Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Incorect Politic
Februarie 22, 2022

3. Contrarevoluţia şi acapararea României postcomuniste

3.4. Operația culturală

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 105

Ne-am aştepta ca „intelighentia postdecembristă” să urle despre/către noii cotropitori, dinafară şi dinăuntru, la fel cum o făceau intelectualii de altă dată. Nici pomeneală! Dedaţi trăirii/slujirii mondialismului, bucuroşi că pot slugări liber, jonglînd pragmatic cu relativismul, lehămitiţi dar simulînd emulaţia,  „baieţii subţiri” nu văd colonizarea, nu au nimic cu imperialismul – dacă le aruncă vreo ciosvîrtă. Aşa cum nu văd, de cealaltă parte, nici „naţionaliştii” de extracţie securistă, lucrarea sistemică a mafiei interne care s-a pus în serviciul clienţilor externi. Timpurile s-au schimbat. Cu puţine excepţii, cei ce nu mai depind direct de fraierii rămaşi la cîmp sau prin fabrici, îi intoxică pe aceştia cultural, printr-un cor de tăceri complice sau chiar de laude aduse cotropitorilor/paraziţilor. Cărţile recurg iar la „şopîrliţe”, simboluri şi evaziuni,  întorcînd obscen (la figurat şi la propriu) spatele realităţii, revistele culturale îşi cîntă prohodul în discuţii savante despre „antisemitismul” lui Goma (dacă e doar nominalist sau e chiar păcătos),  naţionalismul e apărat anacronic/laş/steril, se poartă dezbateri aprige despre lagărele din Transnistria… în timp ce ţara este cucerită/aservită. După ce (tran)scriu texte generice despre dragostea de patrie, academicienii (mîncaţi de molii o dată cu fotoliile de mucava comunistă din care nu pot fi descleştaţi) dărîmă la comandă soclul lui Paulescu, vînează statuile lui Antonescu, privesc, din josnicele înalturi, cum oamenii de bine curăţă oraşele de umbra lui Goga. Am putea simţi compasiune pentru aceşti cavaleri ponosiţi, care mai storc cîte un şpriţ din cuvinte şi cîte o bursuliţă/pensioară de merit cultural, dar Don Quijote nu era fariseu; realitatea ne trimite mai curînd spre perspectiva lui Goya, urcată în lumea spiritului… Viaţa civilizaţiei  decadente musteşte acolo unde se plămădeşte amăgirea omului de către om;  e loc de fascinaţie /stupefacţie în faţa creativităţii inepuzabile a manipulării.

Fanariotism democratic

    Dacă românii s-au dat atît de repede pe brazda capitalismului sălbatec, poate că evreimea comunistă, cea care mai rămăsese în România, în 1989, a reacţionat conform „aspiraţiilor stîngii”, apărînd avuţia colectivă?  Ei bine… nu! Nici pîs nu au spus în faţa invaziei capitalului jefuitor, parţial evreiesc, aşa cum capitaliştii evrei nu au  reacţionat firesc cînd au fost expropriaţi de regimul… sprijinit de comuniştii evrei. Vechii Tovarăşi rămaşi peste noi au alte priorităţi acum, alte consecvenţe. Evreimea culturantă continuă să se ocupe temeinic cu emanciparea filosemită a goimilor, confirmîndu-şi capacitatea/fertilitatea propagandistică şi marea flexibilitate/creativitate ideologică. Vorbind în numele românităţii formale (de stat, nu de neam), concetăţenii noştri rămaşi la post ne-au re-luminat în variate registre şi din multe unghiuri (posturi) – uneori la adăpostul unor nume/scopuri aparent româneşti. Fiind greu de distins – prin accentele discursului – de românii neaoşi înrolaţi în frontul ideologic al „partenariatului strategic”.  Nu putem discerne actele agenţilor securişti (informatori nedesconspiraţi), sau trădările întru chilipiruri şi vînzarea conştiintelor pentru burse Soros, de slujirea leală a intereselor israeliene. Chiar cînd evreitatea de sînge ete certă, cea de conştiinţă nu se manifestă neaparat strident – ieşind la iveală doar atunci cînd este tratată tema antisemitismului românesc (a se vedeaopiniile exprimate de cei de pe listade mai jos, grupate la www.piatauniversitatii.com/perspective). De-abia aici lucrurile/poziţiile se lămuresc,  toţi „evreii-români”, manifestîndu-şi adeziunea de bază – fiindu-le absolut imposibil să admită (public) dreptatea adversă – pot să găseasca vreo justificare a acţiunilor românilor contra evreimii percepute ca invadatoare.  Sînt prizonierii unei apartenenţe care împiedică anumite poziţionări (ca şi alţii – de exemplu ungurii, ruşii, armenii, grecii, aromânii etc. – care percep specific aşezarea lor peste români). Nu fac excepţie nici cînd sunt evrei pe jumătate sau sfert, necredincioşi sau chiar trataţi de „evrei antisemiţi”. Nici unul dintre foarte puţinii care îşi pun retoric întrebarea: „de ce i-au urît românii pe evrei?” nu găseşte alt răspuns decît  „efectul aberantei propagande antisemite”; nici unul nu recunoaşte că amploarea opunerii cere explicaţii serioase şi nu şabloane penibile, de genul „Nu poporul exploatat a inspirat intelectualii, ci aceştia l-au intoxicat”. Am găsit şi un alt turnesol, pe măsură ce mă chinuiam să provoc contestatarii regimului fesenist la rezistenţă.  Treptat, mi-am dat seama de jocul „personalităţilor” prezentate publicului ca anticomuniste, dar care împiedică declanşarea unei bătălii de eliberare, predicînd schimbarea cuminte a totului… fără a se modifica nimic: combat comunismul, menajînd comuniştii. Or, aceasta este agenda duşmanului: să justifice anularea naţionalizării si pensiile pentru suferinţe evreieşti anterioare genocidului comunist, fără a se lega de satrapii cu care împart prada, ajunşi în Israel.  Pornind de aici, am căutat fragmente lămuritoare, alcătuind profilele celor listaţi mai jos ca propagandişti/avocaţi, hrăniţi ca să ne re-educe.

Cei ce susţin că nu trebuie să dăm atenţie etniei  îndrumătorilor intelectuali nu au cum să fie atît de naivi cum vor să pară. E bine să ştii cine sînt Brateş, Munteanu, Stark, Sava, Melinescu, Brătescu, Corbu, Sassu, Radnev, Preda – care ne-au luminat prin TVR sau Radio, Oroveanu, Oişteanu, Cîmpeanu, Cornea – prin GDS, Chiper, Cosaşu, Ornea – prin Dilema, Antip, Maier, Reichman, Croitoru – prin presă, Rateş, Cunea, Socor – prin Europa Liberă, Fischer, Singher, Iureş – prin edituri, Crohmălniceanu, Neumann, Cornescu, Kallos – prin universităţi, Volovici, Mirodan, Manea, Hancu, Boiangiu, Chiper- prin literatură şi critică,  Mihăileanu, Rîpeanu, Caranfil – prin filme etc. Şi evreii trebuie să fie solidari cu neamul/statul lor. Şi ei apără un etos, un destin. Nu le putem reproşa că s-au dedicat cobaterii antisemitismului. Şi nici că pretind că aceste priorităţi sînt româneşti. Dar nu e cazul să ne conformăm, pentru că agenţii lor ne ţin predici prezentate drept adevăruri universale.  E stupid să credem în neutralitatea pretinsă a  propagandei alogene, lăsînd-o să ne deturneze/satelizeze cultura, în numele obiectivităţii. Chiar cînd  propunea adoptarea stilului de viaţă mercantil, cultul viţelului de aur, pentru a face faţă competiţiei „liberale”,  Zeletin recunoştea că ne iudaizăm şi că vom plăti ca tribut mutaţia noastră sufletească. Dar au apus vremurile cînd un pragmatic mai are acces la astfel de intuiţii. De atîta apetenţă pentru osmoza culturală cu reocupanţii, am ajuns departe  cu colonizarea mintală, faţă de care schimbarea caftanelor în costume, a căruţelor în caleşti, a opincilor în pantofi, a aprozarelor în mall-uri etc., etc. – a fost o joacă. Mai curînd ar trebui să ne amintim de drumurile la Instambul pentru a spori birul, de gudurarea boeirilor şi altor paraziţi… Dar pe atunci descurcarea anihilantă nu cobora la plug; altfel, de mult eram mondializaţi de tot. Azi, fanariotismul s-a democratizat: românii caută în toate zările stăpîni miloşi şi oportunităţi să se schimbe, să se lepede de ei înşişi. Oile disperate aspiră la succesul lupilor.

Prietenii statului Israel

    Toate acestea trebuie aşezate pe o scară de infracţiuni contra conştiinţei.  Pe care s-a ajus în piscuri înalte. Iată, de exemplu, ce scrisoare dechisă putem găsi pe situl Radio France International (https://www.rfi.ro/politica):

„Subsemnaţii, cetăţeni ai României şi prieteni ai Statului Israel, vă rugam să luaţi în considerare manifestarea solidarităţii Statului şi poporului român cu Statul şi cetăţenii israelieni, aflaţi de o săptămână sub un baraj de peste 3.000 de rachete lansate de grupările teroriste «Hamas» şi «Jihadul Islamic Palestinian». Sute de mii de cetăţeni israelieni sunt originari din România, mulţi dintre aceştia având şi cetăţenie română. Aceştia citesc presa de limba română, creează opere literare în limba română şi sunt profund ataşaţi de România. State cu o mult mai redusă «diasporă» aflată în Israel, precum Austria, Cehia sau Slovenia  au arătat în mod public ataşamentul lor pentru Israel, aflat, încă de la reinfinţarea unicului stat al evreilor, sub spectrul anihilării. Scopul, declarat în mod explicit (vezi «Carta Hamas») al grupărilor teroriste care au atacat Israelul în aceste zile este acela de a distruge Statul Israel. România trebuie să arate faptul că înţelege distincţia clară între un stat democratic şi responsabil (Statul Israel) şi o mişcare teroristă (recunoscută că atare atât de Statele Unite cât şi de UE – implicit şi de România).

    Propunem un gest simbolic, însă de adâncă semnificaţie: ridicarea drapelului israelian, în semn de solidaritate, pe clădirile Preşedinţiei României, a Parlamentului României, a Guvernului României, a Primăriei Generale a Capitalei, precum şi a Primăriilor marilor oraşe, asa cum au procedat Guvernele Austriei, Republicii Cehe, Sloveniei, municipalitățile din Munchen şi Wurtzburg (Germania) etc.

România trebuie să arate, în mod neechivoc, că sprijină partenerul său strategic, Israelul – în aceste momente de grea cumpănă.

    Cu deosebit respect, vă mulţumim!”

    Scrisoarea se adresează:[…] şi este semnată de: Prof. Univ. Dr. Gabriel Andreescu (Universitatea de Vest, Timișoara); Vartan Arachelian (ziarist și scriitor); Bogdan Șerban Iancu (realizator TVR); Conf. Univ. Dr. Adrian Niculescu (Facultatea de Știinte Politice, SNSPA București); Prof. Univ. Dr. Victor Neumann (Universitatea de Vest, Timișoara); Tiberiu Roth (Președinte, Asociația Sionistă din România); Dr. Andrei Schwartz; Prof. Univ. Dr. Michael Shafir (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca);Prof. Univ. Dr. Stelian Tănase (Facultatea de Știinte Politice, Universitatea București).

S-au asociat: Acad. Prof. dr. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române; Prof. Dr. Alina Mungiu – Pippidi; Acad. Prof. Dr. Andrei Pippidi; Mădălin Hodor, istoric (CNSAS); Conf. Dr. Alexandru Nicolae, Fac. de Litere, Universitatea București; Mihai Demetriade, istoric.

Nu e vorba aici numai de clasica încurcătură morală în care s-au pomenit/complăcut românii susţinători ai sionismului, care s-au bucurat că evreii pleacă peste alţii. Ci, dimpotrivă, de o subtilă invitaţie la reflux – adică de justificare ideologică a revenirii pe teritoriul romînesc, în numele unei „frăţii” contrazise de istorie.

Avînd în vedere afirmaţiile/aluziile extrem de grave din această scrisoare:

a. că evreii ajunşi în Israel din România reprezintă o diasporă… a noastră, România fiind deci o a doua ţară de baştină evreiască;

b. ca atare se pot… întoarce acasă, reîncetăţeniţi, fiind la fel de legitimi ca noi pe teritoriul românesc; c.  că „partenariatul strategic” (comuniunea)  a atins faza arborării steagului comun;

d. că şi în numele nostru sînt reprimaţi palestinienii care se opun colonizării ţării lor şi că oricine opune rezistenţă cotropirii evreieştieste terorist (deci şi înaintaşii noştri erau).

Avem motive să sperăm că – măcar – unii dintre cei semnaţi nu ştiu despre „asocierea” lor. Ar trebui să-şi precizeze public poziţia, înainte de a-i aşeza, iremediabil, în galeria trădătorilor.

Mie nu-mi rămîne decît să semnalez lista unor îndrumători de „conştiinţă”, străini liniei neamului,  care ne conduc, cu dojană sau poveţe, pe drumul „fraternităţii” cu cuceritorii poporului palestinian – în loc să ne simţim solidari cu victimele care ne-au înlocuit – ca ţinte ale cuceririi – şi pe care îi vom înlocui înapoi. Moment în care va veni rîndul arabilor să salute entuziast revenirea evreilor acasă….

Incursiuni

[1-2. Anca Oroveanu – Andrei Oişteanu (continuare a firului de la 2.4 Oigenstein – Răutu); 3. Pavel Câmpeanu/Benjamin Katz; 4-5. Paul și Andrei Cornea/Cohn 6. Eugen Preda/Glotter;  7. IosifSava/Segal;  8. Stefan Maier; 9. Zigu Ornea/Orenstein; 10. Radu Cosaşu/Rohlrich; 11.Teodor Brateş/Froim Bernard; 12. Edgar Reichman; 13. Vladimir Socor (continuare a firului Emanoil/Matei Socor de la 2.4.b ); 14. Alexandru Cornescu/Hirschfeld; 15. Nicolae/Mihai Melinescu (continuă firul Ilca Spitzer/Wasserman de la 2.4.a); 16. Alexandru Stark; 17. Oliver/Adrian Lustig (continuă firul Lustig de la 2.4.b); 18. Corbu Nicolae/(Irina); 19. Alexandru Sassu; 20-21. Boris Singher – Iancu Fischer; 22. VictorNeuman; 23. Bujor Rîpeanu/Rosenberg; 24. Florin Brătescu/Bergher; 25. Nicolae Kallos; 26. DumitruHâncu;  27-28. Alexandru/Magdalena Boiangiu?-Tita Chiper?; 29. Norman Manea; 30. Aurel Dragoș Munteanu?; 31. Victor Nămolaru/Zalman (continuă firul de la 2.4.b); 32. Valentin Silvestru/Moscovici; 33. Nae Caranfil (continuă firul Tudor Caranfil/Klarenfeld de la 2.4.d ); 34. Ştefan Iureş;  35. Sanda Faur/Faerştein; 36. Andrei Codrescu; 37. Victor Ciutacu; 38. Manase Radnev; 39. Boris Marian Mehr; 40. Leon Volovici; 41. Alexandru Mirodan; 42. Avram Croitoru; 43. Sorin (şi Anatol) Vieru; 44-46. Marcus Solomon- Israel /Marius Mircu-Moritz/ Marcel Marcian; 47. Ovid Crohmălniceanu; 48. Alexandru Sever; 49. Teodor Wexler; 50. Nestor Rateş/Nathan Stessel; 51. Sorin Cunea/Paul Cohn; 52. Radu Mihăileanu/Buchman; 53. Felicia Antip; 54. Victor Bîrlădeanu; 55. Ion Ianoşi/Steinbergher; 56. Vera Călin/Kranzdorf; 57. Nina Cassian/Katz; 58. Maria Banuş; 59. Şlomo Leibovici-Laiş; 60. Antoaneta Ralian; 61. Nilu Aronovici; 62. Shaul Carmel; 63.  Bănuiţi:  Emanuel Valeriu/Weinstein?; Alina/Ostin? Mungiu; Horia Roman Patapievici (firul Denis Patapievici);Monica Zvirjinschi?;. Mihai Şora? Andrei Gheorghe? etc.;

Notă: Probabil majoritatea celor trataţi de evrei prin texte anonime nu sînt decît mercenari ideologici stridenţi ai intereselor evreişti, alături de marea de români (odinioară situaţia era pe dos, apărătorii românismului erau majoritari) specializaţi în a-şi huli/deservi poporul, pentru a-şi mulţumi protectorii: Andrei Muraru, gen. Mihail Ionescu, Adrian Cioflâncă, Victor Opaschi, Adrian Cioroianu, Radu Gabrea, Florin Iepan, Stelian Tănase, Cristian Diaconescu, Alexandru Platon, Horia Bozdoghină, Răzvan Theodorescu, Dorin Dobrincu, Andrei Marga,  Florin Piersic, Mircea Albulescu, George-Mircea Botescu, Alexandru Florin Platon, Ionel Haiduc, Emil Hurezeanu etc.

Epilog

Dacă nu putem observa/cîntări fiecare pas, fiecare contribuţie, la degenerarea conştiinţei colective româneşti,  putem vedea unde am ajuns. Cedînd reduta economică (vezi 3.3) şi pe cea politică (3.1), astfel încît să ne pomenim incriminaţi/paralizaţi juridic de cuceritori (3.2), cedăm şi reduta culturii, adică smulgem rădăcinile viitorului din trecut. Priviţi în faţă ultima ispravă  a Parlamentului Romaniei: „Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect privind introducerea disciplinei şcolare «Istoria Evreilor. Holocaustul» în planurile-cadru de la liceu şi învăţământ profesional […]. În cadrul dezbaterilor, iniţiatorul proiectului, deputatul Silviu Vexler, a declarat că trecutul trebuie să fie un fundament pentru viitor, iar «educaţia este absolut necesară pentru construirea unei societăţi democratice» […]. El a adăugat că toate materialele vor fi realizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Institutul Elie Wiesel”. (hotnews.ro/stiri-educatie).

