imediat, va muri in cateva zile in chinuri oribile datorita radioactivitatii .Vedeti filmele citate de fizicianul Prof.Dr.Werner Bergholz care a lucrat 15 ani in cercetare atomica la institutul citat mai jos :

      Spicuiri din discutia despre ‘Megaatomara’ condusa de profesorul Dr Werner Bergholz care este specialist in domeniu – discutie cu avocatul Reiner Fuellmich, cu pulmonologul Wolfgang Wodarg, (celebrul specialist dat afara din Comisia Eu pentru ca a salvat omenirea de “criza aviara”, demascandu-le impostura).

      – Im Bunker wird wegen einem elektromagnetischen Puls einer explodierenden atomischen Bombe, alles was wir an Elektronik haben wird kaputt sein – es wird alle Telephone ausschalten min 1:10:49
      – Alles was wir an elektronik haben wird ausgeschaltet

      – Alles wird radioaktiv

      Minutul 1:03 despre Megabombe Prof Dr Werner Bergholz 15 Jahre Atomforschung, Karlsruhe Kernforschungsinstitut :
      diejeneigen die uberleben werden an Strahlungen – werden auch Monate danach sterben – ex 2 Filmen:

      Vezi numele “Threads”, film GB la min 1:08:18 si film USA ” The Day after”- vi se indica adresa de mail ale filmelor pe un panou .

      Nuklearen Winter nach dem heutigen Atomkrieg .
      Nach einem Atomkrieg es werden nur Verlierer sein .
      Min 1:11 :
      wenn so eine Bombe in die Luft explodiert dann wird durch den elektromagnetischen Puls,

      alles was wir an Elektronik haben, wird kaputt sein

  3. ,,Retragerea la tara este singura sansa de supravietuire in cazul lnui razboi atomic .,,
    si as completa cam așa :
    În așteptarea prăbușirii sistemului , iar acesta se va prăbuși ! nu am nicio îndoială în ceea ce privește acest lucru.
    Întrebarea nu este dacă ci când !?

  4. Organizati-va asa incat sa combateti lovitura de stat prin frauda electorala!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Ea este solutia pentru Romania :

    Macron pe urmele lui Biden
    13 mai 2022|Textele altora
    caroline gunderode
    29 aprobate
    gmail.comx
    caroline.gunderode@gmail.com
    109.133.42.42 off topic :
    ANALIZA STATISTICILOR FRAUDATE :

    Lovitura de stat permanenta in Franta prin frauda electorala(ingineria sociala seamana cu USA etc Romania inclusiv) – cu votanti in comune mai numerosi decat populatia efectiva si alte trucaje statistice:

    Etresouverain.com partage : FraudWatchFrance – Fraude institutionnelle. La présidentielle 2022 est entièrement frauduleuse. Les explications

    Etresouverain.com partage : FraudWatchFrance – Fraude institutionnelle. …

    FraudWatchFrance : Vidéo du 3 mai 2022 – Cette vidéo explique en détail la fraude opérée lors des dernières élec…

    Etresouverain.com partage : FraudWatchFrance – Fraude institutionnelle. La présidentielle 2022 est entièrement frauduleuse. Les explications
    May 9th, 2022
    https://odysee.com/@etresouverain:c/FRAUDE-INSTITUTIONNELLE.-LA-PRESIDENTIELLE-2022-EST-ENTIEREM:a?r=BguiQMqynnviC6Z9miQZhHLu14ApzWWW

    Distribuie!
    FacebookTwitterLinkedInWhatsApp
    Alte articole
    Sentorul american care se opune ajutorului de 40 de miliarde acordat Ucrainei
    Sentorul american care se opune ajutorului de 40 de miliarde acordat Ucrainei
    13 mai 2022 | 0 comentarii
    Transnistria administrată de români
    Transnistria administrată de români
    13 mai 2022 | 2 comentarii
    Tehnici și strategii de descurajare a adversarului
    Tehnici și strategii de descurajare a adversarului
    12 mai 2022 | 1 comentariu
    Comenteaza
    Comment
    Comentariu…
    Nume (necesar)
    E-mail (necesar)
    Site Web
    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Caută:
    Căutare…

    Despre
    Ion Coja
    twitter Ion Coja
    Locuri de munca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *