Home / Educativ / 115 de ani de la nașterea lui Mircea Eliade

115 de ani de la nașterea lui Mircea Eliade

Incorect Politic
Martie 13, 2022

115 de ani de la nașterea lui Mircea Eliade

115 de ani de la nașterea lui Mircea Eliade

Via Buciumul:

„Imoralitatea clasei conducătoare românesti, care detine “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia natională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit tărănimea, că s-a introdus politicianismul în administratie si învătământ, că s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate.

Memoria generatiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lăsând să se astearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: acesti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) – dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică.

Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăsi existenta istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai văd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – luntrea statului nostru este condusă de niste piloti orbi. Acum, când se pregăteste marea luptă după care se va sti cine merită să supravietuiască si cine îsi merită soarta de rob – elita noastră conducătoare îsi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai găsesti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sută de ani fără ca nimeni să înteleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani după aceea, cetătenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusă de pilotii orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înteles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, negutătorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tăranii de ogorul lor. Numai istoria stia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afară de cea capitală: instinctul statal.

Crima elitelor conducătoare românesti constă în pierderea acestui instinct si în înfiorătoarea lor inconstientă, în încăpătânarea cu care îsi apără “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bună voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam.

Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stă în putintă ca să-si prelungească puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înteleg să se resemneze.

[…] Tristetea si spaima mea îsi au, însă, izvorul în altă parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai putin românească, politicianizată până în măduva oaselor – care asteaptă pur si simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi.

[…] Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-si păstreze măcar o inimă obosită care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevărul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendară de acum câteva veacuri.

…Dar pilotii orbi stau surâzători la cârmă, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. […] Nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lăsând locul altor neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această tară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.”

Fragment din Mircea Eliade, „Piloţii orbi”, în Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937

5 comments

  1. Aceste două citate(aproximative) rezumă perfect istoria modernă și contemporană a României, dar și a lumii întregi prin extensie:

    „Pentru români, egala îndreptățire a 600000 de precupeți și lipitori este o chestiune de moarte și de viață, iar poporul nostru ar prefera moarte repede de sabie unei morți lente, de vitriol”(Mihail Eminescu – 1876)
    și
    „Împotriva lor ducem astăzi o luptă pe viață și pe moarte. Dacă învingem, lumea se va purifica și ne va fi bine. Dacă ne bat, vom deveni sclavii lor”(Mareșal Ion Antonescu – 1941)

    Numai că, personajul de față se trage dintre cei care s-au botezat pentru a deveni cetățeni români ocolind Art. 7 din Constituție, și-au tras un nume grecesc pt. a da bine(deoarece atunci fanarioții stăpâneau țara), și și-au pus copiilor prenume romane sau prenume clasice de domnitori români ca să ne înșele. Membru al păturii superpuse, favorizat și ridicat pe nedrept în dauna băștinașilor, dincolo de acest episod al anilor ’30 el a practicat toată viața șamanismul turanic însoțit de consum de droguri și sex mistic. A creat o filosofie a religiilor bazată nu pe metode științifice și imparțialitate, ci pe experiențele sale șamanice, deci nulă ca valoare. Oare în SUA activitatea sa universitară a sădit conservatorismul și reacțiunea? Nici vorbă, a fost unul dintre părinții revoluției culturale flower-power care a distrus tineretul american, alături de un alt șaman notoriu: Arthur Koestler, autorul cărții „Al treisprezecelea trib”, în care a dezvăluit originea neamului său.

  2. mircea-eliade “pilotii orbi”, 1938.

