Sterie Ciumetti
Incorect Politic
August 13, 2021

CAUZELE BOLILOR

Episodul anterior: AICI.

Microzima este specifică individului construit de ea dar și fiecărui organ în care se găsește. Altfel spus, microzima se poate specializa funcție de nevoile organului sau organismului în care se află, putând face față deopotrivă problemelor de creștere, specificitate organică, accidente, etc.

Evident, putem presupune că microzima poate deveni patologică, de exemplu în stadiul ei tranzitoriu de bacterie. Ce spune Béchamp despre boli ?

« Problema este destul de delicată. Vă pot asigura că atunci când suntem bolnavi, noi suntem pacienții, care suferă, corpul nostru fiind subiectul bolii, cel ce ne oprimă. Boala este exclusivitatea sau privilegiul a ceea ce este organizat, viu, trăitor ».

NAȘTEREA MITOLOGIEI MICROBISMULUI

 

Teoria germenilor mortiferi nu vine numai de la Pasteur, cum se crede. Mult înaintea lui Pasteur, RASPAIL a întemeiat o medicină și o terapie « parazitară ».

Paraziții microscopici sunt ființe organizate (se vorbește de EUCARIOTE), constituite din una sau mai multe celule cu un nucleu și dispunând de autonomie. De exemplu, drojdia de bere, dedesubt, în dreapta), algele microscopice, protozoare ca Giagia Lamblia (foto alături, cu microzimele ce sunt puncte strălucitoare jur împrejur), Trichomonas vaginalis, micetele (ciuperci microscopice).

 

Toate aceste micro-organisme se reproduc fie prin diviziune celulară, fie prin mecanisme mai mult sau mai puțin sexuate. Toate sunt ființe vii, organizate, construite de către microzime (ce se văd destul de bine pe membrana celulelor de drojdie de bere. Unele dintre aceste micro-organisme nu pot trăi decât parazitând alte ființe organizate, mai « voluminoase ».

Kircher, Linné și Bonnet sunt printre primii ce evocă teoria germenilor morbiferi preexistenți, PROCARIOTELE SAU BACTERIILE.

Iată ce spune BUFFON, un savant din secolul al XIX-lea:

« Preocupați de sistemul germenilor preexistenți, câțiva anatomiști au crezut că există germeni monstruoși, creați de Dumnezeu, la începutul începuturilor. Asta este o absurditate ridicolă, nedemnă de Creator, ce ar fi conceput rău Creația sa ».

Putem oare spune că muștele au construit   grămada de gunoi în jurul căreia zboară? Evident, nu putem spune așa ceva. Muștele au venit după, ca și microorganismele, pentru a redistribui materia azotată la suprafața pământului, și a crea humusul. Cam asta este situația microbilor în raport cu diversele boli. Microbii au rolul de a elimina țesuturile bolnave, organismele bolnave în întregul lor. Rostul microbilor nu este distrugerea vieții.

Stafilococi auriți, văzuți de microscopul  electronic cu baleiaj.  Distingem foarte bine microzimele constitutive.  

 

Medicii din epoca respectivă continuau să susțină că orice boală își are cauza în chiar corpul bolnavului. Niciun medic sau profesor de medicină de atunci nu ar fi spus că microbii sunt cauza bolilor, deși era clar că oamenii, ca și animalele, pot fi victimele unor boli parazitare. Cu toată evidenta existență a bolilor parazitare, medicina epocii respective înțelegea bine rolul capital al organismului în evoluția oricărei boli, inclusiv a bolilor parazitare.

Pasteur nu a ținut cont de lucrările, observațiile și opiniile mediicilor ce l-au precedat, sau care îi erau contemporani. El a început prin a nega cu încăpățânare existența microzimelor. Apoi a admis că există ceva în praful din atmosferă, dând acestui « ceva » numele de MICROBI. Sistemul PANSPERMIEI ATMOSFERICE al lui Pasteur nu explică ce se întâmplă cu milioanele de microzime pe care le aspirăm cu aerul atmosferic. (adultul respiră zilnic cam 8000 de litri de aer). Ce se întîmplă, după Pasteur, cu « microbii » pe care îi înghițim odată cu aerul respirat?

Pasteur spune doar atât: « Trebuie să admitem că, în stare de sănătate, corpul animalelor este perfect închis, zăvorât, la orice introducere din exterior a acestor microbi ». Această simplă frază din studiul său despre bere (Etudes sur la Bière, p. 40) ar fi trebuit să dea de gândit, cum spune Béchamp: « Pentru ca germenii (microbii) să pătrundă în organism, este nevoie de o dezordine prealabilă în organism: boala sau rana ce preexistă pătrunderii germenilor din exterior ».

