Col. (rtg.) Vasile I. Zărnescu
Incorect Politic
Februarie 15, 2022
Cine sunt magistrații care m-au condamnat?!
În atenția instanței penale a Curții de Apel București, dosar nr. 9749/301/2020
Vasile I. ZĂRNESCU
Am relevat anterior că impostorul Alexandru Florian[1], directorul așa-zisului Institut „național“ pentru studierea holocaustului din România-„Elie Wiesel“ – institut care, după cum s-a relevat recent, funcționează ilegal prin încălcarea legislației românești[2] –, a înaintat, în 14 martie 2014, la Parchetul General o plângere contra subsemnatului, colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu, instrumentată abuziv și finalizată prin sentința penală nr. 62 din 4 februarie 2021[3], a Judecătoriei Sect. 3 București – secția 1 penală, în dosarul nr. 9749/301/2020. Instanța de fond a Jud. Sect. 3 a dispus condamnarea mea la 13 luni pușcărie, cu doi ani suspendare.
- Sinteza laconică a procesului
În fapt. Am fost trimis în judecată și condamnat pentru publicarea a două articole de presă, Falsitatea noțiunii „holocaustolog“[4] – în care am arătat că termenul „holocaust“ a fost găsit, într-un ziar iudaic din S.U.A.[5], încă din 1899 și, de atunci, este folosit în mod metaforic, deci neștiințific, adică fals – și Înșelătoria secolului XX (1)[6], precum și pentru publicarea broșurii-pamflet intitulate SABIN ORCAN $UPORT€R[7]. Toate datele legate de aceste materiale publicate sunt detaliate în Concluziile finale de la instanța de fond, dar sunt reluate în sentința penală nr. 62/04.02.2021 și în prima parte[8] a MOTIVELOR DE APEL, depuse în 10 august 2021. În continuare, inclusiv în partea a doua[9] a MOTIVELOR DE APEL, din 16 septembrie 2021, și în CONCLUZII SCRISE la motivele de apel, am demonstrat detaliat și imbatabil că sentința penală atacată este netemeinică și nelegală.
Mai este necesar ca măcar magistrații Curții de Apel București (C.A.B.) să citească aceste documente, precum și Apelul de față al presei naționaliste, adresat îndeosebi celor trei judecătoare ale instanței penale a C.A.B.
În rezumat. 1) Prin modul ilogic, arbitrar și – ca atare – ilegal prin care este definit termenul „holocaust“ în art. 6 al O.U.G. nr. 31/2002, această ordonanță și legile pendinte sunt ilegale și anticonstituționale, după cum am relevat, minuțios, în Apelul meu. 2) I.N.S.H.R.-„E.W.“ este înființat ilegal și acționează contra Constituției și chiar a titulaturii sale: nu se ocupă de „studierea holocaustului din România“, fiindcă nu are ce studia, ci face „poliție politică“, analizînd presa și denigrînd valorile și personalitățile României – dar, conducătorii României, de frică, nu iau nici o măsură contra acestui institut-făcătură, ci, dimpotrivă, acordă simbrii grase angajaților (vreo 15 inși). 3) Directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, Alexandru Florian, este cel mai mare denigrator actual al Istoriei, Culturii, Limbii Române, al Spiritualității României, dar nu este anchetat „din oficiu“ și acuzat de nici un procuror. 4) În schimb, eu, care apăr valorile naționale și interesele statului român, sunt condamnat de o instanță de fond care nu numai că nu este „independentă“, ci, dovedind lichelism, deplină rea-intenție și o incultură vastă, manifestă cea mai mare obediență față de ilegala O.U.G. nr. 31/2002, impusă din afara țării. 5) Prin falsificările comise și prin răstălmăcirile părtinitoare favorabile exclusiv denunțătorului Alexandru Florian, magistrații implicați și instanța de fond intră sub incidența art. 268, alin. (2), a art. 283 și a art. 297 din Codul Penal.
Din aceste motive, solicit, din nou, Curții de Apel să admită apelul, să modifice în tot sentința penală atacată, întrucît este netemeinică și nelegală și să dispună achitarea mea.
În drept. Este de notorietate că, de la Montesquieu încoace, în virtutea Constituției în Stat există trei Puteri: Executivul (Președintele țării și Guvernul), Legislativul (Parlamentul) și Puterea Judecătorească (Magistratura); teoretic, cele trei Puteri sunt egale, independente și se controlează reciproc pentru a se păstra un echilibru, pentru ca să nu devină una dintre ele preponderentă, în dauna celorlalte două. Dar inclusiv istoria noastră postdecembristă atestă faptul că Executivul a devenit preponderent întotdeauna, mai ales prin Ministerul de Finanțe, care plătește lefurile magistraților – majorate constant, și prin „Ministerul Public pentru drepturi și libertăți“ – aceasta îi este denumirea oficială integrală –, care, împreună cu Ministerul de Interne, confecționează dosare cu care-i șantajează îndeosebi pe magistrați și, în genere, pe indezirabilii politici. În acest sens, elocvente sunt două fapte: primul, recent, atestînd deplina obediență față de colegii săi, ministrul Justiției, reinstalat frecvent[10] în această funcție, Cătălin Predoiu[11], le-a mărit – pe „șest“, cum zic țiganii – salariile magistraților cu 20 la sută (!), în 31 decembrie 2021 – cînd poporenii se pregăteau de Revelion; a doua probă indubitabilă a spiritului de gașcă al procurorilor (citește: „parchetarilor“) este – dintre multe altele – cazul Anei Maria Pătru, președinta Agenției Electorale Permanente[12]; sunt, apoi, antologice, printre altele: cazul judecătorului Ion Stan – care a murit după două luni de la eliberarea din pușcărie de bine ce fusese „tratat“ acolo – și cazul judecătorului Stan Mustață – care a murit în timp ce era transportat la o închisoare de „maximă securitate din Giurgiu!“, deși grav bolnav. Sunt doar cele mai revoltătoare cazuri de mașinații ale Executivului contra unor membri ai Magistraturii pentru a-i face pe ceilalți obedienți (citește: a-i pune cu „botul pe labe“/a le pune pumnul în gură)!
- Ignoranța și lipsa de profesionalism ale instanței de fond, atestate de C.S.M.
Doamnă Președintă, Onorată Curte,
Deplina paupertate profesională, intelectuală și culturală a magistraților în privința rezolvării proceselor privind problema holocaustului este confirmată și de Raportul 21424-1 al Comisiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.). În consecință, în cele 110 pagini ale Raportului, C.S.M. propune un set de măsuri pentru înlăturarea acestei incompetențe și ignoranțe. Totuși, în pofida incompetenței depline existente atestate în Raportul 21424-1, Comisia judiciară etalează, contrazicîndu-se, excelența modului în care instanța de fond a Judecătoriei Sectorului 3 – recte judecătorul Cristian Dumitru – ar fi rezolvat „cazul Zărnescu“[13]! Mai mult! În totală contradicție cu paupertatea sa intelectuală, s-a dispus „delegarea domnului judecător DUMITRU CRISTIAN în funcţia de preşedinte a Secţiei penale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, începând cu data de 11.06.2021, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de 6 luni“[14].