  3. https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/15/popoarele-turanice-parazitare-asa-cum-erau-vazute-de-nicolae-iroga/
    CER SI PAMANT ROMANESC
    Cuvant despre noi, romanii

    POPOARELE TURANICE PARAZITARE AȘA CUM ERAU VĂZUTE DE NICOLAE IROGA

    Popoare turanice parazitare
    Ungurii, Maghiarii sunt un popor turanic. Si Turcii vechi si Tatarii tot Turani au fost; Hunii, Avarii, Cazarii, Pecenegii, Cumanii tot Turani au fost ca si ceilalti.
    Ba înca, – spune cu dreptate, într-o brosura foarte putin citita, dar plina de vederi ingenioase, Renan – si între Evrei cea mai mare parte nu sunt Semiti, ci Turani; si deci întelegeti ca eu aveam în fond dreptate când nu stiu cine ma acuza pentru ca la un proces am declarat solemn ca nu sunt antisemit: citisem brosura lui Renan.
    E foarte usor pentru un Turanian viteaz si neastâmparat sa cucereasca.
    Este foarte usor pentru un an brutal si fara scrupule sa-si mentina dominatia. E imposibil însa pentru un Turanian sa creeze o civilizatie, si nespus de greu pentru el sa-si acomodeze macar sufletul cu o civilizatie pe care a întâlnit-o si a împrumutat-o“.
    – Nicolae Iorga –
    Titlul nu e pretențios, cum ar părea, la prima vedere, «Popoare turanice parazitare». Sunt totuși dator cu un cuvânt de explicație în ceea ce privește felul special, cum popoarele turanice pot fi parazitare.
    Un popor turanic trebuie să fie parazitar până la dispariție sau până la convertirea lui – lucru foarte greu, pentru că cere bun simț; nu toate lucrurile grele cer bun simț, dar toate lucrurile care cer bun simț sunt grele – deci, până la acel act foarte greu, care este convertirea unui brutal popor entuziast, într-un modest popor înzestrat cu bun simț.
    Cum de am ajuns să gândesc la această problemă? Ea mi s-a impus încă de la începutul războiului actual, și mai ales din momentul când, pe lângă ascuțita notă maghiară care, amintea câmpiile catalaunice, în războiul acesta a răsunat – dacă se poate întrebuința acest eufemism -, guturalul strigăt de război otoman, scos însă din gâtlejuri care, vă asigur, nu își au originile fiziologice în veacul al XIV-lea și al XV-lea, căci gâtlejurile care scot strigătele de «război sacru», astăzi, sunt în foarte multe cazuri, câte un onorabil gâtlej semit sau armenesc – de June Turc, dacă voiți, de foarte June Turc, de tot ce poate fi mai June Turc, așa de june chiar, încât nu mai e Turc deloc.
    Mi s-a părut – deși, de o parte, era un glas așa de ascuțit, iar, de alta, o guturalitate așa de necăjită, că între unul și altul este oarecare legătură, că seamănă, în acțiunile lor prezente, aceste două popoare.
    Și atunci m-am gândit și la alte popoare care se găsesc în situația lor ori s-au găsit cândva, și mi-am pus întrebarea: cum se poate explica aceasta?
    Ar zice cineva: acestea sunt popoare exagerate, și, în special, Maghiarii, au reputația de popor exagerat. Numai cât zicând, aceasta nu explică mare lucru.
    Noi, acei care avem și ocupații științifice, chiar când facem politică, e natural să ne satisfacem mai greu cu un răspuns ușor, și am căutat, deci, să-mi explic altfel de ce seamănă vechiul meu obiect de studiu, Turcul, cu noul meu obiect de studiu, Maghiarul, în felul cum se comporta, și nu numai astăzi, față de alte națiuni.

    Popoare turanice parazitare“(Nicolae Iorga), lucrare reeditata …
    “Popoare turanice parazitare” este o lucrare apărută în anul 1915, la Editura Neamului Românesc, după Conferința ținută de Nicolae Iorga la Ateneul Român, în ziua de 4 decembrie 1914.
    Cartea a fost reeditată după 100 de ani de la discursul marelui istoric, la cunoscuta editură Vicovia, din Bacău.
    Partajează asta:

  4. Mare om, Eliade. Mare om.

  5. Pios omagiu!Discursul său ,de actualitate.Si in aceasta idee amintesc că unul Cioroianu,l-a atacat recent ,fara rușine, pe un post de televiziune pentru că a fost patriot legionar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *