Ucraina – Fantoma Europei! NATO va ataca Rusia dacă….

Redacția Internațională
Incorect Politic
Aprilie 7, 2022

NATO VA ATACA RUSIA DACĂ…

SAU

UCRAINA FANTOMA EUROPEI

Urmărirea situației militare se poate face  fac pe Telegram, căutând Igor ”Strelkov” în rusă, cu posibilitatea traducerii directe: https://t.me/strelkovii

La momentul potrivit, NATO, brațul armat al politicii americane, va ataca Rusia, dar nu din cauza Ucrainei, de care nimănui nu-i pasă la Washington. Adevăratul motiv este că Rusia nu-și mai vinde petrolul și gazele decât în ruble sau yuani. Asta au vrut Ceaușescu, Ghadafi, Saddam și alții. Rezultatul? Mereu același! După terorismul diplomatic și comercial, NATO a trecut la banditismele-i obișnuite, opozanții au fost asasinați, haosul ce a urmat fiind scopul invariabil al Statelor Unite. Într-o zi, care va veni, cu aceeași glorioasă coadă între picioare, Americanii vor părăsi Deveselul, Turda, Kogălniceanu, ca și Vietnamul sau Afganistanul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Pe cât posibil, cu Dulap cu tot!

Precum Imperiul Otoman, cândva, Statele Unite sunt muribundul epocii noastre. Cadavrul pute în lumea întreagă. Dolarul nu-l poate învia. După anunțul că Rusia își vinde resursele pe ruble sau yuani, Statele Unite, NATO și unii Europeni văd ca taurul în fața toreadorului. Rusia are ce-i trebuie pentru a se apăra iar șacalii-politruci, presa vândută, hienele CNN, Antena 3 și alte oficine de masturbație ziaristică spârcâie telespectatorii cu otrava din obeliscul și suflete lor mercenarizate!

Pretextul se prefigurează. Marioneta Biden a anunțat că America intervine dacă Rusia folosește arme de distrugere în masă, probabil ceea ce armata Federației Ruse a descoperit în laboratoarele americane din Ucraina. Ca totdeauna, America-i hoțul ce strigă după hoți, acuzând Rusia că fabrică arme pe care ea însăși le produce. Fabricate de Americani și Ucraineni, armele chimice și biologice urmau a fi utilizate pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. În primul rând contra Federației Ruse. De ce nu?

Asta necesită însă pregătire diplomatică. Siliți de evoluția eveni­mentelor, mai devreme sau mai târziu Americanii vor lăsa Ucraina baltă. Senilul de la Casa Albă ne-a avertizat: Rușii vor dezlănțui pirateria informatică mondială. Când America și UE nu vor mai avea curent și gaze, pentru a se încălzi, de vină vor fi Rușii, iar NATO va avea misiunea de a-l aresta și duce pe Putin, încătușat, la Haga, ca pe Milosevici, unde ar putea fi asasinat. Democraticește.

Americanii și Englezii vor trece la atacuri sub steag fals, în Ucraina, unde sunt ca acasă. Agenții CIA/MI6 vor lăsa indicii, la fața locului, dovedind astfel vinovăția Rușilor. Consecința: Federația Rusă trebuie distrusă, Putin și câțiva generali ruși vor cunoaște soarta lui Ceaușescu, Milosevici, Saddam și ceilalți.

Când Americanii vor înțelege că Federația Rusă nu se comportă ca Rusia lui Elțin, că lucrurile se petrec altfel decât în Serbia, Libia, Irak, va fi târziu. Putin a avertizat făcătorii de războaie: Dacă existența îi va fi pusă în primej­die, Rusia va folosi toate armele de care dispune, nu în ultimul rând cele nucleare. Fără publicitate, generalii ruși au în vedere nu numai lovituri cu uraniu spălăcit, după exemplul american din Serbia. În contextul actual, pe lângă armele ei propriu-zise, Rusia dispune de o armă mai nucleară decât toate nuclearele, pe care Putin ar putea s-o utilizeze pentru a evita Butonul Roșu. În fața intransigenței rusești, guvernele Americii și Europei vor fi obligate să înceteze a turna gaz pe focul războiului din Ucraina.

Văzând că Rușii-s greu de bătut, că armata lor pare invincibilă, Americanii ar putea risca câteva lovituri nucleare, asupra unor obiective militare precise. Americanii au fost totdeauna cei mai desăvârșiți ucigași inconștienți: Pieile Roșii, Dresda, Hiroshima, Nagasaki, napalmul, armele chimice din Vietnam dovedesc acest lucru.