În decizia de condamnare a instanței de fond, judecătorul Cristian Dumitru, cu „gîndirea sa suverană, infailibilă și intangibilă“ – cum se exprimă fastidios avocații în sala de judecată ca să le gîdile magistraților amorul propriu –, afirmă că declarațiile martorilor „inculpatului Vasile Zărnescu“, reputații profesori universitari dr. Corvin Lupu și dr. Ion Coja, nu au fost luate în seamă pe considerentul că aceștia „au venit să îl apere și să-i diminueze vinovăția“ (sic). Nici măcar un idiot nu poate afirma că un învinuit ar putea să-și aducă martori nu ca să îl apere, ci, dimpotrivă, să îl acuze! Într-un articol din 22 aprilie 2009, în care-i luam apărarea lui Gigi Becali, făceam această observație: «Într-adevăr, Victor Ciutacu, Mircea Badea et comp. greşesc profund când afirmă despre un magistrat (judecător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă“. Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit, ci pentru că, atribuindu-i acest calificativ, îi acordă, ipso facto, circumstanţe atenuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face!“ Nu este, însă, cazul aici: adică magistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! (…) De aceea, magistraţii de teapa asta nu trebuie calificaţi ca „tâmpiţi“, pentru că, esenţialmente, respectiva apreciere este profund greşită: ei trebuie caracterizaţi ca perverşi, diabolici, pentru că au suficientă raţiune ca să găsească – deliberat, deci cu „rea intenţie“! – argumente cu care să „ia faţa proştilor“. Desigur, este foarte posibil ca judecătoarea în cauză să fie – literalmente şi ca individă – tâmpită, iar, adeseori, chiar aşa şi este; dar, prin funcţia sa, ea nu poate fi tâmpită, deoarece este judecătoare, deci judecă şi condamnă prin „gândirea sa suverană şi infailibilă“! Ca atare, fiind, oficial, infailibilă şi, de aceea, inamovibilă, ea dă sentinţe „definitive şi irevocabile“. Aşadar, prin statutul său oficial, judecătorul, ca individ, nu poate fi tâmpit tocmai pentru că este infailibil oficial! De aceea, chiar dacă judecătorul este tâmpit de la natură, el nu este şi nu poate fi tâmpit în virtutea rolului cu care l-a învestit statul şi cu care îl creditează, în sens larg, societatea: cel care împarte DREPTATEA. De altfel, după cum am mai scris în alte dăţi, şi aşa cum remarcase şi Victor Ciutacu în a doua emisiune „Sinteza zilei“ consacrată „Scandalului Becali“, magistraţii „se cred un fel de Dumnezeu“. Şi, într-adevăr, dacă aţi observat mai cu atenţie comportamentul judecătorului în instanţă, el se străduieşte să inducă opiniei publice – şi, în mod expres, justiţiabililor cărora li se adresează de la înălţimea podiumului – ideea că EL este JUDECĂTORUL: aşa cum Dumnezeu te va chema la Judecata de Apoi, tot aşa judecătorul te cheamă la JUDECATA lui din instanţă. Şi, din punct de vedere teoretic şi moral, acesta este statutul lor social: de judecători supremi, în virtutea statutului constituţional al Puterii Judecătoreşti, de a treia Putere în stat, independentă, infailibilă şi – mai ales – inamovibilă. E drept, în realitate am văzut că nu este independentă – fiind manevrată politic –, infailibilă nici atât, dar inamovibilă a ajuns să fie prin faptul că toţi judecătorii obţin imediat inamovibilitatea indiferent de vechimea în muncă, de experienţa de viaţă şi profesională, de probitatea morală etc.»[15]
De altfel, în alte articole, publicate în revista Națiunea anterior criminalei revizuiri din noiembrie 2003 a Constituției, afirmasem că o reală reformă a Justiției nu se poate face decît începînd cu scoaterea procurorilor din rîndul magistraților și plasarea lor în băncile avocaților, ca egali ai acestora, deoarece prin statutul lor de atunci – care constituia „cătușe sovietice“, după cum apreciase Răzvan Savaliuc[16], statut pe care îl au și acum –, „dețineau prea multă putere“, cum avea să recunoască, spăsită, și ministrul Justiției de atunci, Rodica Stănoiu[17]. Avocatul îl apără pe cetățean, dar procurorul apără statul împotriva cetățeanului, cum denunțase, cu regret, reputatul istoric Dinu C. Giurescu!
Dacă judecătorul Cristian Dumitru anulează mărturiile a doi profesori universitari, mari personalități în domeniul lor și doctori autentici – și nu ca ăștia de azi, făcuți prin diverse proptele și cu lucrări plagiate –, atunci să vă arăt și eu care este valoarea perso-nulităților magistraților Dimitrie Bogdan Licu, Oprică-Florin Cîrciumaru și Cristian Dumitru, care au mătrășit dosarul penal al colonelului (rtg.) Vasile I. Zărnescu, ca să iasă cum le dicta stăpînul lor, năpîrlitul politruc Alexandru Florian.
Cazul Dimitrie Bogdan Licu. Arătam, în Apelul meu, că, pentru modul greșit, abuziv și ilegal în care a fost instrumentat, încă de la început, acest proces penal, principalul vinovat – cel care s-ar fi „sesizat din oficiu“ ca o veritabilă marionetă trasă de sforile oculte ale „Puterii iudaice“[18] – care, în mare parte, „conduce România“[19] – și care a imprimat direcția de „anchetare“ ca urmare a șantajului făcut asupra lui, ca plagiator, dezvăluit în Notele scrise pe care le depusesem la dosar pentru termenul din 13 mai 2016, publicate pe 6 site-uri, în chiar vremea depunerii lor la dosar[20], este faimosul procurorul general interimar Dimitrie Bogdan Licu[21]. După cum vedeți, Notele scrise au fost citite de mulți români, numai de magistrați nu!
În calitate de redactor-șef al revistei JUSTIȚIARUL[22], am adresat o Scrisoare deschisă domnului Klaus Werner Iohannis, președintele României, doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, doamnei Ana Birchall, ministrul Justiției, inclusiv, sub nr. 1/16514/20.08.2019, doamnei Lia Savonea, președinta C.S.M. (la acea vreme; cf. anexa 1), în care am cerut încarcerarea procurorului general interimar Dimitrie Bogdan Licu, întrucât este plagiator – care-i faptă penală – și compromite definitiv Justiția. Evident, nici un „adrisant“ nu a dat vreun răspuns, deși sunt obligați de lege să răspundă. Iar acum, Comisia judiciară a C.S.M., care avea datoria să anuleze procesul inițiat de Dimitrie Bogdan Licu-Plagiatoru’[23], întrucât este nefondat, prezintă condamnarea colonelului Zărnescu dată de instanța de fond ca model de urmat! Fost asistent veterinar[24], D.B. Licu a făcut „Dreptul“ la Universitatea „Spiru Haret“ – toate organizațiile sunt speriate de „harețeii“ incompetenți și nu știu cum să le refuze angajarea! –, apoi, a ajuns procuror și, pe căi oculte, masonice[25], a fost promovat procuror general interimar, deși este un corupt. Anterior, în 25 martie 2019, adresasem un apel[26] similar dlui ministru a Justiției Tudorel Toader (cf. anexa 2), dar și acesta se fofilase, deoarece el fusese conducătorul științific al lucrării de doctorat al lui D.B. Licu – ocazie cu are semnase „ca primarul“, cum că lucrarea nu este plagiată – și, deci, nu avea cum să-și dea cu dreptu-n-stîngu!
Acesta este individul care a dispus R.U.P., reluarea urmării penale[27]! Practic, C.S.M. a comis mușamalizarea cazului, mai ales că jumătate dintre membrii săi sunt procurori și foști colegi de facultate. Adică spiritul de gașcă a fost mai puternic decît rectitudinea morală, competența profesională și obligația respectării legii!
Într-o primă concluzie, întregul proces este rezultatul favorizării exclusive a denunțătorului Alexandru Florian de către D.B. Licu prin încălcarea tuturor procedurile penale, ajungîndu-se, după cum am demonstrat, inclusiv la ticluirea de probe contra mea – ceea ce atrage pedepsirea penală exemplară a tuturor magistraților implicați!
Cazul Florin-Oprică Cîrciumaru. Și procurorul Oprică Cîrciumaru „are bube-n cap“. Acesta a urmat Facultatea de drept a Academiei Naționale de Poliție, cunoscută ca una dintre cele mai rău famate instituții de învățămînt. După absolvire, nu s-a prezentat la postul de polițist pentru care-l pregătise statul, motiv pentru care Ministerul de Interne l-a dat în judecată ca să își recupereze banii de școlarizare. Proaspătul polițist s-a îmbățoșat, bazîndu-se pe proptelele sale, și a contestat procesul intentat de Ministerul de Interne, dar, firește că a pierdut. Vorba cîntecului din vremea Socialismului biruitor: „Și nu te pune, bă, cu Melițiea, Melițiea, că ei te bagă, bă, la gherlă, la gherlă…!“ Oricum, a schimbat macazul: s-a vrut procuror. De fapt, acesta a fost scopul abscons al infiltrării lui printre milițieni: să se strecoare mai lejer în sistemul juridic, deoarece, dacă ar fi dat direct examen de admitere la Drept, nu ar mai fi intrat nici azi. A fost notat la examenul de atestare ca procuror cu nota 6 (șase), ceea ce-l făcea inapt să-l promoveze; a contestat din nou și – cu ajutorul acelorași proptele care-l manevrau – a fost „reevaluat“ la nota 8 (opt)! Și iată-l ajuns procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Giurgiu. O să mai auzim de orășelul ăsta, Giurgiu: nu doar că „auzi cîinii lătrînd în Giurgiu“, dar auzim și că mulți magistrați trec prin Giurgiu și „își fac mîna“ acolo! Nici Oprică Cîrciumaru nu a făcut mulți purici în Giurgiu și, printr-un decret al lui Klauss Iohannis[28], a fost mutat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 (P.J.S.2). Știindu-se cu spatele asigurat, aici a făcut alte coțcării.
- „Fanul lui Kovesi, clasare dubioasă – Procurorul Oprică-Florin Cîrciumaru de la PJS2 a închis un dosar de construcții fără autorizație pe motiv că acuzatul fusese deja sancționat cu amendă de ISC, iar altă măsură penală ar fi echivalat cu o dublă pedeapsă. Soluția lui Cîrciumaru a fost desființată de instanță. Părțile vătămate susțin că făptuitorul ar fi vărul Monicăi Macovei.
- Procurorul Cîrciumaru a semnat pentru susținerea lui Kovesi (documente)“[29].
- Florin-Oprică Cîrciumaru a participat la un protest pentru susținerea lui Kovesi, ținut pe treptele Curții de Apel București, deși protestul este o acțiune interzisă magistraților.
- Procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru figurează pe o listă, publicată de ziarul Comisarul.ro, referitoare la „acoperiții din Justiție“.
Cazul judecătorului Cristian Dumitru. Și cazul acestuia este similar cu al lui Oprică Cîrciumaru. Să-i analizăm ruta școlară și profesională. A fost agent de poliție în Sectorul 6 al Capitalei, între anii 2002-2007. În 2007 a absolvit Facultatea de drept de la Academia de Poliție: deci a urmat cursurile acesteia la „seral“ sau la „f.f.“, deoarece era, simultan, angajat ca agent. Vă dați seama ce „carte“ știe individul, căci de cultură generală nu poate fi vorba! În intervalul 2007-2013 a activat ca ofițer de poliție în cadrul D.G.P.M.B.-Poliţia Sectorului 6. Printr-un decret al președintelui Traian Băsescu, a fost numit, în decembrie 2013, judecător în cadrul Judecătoriei Giurgiu[30]. Tot la Giurgiu! După care a făcut, și el, o cerere de mutare la Judecătoria Sectorului 1 din București[31], pe motiv că face naveta București-Giurgiu, și pierde mult timp cu naveta, timp care i-ar fi necesar să-și mărească pregătirea profesională. I-auzi brîul! Dar pînă atunci, ce-a păzit? Oricum, prin asta recunoaște că are o pregătire profesională mică! C.S.M. nu i-a aprobat prima cerere, argumentînd că Judecătoria Giurgiu are deficit de cadre. Pînă la urmă, probabil fiindcă provenea din lotul de la Academia de Poliție, i s-a aprobat mutarea în Capitală, la Judecătoria Sectorului 3.
Trebuie reținut că Judecătoria Giurgiu a devenit placa turnantă de plasare în sistemul juridic a magistraților proveniți dintre absolvenții Academiei de Poliție. Din surse sigure și demne de încredere, am aflat că toți asemenea absolvenți sunt racolați anterior de către Serviciile Secrete și sprijiniți să se școlească, spre a servi ca ofițeri acoperiți în „cîmpul tactic“ al Magistraturii – după cum se exprimase, scăpîndu-i porumbelu’ pe gură, generalul plagiator Dumitru Dumbravă[32]!
