Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor?

Incorect Politic
August 27, 2021

 

INTRODUCERE

Precizare privind viziunea folosită/confirmată (impusă de repulsia faţă de amăgire, nu de teama de a-mi asuma o poziţie incomodă)

Voi arăta cum au fost deturnate instituţiile statului român (de la pretinsa lor misiune) şi cum au fost trădate interesele românilor „reprezentaţi”, de uzurpatorii care au acaparat puterea, în asociere cu un grup exterior de interese (profitorii „industriei îmbogăţite a holocaustului”). Ştiu că patologia politică poate fi observată/ilustrată şi prin alte exemple de jaf sistemic, instituţionalizat.  (Chiar eu mi-am dedicat mulţi ani unor astfel de analize). Dar nu pot renunţa la expunerea unui studiu de caz atît de expresiv pentru înţelegerea mecanismelor degenerării politice a socialităţii/condiţiei umane, numai ca să nu risc acuzaţii de „antisemitism” – pentru că demasc, o dată cu găunoşenia condiţiei noastre colective, şi manevrele rapace ale unor evrei. Nu nutresc de loc uri rasiale/ etnice /religioase şi nu cred că parazitismul uman e marca evreităţii. Dimpotrivă, mă exasperează universalitatea logicii sale. Dar nici nu pot concede – din laşitate şi împotriva faptelor – că evreii ar face excepţie şi nu ar urmări niciodată interese acaparatoare de grup (intrînd în cîrdăşie cu mafii locale). Au făcut-o de mult şi o fac eficace, la scară mare. Ca şi alţii, cînd şi cum pot. Şi tot pentru a sfida laşitatea mai precizez că nu mă pretez, în această introducere, la semnalarea intenţiilor şi viziunii mele  întru a mă proteja;  sau pentru că aş accepta ideea – indusă forţat, în interes filosemit – că o astfel de credinţă ar fi aberantă/ monstruoasă/ nocivă şi de aceea exprimarea ei trebuie (poate fi) interzisă prin lege. Rămîn ferm convins că libertatea de opinie, exprimare şi asociere nu sînt doar „drepturi” fundamentale, confirmate de constituţie, ci sînt condiţii prealabile absolute, fără de care nu se mai poate prezuma nicicum semnarea convenţiei constituţionale. Şi, pe de altă parte, că împiedicarea apărării unui neam, în propria sa ţară, denotă pierderea autonomiei.

            Mă mai împinge (în arena aproape goală) şi obligaţia de a vorbi pentru alţii, care nu se mai pot explica, atunci cînd maşinăria de fabricare a sensurilor – convenabile unora la un moment dat – atacă şi istoria (memoria) întru „reinterpretări” oportuniste. Acest text/eseu/studiu (ca şi altele din aceeaşi gamă) nu expune deci o problemă/ atitudine/ poziţie personală, ci încearcă să reflecte coerent interesele/ perspectiva / năzuinţele/ frămîntările unor categorii de români (naţionalişti de legitimă apărare/ libertari ce vor să se opună confiscării mafiote a statului) care se confruntă ideologic – în condiţii tot mai dezavantajoase – cu altele, cum ar fi: cea cosmopolită/ mondialistă – sinceră sau lucrînd în serviciul imperialismului, cele ale naţionalismelor concurente, cea neofanariotă, care ocupă mafiot instituţiile, învîrtind maşinăria legislativă pentru a ţine în frîu populaţia exploatată.

Am ajuns aici pe drumul căutării cauzelor pentru care genocidul comunist nu a putut fi judecat, după 1989. La  mijloc este, pe lîngă interesul de înţelegere/explicare cauzală a fenomenelor constatabile prin efect, şi o simpatie trans-raţională pentru „victimele mele” (căci altfel nu aş lucra gratuit, ca avocat al celor ce nu mai par capabili să-şi explice poziţia, grav periclitată azi). Aceasta o fi influenţat şi alegerea cadrului de referinţă (faţă de care se raportează inevitabil o construcţie analitică, aşa cum recunoaşte epistemologia „ştiinţelor” sociale). Pentru a mă încadra în limitele tipice/decente ale „obiectivităţii” ce poate fi invocată în „ştiinţele umane”,  explicitez, cît pot de sintetic, referenţialul meu sociologic (modelul de la care pleacă – după căutări prealabile, dar şi la care ajunge – confirmant, cercetarea mea):