Din acest punct de vedere, Pasteur nu a demonstrat nimic, niciodată, afirmând că totul este în regulă, că nu există nicio problemă. Pentru a turui astfel de prăpăstii, el se baza pe experiențe rău interpretate, experiențe privind bolile vinului și ale drojdiei de bere. DE FAPT, PASTEUR CONSIDERĂ CĂ UN ANIMAL SAU UN OM ESTE ASIMILABIL BUTOIULUI SAU PUTINEI PLINE CU VIN SAU CU BERE!

Pasteur admite o panspermie mortiferă pentru animale, ca și pentru bere sau vin: la început, un geniu răufăăcător ar fi răspândit peste tot germenii fermenților monstruoși, care cauzează holera, febra tifoidă, variola (foto p. 23), febra puerperală, boala cărbunelui, morva (răpciuga), sifilisul și toate bolile epidemice sau contagioase.

După Pasteur, fără germenii sau microbii preexistenți, aceste boli nu ar exista. Ar exista chiar agenți piogeni, ce produc puroiul sau « puroiata ». Altfel spus, fără microbi sau fără panspermia universală, imprudențele, murdăria, lipsa de igienă, viciile nu ar avea nicio influență asupra sănătății.

Béchamp a combătut această teorie, spunînd despre ea că este absolut falsă.

ORIGINEA DIVERȘILOR GERMENI (MICROBI, BACTERII ETC.)

Descoperirea existenței bacteriilor în țesuturile și în sângele bolnavilor de febră tifoidă, boala cărbunelui și altele datează din secolul al XIX-lea. Pentru savanții de atunci, ar fi fost vorba de un fenomen de parazitism, nimic mai mult, ipoteză acceptată încă și astăzi.

Lucrările lui Béchamp permit o mai bună înțelegere a rolului procarioților sau bacteriilor în această chestiune. « Nu trebuie să ne imaginăm că microzimele se convertesc în bacterii, fără niciun fel de tranziție. Vom vorbi despre asta : Trebuie numai să vă amintiți că mediul ambiant are o mare influență cu privire la apariția unei forme de evoluție sau alta a microzimelor. În ce privește funcțiile lor, putem vorbi de o infinitate de posibilități. Potrivit condițiilor de mediu, microzimele pot produce celule, în loc de bacterii, veritabile microcite celuloase și mucegaiuri ».

Lucrând pe vegetale, lapte, carne, repetând experiențele cu o rigoare extremă,  Béchamp ajunge la concluzia că « Se pare că există bacterii cu un nivel inferior de dezvoltare, în vegetale ca și în mușchii animalului încă viu ». Examinând cu multă precauție și rigoare diverse țesuturi bolnave, Béchamp ajunge la o concluzie irefutabilă :

« Oricare ar fi starea de sănătate a animalului, în momentul morții/sacrificării  acestuia, oricare i-ar fi vârsta, oricare ar fi țesuturile vizate, toate microzimele sunt independente. În aceste condiții, se observă că microzimele se grupează două câte două sau chiar mai multe, formând un soi de șirag, ca de mărgele .

Mai târziu, granulele se alungesc, astfel că putem vorbi de diametrul lor mare și de diametrul lor mic. Apoi, aceste noi caractere se accentuează și mai mult, începem să avem de-a face cu veritabile bacterii, uneori chiar cu leptospire », adică cu foarte lungi filamente.

Adesea, toate aceste forme le întâlnim unele alături de altele. Există însă și forme intermediare, greu de descris, bacterii articulate în serii liniare sau întrerupte, mobile, progresând în diverse direcții, agitându-se. Când observăm totul în timp util, vedem vibrioni ce se mișcă cu o rapiditate incredibilă, traversînd ca săgeata câmpul vizual al microscopului, progresînd și învârtindu-se în jurul lor înșile ». Astfel de lucruri le-am observat mai ales la saliva purulentă, cu microscopul optic pe fond negru. Vedeam ceva ce dădea impresia unui șef ce supravgeghează munca subordonaților, pe care trebuie să îi stimuleze. Am văzut tot felul de ondulații, spirillum, etc.  Toate aceste forme dispăreau însă destul de repede și curând aveam de-a face numai cu bacterii tipice, adică bastonașe, mai mult sau mai puțin lungi.

« Apoi bacteriile devin imobile, se alungesc ori se lărgesc, un singur exemplar putând atinge lungimea de de 0,01 milimetru, sau chiar mai mult. În anumite medii s-a observfat apariția unor bacterii mobile, cu un punct strălucitor la una din extremități, pe care le-am numit bacterii cu punct strălucitor sau cu cap.