Este necesar ca C.S.M. să publice o statistică a magistraților proveniți de la Academia de Poliție pentru a evalua ponderea ofițerilor acoperiți! Nu trebuie să se înțeleagă că dezavuez activitatea agenților acoperiți. Firește, este necesar ca toate Serviciile Secrete care se respectă trebuie să aibă informatori calificați și, îndeosebi, ofițeri acoperiți în toate domeniile subsistemelor sociale, pentru a controla vulnerabilitățile care planează asupra societății. Directorul S.R.I. Virgil Măgureanu comisese o mare gafă atunci cînd, prin 1993 sau 1994, a declarat în presă ca va publica lista cu „informatorii Securității“. N-am aflat niciodată de ce o făcuse – pentru „imagine“, pentru un „joc de scenă“ etc. –, dar declarația sa a provocat un adevărat cutremur în rețeaua informativă. Întrucît am fost, în acea vreme, cum am mai relevat în alte articole, comandantul Biroului pentru Apărarea Ordinii Constituționale, din cadrul Diviziunii de Analiză, Sinteză și Informare a S.R.I., din cauza acelei declarații a scăzut drastic volumul informațiilor, fiindcă informatorii – îndeosebi cei din domeniul Magistraturii –, temîndu-se de repercusiuni, au refuzat să mai colaboreze. De aceea, activitatea ofițerilor acoperiți este o condiție sine qua non a funcționării plenare a Serviciilor Secrete. Problema de bază a ofițerilor acoperiți rezidă în aceea că trebuie să fie cadre competente, culte, oneste, de caracter, cu rectitudine morală, dedicate apărării valorilor naționale și nu să se angreneze în jocul unor clici pentru apărarea intereselor private.
Se știe că, în Socialism, în Miliție se angajau doar cei care nu reușeau să promoveze examenul de admitere la o facultate sau la o școală tehnică, sau chiar la o școală profesională; adică erau tinerii cei mai slab pregătiți de școală. Etapa postdecembristă este marcată de degradarea celui mai important subsistem social: învățămîntul. Or, prestația juridică a celor trei magistrați descriși aici atestă că ei fac din ignoranță o virtute și că manifestă o deplină obsecviozitate față de directivele grupurilor de presiune, că își încalcă statutul de independență a Magistraturii; iar ca foști ofițeri de poliție, este evident că „dăunează grav societății“: sunt magistrați toxici!
- Paupertatea intelectuală și precaritatea culturală și profesională a magistraților
Pe parcursul anchetei penale, din întreaga broșură-pamflet SABIN ORCAN $UPORT€R, toți magistrații implicați în instrumentarea procesului penal declanșat de către Alexandru Florian contra mea s-au împiedicat doar de fraza din pag. 96: „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –,…“ și toți au cerut explicații autorului și martorilor săi. La fel mi-au cerut judecătorul Cristian Dumitru și procuroarea Corina Diaconu, inclusiv în ședința din 11.01.2021. Pe parcursul procesului, le dădusem acestora diverse explicații, dar în ședința din 11.01.2021 am făcut apel „la informațiile vizând paradoxurile logice și juridice, pe care cu certitudine le-au dobândit magistrații la cursurile Facultății de Drept“. De aceea, am explicat că fraza respectivă, în care prima propoziție, „Eu nu neg holocaustul“, este negată de fraza imediat următoare, din apoziție „– fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –,…“, căci propoziția „ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri“ este negarea propoziției inițiale „Eu nu neg holocaustul“! Adică spui că „nu negi holocaustul“, dar în fraza imediat următoare tot îl negi, cu ale cuvinte, și afirmi că „e ceva ce nu a existat“! Această exprimare constituie un paradox parafrazat după „paradoxul lui Epimenide“, cunoscut și comentat de peste 25 de secole[33]. Această explicație nu a fost consemnată în încheierea din ședința respectivă, dar existența ei se poate verifica din înregistrarea magnetică a pledoariei mele finale. Numai că magistrații respectivi, judecătorul Cristian Dumitru și procuroarea Corina Diaconu, nu aveau habar de „paradoxul lui Epimenide“ și, de aceea, au scris ceea ce au crezut ei că aș fi zis eu: „E un paradox, o parafrază după paradoxul lui Zenon“ (sic). Vedeți pagina a 2-a a filei 118. Paradoxurile lui Zenon (căci sunt mai multe și de esență exclusiv matematică!) nu au nici o legătură cu paradoxul lui Epimenide, în afară de faptul că sunt incluse în clasa paradoxurilor logice. Și, oricum, în nici una din scrierile mele nu figurează numele lui Zenon! Este evident că judecătorul Cristian Dumitru nu a reținut numele lui Epimenide și a apelat la Zenon, despre care auzise oarecum, într-un fel, altfel ar fi căutat pe Wikipedia numele lui Epimenide, așa cum a căutat numele lui Potemkin, ca să-și înjghebe „ticluirea de probe“. Este evidentă aici incapacitatea de comprehensiune a judecătorului Cristian Dumitru, generată de vacuumul său de cultură! Îi previn pe cititori că prin sintagma „incapacitatea de comprehensiune“ nu vreau să îl laud pe judecătorul Cristian Dumitru; această sintagmă este forma academică a cuvîntului „prostie“, dar am folosit-o pentru a evita un proces de calomnie dresat de judecător. Este evident că noi nu jignim aici pe nimeni, ci doar îi descriem!
Dar paupertatea intelectuală și precaritatea culturală și profesională a magistraților sunt confirmate și de Raportul 21424-1 al Comisiei judiciare a C.S.M., îndeosebi în privința rezolvării proceselor privind problema controversată și spinoasă a holocaustului. În consecință, în acest Raport, C.S.M. propune un set de măsuri pentru înlăturarea respectivei incompetențe și ignoranțe. Totuși, în pofida respectivei incompetențe profesionale și intelectuale a magistraților dezvăluită în Raportul 21424-1, Comisia judiciară evocă excelența modului cum instanța de fond a Judecătoriei Sectorului 3 ar fi rezolvat „cazul Zărnescu“[34]. Revenim și subliniem că de derularea acestui proces penal este vinovat procurorul general interimar Dimitrie Bogdan Licu-Plagiatoru’, care „s-ar fi sesizat din oficiu“, ca urmare a incompetenței și abuzului acestuia, precum și a manipulării sale de la „cele mai înalte nivele“, denunțate în Notele scrise depuse la dosar în 13 mai 2016.
