Incorect Politic
Noiembrie 24, 2021
Decesele medicilor vaccinați descrise ca fiind “moarte subită”
Via ActiveNews:
Asociația Medicală Americană a raportat că 96% dintre medicii americani fuseseră vaccinați până în luna iunie. Dar vaccinurile sunt și principala cauză a „coincidențelor”. Știm cu toții acest lucru. Însă puteți căuta cuvinte-cheie precum „a murit subit” sau „a murit pe neașteptate” în Yahoo, Bing, DuckDuckGo etc. și găsiți nenumărate relatări precum cele de mai jos. Campania de vaccinare cu a treia doză a început pe 22 septembrie în SUA. Ar putea fi și aceasta tot o coincidență. Dar toți medicii care apar mai jos au murit pe 13 octombrie sau mai târziu. Am putea include literalmente 100 de medici în această știre, dacă timpul ne-ar permite. Toate acestea s-au întâmplat în ultimele patru săptămâni. Cel mai tânăr are 32 de ani. Cel mai în vârstă are 59 de ani, scrie The Covid Blog.
Dr. Kevin Walsh – Roanoke, Virginia
Publicația WDBJ 7, din Roanoke, a anunțat că Dr. William Kevin Walsh a murit „subit” și „pe neașteptate” pe 29 octombrie, la vârsta de 51 de ani. El era ginecolog și avea un cabinet privat de obstetrică și ginecologie. Dr. Walsh era, de asemenea, afiliat la LewisGale Medical Center. Au rămas în urmă soția și cei cinci copii ai săi.
Dr. Walsh a promovat „vaccinurile” și a comparat, într-o postare pe Facebook, COVID-19 cu poliomielita, cu doar șase săptămâni înainte de moartea sa.
Dr. Justin Nasser – Benowa, Queensland (Australia)
Nu se întâmplă doar în Statele Unite. Dr. Justin Nasser „a murit în mod neașteptat în urma unui atac de cord” pe 14 noiembrie, potrivit Gold Coast Bulletin. Avea 52 de ani. Buletinul a descris, de asemenea, moartea sa ca fiind „subită”. Dr. Nasser era ginecolog la Gold Coast University Hospital și director medical al Swell Women’s Ultrasound. A lăsat în urmă soția îndurerată și trei copii.
Queensland, precum și toate celelalte state australiene, impun injecțiile cu ARNm sau cu adenovirus tuturor angajaților din domeniul sănătății. Doar 4% din personalul spitalului universitar Gold Coast University Hospital nu se conformase până la data de 2 noiembrie, potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC).
Dr. Stephanie Bosch – Waldport, Oregon
Dr. Stephanie Allison Bosch a murit „subit și pe neașteptate” din cauza unei embolii pulmonare pe 13 octombrie, potrivit Yachats News. Avea doar 32 de ani. Dr. Bosch își terminase rezidențiatul în urmă cu trei ani. Ea era medic generalist la Samaritan Waldport Clinic din 2018. Părinții și frații ei își plâng acum fiica și sora.
Emboliile pulmonare sunt efecte adverse cunoscute și comune ale injecțiilor cu ARNm și cu adenovirus. Toți angajații din domeniul sănătății din Oregon au fost obligați să fie „complet vaccinați” până la 18 octombrie. Oregon este, de asemenea, singurul stat despre care știm că a impus obligativitatea purtării măștii în aer liber.
Dr. Craig Shannon – Poughkeepsie, New York
Dr. Craig Michael Shannon a murit acasă, pe 29 octombrie. Avea 42 de ani. Dr. Shannon a fost neurochirurg la Vassar Brothers Medical Center, din Poughkeepsie. Se pare că era foarte apreciat de pacienții săi, deoarece nu se poate găsi niciun lucru negativ despre el pe internet.
Toți angajații din domeniul sănătății din New York au fost obligați să fie „complet vaccinați” până la 7 octombrie.
Dr. Elliott Gagnon – Wasilla, Alaska
<
Dr. Elliott Gagnon „a decedat în mod neașteptat la domiciliul său” pe 14 octombrie, potrivit Mat-Su Valley Frontiersman. Acesta avea 48 de ani. Dr. Gagnon era chirurg plastician și avea propriul cabinet privat. El era, de asemenea, afiliat la Mat-Su Regional Medical Center.
O postare pe pagina de Facebook a cabinetului său privat anunță că Dr. Gagnon „a decedat subit”.
Alaska este unul dintre mai multe state implicate în procese pentru a opri ordinul de vaccinare al lui Joe Biden. Personalul medical din Alaska nu este obligat să se injecteze anti-Covid deocamdată. Dar cabinetul părea să promoveze vaccinarea copiilor.
Soția lui Gagnon s-a vaccinat anti-Covid în luna mai.
Dr. Daniel McBride – West Hatfield, Massachusetts
Dr. Daniel Gene McBride a murit pe 20 octombrie, în urma unui atac de cord survenit după o plimbare cu bicicleta de 16 mile, potrivit necrologului său. El era chirurg ortoped generalist la Spitalul Cooley Dickinson. Dr. McBride avea 59 de ani.
Necrologul său spune că era un „biciclist pasionat”, care participa la competiții. Dr. McBride era, de asemenea, alergător și schior. Era sănătos. Mass General Brigham, compania-mamă a Cooley Dickinson, cere ca toți angajații medicali să se vaccineze anti-Covid. Compania a raportat o conformitate de 97%, pe 15 octombrie.
Dr. Janak Patel – Marietta, Ohio
Dr. Janak R. Patel „a avut o moarte subită” pe 28 octombrie, potrivit WTAP News. Acesta avea 55 de ani. Dr. Patel își desfășura activitatea obișnuită ca medic de urgență la Memorial Marietta Hospital când a fost „găsit zăcând la pământ și nu a putut fi resuscitat”. Îi supraviețuiește soția și cei trei copii ai săi.
Toate cadrele medicale de la Memorial Marietta trebuie să se injecteze cu ce puțin o doză de ser Covid până pe 5 decembrie, potrivit Becker’s Hospital Review. Vinerea trecută, s-au adunat în fața spitalului mai mulți protestatari, exprimându-și nemulțumirea față de aceste cerințe.
PESTE TOT – IN TOATE TARILE VAXXXXINISTOIDE , SPITALELE SE GOLESC DE PERSONAL !!!
CRED CA ASTA LE-A FOST PLANUL :
DESFIINTAREA SPITALELOR !!!!!!!!!!!!!!!!!!