Dispariția NATO este singura șansă ca așa ceva să nu se întâmple. Asta ar însemna revolta Europenilor adormiți și gonirea, de la putere, a guvernelor actuale. Rușii ar putea organiza revolta milioanelor de emigranți din Anglia, Germania, Franța și Italia. Răsturnarea celor patru guverne ar pune Statele Unite în imposibilitatea ducerii unui război contra Rusiei.

În ciuda analiștilor NATO, s-a aflat că nu Ucraina a construit Harkovul, Kievul, Odesa[1] și celelalte orașe asediate. Unitățile iudeo-nazifiante Azov, Aidar, care încă rezistă, vor fi anihilate săptămânile următoare. Infra­structura strategică a Ucrainei a fost distrusă, Kievul e încercuit, Odesanii așteaptă eliberatorii ruși! Resturile armatei ucrainiene sunt izolate, aproape în imposi­bilitate de a se aproviziona, moralul e la pământ, soldații rusofoni se predau forțelor rusești. Au fost distruse centrele de antrenament ale aventu­rierilor internaționali, un enorm arsenal NATO a fost capturat de armata rusă.

Zelenski continuă actoria ce înseamnă moartea sau exilul a milioane de oameni, dispariția iluziei, a fantomei ucrainiene. Actorul nu vrea să înțeleagă că NATO va intra în scena războiului după sacrificarea ultimului Ucrainian, ce va muri nu pe altarul țării sale ci pentru mai marea glorie a dolarului.

*

*                 *

Ucraina nu-i țară ca toate țările, Ucrainienii nu-s popor ca toate popoa­rele. Ce înseamnă asta? Polonia, Ungaria, Germania, Franța și popoarele respec­tive există nu de azi sau de ieri, ci de peste un mileniu, chiar mai mult. Altfel stau lucrurile cu Ucraina, cu ”poporul ucrainian”. Cazacii de la Don, din Donbas, nu se confundă nici ei cu poporul ucrainian.

Pe vremea țarilor, cuvântul Ucraina  însemna ”margine”, provincia respec­tivă fiind situată la marginea imperiului. După câteva războaie victo­rioase cu Imperiul Otoman, în cursul secolului al XVIII-lea, Rusia cucerește teritoriul actualei Ucraine, atingând Nistrul la 1790. Înaintea Turcilor, regiunea de coastă, inclusiv Crimeea, a fost colonizată de Greci încă din Antichitate.

Niciunul dintre orașele Ucrainei nu a fost fondat de Ucrainieni, pentru simplul fapt că aceștia nu existau. Nimeni nu auzise de Ucrainieni, nimeni nu vorbea de ei. În plin secol al XVI-lea, de exemplu, se vorbea de Cazacii Zaporojeni dar niciunul dintre aceste cuvinte nu era numele unei etnii, al unei rase de oameni. Cazacii erau aventurieri, rebeli de pretutindeni, buni călăreți și militari, pe care Rușii i-au cucerit cu greu, acordându-le unele privilegii rămase în vigoare până la sfârșitul țarismului. Fondatorul orașului Harkov a fost un cazac zaporojan[2], care se numea HARKOV (1656).

Republica Socialistă Sovietică Ucraina a fost unitatea administrativă a unui teritoriu definitiv cucerit de la Turci, de Ecaterina a II-a, în 1775. Cam în aceeași vreme Polonia era împărțită între Prusia, Rusia și Austria, Moldova pierdea Bucovina de Nord (anexată de Austria), Franța anexa insula Corsica și provincia Lorena, etc.

Printre istorici, chestiunea Ucrainei era bine cunoscută, mult înaintea celui de al II-lea Război mondial. În 1939, istoricul francez Jacques Benoist-Méchin a publicat o foarte instructivă lucrare intitulată:

UCRAINA  — FANTOMA EUROPEI

 

Adept al Germaniei hitleriste și adversar al bolșeviclor, Benoist-Méchin a admirat zaporojenii de toate națiile, locuitorii regiunii considerată de el cen­trul Europei. Iată cum își începe el monografia consacrată Ucrainei-fantomă:

« Ucraina ? Himeră sau realitate ? Ce este oare Ucraina ? Nici numele, nici frontierele ei nu apar pe harta Europei. Ce sunt Ucranienii, despre care unii călători spun că-s mai numeroși decât Polonezii, mai virili, mai cultivați decât Românii, mai fideli decât Cehii, în aspirația lor națională, formând nația cea mai romantică din Europa, pe care nimeni nu o cunoaște.