Iar acum, Comisia judiciară a C.S.M., care avea datoria să anuleze procesul inițiat de Dimitrie Bogdan Licu-Plagiatoru, fost asistent veterinar și ajuns procuror general interimar prin forțe obscure[35], prezintă soluția de condamnare dată de instanța de fond ca model de urmat! Culmea solidarității de gașcă o atestă faptul că însăși Curtea de Apel București „a respins ca neîntemeiată cererea de renunțare la titlul științific de doctor. (…) Motivarea Curții de Apel București în acest caz arată că o astfel de procedură, de retragere a titlului de doctor, nu exista în legislația mai multor țări europene“[36]! Adică, ipocriți, magistrații Curții de Apel București implicați în acel dosar au recurs la o găselniță: au aruncat „pisica moartă“ în curtea Uniunii Europene! Suntem convinși că această respingere nu a fost inițiativa doar a Curții de Apel București, ci au existat și presiuni făcute de anumite forțe oculte care erau interesate să-i mențină procurorului general adjunct Dimitrie Licu glazura de corectitudine – puternic șifonată – pentru ca D.B. Licu să rămînă, în continuare, placa turnantă a mașinațiilor comise în Magistratură. Dovada luptelor intestine din Magistratură, care a demascat, involuntar, respectiva ipocrizie și mașinație a adus-o recent, în 5 noiembrie 2021, publicația Comisarul.ro: „Premieră odioasă în justiția din România: Bogdan Licu a obținut retragerea titlului de doctor fără ca cineva să-i verifice plagiatul“[37]! Să vedem dacă-i vor obliga – pe el și pe toți ceilalți aflați în această situație de plagiatori – să restituie și banii încasați[38] necuvenit pentru titlul de „doctor“ (25 la sută din leafa de bază, și așa foarte mare!)! Să mai remarcăm și alt aspect al făcăturii „doctorale“: relevasem că nu este vorba de titlul de „doctor în drept“ – cum ar fi fost normal, fie și de „doctor în-drept-curmeziș“, cum i se potrivește mai bine lui Bogdan Licu-Plagiatoru’ –, ci de „doctor în informații“ (?!) sub conducerea generalului (r.) Gabriel Oprea. Prin asta imbecilii ăștia au demascat involuntar faptul că Dimitrie Bogdan Licu este ofițer acoperit al unor servicii de informații[39]!
După cum și acum se fac presiuni asupra Curții de Apel pentru a-mi menține condamnarea, comisă de judecătorul Cristian Dumitru, ca punct final al ordonanței porcurorului general interimar Dimitrie Bogdan Licu, de reluare a urmăririi penale a „marelui și curajosului patriot Vasile I. Zărnescu“ (cum m-a caracterizat presa naționalistă și o mare parte a comentatorilor) , după ce, inițial, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2 declarase N.U.P.: neînceperea urmăririi penale!
În concluzie, întregul proces este rezultatul favorizării exclusive a denunțătorului, ex-activistul comunist Alexandru Florian, năpîrlit în democrat anti-comunist devenit intangibil[40], prin încălcarea tuturor procedurile penale, ajungîndu-se, cum am demonstrat, inclusiv la ticluirea de probe de către judecătorul Cristian Dumitru contra „inculpatului“! În mod evident, contra judecătorului Cristian Dumitru trebuie să fac o plîngere penală pentru falsificarea declarației mele date în instanță!
Pînă atunci, instanța Curții de Apel trebuie să respingă toate alegațiile formulate de magistrații care au instrumentat dosarul, să îi admită apelul și să înlăture condamnarea dată de către judecătorul Cristian Dumitru. Chiar iudeii cinstiți trebuie să ceară anularea acestei condamnări, deoarece este, în mod clar, o condamnare abuzivă, obținută prin presiuni politice, fapt care compromite însăși încercarea evreilor onești de a-și asigura o conviețuire pașnică în România, așa cum pretind ei, prin apelul la „toleranță“. În cazul menținerii condamnării mele nu este exclusă o radicalizare a revoltei românilor contra ashkenazilor – adică să se producă fenomenul de care se îngrijora placidul președinte Klauss Iohannis, cînd anul trecut, de „ziua“ holocaustului, perora despre necesitatea condamnării prompte a „negaționiștilor“, căci, altfel, „se fragilizează statul de drept“[41]. Dar, reamintim, magistrații (judecătorii și procurorii) sunt – teoretic – independenți, dar, practic, sunt manevrați politic. Mai mult. Procurorii, întrucît sunt subordonați Ministerului Public, iar acesta este dirijat de către Ministerul Justiției – care, ambele ministere, fac parte din Executiv, adică din „guvernul meu“ (al lui Iohannis) – rezultă că procurorii fac parte, simultan, și din Puterea Judecătorească și din Puterea Executivă, „independente (opuse!) și care se controlează reciproc“ – ceea ce este absurd: este schizofrenie politică! Așa că este tot o expresie a schizofreniei politice paranoide ca Klaus cel Înalt să spună că „România și-a asasinat proprii cetățeni evrei și țigani“, că „se fragilizează statul de drept“! Care „stat de drept“, Klause?! „Statul tău“?! Ăla în care procurorii stau cu curu-n două luntri: și în Magistratură, și în Executiv?! Și, cu tupeu, Klaus Werner Iohannis îndeamnă Magistratura și Executivul, în 27 ianuarie 2021, „să-i condamne de urgență pe negaționiști“, iar judecătorul Cristian Dumitru, slugarnic, mă condamnă în 4 februarie 2021!
Vorba versetului: „Cine seamănă vînt culege furtună!“ (Osea, 8, 7).
Să sperăm că cele trei judecătoare ale instanței penale a Curții de Apel București vor dovedi, în dosarul nr. 9749/301/2020, înțelepciunea să îl achite pe colonelul patriot Vasile Zărnescu, respingînd mizeria juridică acumulată în acest dosar. Dacă mențin condamnarea, condamnă România, căci înseamnă că achiesează la ilegalitățile comise și se compromit împreună cu cei trei magistrați, care, realmente trebuie dați afară din Justiție. Dacă judecătorul Cristi Danileț a fost exclus din Magistratură pentru că a postat pe internet niște videoclipuri[42] – deși, cum a spus ex-ministrul Tudorel Toader[43], trebuia exclus mai demult, pentru alte fapte mai grave –, atunci „cei trei călăreți ai Apocalipsei“ României – Bogdan Licu, Oprică Cîrciumaru și Cristian Dumitru – trebuie anihilați ca juriști!