            1. La baza perpetuării biologice stă instinctul de supravieţuire al indivizilor, care-şi folosesc cît mai bine inteligenţa (completînd eficacitatea forţei) pentru a sprijini/ optimiza descurcarea. Camuflarea acestei realităţi prime (care condiţionează raporturile umane şi la care se revine, ori de cîte ori se destramă pînza vreunei convenţii sau vraja vreunei credinţe) poate conveni unei nevoi intime de placebo; dar de regulă, e o stratagemă de paralizare a victimelor, împiedicate să se opună agresiunii… în numele toleranţei forţate.

            2. Avantajele practice ale asocierii unora împotriva altora (individuali sau grupaţi, în apărare sau atac) stau la baza unor solidarităţi familiale/ tribale/ naţionale; însoţirea avantajoasă întru o luptă externă (cu alţii) creînd progresiv condiţiile pentru apariţia camaraderiei/ răspunderii/ prieteniei/ dedicării/ iubirii etc., conectori fertili în socialitatea internă a agregatului uman organic.

            3. Pornind probabil de la nevoi pragmatice, sau de la instincte primitive (de muşuroi) s-au dezvoltat (şi extins, prin contagiere) eşafodaje morale care susţin aspiraţia spre bine, frumos, drept, nobil etc.; nu e clar dacă aceste aspiraţii pot dăinui ca plămădiri asumat relative (preferinţa liberă pentru un anume fel de a fi, depăşirea vidului existenţial printr-o dedicare socială etc), sau dacă pot fi susţinute trainic doar prin recurgerea la o autoritate transcendentă/religioasă – legitimată normativ sau prin extaz mistic.

            4. Pe lîngă foloasele trase de individ prin asocierea contra grupărilor adverse/competitoare şi îngreunarea agresării din toate părţile, de către agenţi prea liberi, ţesătura socială creeză şi oportunităţi de parazitare ale „camarazilor” creduli. Trecerea de la înfruntarea „duşmanilor” la păcălirea „tovarăşilor de drum”, avînd a înfrunta doar fragilele construcţii ale moralităţii (vezi mai sus), se produce des/ firesc (creînd „surpriza” – previzibilă – a trădarilor), aşa cum consemnează saţios istoria. Este dovada că nu s-a găsit leac la paradoxul prizonierilor, în situaţii de conflict între participarea la un interes colectiv si maximizarea cîştigului individual.

            5. Statul îşi poate extinde normele şi instituţiile (puterea tot mai excesivă, ce se dezvoltă într-o logică  cancerigenă – social şi uman – pentru a se putea controla agregate tot mai complexe) datorită nevoii oricui de a împiedica participarea necinstită a altora la jocul colectiv. Normele restrictive fiind un obstacol – neconvenabil – în calea perfidiei proprii, dar unul bine venit, în calea perfidiei celorlalţi. Respectarea lor, pentru a evita represalii, este întărită de inerţia morală inoculată metodic, cultivarea bunăvoinţei fiind uşurată de faptul că domesticirea socială produce indvizi care preferă comoditatea vieţii conformistului, care nu mai e silit să supravieţuiască în luptă continuă, zbuciumîndu-se dur/creativ.

            6. Fiziologia socială statalizată amplifică posibilităţile de parazitare în masă, de către cei care pun mîna pe stat, acapararea acestuia (uzurparea instituţiilor) devenind ţinta jocului de gaşcă egoist. Şi se găsesc oricînd amatori, care profită de faptul că specia umană s-a organizat astfel încît să poată fi dusă oriunde de cei cîţiva care cuceresc buncărul/ armamentul politic, întru exploatarea maselor prinse în plasa statală. Realitate sinistră, pe care profitorii fac orice să o ascundă, cu ajutorul mercenarilor educaţionali/ academici/ mediatici puşi să supureze/ diseminteze/ cultive ideologia necesară etapelor (punînd în valoare şi nevoia sclavilor noi, subţiati existenţial, de a nu-şi percepe condiţia). Dar chiar logica totalitară îngreunează escamotarea esenţei regimului politic real, de la un nivel încolo de control /supraveghere. Pîna la urmă, gratiile „generoasei fundaţii” se văd, de către cei treziţi din hipnoza sistematic cultivată. Cei în care nu se stinge tentaţia demnităţii (evadării dintr-o astfel de condiţie umană galină) nu mai pot însă aduna masa critică, fiind cufundaţi între supuşii consimţători,  resemnaţi sau intimidaţi de măsurile de castrare (cum ar fi interdicţia de a urî categorii umane … deci şi pe aceea a profitorilor/stapînilor/exploatatorilor).

            7. În ţări ca România, datorita unei traiectorii păgubitoare/ degradante, printre vicisitudinile unei istorii nefavorabile (ultimele trei etape: interbelicul, comunismul, tranziţia adîncind carenţe create de contorsiuni mai vechi), întrega statalitate e acaparată de mafie, civilizaţia e aparentă, normativitatea e de crasă rea credinţă şi socialitatea putrezeşte. De aceea complotul profitorilor fără scrupule trebuie prezumat, chiar dacă nu se pot afla detalii. Ca acest proces/ echilibru să nu poată fi perturbat, mafia a menţinut ocupaţia aparatului statal (parlament, administaţie, procuratură, poliţie, justiţie, presă) acoperind întemniţarea păgubiţilor cu farsa democratică şi folosind mercenari instrumentalizaţi conform unor metode exersate în lagăr sau preluate din occident.

            8. Puterea postdecembristă, cu nucleu securisto-comunist, foloseşte orice prilej pentru a se hrăni pe seama populaţiei capturate (de la înstrăinarea pe nimic a resurselor şi a întreprinderilor distruse, întru vînzare jefuitoare, la „retrocedări” oculte/perferenţiale, bişniţă cu cetăţenii europene etc.). Aşa au explodat avuţiile ticăloase ale „tranziţiei”, umplînd ţara cu domenii, vile , maşini etc. (o altă parte din pradă, rezultată din vînzarea către speculanţi externi, fiind scoasă din ţară). E vorba de dăunători pur români, înhăitaţi ne-etnic,  care s-au descurcat, fără scrupule, necinstit, nedrept şi distrugător (aşa cum s-au format şi oligarhiile de oricînd şi de aiurea). Cei ce s-au cambrat pe poziţii cinsitite au sărăcit, şi-au văzut copiii slugărind la copiii hoţilor, sau şi-au luat lumea în cap, tăindu-şi rădăcinile. Dezarmaţi de propria lor corectitudine, nu au mai putut rezista neruşinaţilor coagulaţi spre putere.

            9. Rămînea pericolul răsturnarii tumorii politice cu ajutor exterior, pe care cei ce au înţeles eroarea lui  Ceaușescu l-au evitat, punîndu-se (pe model colonial) la dispoziţia puternicilor/paraziţilor de afară (manevră facilitată de degenerarea epocii). Pact fatal, încheiat şi respectat, mafia locală furnizînd serviciii de exploatare/jefuire de la distanţă, iar mafia mondială furnizînd protecţie internaţională şi contribuind la stingerea focarelor interne de contestaţie (căci „disidenţii”/intelectualii de serviciu s-au pus la dispoziţia ei).

La nivel antropologic, reperul axiologic folosit aici respinge exotismul şi exaltarea etică, asumînd o moralitate firească/fastă, pentru comunităţile organice, adică criteriul bunului simţ confirmat de istorie, al constatărilor curăţate de propagandă . Popoarele stăpîne pe soarta lor nu simt nevoia de justificări pentru a-şi vedea de interese. Găştile cîştigătoare nu trebuie să dea explicaţii. Numai cuceriţilor/ înfrînţilor li se pretinde de a-şi exorciza egoismul de grup. Nimic din ce se impune românilor drept „cosher” politic nu se poartă şi la Tel Aviv. E clar în interesul cui se distruge membrana protectoare şi se scoate din funcţie integritatea fiziologică a unei comunităţi locale, în numele unui universalism impus  perdanţilor. Un popor viabil nu doreşte penetrarea masivă a unor străini, care să parvină la bogăţie pe seama muncii băştinaşilor, acaparînd puterea în stat; şi nici revenirea celor care, ne-asimilaţi, au părăsit spaţiul exploatat/distrus. El nu poate fi prezumat (onest) nici ca dorind, după 7 decenii de suferinţe, să  ofere compensaţii urmaşilor foştilor acaparatori, plecaţi aiurea.  Trucul actualelor „reparaţii”, ca şi împiedicarea rezistenţei faţă de parazitare, arată doar în ce măsură a fost uzurpat de mafie statul care  capturează neamul românesc.

Insist (pentru ca să nu fiu perceput cum nu sînt, adică înţepenit habotnic în obsesii) că eu nu cred nici că descurcarea fără scrupule, folosirea altora, jefuirea, înşelarea, cotropirea,  exploatarea (etc.) ar fi fenomene nefireşti/diabolice, nici că ele sînt caracteristice pentru un neam. Nici pomeneală. Să ne gîndim numai la valurile migratoare, la dominaţia turcă/austriacă/rusă/etc, la cucerirea Amercii, la istoria colonialismului, a banditismului calificat,  sau – mai nou – la monstruosul jaf al tranziţiei, reuşit de români „reeducaţi”. Nici în trecut canaliile descurcăreţe (de toate naţionalităţile) nu au lipsit. Nu în numele intereselor dăunătorilor dinăuntru denunţi răpitorii dinafară, care încearcă să-i înlocuiască, dacă nu cad cu ei la înţelegere (cele două categorii împletindu-şi manevrele, întru spolierea victimelor).

Şi cum ar putea fi altfel, din moment ce victoria speciei umane s-a bazat pe exploatarea celorlalte fiinţe, folosite nemilos, ca resurse?  Navigăm cu privirea spre stele… pe un ocean de determinări meschine. Dacă omul ar corespunde imaginii sale edulocrate, nu ar bate pasul pe loc, de milenii. Toţi ne zbatem tragic în ringul  luptei pentru supravieţuire, împăcînd cum putem nevoile pragmatice/egoiste cu reguli de joc acceptate convenţional sau asumate moral. Şi cei mai tari cîştigă războiul, chiar şi pe acela de sens. Cultura ţese ţinte nobile, încearcă să învingă gravitaţia egocentrică. Dar istoria… reflectă necruţător lupta indivizilor, autonomi sau asociaţi în familii, triburi, popoare. E o realitate universală, atît de evidentă, încît pare ridicol să o  formulezi, ca prevenire împotriva unor potenţiale acuzaţii de reducţionism. În această postură penibilă ne-a adus însă totalitarismul actual: avem voie să vorbim de manevrele  combative/ competiţionale, de acaparare a cît mai multă bogăţie şi putere a oricărei alte grupări/categorii umane („clasă”- de exemplu)… cu excepţia evreilor (a unor evrei), la care… este interzis să vedem/semnalăm/presupunem existenţa unor interese/acţiuni colective de acaparare. Şi pentru ca această cenzură specială să nu-şi mai indice precis sursa/rolul, se face un pas spre înnecarea conştiinţelor corodate de aberaţii, pretinzîndu-se membrilor unui agregat naţional să nu se mai opună nici unui atac din exterior, să se lase penetraţi de orice intruziune, maşinăria instituţională devenind ostilă… anticorpilor naţiunii capturate în stat. Proapagandă adecvată unei colonii, unui spaţiu dezarticulat.

Se pare că organismul colectiv românesc, hărţuit atîta vreme,  a pierdut competiţia suveranităţii, încît fiecare ins fuge de pe vapor sau se pune la dispoziţia cuceritorilor. Supunerea faţă de învingători, ar fi mai suportabilă dacă nu s-ar recurge la minciună şi umilinţă. Însă noi, cei ce ne-am pomenit evadaţi din chinga comunistă, nu mai putem fi reeducaţi uşor, astfel încît să reintrăm docil în cuşcă, uitînd valoarea libertăţii. Şi, ca atare, vom spune ce vedem că se întîmplă, respingînd botniţa corectitudinii forţate. Şi asta, mai ales dacă ne-am asumat menirea cercetării, cunoaşterii şi explicării realităţii.

