Redacția Internațională
Incorect Politic
Martie 28, 2022

Lista agresiunilor și a violențelor politice ale Statelor Unite ale Americii

 

 

POLITICA EXTERNĂ A STATELOR UNITE – UTILIZAREA SISTEMATICĂ A VIOLENȚEI ȘI AGRESIUNII

  

Anchetă statistică a Redacției Internaționale

INCORECT POLITIC

 

IMPERIALISMUL VIOLENT ȘI IPOCRIT AL STATELOR UNITE

 

Nimeni nu crede, nimeni nu a crezut vreodată în caracterul defensiv al politicii externe a Statelor Unite. Mulți analiști consideră că violența politicii Statelor Unite este și mai vizibilă pe plan intern, adevăratul dușman al locuitorilor Statelor Unite fiind guvernul de la Washington, mai exact DEPARTAMENTUL LUI SECRET, SUBTERAN, MAFIOT, AȘA NUMITUL DEEP STATE.

Războiul Rusiei contra Ucrainei se dovedește conflict pe viață și pe moarte între mafia americană și noua elită rusească, ce încearcă refacerea, pe alte baze, a Rusiei imperiale. Popor adevărat, cu trecutul, prezentul, resursele și forța federației actuale, Rușii sunt datori să aspire la o formulă statală compatibilă cu structura lor sufletească, cu viziunea lor despre lume și viață.

Fără să fie revizionist sau revanșard, în sensul puterilor colonialiste apusene, imperialismul Federației Ruse pornește din nostalgia panslavismului și viziunea istorică a lui Petru cel Mare, devenite elemente definitorii în complex sufletesc rus, ce începe a fi numit ”putinism”. Rătăcite, degenerate sufletește și spiritualicește, devenite pluri-masono-culturale, multi-rasiale, dar puteri atomice, clocitoarele celor două războaie mondiale, Anglia și Franța, uneltesc pe toate căile, continentele, mări și oceane, în scopul refacerii apuselor imperii coloniale dispărute prin grija Uniunii Sovietice și a Statelor Unite.

Cele ce se petrec în Ucraina actuală nu pot șterge din istorie crimele americano-atlantice, contra omenirii, din ultimii 25 sau 30 de ani. Ne putem întreba:  CÂND A ÎNCEPUT POLITICA DE VIOLENȚĂ A GUVERNELOR DE LA WASHINGTON ? Politica americană de cuceriri teritoriale, distrugeri, amputări de popoare, culturi și civilizații  a început oare sub cei doi președinți Bush, sub Obama, F. D. Roosevelt, Woodrow Wilson, Abraham Lincoln sau mai înainte?

Nu cumva violența politicii externe americane este o permanență neîntreruptă vieții publice americane, a politicii Statelor Uite?

Clarificarea acestui lucru este necesară. În cele aproape două secole și jumătate, de existență a Statelor Unite, responsabilii politicii americane au condamnat și condamnă violența în termenii cei mai energici cu putință.

Foarte interesant. Fii și nepoții ucigașilor de Piei Roșii condamnă violența ca mijloc de punere în practică a politicii, pretinzând că republica cow-boylor a fost cel mai pașnic și mai democrat Stat care exstă și a existat vreodată. De-a lungul existenței Statelor Unite, Departamentul de Stat a publicat numeroase proclamați de principiu, privind independența și suveranitatea națională și internațională, abținerea de la folosirea violenței în relațiile dintre State, națiuni, popoare.

Chestiunea violenței în politica Statelor Unite este o problemă relativ simplă. Ea se reduce la stabilirea listei diverselor cazuri sau situații în care guvernul de la Washington a recurs la violență, în cadrul relațiilor sale cu alte state și popoare, cu diversele triburi-popoare din America si alte părți ale lumii.

Vom încerca să stabilim o listă cât mai completă a folosirii violenței armate, de către Statele Unite, în relațiile lor externe, dar și ”interne”, în cadrul luptei multi­seculare a invadatorilor ce își zic ”americani”, dar care nu sunt și nu pot fi americani. În orice caz, ei nu sunt mai americani decât ”Indieni”, sau Pieile Roșii, singurii getbegetnici autentici și americani incontestabili.

Vorbind de folosirea forței armate, agresiunii sau violenței, ca instrument al politicii externe, avem în vedere toate acțiunile armatei federale americane, al unităților acesteia, acțiuni ce au avut loc în teritoriu străin, fără ca armata americană să fie invitată. Ancheta noastră cuprinde toate conflictele armate dintre armata americană și alte armate străine, fie pe pământul Statelor Unite sau al Americii, fie în alte regiuni ale lumii, pe mări și oceane, totdeauna fiind vorba de un amestec evident în afacerile interne ale altor State, popoare sau triburi suverane.

 

1). Lista noastră cuprinde războaiele, expedițiile de pedepsire, bombardare, distru­gere sau orice act de război comis de unități terestre, navale sau aeriene ale Statelor Unite, contra unor State sau popoare, fie că este vorba de intervenții și conflicte armate de lungă sau de scurtă durată, de debarcări urmate de ocupație mai lungă sau mai scurtă, de orice amestec sau violență armată în afacerile interne ale altui Stat, popor, trib sau unități navale ale acestora.

 

2). ”INDIENII” americani au fost posesorii legitimi ai întregului teritoriu continental al actualelor State Unite ale Americii, fiind recunoscuți ca atare de multe dintre guvernele de la Washington. Statele Unite au acaparat teritorii ameri­cane deținute nu numai de ”Indieni” ci și de alte puteri europene sau de Mexic. Cu diversele triburi ”indiene”, Statele Unite au negociat și încheiat sute de tratate și acorduri ce prevedeau cedări de teritorii, delimitări de frontiere și alte clauze. Fără excepție, frontiera dintre administrația americană și tribul indian era precis delimi­tată, ”Indienii” nefiind considerați parte din poporul american. Războaiele cu diversele triburi indiene n-au fost considerate ”războaie civile” nici de către guver­nele de la Washington, nici de Dreptul american. Războaiele americane contra indienilor au fost un model de intervenție armată violentă dincolo de frontierele fixate prin tratate precedente, din care cauză ele figurează în lista ce va urma. Dacă într-o zi istoricii vor binevoi să-și facă într-adevăr datoria, ei vor trebui să întocmească lista diverselor intervenții violente ale marilor puteri europene în Africa, în cele două Americi, în Asia, Australia, Oceania și insulele de pretutindeni.

 

3). În lista ce urmează ne abținem de la orice judecată de valoare privind actele de violență enumerate. Pentru fiecare caz am rezumat împrejurările ce au ocazionat folosirea violenței, bătăliile sau campaniile ulterioare, din conștiința epocii și a istoricilor fiind socotite unul și același ”război”. La fel am procedat în cazul distru­gerii izolate a unui oraș-port sau ținut de coastă, distrugeri adesea ”provocate” de slăbiciunea celor atacați, situații asemănătoare cu pirateria sau tâlhăria, când cel puternic jefuiește, distruge, ucide, răpește pe cel slab, neajutorat. Actele de violență din lista noastră fac abstracție de mijloacele utilizate, gravitatea și durata acestora.

 

4). Întrucât lista noastră conține numai violențele din politica externă a Statelor Unite, ea exclude conflictele armate dintre Statele federale sau alte teritorii încă nedeclarate ”State” la data respectivă. De asemenea, am exclus expedițiile și ocu­parea unor teritorii, intervențiile frecvente ale armatei federale contra unor grupuri de cetățeni sau emigranți. Lista noastră nu cuprinde Războiul de Secesiune (1861-1865), nici cele aproximativ douăzeci și cinci de revolte sau rebeliuni de mai mică amploare, de exemplu revoltele muncitorești din secolul XX, contra cărora au intervenit trupele federale.

 

5). De asemenea, lista noastră nu cuprinde anexarea micilor teritorii sau insule ocupate fără luptă armată sau tratat, care nu au condus la conflict armat cu alte puteri. La fel am procedat cu războaiele economice și măsurile de intimidare, fără intervenție militară, cazul demonstrațiilor navale, al concentrărilor de trupe, mane­vrelor flotei, armatei de uscat sau aeriene în vecinătatea unor adversari posibili, al amenințărilor rămase vorbă goală, al misiunilor militare terestre sau navale, al misiunilor sau vizitelor ”amicale” ale unor unități militare. Acțiunile de acest gen au fost exceptate întrucât violența lor a fost atenuată într-o măsură oarecare. În aceeași ordine de idei, am exclus anexarea unui anumit număr de insule din Oceanul Pacific, a miilor de mici anexiuni din teritoriile Indienilor, demonstrația lui Perry din fața coastelor japoneze (1853-1854) a amiralului Chester în fața Turciei (1909). La fel am procedat cu diferitele războaie economice ale Statelor Unite, numeroasele intervenții diplomatice în afacerile altor State, frecventele demonstrații navale din fața porturilor spaniole din America, manevrele flotei americane în Oceania, sub administrația celor doi președinți Roosevelt.

 

6). Pentru motive asemănătoare am exclus din lista noastră multe afaceri violente interne: ocuparea teritoriilor care la momentul respectiv erau administrate conform unui tratat a cărui semnătură a fost obținută prin demonstrații de genul celor menționate la punctul 5. În acest sens, lista noastră nu conține ocuparea Floridei după cumpărarea prin constrângere (1819-1821), nici provincia mexicană răpită Mexicului prin cumpărarea forțată (Gasden, 1853), nici sutele de anexări ale unor mici teritorii indiene, cedate prin contracte de închiriere, transformate samavolnic în contracte de vânzare.

 

7). Întrucât ancheta noastră privește numai politica externă oficială a Statelor Unite, nu am citat frecventele intreprinderi războinice ale persoanelor private, ligilor sau comandourilor private americane contra unor țări sau insule străine. Lista noastră exclude sutele de campanii private contra Indienilor, campaniile unor intre­prinzători din Statul New York contra Canadei (1830-1860), numeroasele războaie private de jaf și tâlhărie contra Statelor și insulelor din Marea Caraibelor.

 

8). S-a vorbit mult de caracterul hibrid al Războiului american de Independență. A fost vorba de un război civil, sau de un război între două State? Din cauza acestui caracter hibrid, punctul nostru de plecare a fost nu Declarația de Independență (1776) ci anul în care Anglia a recunoscut independența Statelor Unite (1783).

 

9). Dorința este stabilirea unei liste cât mai complete, mai corecte și mai incon­testabile. După cum vom vedea, Statele Unite au fost cel mai mare agresor din ultimii 250 de ani, fiind urmate de Anglia și de Franța, Rusia fiind pe locul patru…

 

Iată Lista agresiunilor și a violențelor politice ale SUA:

 

1). 1785-1795 – Război contra Algerului.

2). 1790-1795 – Primul război contra Indienilor din Nord-Vest: Miamis, Wyandot, Delaware, Potta-Wattamies, Schawness, Chippewas și Ottawas.

3). 1798-1800 – Război naval contra Franței.

4).  1801-1805     – Război contra Tripoli.

5).  1803               – Război contra Marocului.

6).  1803-1806     – Război contra Spaniei, pe fluviul Sabine (Italia).

7).  1807              – Către 1807: Război între nave americane și engleze, bătălia    principală având loc în golful Chesapeake.

8).  1811-1813     – Al doilea război contra Indienilor din Nord-Vest.

9).  1812-1815     – Război contra Angliei.

10). 1812             – Primul război contra indienilor Seminole.

11). 1812-1814    – Cucerirea Floridei occidentale.

12). 1813             – Război contra indienilor Peorias.

13). 1813             – Debarcarea soldaților și lupte pe insula Nukahiva (arhipelagul Marchize).

14). 1813-1814    – Primul război contra indienlor Creek.

15). 1815-1816    – Nou război contra Algerului.

16). 1816-1818    – Al doilea război contra indienilor Seminole și invazia Floridei spaniole.

17). 1819-1829    – Război contra tuturor navelor-pirat din America spaniolă și  expediția Yellowstone.

18). 1819-1825    – Atacuri contre Cubei, Porto-Rico, Saint-Domingue și Yucatan.

19.) 1823 – Război contra indienilor Blackfeet și Arikaroe.

20). 1826             – Prima intervenție navală în Hawai.

21). 1827             – Război contra indienilor Winnebagos.

22). 1827             – Expediție de pedeapsă contre insulelor Miconi și Andros (Grecia).

23). 1831-1832    – Război contra indienilor Sauk și Fox (Războiul Black-Hawk).

24). 1831-1832    – Expediție de pedeapsă contra insulelor Falkland (Malvine).

25). 1832             – Expediție de distrugere contra Quallah-Battoo (Sumatra),

26). 1838 – Debarcarea flotei americane la Buenos-Aires (Argentina).

27). 1833-1839    –  Expulzarea indienilor Cherokee din Georgia.

28). 1834             – Război contra indienilor Pawnee.

29). 1835             – Expediție de distrugere contra Sawai (Samoa).

30). 1835-1842    – Al treilea război contra indienilor Seminole.

31). 1836-1837 – Al doilea război contra indienlor Creek.

32.) 1836-1837 – Război contra Indienlor din Sud-Vest.

33.) 1837 – Război contra indienilor Osage.

34). 1838 – Război contra indienilor Heatherly.

35). 1839 – Expediție de distrugere contra tribului Muckee (Sumatra).

36). 1840 – Expediție de distrugere contra tribului Tye, Sualib Arro, insulele Fidji.

37). 1841 – Expediție de distrugere contra insulei Drummond (grupul Gilbert).

38). 1848 – Expediție de pedepsire și distrugere contra Liberiei.

39). 1846-1848 – Război contra Mexicului.

40). 1847 – Ocupația temporară a golfului Samana (Haiti).

41). 1847-1848 – Război contra indienilor Cayuse.

42). 1849-1861 – Război contra indienilor Navajos, Comanche, Cheyenne, Lipan și Kichapoo.

43). 1850-1858 – Război contra indienilor din Utah.

44). 1851-1852 – Război contra indienilor Yumas.

45). 1851-1856 – Războiul contra indienilor Yakimas, Klikutat, Klamath și Salmon.

46). 1852-1853 – Debarcarea flotei americane (în colaborare cu forțe englezești și franțuzești) la Buenos-Aires (Argentina).

47). 1854 – Debarcarea flotei americane la San-Juan, Greytown, Nicaragua.

48). 1858 – Expediție de distrugere la San-Juan, Greytown, Nicaragua.

49).1854-1856 – Operațiune specială (împreună cu Englezii) contra orașelor Shanghai, Canton și a altor porturi chinezești.

50). 1855 – Războiul din Winna, contra indienilor Snake.

51). 1855 – Expediție de distrugere contra insulelor Viti-Levu (arhipelagul Fidji).

52). 1855-1856 – Război contra indienilor Sioux, Cheyenne și Arapaho.

53). 1855-1858 – Al patrulea război contra indienilor Seminole.

54). 1855-1858 – Debarcare a flotei americane la Montevideo (Uruguay).

55). 1856 – Expediție contra indienilor Seattle.

56). 1857 – Debarcarea flotei americane la Panama (Noua Grenadă).

57). 1857 – Nou război contra indienilor Sioux.

58). 1858 – Război contra indienilor din Nord.

59). 1858 – Război contra indienilor Spokane, Coeur-d’Alene și Paloos.

60). 1858 – Nou război contra indienilor Navajo.

61). 1858 – Expediție de distrugere contra insulei Waya (arhipelagul Fidji).

62). 1858 – Nouă debarcare la Montevideo (Uruguay).

63). 1858-1859- Expediție navală contra Paraguayului.

64). 1858-1859 – Război contra indienilor Wichita.

65). 1859 – Nouă debarcare a flotei americane la Shanghai (China).

66). 1859 – Nouă invazie a insulei San-Juan (strâmtoarea Juan-de-Fuca).

67). 1860 – Război contra indienilor Kiowa și Comanche.

68). 1860 – Debarcarea flotei americane la Kisembo (Africa occidentală portugheză).

69). 1860 – Flota americană (împreună cu Englezii) debarcă la Panama (Columbia).

70). 1860-1861 – Nou război contra indienilor Navajo.

71). 1861-1890 – Război contra indienilor Apași.