15 februarie 2022
[1] Cf. http://cpcar.ro/Alexandru-Florian.php
[2] Cf. https://www.cotidianul.ro/presedintele-sesizat-in-legatura-cu-instit-holocaustului/ ; https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sesizare-privind-functionarea-ilegala-a-institutului-national-pentru-studierea-holocaustului-din-romania-elie-wiesel ; http://ziare.eclub.ro/publicatie/?475
[3] Cf. http://www.trezirealarealitate.ro/2021/02/ziua-infamiei-justitiei-romane-4-februarie-2021/; https://www.art-emis.ro/jurnalistica/ziua-infamiei-ju-titi-i-romane-4-februarie-2021; https://www.incorectpolitic.com/ziua-infamiei-justitiei-romane-4-februarie-2021-condamnarea-mea-este-condamnarea-romaniei/; https://ziarulnatiunea.ro/2021/02/17/ziua-infamiei-jutitiei-romane-4-februarie-2021/ ; https://www.certitudinea.com/certitudinea-print/cazul-vasile-zarnescu-sau-proba-veritatii-in-discriminarea-anticonstitutionala-a-romanilor/ ; https://www.facebook.com/Trezirealarealitate.ro/posts/4093837053960125 ;
[4] Cf. https://www.incorectpolitic.com/articolul-pentru-care-a-fost-dat-in-judecata-vasile-zarnescu/
[5] Cf. https://www.nytimes.com/1899/05/07/archives/an-american-in-seville-traces-of-the-auto-da-fes-of-the-inquisition.html
[6] Cf. http://www.trezirealarealitate.ro/2019/07/inselatoria-secolului-xx-1/
[7] Cf. https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53603-iudele-autohtone-propaga-holocaustul.html . Broșura este dezvoltată și republicată electronic aici: https://www.incorectpolitic.com/mlastina-mass-media-serial-complet/
[8] Cf. https://www.incorectpolitic.com/cum-se-face-azi-justitie-1-inlaturarea-declaratiilor-martorilor-apararii-in-cazul-vasile-zarnescu-reprezinta-incalcarea-dreptului-la-aparare/
[9] Cf. https://www.incorectpolitic.com/pe-16-septembrie-se-decide-viitorul-libertatii-de-exprimare-in-romania-cum-se-face-azi-justitie-2-procesul-lui-vasile-zarnescu/ ; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/55947-cum-se-face-azi-justitie-2.html ; https://ziarulnatiunea.ro/2021/09/17/cum-se-face-azi-justitie-3/ ; https://ioncoja.ro/apararea-dlui-vasile-zarnescu-este-fara-cusur/ . Vedeți textul comasat aici: Dan Culcer, „Document lămuritor pentru un apel. Cazul Alexandru Florian contra Vasile I. Zărnescu. Urmare“, pe https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2021/09/dan-culcer-document-lamuritor-pentru-un.html
Deocamdată s-a amînat pentru 17 februarie 2022; vedeți aici: http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30100000000642032&id_inst=2 . Aceste amînări repetate relevă luptele oculte care se dau între patrioții care vor să impună achitarea și dușmanii țării, care au planificat condamnarea politică a colonelului Vasile Zărnescu
[10] Cf. http://www.luju.ro/culise/vorbe-de-fumoar/vorbe-de-fumoar-10-08-2012-cand-vor-fi-arestati-procurorii-care-servesc-interceptari-presei-din-dosarele-in-lucru
[11] Despre rolul pernicios al lui Cătălin Predoiu, cocoțat în repetate rînduri în fotoliul ministrului Justiției, vezi, pe larg, „Triumviratul malefic“, aici: https://www.justitiarul.ro/triumviratul-malefic-valeriu-stoica-calin-andrei-zamfirescu-si-arin-stanescu/. Între timp, Arin Stănescu s-a dus la Iehova, dar „triumviratul“ s-a refăcut într-o triadă.
[12] Cf. https://www.news.ro/justitie/fosta-sefa-a-aep-ana-maria-patru-achitata-definitiv-in-dosarul-in-care-era-acuzata-ca-ar-fi-cerut-mita-275-000-de-euro-1922403207032020102319506658 ; https://www.antena3.ro/actualitate/ana-maria-patru-numele-politicienilor-pe-care-dna-i-a-cerut-sa-ii-toarne-583857.html ; https://www.g4media.ro/surse-nou-dosar-la-sectia-speciala-impotriva-fostilor-procurori-dna-ploiesti-lucian-onea-si-cerasela-raileanu-plangerea-a-fost-facuta-de-ana-maria-patru-fosta-sefa-a-aep.html ; https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/procurorul-lucian-onea-innebunit-de-una-dintre-fotografiile-cu-ana-maria-patru–184407.html ; https://www.realitatea.net/stiri/actual/surse-lovitura-pentru-procurorul-lucian-onea-urmarit-penal-pentru-fabricare-de-probe-in-dosarul-fostei-sefe-aep-anamaria-patru_5fb62c2ef3d33505fe0f9c12
[13] Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf, pag. 94-96.
[14] Cf. https://www.csm1909.ro/ViewFile.ashx?guid=f56e89c1-ca85-42c1-b193-1e610478cfce-InfoCSM
[15] Vasile Zărnescu, „Becali la beci!“, 22 aprilie 2009, în Justițiarul, pe http://www.justitiarul.ro/becali-la-beci/
[16] Cf. http://www.ziua.ro/display.php?data=2002-01-14&id=80860. Vezi și http://www.ziua.ro/display.php?data=2002-01-19&id=81282
[17] Vezi http://www.luju.ro/opinii/interviu/interviu-fostul-ministru-al-justitiei-rodica-stanoiu-in-romania-de-azi-procurorul-are-prea-multa-putere-trebuie-lamurit-statutul-procurorilor-ori-sunt-magistrati-si-suporta-toate-rigorile-acestui-statut-ori-nu-si-atunci-vedem-ce-reglementare-adoptam-in-ti;
[18] Cf. https://www.unz.com/article/confronting-the-judeocracy-the-six-stages-of-enlightenment/; vezi și traducerea aici: https://ioncoja.ro/puterea-iudaica/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29
[19] Vezi: „A SPUS-O ÎN DIRECT – Radu Moraru: România este condusă de Evrei“, pe https://www.incorectpolitic.com/a-spus-o-in-direct-radu-moraru-romania-este-condusa-de-evrei/
[20] NOTELE SCRISE au fost publicate aici:
https://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2016/05/document-lamuritor-pentru-un-proces.html;
http://www.art-emis.ro/analize/3531-cazul-zarnescu-i-legea-217-2015-trambulina-inshr-ew.html
http://www.art-emis.ro/eveniment/3535-cazul-zarnescu-i-legea-217-2015-trambulina-inshr-ew-2.html
http://www.art-emis.ro/eveniment/3544-cazul-zarnescu-i-legea-217-2015-trambulina-inshr-ew-3.html
http://www.art-emis.ro/eveniment/3547-cazul-zarnescu-i-legea-217-2015-trambulina-inshr-ew-4.html
[21] Cf. https://ziare.com/bogdan-licu/procuror-general/detalii-nestiute-din-cariera-lui-bogdan-licu-propus-de-catalin-predoiu-pentru-functia-de-prim-adjunct-al-procurorului-general-1596354; https://www.comisarul.ro/articol/exploziv/doctorii-lui-oprea-dau-buluc-sa-renunte-l_800696.html ; https://www.juridice.ro/436133/procurorul-general-interimar-renunta-la-titlul-de-doctor-din-motive-personale.html ; https://www.cotidianul.ro/licu-la-inghesuiala-alta-palma-dupa-ceafa/ ; https://www.comisarul.ro/articol/exploziv/procurorul-general-interimar-bogdan-licu-_729798.html;%20 ; https://veghepatriei.wordpress.com/2020/03/02/gunoiul-sri-bogdan-licu-a-carui-sotie-este-ofiter-sri-cu-grad-de-colonel-fratior-de-loja-masonica-cu-sorin-blejnar-a-primit-un-mare-sut-in-cur-cat-a-putut-sa-fure-si-ce-combinatii-de-milioane-de-eu/
[22] Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu, „Procurorul general interimat Dimitrie Bogdan Licu trebuie băgat la pușcărie“, https://www.justitiarul.ro/procurorul-general-interimar-dimitrie-bogdan-licu-trebuie-bagat-la-puscarie/ ; https://ioncoja.ro/cerere-de-arestare-a-procurorului-general/ ; https://ziare.com/bogdan-licu/procuror-general/detalii-nestiute-din-cariera-lui-bogdan-licu-propus-de-catalin-predoiu-pentru-functia-de-prim-adjunct-al-procurorului-general-1596354
[23] Cf. https://www.comisarul.ro/articol/sistemul!-bogdan-licu-acuzat-de-plagiat-si-imprumu_850984.html ; https://www.cotidianul.ro/procurorul-general-interimar-licu-prea-bogat-si-plagiator/ ; https://www.comisarul.ro/articol/exploziv/procurorul-general-interimar-bogdan-licu-_729798.html;%20
[24] Cf. https://ziare.com/bogdan-licu/procuror-general/detalii-nestiute-din-cariera-lui-bogdan-licu-propus-de-catalin-predoiu-pentru-functia-de-prim-adjunct-al-procurorului-general-1596354
[25] Cf. https://veghepatriei.wordpress.com/2020/03/02/gunoiul-sri-bogdan-licu-a-carui-sotie-este-ofiter-sri-cu-grad-de-colonel-fratior-de-loja-masonica-cu-sorin-blejnar-a-primit-un-mare-sut-in-cur-cat-a-putut-sa-fure-si-ce-combinatii-de-milioane-de-eu/
[26] Cf. https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53912-augustin-lazar-trebuie-inchis-nu-demis.html ; https://www.nationalisti.ro/procurorul-general-adjunct-dimitrie-bogdan-licu-trebuie-bagat-la-puscarie/; https://www.justitiarul.ro/scrisoare-deschisa-catre-ministrul-justitiei-redactorul-sef-al-revistei-justitiarul-solicita-revocarea-si-demiterea-sefilor-%20parchetului-general-augustin-lazar-si-a-adjunctului-sau/ ; https://www.incorectpolitic.com/la-puscarie-cu-procurorul-general-interimar-dimitrie-bogdan-licu/
[27] Cf. https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/05/13/mizeria-umana-umana-de-procuror-bogdan-licu-sri-l-a-trimis-in-judecata-pe-colonelul-sri-vasile-zarnescu-aceasta-este-ordinul-din-partea-mossadului-si-mafiei-jidanesti-jegul-acesta-de-om-care/
[28] Cf. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/186200
[29] Ilegalitatea procurorului Oprică-Florin Cîrciumaru este descrisă pe larg și documentat aici: https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/fanul-lui-kovesi-clasare-dubioasa-procurorul-oprica-florin-circiumaru-de-la-pjs2-a-inchis-un-dosar-de-constructii-fara-autorizatie-pe-motiv-ca-acuzatul-fusese-deja-sanctionat-cu-amenda-de-isc-iar-alta-masura-penala-ar-fi-echivalat-cu-o-dubla-pedeapsa-solu. Vedeți și: https://evz.ro/sustinatorul-lui-kovesi-desfiintat-de-instanta-caz-controversat-cu-rudele-lui-macovei.html ; https://monitoruljustitiei.ro/profesii-juridice-si-retele-judiciare/judecatori/veste-buna-pentru-judecatoarea-care-l-a-desfiintat-pe-fanul-lui-kovesi-18663255
[30] Cf. http://portal.just.ro/236/Documents/Informatii%20publice/Informatii%
[31] Cf. http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/18_10_2017__89627_ro.pdf
[32] Cf. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23003973-fostul-general-sri-dumitru-dumbrava-ramane-fara-titlul-doctor-dupa-plagiat-teza-doctorat.htm
[33] Vedeți, pe larg, analiza acestui paradox aici: https://www.incorectpolitic.com/pe-16-septembrie-se-decide-viitorul-libertatii-de-exprimare-in-romania-cum-se-face-azi-justitie-2-procesul-lui-vasile-zarnescu/
[34] Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf, pag. 94-96.
[35] Cf. https://veghepatriei.wordpress.com/2020/03/02/gunoiul-sri-bogdan-licu-a-carui-sotie-este-ofiter-sri-cu-grad-de-colonel-fratior-de-loja-masonica-cu-sorin-blejnar-a-primit-un-mare-sut-in-cur-cat-a-putut-sa-fure-si-ce-combinatii-de-milioane-de-eu/
[36] Cf. https://ziare.com/bogdan-licu/procuror-general/detalii-nestiute-din-cariera-lui-bogdan-licu-propus-de-catalin-predoiu-pentru-functia-de-prim-adjunct-al-procurorului-general-1596354
[37] Cf. https://www.comisarul.ro/articol/premiera-odioasa-in-justitia-din-romania-bogdan-li_1284243.html; https://www.comisarul.ro/articol/exploziv/procurorul-general-interimar-bogdan-licu-_729798.html
[38] Cf. https://www.incorectpolitic.com/emilia-sercan-versus-procurorul-dimitrie-bogdan-licu/
[39] Vezi supra, nota 35.
[40] Cf. https://www.incorectpolitic.com/mmm-alexandru-florian-este-intangibil/
[41] Cf. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-mesaj-de-ziua-internationala-de-comemorare-a-victimelor-holocaustului-pericolul-urii-reinnoite-inca-pandeste-perfid-1441043
[42] Vezi https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25240153-judecatorul-cristian-danilet-fost-exclus-csm-din-magistratura-decizia-nu-este-definitiva-danilet-postat-doua-clipuri-tiktok-legate-viata-mea-privata.htm
[43] Vezi https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25254532-tudorel-toader-sunt-surprins-danilet-fost-exclus-atat-tarziu-din-magistratura-danilet-avut-trei-modele-viata-tata-sensei-profesorul-tudorel-toader.htm
Foarte bun articolul dar nu știu ce să zic despre “magistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv” pentru că de exemplu am aflat de curând că bunica mea, pe care eu o știam foarte cumsecade și cinstită, a băgat cel puțin un om nevinovat la pușcărie ca urmare a unei comenzi de la partid pe vremea când era judecătoare (soțul ei, care era tot judecător, și-a dat demisia când s-a pus problema să intre în partid). Cică a avut remușcări și coșmaruri după aia, și-a dat și demisia și a lucrat în alte funcții dar omul ăla tot acolo a rămas. Mă miră faptul că n-am aflat de la ea, că mi-a povestit o grămadă de alte chestii. S-a spovedit o singură dată. Și pe asta am aflat-o de curând, că înainte de 2018 habar n-aveam despre spovedanie, adică auzisem ceva dar nu știam că e important. Cred că e posibil să fie mai degrabă probleme cu modul în care e conceput sistemul de “justiție” decât cu vreo persoană anume care lucrează acolo, că prea se tot întâmplă din astea.
Ti-a spus sub ce amenintare ar fi facut …?
Eu am vazut “controlor” care vine si fiindca ma dunostea foarte bine… “marturiseste”: m-au trmis sa gasesc ceva si sa va dau amenda, … avea familie, ce-o fi avut…. atat a putut – sa execute.
Nu-i usor sa “marturisesti” cand “vine ceasul”… nu prea ne nastem cu astfel de vocatie.
Insa, … DA! – putem sa ne opunem, ss renuntam la “binele” material pentru binele sufletesc oricat de greu ne-ar fi.
C.A.P. Bucuresti, Cooperativa cu Animale in Productie Bucuresti.
Faceți aceeași greșeală pe care am semnalat-o în articolul scris în apărarea lui Gigi Becali: C.A.P. București înseamnă Curtea de Apel București. Nu trebuie să ridicuilizați și să minimalizați autoritaea ei, fiindcă, așa cum am spus, îi diminuați vinovăția! Firește, nu global, ci în multe cazuri, cînd nu este independentă, ci ascultă de comandă partinică sau a unor grupuri de presiune.
Eu asta sper: să își recapete rectitudinea morală, independența juridică și să mă achite. Să nu mai asculte de „Puterea iudaică”! Această „Putere” este pe ducă! Acum vreo două decenii, Kissinger prognozase că Israelul va mai dura vreo 20 de ani. Mai sunt 2-3 ani și se va adeveri profeția lui!
domnule Zarnescu, daca chiar sunteti dumneavoastra, imi puteti spune daca mai sunt romani la SRI? Eu sunt ferm convins ca sunt numai jidani pe acolo.
Si puteti sa imi spuneti daca in structurile de forta ale statului (armata, politie) sunt oameni care vor sa lupte sa ne aparam de planul Kalergi? Sau stam si asteptam sa fim inlocuiti, fiind din ce in ce mai spurcati si mai sclavi (adica respectam legile care s-au dat si care se vor mai da)?
În S.R.I. mai sunt tomâni și doar datorită lor mai există România. Dar, e-adevărat, sunt în minoritate și, ca atare, România este distrusă „pas cu pas”!
În vremea Socialismului, exista o anecdotă: „În România mai există 6.000 de evrei, zise unul. Iar altul l-a completat: „Plus cei o mie de evrei din Comitetul Central”!
În Armată, în general, și în Poliție în special, cadrele superioare sunt, în mare parte, ignorante. De aici și corupția și lichelismul de care dau dovadă aceste organizații de forță ale statului.
Dar, așa cum am încercat să relev, situația mai gravă este în Magistratură. Aici cadrele sunt mai bine instruite, dar, de aceea, sunt și mai perfide. Magistrații își clamează independența, dar, în majoritatea cazzurilor, sunt manevrați politic. Cazul meu este elocvent. Prin condamnarea mea comandată politic, se vrea să se creeze un precedent, pornind de la care să fie băgați la pușcările patrioții români, cum era în anii 50. E posibil ca în viitoarea revoluție a românilor, făcută de români pentru români, cei mai mulți împușcați să fie din rîndul judecătorilor și, mai ales, al procurorilor.
De aia probabil vor sa ia Romania, nu ati vazut ca s-au redeschis sinagogi, au construit una noua la Sighet, unde au schingiuit evreii bolsevici crestini, s-au deschis restaurante Kosher, foarte multe lucruri sunt detinute de ei, mai ales la terenuri si imobile.
Stiati ca 90% din retrocedari ajung la jidovi? si asta de ani dezile, legile ptr retrocedari au fost date special pentru jidani. Sa vedeti cum umbla jidanii pe Magheru si Victoriei si fac poze la imobile, pleaca, si peste 3 luni se intorc ca proprietari. Grupul AFI a investit in primul an de pandimie 100 de milioane de euro in Bucuresti sa cumpere noi cladiri de birouri.
Si se intind jidanii peste tot, cu odroaie de institute. Stalin le-a promis Romania, care trebuia sa devina noul stat Israel, dar Americanii le-au dat Tara Sfanta, dar jidanii de atunci tot conspira sa ne omoare, inlocuiasca a fost invazie de jidani bolsevici in Romania dupa ww2.
Si in parlament cam cati sunt jidani? 200, 300 sau mai multi?
autoritatea LOR este zero-au judecat fara public.(tineam sa-l ascul pe dl. prof. Coja IN PUBLIC).ei au un nume comun-ii pashte anatema.
evident ca pot afla numele celor care v-au condamnat fara drept-nu mai intereseaza,ei si-au asumat UN LOC,circumstantele.
Intr-o “lume” in care jivinele colcaie peste tot si – de fapt – nu mai exista LEGE – ca asta inseamna zdruncinarea armoniei sociale…. doar forta fizica, materiala poate elimina amenintarea si agesarea permanenta din partea falselor, coruptelo autoritati.
Eliminare, fiindca schizofrenicii astia si anti-romanii “dijn toata fiinta lor” sint irecuperabili.
Cu ei nu se poate conversa – cuvintele au alta semnificatie, cultural-marxista adica rupta de realitate; principiile conduc prin aplicare in sens opus: ipotezele fiind false, concluzia este intordeauna potrivnica realitatii obiectiva, potrivnice adevarului.
Nici nu se poate negocia – ei nu fac diferenta intre barbat si femeie,,, cum ar putea sa dicearna cand asta presupune “diferentierea” intre material si virtual, mincuna si adevar, … bine si rau?
Pentru multi dintre ei – fie politicieni, fie “organe” sau guristi (mass media in special si jurnalistii), parlamentari si partide, dar si lucratori cu “juridicul”… nu e nevoie de nici o judecata.
Faptele lor i-au condamnat:
– asociere infractionala, conspiratie si infaptuire in forma continuata, in circumstante agravante si consecinte extraordinar de grave prin
– incalcarea legilor nationale, a tratatelor internationale, a conventiilor internationale fundamentale si a Constitutiei Tari,
– constand in
1. omorarea intentionata si sistematica a mii de oameni la comanda organziata de forte politice straine,
2. distrugerea economiei nationale,
3. instrainarea prin furt mascat a averii nationale,
4. organizarea colonizarii Tarii impotriva intereselor romanilor,
5. acordarea de beneficii materiale, financiare si politice membrilor unor populatii straine fara nici o legitimate ori drept dar cunoscuta ca actioneaza organizat impotriva romanilor
6. slabirea Statului roman prin subordonarea fata de interese ale unor puteri straine potrivnice interelor romanilor
7. continua distrugere a tuturor mijloacelor de aparare a suveranitatii Tarii: subordonare politica, cedare resurse, degradarea structurilor militarizate si de informatii – puse in slujba puerilor straine si cedarea controlului asupra vietii sociale si economice persoanelor, organizatiilor si puterlior straine din structurile continentale, europene si trans-continentale ori globaliste.
Acesti tradatori turbati – dintre care Basescu, Boc si ceilalti jidaniti au scos “tradarea” din Codul Penal au renuntat la orice drept.
Pentru comiterea de genocid al romanilor si distrugere a Romaniei, cat de curand – pentru a mai spera sa scapam de cancerul sionist/globalist urgenta este pedepsirea lor: streang si glont cu confiscarea totala a averii lor si familiilor lor.