Incorect Politic
Septembrie 21, 2021
Demisii pe bandă rulantă în industria HoReCa după ce angajații au fost obligați să se vaccineze
Via PresaSM:
Mai mulți angajați din industria HoReCa, în special din restaurantele și cafenelele din municipiul Satu Mare, își dau demisia pentru că refuză să fie vaccinați. Asta după ce unii patroni le condiționează prezența la locul de muncă de vaccinare, de prezentarea unui test negativ sau să prezinte un document că au trecut prin boală.
Reporterii PresaSM au încercat să clarifice aceste aspecte cu reprezentanții Prefecturii Satu Mare. Din păcate, situația este extrem de neclară. De exemplu, mulți patroni sau administratori din HoReCa au înțeles că noile restricții impuse de Guvern și adoptate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare prevăd ca toți cei din interiorul localurilor ar trebui să fie vaccinați, inclusiv angajații.
În schimb, surse de la vârful Prefecturii Satu Mare susțin la solicitarea PresaSM că angajații HoReCa NU ar fi obligați să fie vaccinați pentru a munci în interior, aceștia trebuind doar să poate mască și să respecte toate măsurile de siguranță. Cert este faptul că Prefectura Satu Mare va cere lămuriri de la nivel central pe acest subiect, în condițiile în care situația este neclară și crează efecte serioase în rândul personalului HoReCa.
Reamintim faptul că reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a adoptat sâmbătă hotărârea nr 50/17.09.2022 care pune în aplicare prevederile Hotărârii de Guvern nr.990 din 17.09.2021. Mai exact, de sâmbătă, în municipiul Satu Mare au intrat în vigoare noile restricții, care interzic accesul persoanelor nevaccinate în restaurante, cafenele, cluburi sau săli de nunți.
Cu excepția acelor persoane care prezintă un test negativ sau a celor trecute prin boală, dar nu mai mult de 180 de zile.
Redăm mai jos măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, astfel:
- Competițiile sportive în spațiile închise/deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;
- Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;
- Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
- Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
- Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
- Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cu un număr de participanți de maxim 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Se interzice organizarea de evenimente private aferente meselor festive în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-2:00 și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
- Măsurile prevăzute la punctele anterioare se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
- Se permite fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-2:00 activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, fără a depășii 50% la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 7mp/persoană. Peste incidența de 4/1000 de locuitori participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00., dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Citește și Raed Arafat vrea să-i pârăști la autorități pe cei care intră liberi în restaurante
Gresit sa-ti dai demisia!
Te duci si-i ceri sa muncesti, ca ai contract de munca.
Nu te lasa.
CUM?
Nu te lasa sa intri?
Ceri hartie din care reiese ca NU TE LASA SA MUNCESTI.
Nu conteaz motivarea.
Chemi Politia si reclami impiedicarea exercitarii drepturilor contractuale pentru asigurarea venitului de subzistenta, adica de SUPRAVIETUIRE.
Apoi, trimiti notificare firmei ca ti-au incalcat drepturile tale si nu si-au indeplinit obligatiile.
Apoi, la Judecatorie, chemare in judecata cu obligarea anularii interdictiie de a munci si asigurarea conditiilor contractuale de munca plus despagubiri de la firma pentru salariul neasigurat din vina conducerii si de la idiotul care nu te-a lasat sa muncesti prin incalcarea Dreptului Muncii.
NU VA DATI DEMISIA!
Da, asa pare corect, cel putin in teorie. Dar nu uita ca politia si judecatorii sunt cele mai vandute slugi ale sistemului. Cine vrea sa treaca prin toata tevatura asta fara o sansa reala? Si chiar daca castiga cineva in instanta, crezi ca o sa se intoarca inapoi la locul de munca si o sa fie totul ca inainte? O sa se pupe cu sefu si o sa se impace? O sa-i faca zile fripte pana o sa cedeze si o sa plece de buna voie. Au ei metodele lor. Nu prea poti inota contra curentului. Iar o explicatie mai profunda la tot ce se intampla consta in faptul ca omenirea l-a uitat pe Dumnezeu, creatorul si binefacatorului ei. De asta trage intreaga lume si nu exista alta sansa decat intoarecerea la Dumnezeu. Si atunci Bunul Dumnezeu, in marea Sa milostivire va interveni si va salva soarta omenirii. Asta e singura solutie! Pana oamenii nu vor realiza asta, va fi din ce in ce mai rau!
Oameni buni, nu va mai dati demisia. Mergeti frumos la serviciu ca de obicei, aveti un contract de munca semnat de angajator?
Cand vi se spune sa va vaccinati, raspundeti asa:
-“trebuie sa-mi dati ceva in scris, semnat de reprezentantul legal al firmei, nu ma duc fara o decizie/hartie/act la mana…” ATAT!
Nu vorbiti mai mult, inregistrati convorbirea, stati in prezenta martorilor colegi.
Daca nu vrea sa va dea in scris decizia ca trebuie sa va vaccinati si va tine la usa, faceti o hartie catre firma si ori o depuneti in copie cu confirmare de primire si semnatura si stampila la secretariat, ori o trimiteti prin posta cu scrisoare deschisa cu valoare declarata si scrieti ATAT:
“Subsemnatul…, avand in vedere prevederile legale care interzic discriminarea pe criterii medicale si ca informatiile medicale sunt strict confidentiale, va rog sa imi comunicati in scris decizia dvs cu privire la vaccinarea subsemnatului, contrasemnata de un cadru medical specializat si insotita de asigurarea de viata/sanatate pentru vaccin C19 cu o companie autorizata.”
Apoi urmeaza in instanta recuperarea prejudiciului si reincadrarea dupa caz.
scrisoare sa fie si cu confirmare de primire si pastrati confirmarea
Nu uitati sa chemati ITM ul in ajutor control, mergeti la ei pentru reclamatie si va sfatuiesc
nu demisii ci plangeri penale pentru
ACCIDENT DE MUNCA DIN VINA ANGAJATORULUI!
“Te duci si-i ceri sa muncesti, ca ai contract de munca.
[…] si de la idiotul care nu te-a lasat sa muncesti prin incalcarea Dreptului Muncii.” (gheorghe)
Ia uite aici:
http://www.bistritaculturala.ro/stire/lenea-i-prostia-2792.html
“O lucrare importantă care tratează subiectul este ‘Le droit à la paresse: réfutation du droit au travail de 1848’, scrisă de Paul Lafargue (1842 – 1911) în 1880 și tradusă pentru prima oară în română de Alexander Tendler sub titlul ‘Dreptul la lene’.
[…]
Persoanele care nu prea se înghesuie să muncească şi care au oroare de exerciţiile fizice bănuiau de multă vreme acest lucru, dar acum a fost confirmat de oamenii de ştiinţă: lenea prelungeşte viaţa!”
test sau vaccinare=”SARCINA PROBEI” pe care ANGAJATORUL NU ARE DREPTUL sa o ceara fara a-si recunoaste vina;
probarea capacitatii de munca-uite ce a fost lezata DIN VINA ANGAJATORULUI!
“sarcina” exact asta inseamna:angajatorul vrea sa se fereasca de acuza de VIOL-pentru ca asta e comis!
bineinteles:apelul la “Justitia” vine poate dintr-o incredere relativa intr-o zeitza PAGANA
-sa dea blesteme,blesteme grele de copiii si nepoti,D-zeu sa le shtearga stirpe,dupa cum Voieste.