72). 1862-1867 – Război contra indienilor Sioux.

73). 1864-1868 – Război contra Japonezilor, la Schimonosoki (împreună cu forțe engleze, franceze și olandeze).

74). 1863-1869 – Război contra indienilor Cheyene, Arapaho, Kiowa și Comanche.

75). -1863 – Consolidarea debarcării din 1857 la Panama (Columbia)

76). 1863 – Nou război contra indienilor Navajo.

77). 1865-1868 – Război contra Indienilor din Nord-Vest.

78). 1866 – Debarcarea flotei și lupte grele la Newchwang și alte orașe chinezești.

79). 1867 – Expediție de distrugere contra insulei Formoza (Taiwan).

80). 1867-1871 – Trei expediții cu debarcări și lupte în Coreea.

81). 1867-1881 – Război contra indienilor Lipan, Kiowa, Kickapoo și Comanche.

82). 1868 – Nouă debarcare a flotei americane la Montevideo (Uruguay).

83). 1868 – Debarcarea flotei americane și lupte în mai multe porturi japoneze.

84). 1870- Debarcarea flotei americane la Boca-Teacapan (Mexic).

85). 1870 – Debarcarea flotei americane la Darien (Nicaragua).

86). 1872-1873 – Război contra indienilor Modoc.

87). 1873 – Nouă debarcare a flotei americane la Panama (Columbia).

88). 1874 – Debarcare a flotei americane la Honolulu (Hawai).

89). 1874-1875 – Război contra indienilor Kiowa, Cheyenne, Arapaho și Comanche.

90). 1874 – Nou război contra indienilor Sioux.

91). 1875 – Expediție contra indienilor din Nevada orientală.

92). 1875-1876 – Război contra indienilor din Black-Hill.

93). 1876 – Debarcarea flotei americane la Matamores (Mexic).

94). 1876-1879 – Război contra indienilor Cheyenne din Nord și Sioux.

95). 1877 – Război contra indienilor Nas-Găurit.

96). 1878 – Război contra indienilor Bannock, Puite și Snake.

97). 1878 – Război contra indienilor Utes,

98). 1879 – Război contra indienilor Sheepeater.

99). 1879-1880 – Nou război contre indenilor Utes.

100). 1882 – Debarcarea flotelor americană și engleză la Alexandria, Egipt.

101). 1885 – Nouă debarcare a flotei americane la Panama (Columbia).

102). 1888 – Debarcarea flotei americane la Seul, Coreea.

103). 1890 – Debarcarea flotei americane la Buenos Aires (Argentina).

104). 1890-1891 – Nou război contra indienilor Sioux (Războiul lui Mesia).

105). 1891 – Debarcarea flotei americane în insula Navassa (Haiti).

106). 1891 – Debarcarea flotei americane la Valparaiso (Chile).

107). 1892-1896 – Nou război contra indienilor Apași.

108). 1898 – Nouă debarcare a flotei americane la Honolulu.

109). 1898 – Debarcarea flotei americane și ocuparea temporară a insulei Haiti.

110). 1894 – Ruptura violentă a blocadei braziliene de la Rio (Brazilia).

111). 1894 – Debarcarea flotei americane la Bluefield (Nicaragua).

112). 1894-1896 – Debarcări ale flotei americane în Coreea și China.

113). 1895 – Război contra indienilor Pannock.

114). 1895 – Debarcarea flotei americane la Bocas-del-Toro (Columbia).

115). 1896 – Debarcarea flotei americane la Bluefield (Nicaragua).

116). 1898 – Ocuparea definitivă a arhipelagului Hawai.

117). 1898 – Război contra indienilor Chippewa.

118). 1898 – Debarcarea flotei americane la San-Juan-del-Sur (Nicaragua).

119). 1898-1899 – Război contra Spaniei, operațiuni speciale: Cuba, Porto-Rico, Guam, Filipine.

120). 1899 – Debarcarea flotelor americană (și engleză) la San-Juan-del-Norte (Nicaragua).

121). 1899 – Expediție de pedeapsă contra insulei Waya (arhipelagul Fidji).

122). 1899 – Distrugerea insulei Samoa-Polinezia, împreună cu Englezii. Ocuparea definitivă a insulei Tutuila (Samoa occidentală).

123). 1899-1902 – Război contra Filipinelor.

124). 1899-1902 – Ocupația militară a insulei Cuba.

125). 1900-1901 – Războiul Boxerilor (China), împreună cu alte puteri.

126). 1901-1902 – Debarcarea flotei și lupte la Colon (Panama) și Bocas-del-Toro (Columbia),

127). 1902-1912 – Război contra triburilor Moros, Samar și Leyte din Filipine.

128). 1908 – Despărțirea de Columbia a teritoriului Panama și ocuparea definitivă a zonei Canalului Panama.

129). 1904-1908 – Debarcarea flotei americane și lupte la San Domingo.

130). 1904 – Debarcarea flotei americane la Ancon (Panama).

131). 1904 – Debarcarea flotei americane la Seul, Coreea.

132). 1905-1909 – Anexarea Cubei ocupate.

133). 1907 – Intervenție militară în Nicaragua.

134). 1907 – Debarcarea flotei americane în Honduras.

135). 1908 – Agresiune militară în Panama.

136). 1910 – Debarcarea flotei și agresiune militară în Nicaragua.

137). 1910 – Agresiune militară în Honduras.

138). 1911 – Nouă debarcare și agresiune în Honduras, împreună cu Englezii.

139). 1911-1912 – Debarcarea flotei în China, expediție de jaf până la Pekin.