Ordinul „culcat-salt înainte” s-a executat cu o supunere înspăimîntătoare, legitimarea acestei aberaţii de către parlamentari/senatori/preşedinte dovedind irefutabil că nu reprezintă interesele neamului românesc şi a populaţiei prinse în laţ. În loc ca „naţionaliştii” aciuaţi în AUR să reclame diseminarea  propagandei antiromâneşti în orele de istorie, de profesori plătiţi de părinţii copiilor alienaţi, ei spun doar că tematica nu e prioritară…, fiind traşi de  urechi şi pentru această obrăznicire timidă. Cînd, de fapt, ei trebuiau să explodeze în faţa unei asemenea demonstraţii de forţă. Imaginaţi-vă că s-ar preda în Israel istoria reprimării palestienilor de către evrei….

S-a ajuns aici după o lucrare perseverentă, de decenii. Urmăriţi, în colecţia revistei „Realitatea evreiască”, marea procesiunilor, comemorărilor, colocviilor, institutelor şi instituţiilor statului – plămădind relieful holocaustizării. Manifestări plătite prin deturnarea banilor contribuabililor la buget. În loc de poveşti şi mitologie naţională, copiii românilor, pe lîngă sexualizarea precoce, fiind trataţi intensiv cu imagini şi descrieri ale ferocităţilor antisemite comise de străbunicii lor. Aflînd cauza ultimă a criminalităţii noastre seculare: naţionalismul românesc…

Nu e ceva nou pentru noi (să nu uităm că „Stalin si poporul rus / Liberatate ne-au adus”) dar mai aveţi curajul să vedeţi unde am fost întorşi? Şi să admiteţi ce menire fatală au Wieselii/Vexlerii/Florianii, care împlinesc opera evreilor comunişti? Doar nu credeţi (a se vedea polemica Goma) că în aşa-zisul manual va pătrunde vreo explicaţie „alternativă” la teza, falsă  şi otrăvitoare, că românii s-ar fi repezit la evrei, fără nici un motiv,  plini de ură ucigaşă,  deşi aşezarea acestora aici nu făcuse nici un rău nimănui, fiind vorba doar de clasica emancipare a băştinaşilor colonizaţi; sau că se va dezvălui viitorilor urmaşi vreunul din actele nocive/ostile ale evreimii (capitaliste, ilegaliste, comuniste); sau că va pătrunde în „istoria corectată” vreuna din vocile apărătorilor românilor, metodic epurate, care au denunţat invazia/cotropirea României de către evrei; că se va folosi vreo singura pagină dintr-un studiu ca al lui Holban, Haşdeu, Eminescu, Rosetti, Iorga, Hâciu, „Apostu”, R. Theodoru, C. D. Niculae, Corneliu Munteanu… Speraţi cumva că această manevră se va întoarce ca un bumerang, elevii din România avînd ocazia să afle adevărul despre contenciosul istoric româno-evreu, în spirit Soljenitzîn? Iluzii. Nimeni nu va putea introduce în aceste „manuale de antiromânism” punctul de vedere românesc,  iar dacă unii profesori vor încerca să spună adevăruri interzise în sala de clasă, vor fi pasibili de pedeapsă, pentru nesupunere („antisemitism” ).

Nu vă faceţi că nu înţelegeţi situaţia. Dacă nu ridicaţi fruntea, coborîţi măcar privirea. Puteţi fi prudenţi/ practici/ laşi şi fără a fi parşivi. Credeţi – de exemplu – că un studiu ca al meu va fi semnalat în manualele impuse copiilor români, că punctul de vedere majoritar al înaintaşilor, pe care încerc să-l sintetizez, va răzbate măcar în  „manuale alternative”? Imposibil, altfel re-educarea filosemită/ cosmopolitizantă nu ar funcţiona.

Ce nu trebuie să înţeleagă românii din istorie?

1. Că Romania a fost invadată de evrei după 1800 şi românii au apărat cauza agregării lor naţionale, periclitată de infuziile alogene.

2. Că fruntaşii care au denunţat cotropirea au avut dreptatea oricărui popor ce se opune unei ocupări străine.

3. Că această situaţie a făcut ca, după 1938, unii români să profite de contextul creat de creşterea puterii hitleriste şi de declanşarea războiului, pentru a acţiona împotriva evreilor deveniţi dominanţi. Reacţie  oportunistă şi uneori ucigaşă, similară cu atrocităţile ce se comit într-un război (în cazul nostru – economic şi social).