Dacă întrebăm Rușii țariști, Polonezii sau Români, toți ne avertizează. Atenție : Ucraina nu există. Ucraina-i o himeră a spiritului, ficțiune creată de propa­ganda subtilă… Dacă-i întrebăm pe membrii emigrației ucrainiene din Franța, Germania, Anglia, Statele Unite, toți răspund cu și mai multă pasiune : ”Martirajul Ucrainei este una dintre cele mai monstruoase crime ale istoriei. Câtă vreme Ucraina va fi cotropită, pacea va fi o iluzie ».

Autorul trece în revistă lunga serie a evenimentelor istorice din partea locului, de la colonizarea greco-romană la invazia varegului Rurik și fondarea Rusiei Kievene (862), în cadrul căreia cuvântul scandinav ­­« rus » era numele abililor vâslași de pe Nipru, apoi al tuturor celor de acolo. Primii prinți de Kiev au construit și dezvoltat Rusia Kieveană, s-au aliat cu Bizanțul și măritat fetele cu marii suverani a Europei – de exemplu, prințesa Ana de Kiev, fiica lui Iaroslav, descendent al lui Rurik, s-a măritat în 1051 cu regele Henric I al Franței. Într-un cuvânt, țara și dinastia lui Rurik conta în echilibrul european. Totuși, țara respectivă nu se numea Ucraina ci Rusia Kieveană. Apoi, la înce­putul secolului al XIII-lea, Tătarii lui Gingis-Han și Batu-Han cuceriră Rusia Kieveană, după care teritoriul acesteia intră sub dubla dominație a Poloniei și Lituaniei. Nu recapitulăm luptele Suedezilor, Rușilor, Austriecilor, Prusienilor, Napoleon, Germania imperială. Rușii însă au fost tot timpul pre­zenți, chiar dacă s-a vorbit și se vorbește de « Cazacii Cazacii de la Don » imortalizați, pe plan literar, de capodopera Donul liniștit, a lui Șolohov, sau poate a altuia. Foarte documentata monografie ucraineană a lui Benoist-Méchin lămurește chestiunea originalității Cazacilor, al căror nume vine de la cuvântul turc « kassak », ce înseamnă « bun soldat ». Deși o populație foarte eteroclită ca sânge, limbă, obceiuri, Cazacii sfârșiră prin a se creștina mai mult de formă, organizându-se însă perfect pe plan militar, reușind vreme îndelungată să respingă orice invadatori și să furnizeze mercenari de elită țărilor vecine.

 

Istoria însă este una, iar geopolitica alta. Una nu se poate însă fără cealaltă, căci este vorba de analiza raporturilor de forțe dn lume, forța Statelor în joc dar și a ideologiilor. Cele două se amestecă continuu, nu poți înțelege una fără să o examinezi și pe cealaltă, interesele Statelor find apărate sau încălcate de o ideologie sau alta. Oricât am fi de obiectivi, în fața ideologiilor, nu putem ignora forța propagandei ce poate justifica orice sălbăticie injustifiabilă. Războiul nu se poartă doar cu armele ci și cu forța propagandei, ce poate convinge și manipula popoare și chiar guverne, justificând pretenții și atroci­tăți aruncate de unii pe umerii celorlalți. Internetul și mjloacele actuale de comunicare au sporit posibilitățile de influențare ale unora dar și libera critică a celorlalți, cărora poliția gândirii încearcă să le închidă gura. În ultimele săptămâni s-a ajuns la actuala « isterie ucraineană », față de care trebuie regăsită măsura lucrurilor.

 

Regula fundamentală a Statelor libere este apărarea intereselor lor vitale prin toate mijloaele posibile. Pe de altă parte, cu mai mult sau mai puțin succes se încearcă limitarea exceselor în apărarea intereselor vitale. Recentele evenimente din Ucraina arată că această limitare este mai mult teoretică, analiștii și ziariștii de la fața locului dovedindu-se ei înșiși mercenari ai condeiului, teroriști ai microfoanelor și camerelor de luat vederi.

Orice cuvântare ar rosti actorul-președinte Zelenski, orice minciună ar acredita mercenarii de la Antena III, dosarul ucrainean actual nu poate fi înțeles fără revenirea la evenimentele din 21-22 februarie 2014, adică la lovitura de Stat organizată și executată de Statele Unite și marionetele lor de la Kiev. Complexate de rolul jucat de Rusia în afacerea siriană, Statele Unite și-au luat revanșa prin crearea, la frontierele lor, a unei Ucraine cât mai anti-rusă cu putință. Nimeni în lume nu se îndoiește de rolul Statelor Unite în lovitura de Stat ce a obligat Rusia să recupereze Crimeea, apoi, după opt ani, să pornească « Operațiunea specială » de la 24 februarie curent.

 

Lovitura de Stat de la Kiev a pus capăt celor peste douăzeci de ani de cordialitate ruso-occidentală, de după sfârșitul Războiului rece, prin decesul Uniunii Sovietice. Prezentarea crizei ucrainiene, de presa teroristă occiden­tală, a făcut din președintele Putin un dictator brutal, fost șef al KGB-ului, uitându-se că, după evenimentele din 11 septembrie 2001, nimeni nu se îndo­iește de terorismul guvernului american, președintele american de la data respectivă (George W. Bush) fiind el însuși un fost șef CIA !

Pe zi ce trece, țările europene înțeleg că nu au niciun interes să înfrunte Rusia prostește, sancțiunile aconomice și fnanciare actuale putând avea efecte imprevizibile, nu tocmai dorite. Pe de altă parte, în surdină, la Kiev continuă înfruntarea dintre partizanii fostului președinte Poroșenko, ce dorea un aranja­ment cu Rusia, și globaliștii în frunte cu Iatseniuk și Zelenski. În acest con­text, oricât ar fi de șubredă poziția Statelor Unite, aflate în fața unei implozii secesionste, armele lor complică și agravează « operațiunea specială », a lui Putin, ce riscă să devină începutul unui nou război mondial.

 

Ca în cazul războaielor mondiale precedente, criza mondială pleacă din inima Europei, Statele Unite încercând să radicalizeze reticența Europei, din care numai Polonia și Țările Baltice par gata de sinucidere prin război.

Reocuparea Crimeii de către Rusia nu a surprins, ea fiind corectarea deciziei eronate a lui Hrușciov (1954), prin care acesta și-a flatat banda iudeo-khazară de la Kiev, pe al cărei sprijin conta în lupta cu Malenkov și compe­titorii de după eliminarea lui Lavrenti Beria. Situația s-a agravat prin politica dementă a guvernului din Kiev, față de populația rusă din Donbas și Lugansk, care nu cerea decât drepturi absolut normale, prevăzute în cele două aranjamente de la Minsk: autonomia regională cu menținerea limbii ruse ca limbă oficială, alături de cea ucraineană. Rusia a alternat sprjinirea fățișă a populației rusofone din Donbas și Lugansk cu încercarea de a trezi la realitate guvernul de la Kiev, a cărui poziție antirusă era tot mai încurajată de UE și Statele Unite. În acest context, NATO și-a consolidat dispozitivul militar din Țările Baltice, Polonia, România și Anglia, prezentat ca reacție la măsurile militare ale Rusiei, ele însele justificate de provocările nejustificate ale Ucrainei.

Conștienți de complexitatea situației din Ucraina, Rușii au propus federa­lizarea acesteia, soluțe justificată de diversitatea lingvistică, religioasă și etnică a populației, acceptată de Poroșenko și sprijinită, întrucâtva, de Germania cancelarului Merkel și Franța președintelui Hollande.

Odată în plus, amestecul NATO a făcut ca politica Europei să nu fie europeană, toată lumea amintidu-și de generalul De Gaulle, care a retras Franța din structura militară nord-atlantică. Decisă de președintele Sarkozy, renatoi­zarea Franței a complicat și agravat problematica europeană. Dispariția Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia ar fi trebuit urmată de desfiin­țarea sau măcar de modificarea, revizuirea NATO.

Uniunea Europeană nu există politicește, nu se poate apăra singură, soarta ei stă pe umerii trupelor NATO (cum prevede Tratatul de la Lisabona). Interesele Europei nu coincid totdeauna cu cele ale Statelor Unite, Bătrânul Continent fiind tentat să se înțeleagă cu puterile BRICS, recunscând realitatea mondială de după încetarea Războiului Rece. Altfel spus, Europa nu există din punct de vedere politic, pentru că apartenența la NATO o paralizează.

Europa actuală este dominată economicește de Germania, dar politicește de Franța, unul dintre cei patru câștigători ai ultimul război mondial. De aici tendința Franței de a păstra relații speciale cu Rusia, al doilea aliat dintre cei patru victorioși, aflat la cealaltă extremitate europeană. Viitorul Europei ar putea fi EURASIA, prin colaborare-cooperare cu Rusia și China, nu confrun­tare, cum doresc Statele Unite. Europa nu are interesul să adere la agresivi­tatea și rusofobia Statelor Unite. Dimpotrivă.

După prăbușirea URSS, Rusia a renăscut pe baza valorilor patriotice și spirituale tradiționale, în centrul cărora se găsește familia formată din bărbat, femeie și copii, nu din « Părinte I », « Părinte II » și « Copii robotizați, fără gen, fabricați în laboratoare », cum înclină America demențialo-sinucigașă a lui Biden. Decadența morală a Europei occidentale este o  realitate. Ea nu este însă la fel de avansată ca în Statele Unite, nu pare gata să abandonze celula famlială, confundând tolerarea diferențelor și devierilor sexuale cu norma sfântă, naturală și legală, ce a asigurat propășirea generală de-a lungul întregii istorii. Dimpotrivă, spargerea familiei tradiționale, demențialele aberații sexuale, « Părinții I » și « Părinții II » înseamnă haos social, distrugerea structurilor fundamentale ale civilizației actuale.

Oricare ar fi consecințele conflictului din Ucraina, Rusia nu poate pierde atuurile ce fac din ea partenerul indispenabil al Europei, mai ales în condițiile organizării monetare independente de dolar, ce se manifestă în multe țări din Asia, America Latină, mai îndreptățite să se considere ele însele « Comuni­tatea Internațională », nu banda de universitaro-sexualo-degenerați și descre­ierații din grupările Antifa, BLM, de o parte, sau Azov și Aidar de alta.

Exemplul Ungariei și al Serbiei ar trebui urmat înainte de a-i vedea pe Americani părăsind Flancul de Est NATO, cum au părăsit Vietnamul, Afganistanul, Irakul și alte țări ale lumii, unde numele lor este blestemat din neam în neam !

« Zonele Roșii », de care vorbește președintele Putin sunt normale, decente și acceptate de Statele Unite, în contextul dispariției Uniunii Sovietice. Pe plan strict militar, situația nu pare identică cu cea din 1939, când Franța și Anglia au riscat distrugerea imperilor lor coloniale, de dragul Dantzigului, al Poloniei. Șase ani mai târziu, aceasta s-a mutat cu cinci sute de kilometri mai la Vest, plătind mutare cu șase milioane de morți. Actuala fierbințeală războinică balto-poloneză este maladivă, obsesională, iar noi nu uităm Codri Cosminului, nici faptul că Ucraina actuală stăpânește Bugeacul și Nordul Bucovinei, pe lângă persecutarea celor peste 500 000 de etnici români trăitori în interiorul frontierelor ei.

 

Isteria acuzării Rusiei și a lui Putin de toate relele și crimele posibile trebuie să înceteze. Americanii n-au fost niciodată un model de comportament « civilizat », iar Vietnamul, Belgradul, Afganistanul, Irakul, Libia sunt prezente în memoria întregii lumi. Dimpotrivă, valorile tradiționale, patria, familia, credința au fost valori universale ce se vor reimpune într-o zi, chiar dacă actualii politiceni occidentali par să renunțe la fundamentul istoric, spiritual și moral al popoarelor lor. Orice ar spune presa vândută, Statele Unite actuale sunt într-o fază de descompunere/implozie similară cu cea a Uniunii Sovietice din perioada prestroika și glasnost. În frunte cu fostul și încă influentul președinte Trump, milioane de Americani sunt conștienți că supremația lor s-a terminat, că Statele Unite trebuie să se adapteze realității dominate de haosul social, rasial, lingvistic și secesionist intern, dublat de posibila confruntare nucelară externă. Președintele Putin are perfectă dreptate când afirmă că nu-l interesează o lume fără Rusia. Orice ar crede alogenii trădători, ce s-au perindat la conducerea României, în ultimii treizeci de ani, milioane de Români gândesc la fel : O lume fără România nu ne intersează nici pe noi, ceea ce revine la ce ție nu-ți place, altuia nu-i face !

 

 

 

 

 

 

[1]. Fondată în 1794, de țarina Ecaterina a II-a, Odesa a fost construită după planurile arhitec­tului francez Armand-Emanuel Richeleur, primul guvernator al noului oraș (1803-1814). Construită în 1656, de cazacul zaporojan Harkov, fortăreața cu acest nume devine centrul administrației rusești (1732) și capitala guberniei, înaintea Kievului, unde bolșevicii mută capitala în 1934. Cetatea Kiev este menționată la începutul secolului al VII-lea; în anul 882, ea este cucerită de Oleg (urmașul suedezului RURIK), devenind reședința PRIMULUI STAT RUS. Creștinismul bizantin este introdus la Kiev de Olga, văduva lui Igor (912-945) și regentă între 945-964, mamă a lui Sviatoslav (964-972). Vladimir, fiul acestuia fondează Imperiul Ruso-Kievean, domnind peste el între 980-1015. La moartea acestuia, după patru ani de instabilitate dinastică, se impune Iaroslav, ce domnește între 1019-1054, timp în care Kievul devine mitropolie, a doua capitală ortodoxă, după Constantinopol, dar începe să fie amenințat de Cumani, care îl jefuiesc de câteva ori, înaintea cuceririi de către Batu-Han (1240), fiul lui Gingis-Han. În 1361, Kievul este recucerit de prințul lituanan Olgierd, iar două secole mai târziu intră în Uniunea de la Lublin (1569), sub suzeranitate poloneză. Prin tratatul de la Andrusovo (1667), Kievul recunoaște suzeranitatea Rusiei moscovite.

[2]. De ce se numeau cazacii ”zaporojeni”? Răspunsul e simplu. Pentru că se stabiliseră dincoace de căderile de apă de pe Nipru, numite ”porogu”, cuvânt la care s-a adăugat prefixul ”za”, ce înseamnă dincoace. Cu timpul, din cuvântul ”zaporogu” a apărut cel de zaporojeni.

Cazacii zaporojeni erau djighiţi (călăreţi desăvârșiți, capabili de jonglerii, în fuga calului. Colonelul Rătescu, instructor cavalerist la Şcoala Militară Târgovişte, a fost un djighit român) neîntrecuţi, arcaşi abili, buni marinari, ce îşi conduceau schifurile de brad până la Marea Neagră, fără frică de Turci sau Tătari. Deşi zaporojenii au fost mai creştini decât Cristos, ei nu au ajuns niciodată la fanatismul, cruzimea şi barbaria catolicilor sau protes­tanților, ce au exterminat popoare, în numele Bibliei. Creştinismul lor nu-i împiedica să primească cu braţele deschise refugiaţii politici ai vremii, persecutaţii ţarului, sultanului, sau altor mărimi lumeşti. Cei primiți învățau să taie aerul în patru, cu mâna dreaptă, în faţa ochilor, ca cei ce se închină. Refugiaţii printre zaporojeni sfârşeau prin a se îndrăgosti de stepa fără sfârşit, pe cerul căreia stelele străluceau mai tare ca oriunde.

La focurile lor de seară, zaporojenii evocau figura hatmanului Sviatoslav, eroul ce a sfidat moartea în lupte incredibile, murind într-una din cascadele Niprului, cu ocazia unui pariu. Asta a fost în anul 1000, din care cauză zaporojenii au crezut că dispariţia hatmanului vesteşte sfârşitul lumii. Multe secole s-a vorbit de hatmanul Sviatoslav, faptele lui de arme fiind subiectul focurilor de seară din Sietch, capitala din insula Khortiza, ultima redută indepen­dentă a Cazacilor, cucerită de Ecaterina a II-a, către 1775. Printr-un ukaz din acelaşi an, înfocata ţarină jura să pulverizeze Cazacii zaporojeni, să şteargă din conştiinţa publică amin­tirea lor. Invinşi, zdrobiţi fără speranţă, zaporojenii se dispersară în mare parte pe malul Mării Negre. Ultimii lor descendenți luptă azi contra lui Putin, urmașul bicefal al Ecaterinei a II-a și al Khazarilor iudeo-bolșevici, Lenin, Stalin, Hrușciov… (Extras din Vă ordon treceți Prutul, Amintirile de război ale căpitanului Ion V. Emilian, decorat de Stalin cu ORDINUL POBEDA, înaintea primului mareșal sovietic la București, tovarășul rege Mihai, supranumit nu Viteazul ci Viteză).