140). 1912 – O nouă agresiune militară în Panama.

141). 1912 – Agresiune contra Cubei.

142). 1912 – Debarcare la Constantinopol, împreună cu Englezii și Francezii.

143). 1912-1915 – Debarcare, agresiune și ocuparea Statului suveran Nicaragua.

144). 1914 – Debarcare în Haiti, împreună cu forțe englezești, franceze și germane.

145). 1914 – Expediție contra Mexicului. Cucerirea provinciei Vera-Cruz.

146). 1914 – O nouă agresiune militară contra insulei Saint-Domingue.

147). 1915 – Ocuparea militară a insulei Haiti.

148). 1915-1916 – Expediție de pedeapsă contra Mexicului.

149). 1916-1925 – Nouă agresiune și ocupație militară a insulei Saint-Domingue.

150). 1917-1922 – Nouă agresiune și ocupație militară a Cubei.

151). 1917-1919 – Agresiune neprovocată contra Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Imperiului Otoman, în cadrul Primului Război mondial.

152). 1918-1920 – Ocuparea provinciei Chiriqui din Panama.

153). 1918-1920 – Agresiuni pe mare și uscat contra URSS și a unor guverne efemere din fostul Imperiu țarist.

154). 1919 – Expediție de jaf cu răpire de copii în Honduras.

155). 1919 – Expediție pentru răpit de copii în Costa-Rica.

156). 1921 – Expediție de jaf în Panama.

157). 1922-1941 – Debarcare, lupte și ocuparea mai multor provincii în China.

158). 1924-1925 – Debarcarea flotei și bombardarea aeriană a Hondurasului.

159). 1926-1933 – O altă ocupare a Statului Nicaragua.

160). 1931 – Debarcarea unui nou contingent de trupe americane în Honduras.

161). 1937 – Incident militar pe Yang-Tsi (China).

162). 1938 – Ocuparea insulelor Canton și Enderburg (Pacific, largul Chinei).

163). 1941 – Ocuparea mai multor porturi din insula Groenlanda.

164). 1941 – Ocuparea Islandei.

165). 1941 – Atacarea, fără declarație de război, în vara și toamna lui 1941, în colaborare cu forțele navale engleze, a unor unități ale flotei germane. În decembrie 1941, în urma evenimentelor de la Pearl Harbor, SUA declară război Germaniei naționale și socialiste.

*

 

*                      *

Din BIBLIOGRAFIA minimală ce urmează, rezultă că Departamentul de Stat american a recunoscut în repetate rânduri, cu nedisimulată mândrie, că armata americană a efectuat peste o sută de intervenții militare și acțiuni războinice în diverse țări străine.

Continuarea acestei liste, până în zilele noastre, va arăta că întreaga istorie a SUA a fost o perioadă de neîntrerupte violențe contra foarte multor State, popoare și triburi pașnice din întreaga lume.

În acest clasament al violenței, Statele Unite sunt urmate foarte de aproape de Anglia, apoi de Franța și de Rusia, Germania, Italia și Japonia fiind mult în urmă.

Vorbim de aceste șapte puteri întrucât ele sunt cele care au provocat, purtat, câștigat sau pierdut cele două Războaie mondiale, din secolul XX, după cum tot ele sunt cele ce ar putea provoca, întreține și profita de o nouă conflagrație mondială…

Statele Unite și Anglia (Marea Britanie) au fost și sunt puterile cele mai violente, crude și barbare din întreaga epocă modernă. Celor ce cred că exagerăm cu privire la comportarea barbară a armatelor engleze și americane, le reamintim distrugerea Dresdei și a altor orașe germane, agresiunile din Coreea, Vietnam, Liban, Afganistan, Irak, Somalia, Iugoslavia. În aceste agresiuni, americanii s-au remarcat printr-o barbarie care, din Antichitate până astăzi este monopolul lor absolut: soldații și ofițerii americani sunt singurii ce practică sistematic tăierea penisului prizonierilor de război, care apoi sunt fotografiați și filmați cu penisul tăiat în gură. Între toate armatele lumii, soldățimea americană pare a fi o barbară și lașă adunătură de ucigași. Piloții americani sunt totdeauna gata să ucidă patrioți vietnamezi sau afgani, beduinii arabi, iugoslavi și alți oameni pașnici, de la 10 sau 12 kilometri altitudine.

Nu trebuie să uităm că, după sfârșitul ultimului Război mondial, din motive diverse[1] și contrar convențiilor internaționale, Armata americană, sub comanda generalului Eisenhower, a ucis aproximativ un milion de prizonieri de război germani, prin înfometare, tortură, lipsa unui adăpost acoperit, a oricărei îngrijiri medicale, etc.

Marile puteri, organizațiile internaționale, doctrina politică și dreptul internațional nu s-au pus încă de acord cu privire la definiția clară și incontestabilă a noțiunilor de agresor și agresiune. Totuși, din mesele rotunde, dezbaterile și discuțiile pe această temă s-a ajuns la o dublă concluzie, mai mult oficioasă decât oficială, pe care ONU, NATO sau marile puteri o înțeleg după cum bate vântul:

 

1. PRINCIPIUL JURIDIC: Agresor este Statul sau puterea ce se opune reglementării unui conflict pe cale pașnică, prin negocieri sau arbitraj.
2. PRINCIPIUL TERITORIAL: Agresor este Statul sau puterea ce folosește forța și violența armată în afara propriilor sale frontiere.

 

Aceste principii sunt greu de aplicat conflictelor de acum un secol sau două și numeroaselor cazuri în care Statele Unite s-au războit cu popoarele indiene autohtone (pe care le-au exterminat pe toate căile posibile) sau cu cele polineziene, care nu făceau parte din ceea ce marile puteri consideră propria lor bătătură, pe care o numesc Comunitate internațională!

Conform principiului teritorial, rezultă că Statele Unite sunt cel mai mare agresor din întreaga epocă modernă. Ținând cont de faptul că Statele Unite nu au fost niciodată amenințate pe propriul lor teritoriu, că totdeauna au avut la dispoziție un spațiu foarte mare, că niciodată nu au fost amenințate de vreo criză alimentară sau de materii prime, agresivitatea lor maladivă este foarte greu explicabilă. Nu degeaba, acum 50 sau 60 de ani, întreaga lume arabă striga: agresor american ieși afară din Liban! – de exemplu. Pe de altă parte, este limpede că nu întreg poporul american este vinovat de această violență. Responsabilitatea pentru violența politicii externe americane cade mai ales pe umerii unor minorități restrânse din ansamblul națiunii americane[2]. Pe această bază putem vorbi de câteva grupuri sau minorități, nu foarte distincte, din Babilonul american, care în ultimele decenii au ajuns să formeze așa numitul Stat paralel, Stat ascuns sau Deep State. Fără pretenția de a le epuiza, ținând cont de cele 165 de cazuri de violență și agresiune printre cele câteva grupuri sau minorități le-am putea numi pe următoarele:

– Minoritatea marinărească americană, personalitățile conducătoare ale flotei (Navy) și marinarilor americani, ale suporterilor și clienților acesteia, animați cu toții de vechiul șovinism marinăresc al flotei britanice, care, ca și flota franceză, turco-arabă sau altele și-a avut totdeauna pirații ei, dintre care unii au fost promovați ”lorzi” ai coroanei britanice… Din cele 165 de cazuri de violență recenzate, peste 60 sunt opera acestei minorități marinărești cu slăbiciuni piraterești și de vânători sau negustori de Negri, răpiți din Africa și alte teritorii, vânduți de către alți Negri, comercializați de către kazari, apoi vânduți pe piață ca vitele.

– O a doua minoritate ar fi aceea a numeroșilor amatori de jaf, totdeauna gata de violență, de care, până către 1900, adunătura instabilă americană nu a dus niciodată lipsă. Sub pretexte incre­dibile, vreme de peste trei secole, minoritatea aventurierilor, a căutătorilor de aur și vână­torilor de Piei Roșii a împins frontierele SUA de la Atlantic la Pacific și de la granița mexicană la cea canadiană. Dintre cele 165 de cazuri de violență recenzate, alte 60 sunt opera acestei minorități tâlhărești, foarte generos ecranizată de cinematografia de la Hollywood.

– La fel de tâlhărească, a treia minoritate este formată aproape exclusiv din 70-80 sau poate 100 de familii de plutocrați (înrudite între ele) și din mercenarii acestora. Cu timpul, din vechii pirați-tâlhari, din secolele XVI și XVII au apărut pușcașii marini de după 1900, fără de care nu s-ar fi ajuns la supremația Deep State, a dolarului, a dorinței de noi și noi cuceriri.

– Încă din perioada Proclamației de Independență și a Războiului de Eliberare, dintre elementele de vârf ale acestor trei minorități s-a recrutat a patra, specializată în războaie de agresiune contra unor State în toată regula. Este vorba de o specie aparte de politicieni americani care, încă de la începuturile Statelor Unite au devenit agitatori și trepăduși politici, a căror sete de putere și spirit de prozelitism merită atenția istoriei. Din nefericire, majoritatea istoricilor din pretinsele țări civilizate au devenit slugi și mercenari ai acestei minorități care, în ultimele decenii face și desface totul în lume: numește șefii de State și guverne ai Statelor și popoarelor, numește marii ”savanți” care adesea sunt ”savanți diabolici”, șefi de laboratoare ale morții, ea numește candidații și laureații marilor premii, inclusiv Premiul Nobel, care în cazuri ca Obama, de exemplu, este o distincție de-a dreptul infamantă. Multe dintre Premiile Nobel din epoca postbelică au fost atribuite marilor ucigași făcători de războaie, primul dintre aceștia fiind bețivul englez Winston Churchill, iar ultimul președintele american Obama.

 