4. Că un umanist corect nu va minimiza amploarea crimelor împotriva unor evrei (majoritar nevinovaţi) şi nu le va susţine orbeşte legitimitatea (din bun simţ, nu pentru că i s-ar interzice prin lege exprimarea opiniei contrare). Dar violenţa reacţiei poporului român are cauze, băgate metodic sub preşul unei propagande adverse.

5. Că a recunoaşte daunele produse evreilor de cei care  au participat (între 1939 şi 1944) la „holocaustul” hitlerist nu trebuie sa conducă la teza că „antisemitismul” istoric al  românilor  ar fi fost ilegitim şi că trebuie repudiat, ca proto-nazist. Apărarea de cotropitori evrei nu se confundă cu holocaustul. Cine sînt cei care ne cer să declarăm că aproape toţi liderii spirituali ai românilor s-au înşelat?

6.  O altă mare problemă este că încercarea actuală a evreilor de a cuceri/aservi puterea în statul român, colonizare şi deturnare anti-democratică, nu poate fi stăvilită, dacă reuşeşte intimidarea patrioţilor, prin interzicearea „antisemitismului”.

Unii ar putea justifica pragmatic politica de satelizare faţă de interesele israeliene ca pe o strategie de aliere, întru asiguarea unei protecţii, din partea celor percepuţi ca stăpâni ai lumii. (Antisemitism laş; şmecherie de limbric păgubos. Ne-am mai supus strategic ruşilor, turcilor, nemţilor etc. şi ştim ce a ieşit…). Dacă această colaborare strategică, fie ea şi parşivă/cinică ar avea astfel de perspective, evreii nu s-ar purta aşa la Bucureşti. Ar face altceva decît să denunţe continuu  (acompaniaţi de uzurpatorii statului nostru satelizat) vinovăţiile româneşti, acoperind manevrele colonizarii prin încetăţenire, protejării călăilor comunişti, jefuirii postcomuniste, compensării măsurilor antisemite, reconstituirii averilor interbelice, renegării naţionalismului românesc, jumulirii populaţiei actuale…. prin combaterea neobosită a „antisemitismului”. Ceva ca să îndulcească pastila reconquistei, urîciunea neobirului. Represiunea împotriva antisemiţilor şi batjocorirea străbunilor noştri anticorpici sînt puneri în gardă. Ele ne deshid ochii asupra posturii jalnice pe care am/vom avea-o într-un stat filoevreiesc. Devine clar că nu e vorba de  „amiciţie”, ci de domesticire, întru parazitare capitalistă.

Evreii care chiar au dorit camaraderie cu noi, nostalgicii cu o dimensiune românească, au primit o lovitură grea de la Romani/Brucani, de la cohorta de mafioţi/paraziţi israelieni ce ne-au sărit la gît după 1990, de la Florianii care au otrăvit iremediabil relaţia; făcîndu-ne atenţi la cît i-a costat pe palestinieni nostalgia evreiască pentru întoarcerea „acasă”. Pentru  evreii  români adevăraţi, climatul creat de evreii postcomunişti e un dezastru. Revin la recomanadarea studierii arhivei „Realităţii Evreieşti” (oficios al comunităţii evreilor (post)comunişti rămaşi în România) pentru a observa ce spirit răzbunător/duşmănos cultivă musafirii noştri vechi, an după an, lună de lună, ceas de ceas. Cu efect de disoluţie naţională. Orice duşman al lor trebuie repudiat de români, chiar dacă are merite faţă de ţara acestora. În schimb, consecvenţa anticorpilor româneşti este detestabilă; spre deosebire de cea de sens contrar, a evreilor nostalgici comunişti, colaboraţionişti ai regimului genocidar anti-romanesc, evocaţi cu duioşie, sau cu nenumărate circumstanţe atenuante. Aşa ceva nu s-ar putea întîmpla niciodata la ei: să denunţe continuu crimele evreilor împotriva altora, în loc să se ocupe de ale altora contra lor.

Nouă însă ni se cere să susţinem şi cotropirea palestinienilor, ca să fie clar ce am devenit. Nu prieteni ne vor – ci supuşi. Politicienii de serviciu deja le cîntă isonul, din interes sau dîrdîind de frică (a se vedea cazul Dan Şova, sau mai nou George Simion) într-un mod care, probabil, îi îngreţoşează şi pe beneficiari (dacă nu cumva se distrează copios de spectacolul slugărniciei fanariote al celor ce-şi bat joc de interesele pe care se fac a le reprezenta). Iar culturnicii fac sluj la orice os, în timp ce populimea nu contează, trăind parazitar, vâslind prin mocirlă devastator, în contra neamului. A degenerat sub pragul la care mai merită apărată. Nimic deci, în cale. De ce s-ar mai încurca reocupanţii cu menajamente, în loc să-şi impună autoritatea în forţă?

De ce nu se poate trage o concluzie din segmentele 1-3?

Pentru că ansamblul informaţiilor/semnalelor,  despre numeroase fapte atestabile, creează impresia că România a fost deturnată, cotropită, colonizată, devalizată de evrei, după 1989. Ca şi după 1944, dar pe sens invers.  Dar asta… nu se poate, principial, căci ar înseamna că o idee susţinută de vechii „antisemiţi”… poate (deci putea) fi validă, într-un anume context. Or, s-a decretat că o idee „antisemită” (o critică la adresa evreilor, văzuţi ca o comunitate distinctă, în conflict de interese cu comunitatea românilor) nu poate fi decît greşită şi chiar criminală! S-au mai pus rele în cîrca evreilor şi a ieşit pogrom/măcel, nu?. Holocaustul a presupus antisemitism… deci antisemitismul produce holocaust, care, fiind generator de genocid, trebuie interzis. Aşa cum cuţitul ar trebui eliminat, ca să nu fie înfipt în cineva. Sau mai bine mîna, potenţial criminală – tăiată. Sau şi mai bine, creierul, controlat riguros, ca să nu poată încolţi în el gînduri periculoase. Toate maşinile oprite – pentru că au produs atîtea accidente. Securitate, înainte de toate!… Linişte! Ca să nu apară vreun „terorism”… eliberator. În genunchi, ca să nu păţim ceva, dacă ne iţim, dacă deranjăm mafia uzurpatoare. Ca atare, legiferăm: evreii nu se pot asocia în paguba altora niciodată, e o teorie a complotului absurdă şi ucigaşă;  cine susţine că aşa ceva e (a fost) posibil trebuie întemniţat. Cam ăsta e „raţionamentul” găunos invocat ca să ni se pretindă să ne trădăm demnitatea şi ţara,  lăsîndu-ne, cuminte, buzunăriţi.

Nimic nu îi impiedică pe cei ce s-au aratat covîrşiti de vinovaţia faţă de evrei a unor actori de pe scena deceniului ’40 şi se simt personal responsabili, să plătească despăgubiri, din buzunarele lor, oricît doresc, „supravieţuitorilor Holocaustului” – adică urmaşilor tuturor evreilor din România interbelică. Dar  dacă am trăi în democraţie reală, fie ea şi „reprezentativă”, parlamentarii nu ar asculta – în unanimitate – comanda celor opt mii de cetăţeni susţinuţi de presiunile ocultei şi indicaţiile presei, ordinele „vectorilor de opinie” din media fiind absolut irelevante pentru cei obligaţi să-şi respecte mandatul dat de „supravieţuitorii genocidului comunist”. Pentru că e imposibil de presupus că oamenii simpli (cum ar fi foştii cooperatori lăsaţi fără pensie, foştii muncitori care nu au parazitat prin birouri, etc.), oricît ar fi de bombardaţi (reeducaţi) propagandistic, s-ar simţi responsabili civil pentru acte de acum 75 de ani, care nu-i privesc;  şi că preferă/vor să crape de foame ca să satisfacă financiar (din buget alimentat şi cu împrumuturi externe) pretenţiile evreieşti; lăsîndu-şi străbunii – huliţi – fără cruci, ca să întreţină cimitirele altora, pentru a reface sinagogile, templul Coral, sau să susţină T.E.S. ca să mai poată juca în idiş Maia Morgenstern…

„Industria holocaustului” duduie la noi indecent, fiind vorba, dincolo de acoperirile ideologice,  de un jaf calificat, asupra unei populaţii împinse la extincţie/băjenie, realizat prin deturnarea democraţiei, legislativul şi executivul ascultînd de diverse indicaţii, în loc să slujească alegătorii.