De-abia în zona combaterii făţărniciei/ manipulării sistematice, devine demersul meu… personal, alimentat de idiosincrazii antifalsificante. Dreptate nu se poate iar adevărul nu se lasă definit. Dar măcar să nu se mintă atît de parşiv, mercantil, orwellian, josnic. Ajunge inerenta confuzie, ambiguitate, contradictorialitate, perisabilitate, relativitate. Interferenţa dintre multiplele planuri/perspective permiţînd orice deturnare… Poţi simţi simpatie umană faţă de nişte evrei loviţi de represalii provocate de activitatea altora (dar nu prea am dat peste reproşuri consistente făcute de evreii de stînga celor de dreapta, sau invers…) şi, în acelaşi timp, poţi decela un efect nociv al penetrării străinilor (rapaci sau împinşi de propriile nevoi) în miezul intereselor/sensurilor comunităţii tale. Perplexitatea generată de complexitate este uşor exploatată de sus, paralizînd apărarea unui neam prin acuzaţii absurde de „xenofobie”.

Adică crasă manipulare. Iar tema mea centrală de studiu… este amăgirea. În cadrul ei, cea sistematică, realizată de uzurpatorii statului. Şi, ca studiu de caz, acoperirea capturării statului român întru jefuirea populaţiei. Aici se încadrează şi dosarul de care mă ocup acum. De aceea nu pot recurge la stilul aluziv, ca să mă apăr de represalii previzibile printr-o ambiguitate artificială. Ca să pot fi atacat la obiect (deşi ştiu că nu aşa se procedează cu cei ce tulbură o escrocherie/făcătură), voi preciza din start, în această introducere, întrebările ţintă ale studiului meu hexagonal (din 6 părţi).

Admit/asum caracterul spiral al cercetării: faptul că  extragerea din experienţa/meditaţia prealabilă a fenomenologiei (1-9) sintetizate mai sus a orientat confruntarea cu un fenomen particular, care le-a întărit – ca studiu de caz. Pe parcurs, problematica se concretizează în întrebări cum ar fi:

            1. E greşită demonstraţia lui Soljenitzin, din ultima sa lucrare, că fără interesele/intervenţia unor evrei nu ar fi existat experimentul genocidar comunist?

            2. De ce a căzut comunismul atît de uşor/brusc/neversoimil,  ca un castel de cărţi de joc, neatacat de nimeni, cînd nu mai întîmpina nici o rezistenţă interioară şi cînd (contrar tezelor neopropagandei) începea să aibă viabilitate economică şi legitimitate suveranistă/naţională, anti-colonială? Are vreo legătură acest „miracol” cu giga-afacerea organizată prin „Conference Claims” (Conferinţa Revendicărilor), adică crearea cadrului necesar ca să se poată stoarce despăgubiri şi din  Europa de Est?

            3. De ce au putut pleca evreii așa uşor în Israel după 1944, în timp ce ceilalţi erau ţinuţi/ exterminaţi/ dezumanizaţi în lagăr? Faptul că instalarea comunismului în Europa de Est a ajutat (prin forţarea emigrării în masă a evreilor) consolidarea nou înfiinţatului stat isaraelian e doar o coincidenţă întîmplătoare?

            4. De ce nu au reacţionat viguros/tipic evreii bogaţi, expropriaţi de comunişti în 1948? S-a făcut cu ei un aranjament ocult, sau au fost prinşi imparabil în capcana momentului (neputînd opune rezistenţă atunci monstrului sovietic, salvatorul lor de nazism)? Se încearcă acum anularea efectelor acelei concesii strategice, sau ea a fost făcută din start avînd în vedere o amînată cădere a comunismului?

            5. Sălbăticia excesivă a instalarii comunismului în România poate fi explicată doar prin logica revoluţiei sociale (deşi nu prea a avut bază de mase fanatizate) și a jocului distructiv al ocupaţiei sovietice, sau cuprinde un element de răzbunare a evreilor pe un popor de la care (aşa cum declară şi azi) primeseră grele lovituri, după o luptă seculară?  Se explica şi astfel faptul că teroarea a scăzut (aparent miraculos) după 1962… adică după ce majoritatea evreilor care contribuiseră la impunerea comunismului au plecat?