De aproximativ 250 de ani, națiunea americană suportă politica și năravurile războinico-tâlhărești ale acestor minorități, pe care le aprobă în mod tacit, entuziasto-inconștient sau banditesco-electoralist, cazul atentatelor teroristo-guvernamentale din 11 septembrie 2001, al ultimelor alegeri prezidențiale informatico-tâlhărești, al falsei pandemii covidice, operă a mafiei politice din lumea întreagă, condusă probabil de ultima dintre cele patru minorități arătate. Această stare de lucruri se explică prin faptul că, treptat, trăsăturile de caracter ale celor patru minorități sau răspândit în majoritatea populației de origine anglo-saxonă a Statelor Unite. Aceste trăsături sufletești, caracteriale și de personalitate provin din vechiul tip anglo-britanic (tot ce se petrece în sufletul sau spiritul unu om este rezultatul proceselor organico-fiziologice din corpul acestuia). Vreme de peste trei secole, vechile trăsături caracteriale britanice au constituit ingredientul principal al experimentului social, rasial, lingvistic și ideologico-idolatro-religios american, în cadrul căruia elemente aparținând atâtor rase, religii, limbi și popoare au fost supuse presiunii ardente a pionierilor, căutătorilor de aur și vânătorilor de scalpuri din Far-Vestul american. De peste trei secole, teritoriul Statelor Unite a fost un bizar laborator biologic, social, religios, între altele, unde s-a experimentat cam ce se știe, ajungându-se la ideologia talmudică botezată ”neo-marxism” sau ”progresism”, încarnată socialmente de militanții ANTIFA, BLM și multe universități americane, devenite monstruoase instituții de tăiere cerebrală împrejur, de dezumanizare. Rasismul american n-a dispărut și nu putea să dis-pară. Războiul civil (de Secesiune) nu s-a terminat cu niciodată. Asasinarea președintelui Lincoln a fost urmată de altele (președintele Kennedy,  pastorul de culoare Martin Luther King), dovedindu-se astfel tensiunea rasială și imposibilitatea construirii unui popor omogen dintr-o masă omenească profund eterogenă. De la vechea psihologie anglo-saxonă, de la mulțimea adaosurilor și metisajelor omenești s-a ajuns la actuala ardoare sufletească și militantă ce nu mai este anglo-saxonă, nici europeană, ci tipic americană, mereu gata de explozie violentă. Această stare de lucruri nu pare străină de un anumit determinism teluric și geografic, pus în lumină de Rudolf Steiner, în urmă cu un secol și mai bine. Nu trebuie să ne mire că violența este dimensiunea incontestabilă a politicii externe americane. Nu se poate altfel. Violența, asasinatul sunt expresia constantă a stării sufletești și de spirit fierbânde a sutelor de  milioane de desțărați din Statele Unite. Pe zi ce trece, devine clar că violența din Statele Unite se înpământenește și în Canada.

Sociologii vorbesc de atmosfera tot mai fierbândă din monstruosul laborator biologico-social, mafiot și democrato-tâlhăresc ce poartă numele de SUA. Numărul de crime și asasinate banditești din SUA este mult mai mare decât în orice țară europeană, asiatică sau africană. Nu întâmplător, nu de azi sau de ieri Statele Unite sunt țara gangsterilor, a căror brutalitate guver­nează totul acolo: economia, cultura, politica, învățământul, totul. Cine crede altfel va trebui să explice multe: violența din școli, violența din politică, cultură, presă, cinematografie, atentatele guvernamentale din 11 septembrie 2001, etc. Să nu uităm cele aproximativ 25 de revolte populare, luptele intestine reprimate de armata federală și mai ales Războiul de Secesiune (1861-1865), ce pare gata să se reaprindă sub ochii noștri. Brutalitatea, turbarea devastatoare și setea de răzbunare în caz de victorie sunt un amestec de americanism altoit pe Vechiul Testament.

Gata să se însoare cu aleasa inimii sale, viitorul rege David, al Iudeilor, este obligat să-și cumpere viitoarea soție nu cu bani, turme sau alte bunuri pământești ci cu o sută de prepuțuri, culese din pantalonii dușmanilor uciși pe câmpul de luptă. Pus în fața acestei exigențe pre-matrimoniale, tânărul însurățel nu ezită o clipă. Ajuns pe câmpul de luptă, cât ai bate din palme a cules nu o sută ci două sute de prepuțuri, din izmenele dușmanilor uciși. Dezbrăcinarea celor două sute de cadavre ostășești, luarea în mână a penisului mortului, tăierea prepuțului, repetarea operațiunii de două sute de ori, plata  miresei cu violenta captură de război, Biblia în care găsim sfânta și incredibila poveste a prepuțarului David par un al doilea izvor sau model, în jurul căruia s-a format spațiul spiritual al cow-boylor americani, atât de diferit de bietul și umilul nostru spațiu mioritic.

Cum, necum, națiune sau adunătură cu posibilități spirituale nelimitate, predispusă la multe, importante și de netăgăduit realizări tehnico-diabolice, științifice, financiare sau de altă natură, comparați cu celelalte națiuni și popoare ale lumii moderne, Americanii suferă de o violență inconștientă. Popor, adunătură de refugiați și desțărați, oricum i-am numi, Americanii par să fie cea mai violentă națiune care a existat vreodată pe fața pământului.

Vorbind de toate acestea, uitatul scriitor și jurnalist Flechter Pratt încheie cu concluzia:

În ce privește aspectele și caracteristicile propriei sale istorii, inclusiv cea mai recentă, Statele Unite constituie acea națiune a lumii căreia violențele de tot felul îi reușesc de minune, arătând cea mai mare și mai monumentală lipsă de judecată în materie de folosire a violenței[3].

 

În ultimii ani, grație internetului, ce pare inventat chiar de ei, Americanii au aflat ce gândesc Europenii, Asiaticii și Africanii despre ei. În diverse cărți, reviste, publicații, scriitori americani contemporani, Thomas Goodrich, Arthur-Robert Butz, Webster Tarpley și alții subliniază caracterul violent și agresiv al politicii externe americane, al vieții publice americane în general. Nimeni însă nu-i profet în țara lui. Aceștia și alții, inclusiv foști președinți ca John Kennedy sau Donald Trump au vorbit în zadar, primul dintre ei alegându-se cu un glonț în cap iar al doilea fiind insultat și hulit de toți politrucii lumii. Americanul de toate zilele confundă Bucureștiul cu Budapesta, România cu Polonia sau Bulgaria, habar nu are pe ce lume trăiește, fiind convins că toate problemele și misterele vieții se reduc la milioanele sau nemiloanele de dolari din bancă. Mulții dintre prietenii scriitori, zariști sau profesori pe care i-am rugat să-mi dea câteva exemple de State înclinate către violență excesivă au citat Japonia, Germania, Rusia, Anglia, Franța, fără să le treacă prin cap că propria lor țară este în capul listei celor mai violente și agresive State din întreaga istorie.

Motivul principal al iluziilor Americanilor, cu privire la ei înșiși, constă în aceea că mass-media, șefii politici, Bisericile, Universitatea susțin în unanimitate o idee pe care faptele concrete și statisticile o dezmint:

 

Democrația este forma de Stat cea mai pașnică, cea mai puțin înclinată la violență. Statele Unite sunt cea mai perfectă democrație posibilă, țara cea mai puțin înclinată către violență, cea mai blândă și mai tandră care a existat vreodată!

 

Ce gândea despre acestea Franklin Delano Roosevelt, președintele ce a împins Statele Unite în cel mai mare măcel mondial? Iată ce declara acesta, într-un Discurs pronunțat în fața Congresului, la 3 ianuarie 1936:

”Dovezile ce avem în fața ochilor arată în mod absolut clar că, în politica mondială, autocrația este un pericol pentru pace, în vreme ce o astfel de amenințare nu poate veni din țările ce cultivă idealul democratic”[4].

 

În Carta Atlanticului (14 august 1942), important document al propagandei de război anglo-americane, citim următoarele:

”Din motive practice și spirituale, toate țările lumii trebuie să renunțe la folosirea violenței. Pacea viitoare nu poate fi menținută câtă vreme armele de uscat, navale sau aeriene continuă să fie folosite de națiunile ce amenință sau ar putea amenința cu declanșarea unor atacuri dincolo de frontierele lor. De aceea, ei (președintele Roosevelt și premierul Churchill) consideră că până nu se ajunge la generalizarea sistemului permanent de securitate colectivă, se impune dezarmarea acestor țări sau națiuni”[5].

 

Greu de spus care dintre cele două propagande inter-aliate, cea stalinisto-sovietică sau cea rooseveltiano-americană, a fost cea mai ipocrită, mai violentă, mai agresivă și mai ucigașă, în trecut, în prezent, foarte probabil și în viitor.

 

Amerigo VESPUCCI          

 

 

BIBLIOGRAFIE:

1). The Public Papers and Addresses of Franklin D. Roosevelt, patru volume, New-York, 1938.

2). Dictionary of American History,  15 volume, Adams editor, New York, 1940.

3). Alsop Joseph și Kintner Robert, American White Paper, NewYork, 1940.

4). Charles V. și Kappler J. – Indian Altairs, Laws and Treaties, Government Printing Office, Washington, 1929 (două volume).

5). Dudley W. Knox, A History the United States Navy, New York, 1936.

6). Francis Heitman – Historical Register and Dictionary of the United States Army, Government Printing Office, Washington 1903 (două volume).

7). Fletcher Pratt, U. S. A. – The agressor Nation, în American Mercury, decembrie 1938.

8). Frederick Jackson Turner, The Frontier în American History, New York, 1920.

9). Metcalf Clyde – A History of the United States Marine Corps, New York 1939.

10). Millis Walter, The Martial Spirit, a Study of Our War with Spain, Boston, 1931.

11). Nearing Scott și Freeman Joseph, Dollar Diplomacy a Story în American Imperialism. New-York, 1925.

12). Nesser Robert – Statistical and Chronological History of the United States Navy 1775-1907, New-York 1909 (două volume).

[1]. De unde titlul cărții cu același nume, a istoricului canadian James Bacque,

[2]. Vorbim de o ”națiune americană”, nu de un ”popor american”. Filosofii, politologii, analiștii nu s-au pus de acord cu privire la termenul de ”NAȚIUNE”, căruia Stalin, pe vremuri, i-a dat o definiție uitată astăzi. Alții cred că națiunea este o adunătură de oameni uniți printr-o eroare sau minciună comună privind strămoșii lor, plus aversiune, scârbă și dispreț pentru vecinii ce urmează a fi deposedați de patria lor. Nu putem vorbi de un ”popor american”, în sensul în care vorbim de popoare ca cel danez, englez, german, polonez, român, corsican, catalan, basc, etc. Admitem că milioanele de emigranți, veniți pe teritoriul SU, din toate neamurile pământului, formează o adunătură pestriță: adunătură de limbi, de religii al căror număr nu-l știe probabil decât Dumnezeu, adunătură de foști vânători și negustori de sclavi din Africa, adunătură de căutători de aur și de ucigași ai Pieilor Roșii, etc. Cele câteva secole de viață în comun n-au fost și probabil nu vor fi niciodată suficiente pentru formarea unui popor omogen, precum cele amintite. Admitem că într-un mileniu sau două s-ar putea produce minunea apariției unui adevărat ”popor american”. Între timp, adunătura de vânători de capete și amatori de scalpel ar putea avea propriul ei război de o sută de ani sau războiul ei ”al celor două roze”, etc., un război țărănesc ca cel german, o răscoală ca cea de la Bobâlna, etc. Deocamdată nu putem vorbi decât de ”națiunea americană”, o realitate ce face cât face orice hârtie notarială.

[3]. Flechter Pratt, op. cit., p. 394.

[4]. The Publie Papers and Addresses of Franklin D. Roosevelt, vol. IV, New-York, 1938, p. 9 și următoarele.

[5]. The Departmeni of State Bulletin, 16 aoùt 1941, t. 5, nr 112.