Asta în ce priveşte logica intereselor. Cît priveşte sentimentele (invocate ca temei de spoliere), popoarele/oamenii îşi detestă opresorii, ura colectivă fiind contagioasă, contribuind la cheagul local şi avînd inerţie culturală. (ceea ce şi evreii ştiu şi valorifică, în timp ce pretind altora să nu o facă: numai ura lor e legitimă…). Negrii şi indienii încă nu uită ce le-au făcut albii. (Mă rog, nişte albi…). Nici noi nu iertăm loviturile turcilor, ruşilor, ungurilor etc., căci încă suportăm consecinţele. Nu mai adugăm alţi „nişte”… ca să nu fim excomunicaţi… pentru xenofobie. Resentimente fireşti/omeneşti – contra celor ce te păgubesc. De altfel, în caz de război, cei ce ne trimit să crăpăm pentru ţară, recurg din plin la diabolizarea inamicului. Există însă o excepţie. Evreii nu trebuie urîţi, niciodată, orice ne-ar face. E o prefigurată crimă împotriva umanităţii.  Chiar şi un mizantrop trebuie să precizeze că urăşte oamenii… cu excepţia evreilor.

Palestinienii (semiţi) se consideră cotropiţi de evrei (mulţi khazari, deci probabil nesemiţi) şi, ca atare, îi detestă. Este vorba de „antisemitism” şi aici, sau moşierii semanticii evită folosirea termenului în acest caz, pentru a nu-i compromite/dilua utilitatea represivă? Dar nici nu pot admite explicit excepţii ale Marii Excepţii, căci atunci, puşi în faţa dovezilor privind invazia/acapararea noastră – cea nouă sau cea veche –  nu ar mai putea recurge la marota „antisemitismului” ca să ne interzică să ne apărăm interesele. De aceea, legile impuse de Katzi, Floriani, Shaffiri, Vexleri nu se încurcă cu/printre nuanţe. Infracţiunea antisemitismului poate consta în denunţarea oricărei daune  produse de evrei românilor sau a puterii lor excesive asupra destinului nostru. Deşi, într-un astfel  de caz, animozitatea e cît se poate de firească şi sănătoasă pentru organismul naţional, ea poate fi tratată cu puşcărie, temerarul fiind trimis spre reeducare, alături de hoţi/criminali. Iar recidiviştii, care nu-şi schimbă părerile (ura sporindu-le-o chiar, firesc, după un astfel de „tratament” abuziv) merită încă patru ani de întemniţare… Și tot aşa, pîna la moarte, dacă nu se cuminţesc. Restul e libertate…

Măi să fie… Trebuie să mă fi rătăcit cumva, studiind contribuţia evreilor la tragedia tranziţiei, aşa cum se înşeală sigur cei ce cred că evreii au avut un rol hotărîtor la instalarea comunismului sau că sînt colonizaţi abuziv peste noi. M-am luat după falsificări, am fost intoxicat cu picături de otravă, adunate în sitele selecţiei mele? Am căzut victimă unor aparenţe înşelătoare, sau chiar unei distribuite propagande duşmănoase, fără legătură cu realitatea? Nu s-a întîmplat ce ni se pare că s-a întîmplat, sau doar am interpretat defectuos ce am constatat, incapabil să înţeleg? Nu mai contează cum am ajuns la concluzii greşite, important e să le reneg imediat. Căci  oricît de atent/mult am cercetat problema, tot procurorii/ judecătorii ştiu mai bine…. Într-o societate avansată, Ministerul Adevarului distribuie lumina.

Înseamnă că visăm (un coşmar) cu ochii deschişi, de trei decenii, şi nu reuşim sa ne trezim (ca în Îngerul Exterminator al lui Bunuel) ca să vedem lumea corect… Aşa cum ni se cere de sus, de Călăuze. Dar unde o fi rătacirea? Cum de ne-am înfundat în eroare, hipnotizaţi de fapte ce se auto-răstălmăcesc?

Hai să mai facem cîţiva paşi, înainte de a căuta o evadare din această încurcătură…

M-am apucat să explic, în acest segment, ceea ce vulturul Vatamniuc i-a trîntit fulgerător în faţă lui Tismăneanu, la 17.12.2006: „Condamnarea comunismului? Nu asta ne interesează pe noi, ci condamnarea comuniştilor”. Vatamaniuc se referea la interesele românilor victime; sau ale Romaniei ca  victimă a deturnării din decembrie 1989. (Care, nu cred că ne putem îndoi, a transformat cea mai mare oportunitate în cea mai mare nenorocire din istoria noastră). Cui şi la ce a folosit „revoluţia”. Celor pe care-i opresau comuniştii sau celor pe care îi stînjenea comunismul? Din 1990 am înţeles că mafioţilor locali le convine un anticomunism care să le permită înavuţirea, cu condiţia să nu degenereze în răfuială cu gardienii privatizaţi. Ceea ce nu am realizat la timp e că şi israelienilor le convine teza că a fost rău comunismul (deci: hai la reconstituiri – vezi segmentul 5)… dar comuniştii au fost buni (deci: hai la pensii speciale, pentru reprimarea sub fascişti… Vezi segmentul următor).

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)