            6.  De ce „terapia de şoc” fesenistă, operată de alde Brucan-Roman, a deraiat postcomunismul, către anularea proprietăţii inalienabile a poporului român, urmată (pe lîngă privatizări/vînzări pe nimic, pradă uşoară pentru marele capital) de reconstituri de averi, cu tratament preferenţial pentru străinii plecaţi? A fost vorba doar de valorificarea unei oportunităţi neprevăzute (la invitaţia mafiei securiste şi a altor paraziţi locali), sau de încununarea unei strategii/planificări pe termen lung?

            7. De ce se încalcă flagrant Constituţia, operîndu-se colonizări de la distanţă, în numele „redobîndirii” unei cetăţenii la care s-a renunţat benevol, pentru a se emigra în Israel?

            8. Pretinsa protejare a intimităţii informaţioanale are ca scop (pe lîngă acoperirea altor „inginerii” prădalnice) şi ascunderea colonizării de privirile poporului român…  pseudo-suveran?

            9. De ce nu se împiedică măcar reîncetăţenirea urmaşilor călăilor securicomunişti? Nu s-a putut face un proces al comunismului, tocmai ca să nu ne putem prevala de condamnări oficiale pentru genocid/crime impotriva umanităţii? Încît să şi plătim noi pensii, unor evrei reprimaţi de „regimurile fasciste”, pentru activitatea de activişti comunişti sau de militanţi împotriva incorporării Basarabiei la România, adică – de regulă – tocmai celor care s-au cocoţat după 1944 în fruntea aparatului regimului represiv?

            10. Dacă evreii comunişti merită compensaţii pentru măsurile luate împotriva lor, atunci cum de trebuie „reparată” şi expropierea evreilor bogaţi/„exploatatori”, pentru care prima categorie a militat? Cine şi cum ne-a făcut să „reconstituim” avuţiile acumulate de evreii expropriaţi în 1948, plecaţi din ţară, considerînd că fac excepţie de la fenomenologia parazitismului (jefuire, înşelăciune, îmbogăţire fără just temei, exploatare)… denunţată/combătută de fraţii lor marxişti?

            11. De ce ni s-au impus (de către „parteneri strategici”) legi de aparentă vigilenţă anti-antisemită într-un moment în care chestiunea nu părea a mai avea vreo actualitate? Nu cumva pentru că se ştia că vor fi reactivate cauzele vechiului antisemitism: colonizarea abuzivă şi contropirea economică? Legile vădit antilibertare, anticonstituţionale şi antinaţionale, de criminalizare a „antisemitismului” şi „xenofobiei”,  justificate prin holocaustizare,  nu au cumva, ca ţintă reală, împiedicarea rezistenţei faţă de jefurea ţării de către mafia „recuperatorilor” securişti, lucrînd şi pentru beneficiari din Israel?

            12.  Cum de ne  lăsăm împinşi să batjocorim lupta străbunilor noştri împotriva infiltrării ilicite a străinilor şi acaparărării puterii economice, politice şi culturale de către musafiri nepoftiţi (care, ajunşi în ţara lor nu se jenează absolut de loc să-şi onoreze „eroii”, chiar plini de sînge nevinovat)?

Aşa cum vom vedea la locul cuvenit, cercetarea m-a împins către noi întrebări, în loc de concluzii.  Lor adăugîndu-li-se constatări, din care expun pe cele ce constitue un preambul al primei părţi:

            1. Pentru a camufla colonizarea cu evrei, se pretinde că nu e vorba de acordarea cetăţeniei române, derogînd de la condiţiile normale, ci de „restituirea” ei- ca şi cum respectivii ar fi fost obligaţi să părăsească România şi nu ar fi renunţat la cetăţenia română- în momentul plecării spre ţara aleasă benevol ca patrie.

            2. S-a agitat (atunci cînd a apărut interesul pentru o cetăţenie devenită europenă) problema condamnării genocidului comunist- pentru a forţa încadrarea evreilor plecaţi printre…. victimele regimului… la a cărui instalare mulţi dintre ei au contribuit substanţial.

            3. S-au operat numeroase „ameliorări” ale legii cetăţeniei, întru  depăşirea stavilelor ridicate prin constituţie în calea colonizării – cum ar fi eliminarea clauzei de repatriere şi a stagiului de rezidenţă necesar  (solicitanţii… putînd chiar rămânîne la ei acasă, sau pleca prin Europa)

            4. Nu s-a făcut nimic pentru a se evita încetăţenirea urmaşilor unor evrei care au militat pentru (sau au participat la) instalarea genocidară a comunismului sau dezmembrarea/aservirea României.

            5. Nu s-au luat măsuri nici contra încetăţenirii categoriei opuse- a urmaşilor unor evrei îmbogăţiţi  pînă în 1940 pe spatele băştinşilor, prin muncă/merit sau parazitar/ilicit/necinstit, expropiaţi în 1949; acestora, după ce li s-a „reconstituit” preferenţial vechea avere/pradă, li se „retrocedează” şi cetăţenia.

            6. S-au luat însă măsuri pentru camuflarea operaţiilor oculte,  ascunzînd datele despre solicitanţi, renunţînd la publicarea în Monitorul Oficial (încălcîndu-se interesul public, în numele protejării intimităţii unor persoane… dinafara României- la momentul cererii)

            7. Pentru a se crea climatul necesar, s-a agitat problema reîncetăţenirii basarabenilor si bucovinenilor (inclusiv a urmaşilor militanţilor pentru dezlipirea Basarabiei/Bucovinei de România…. ), sugerîndu-se perfid o similitudine cu modul în care evreii au pierdut cetăţenia, deşi e vorba de cu totul altă situaţie.

            8. Tot ca mijloc de protecţie contra eventualelor proteste, au fost date legi de criminalizare a „antisemitismului”- întru intimidarea celor ce ar dori să apere interesele actuale ale românilor  (de  exemplu , stînd în calea recolonizării cu israelieni). Ne putem evita particularizarea- căci nu există o (ne)legiure analogă, care să împiedice contestarea colonizării cu turci, germani, moldoveni etc.

            9. Cel ce nu doreşte pătrunderea în ţară a unor străini, combinată cu acapararea avuţiei şi puterii în stat este ameninţat de acuzaţii de  „xenofofobie”- o „boală” istorică care ar fi făcut ravagii la noi, de la Mircea/Ştefan/Mihai pînă la articolul 3.4 din Constituţie… România trebuia să se deschidă cît mai larg turcilor, tătarilor, austriecilor, ruşilor, ţiganilor, evreilor; şi trebuie să o facă- măcar de acum încolo, ca să se umple locul eliberat de românii ce şi-au luat lumea în cap.

            10 Crasele încălcări ale drepturilor omului/intereselor naţionale au fost însoţite de o campanie odioasă de compromitere a  actelor de rezistenţă ale strămoşilor noştri faţă de invazia evreilor (şi a altor musafiri nepoftiţi)- pentru a se descuraja orice paralelă incomodantă. Dincolo de mizele/interesele practice, parşivia operaţiei de rescriere a istoriei ne otrăveşte moral/intelectual, falsificîndu-ne trecutul şi corodîndu-ne demnitatea.

            11. Acest dosar trebuie corelat cu celelalte trei picioare ale calului troian infiltrat de mafia care a acaparat statul român (şi care abordează fără scrupule orice ocazie de ghişeft/”inginerie politică”): manevrele „reconstituirilor” de averi, jaful declanşat de privatizare, despăgubirile pentru holocaust.

            12. Poate fi vorba doar de o afacere mafiotă cu paşapoarte. Dar şi de reluarea proiectului „Israel in România”, care  ar corespunde nevoii de spaţiu de rezervă, datorită rezistenţei opuse de poporul palestinian, sprijinită de lumea arabă. Intuim- după mişcările constatabile- că s-a reluat prin culise şi tradiţia şantajului internaţional care să forţeze România să nu opună rezistenţă unei „redescălecări”.             Astfel preveniţi privind obiectul căutării, să începem călătoria hexagonală. (VA URMA)