Rezumând, diverșii vibrioni, bacterium-lănțișor, bacterium-termo, bacterium- capitatum – diversele faze de dezvoltare ale microzimelor (ale anumitor microzime) le-am numit bacteridie. În toate cazurile a fost vorba de microzime mai mult sau mai puțin dependente de mediul în care se aflau. Curând, toate aceste forme dispar și nu mai avem decât bacterii tipice, și nu mai rămân decât bastonașe mai lungi sau mai scurte ».

Regăsim astfel ciclul « somatidei », descrise de Gaston Naessens (va urma), cercetător ce nu l-a cunoscut pe Béchamp, dar a descoperit singur microzimele, pe care le-a numit « somatide » și le-a studiat vreme de mulți ani, cu ajutorul unui microscop performant, pe care l-a pus singur la punct și a încercat să facă o legătură între ele și riscul de boală. Deși rămâne într-un cadru cam fără perspectivă, constatările lui Gaston Naessens sunt foarte interesante.

« În loc de a susține că o boală are ca origine sau cauză pătrunderea în organism și acțiunea ulterioarăa unor germeni străini, trebuie să afirmăm că avem de-a face numai cu o deviere a funcționării microzimelor, deviere indicată de schimbarea formei lor. Pe baza observațiilor experimentale, afirmăm că așa stau lucrurile ».

Pentru a vorbi ca ceilalți autori, țesuturile animale conțin germeni de vibrioni (adică bacterii).Pentru noi, semnificația acesti fapt este ceva mai înaltă : prezența bacteriilor constituie dovada existenței microzimelor ca organisme ce își trăiesc propria lor viață independentă. Posibilitatea lor de a evolua în bacterii este doar una dintre fațetele existenței și istoriei lor.

După Küss, savantul și profesorul de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Strasburg, tuberculul pulmonar nu este decât un epitelium bolnav sau mort. Materia acestuia, pe care am studiat-o împreună cu Domnul Estor, era un kist cu pereți fibroși, materie opacă, dură, fibroasă, într-o stare pe care am numit-o cretoasă, pentru că semăna cu creta. Examenul microscopic ne-a permis să regăsim microzimele adulte mobile, izolate sau împreunate două câte două, perfect caracterizabile.

Sfârșitul fiziologic al unei celule este disoluția, regresia ei, reîntoarcerea la stadiul microzimei formative. Celulele dispar, dar microzimele rămân. La fel stau lucrurile și cu bacteriile: când bacteriile dispar, microzimele reapar.

În stomacul unu câine, în plină digestie,  există bacterii care, din punct de vedere fiziologic, trec în intestinul subșire odată cu bolul alimentar digerat. Puțin dincolo de pilor (ieșirea din stomac), nu mai întâlnim nicio bacterie, decât microzime. Apoi, bacteriile reapar, în intestinul gros și chiar puțin mai înainte.

Să ieșim din domeniul patologiei, pentru a intra în acela al fiziologiei speciei. După moarte, trebuie ca materia vie să revină la starea ei primitivă., căci ea nu a fost decât împrumutată ființei vii, pentru o bucată de vreme.

În ultima vreme, germenilor din aer li s-a atribuit un rol excesiv. Bineînțeles, aerul poate să aducă germeni, dar aceștia nu sunt deloc necesari. În starea lor de bacterii, microzimele sunt suficiente npentru a asigura putrefacția, adică mișcarea circulară a materiei. Plină de microzime,  ființa vie conține în ea însăși elementele esențiale ale vieții, ale bolii, morții și distrugerii ei definitive.

Da, Domnilor, această diversitate de rezultate nu trebuie să ne mire. Procesele, etapele sunt aceleași. În fiecare clipă observăm cum celulele se distrug fără încetare, ca urmare a unor fermentații comparabile cu cele de după moarte. Intrând în intimitatea fenomenelor, putem spune că de fapt noi putrezim continuu, fără încetare ».

DISCRAZIA

Abordăm o problemă majoră, care îi va încânta pe iubitorii naturopatiei.

Potrivit medicinei oficiale, bolile ar fi cauzate mai ales de niște agresori veniți din exterior, bacterii sau viruși.

De asemenea, în cadrul procesului canceros, boala cancerului ar fi consecința nesupunerii mediului interior la ordinul sau autoritatea normală a funcționării organismului viu. Cu voia dumneavoastră, acest aspect îl vom aborda după ce vom încheia descoperirea microzimelor.

Pentru moment, continuăm munca noastră de explorare bacteriologică sau virală. Avem tot interesul să înțelegem cum funcționează anumite epidemii și pandemii, chestiune de foarte mare actualitate astăzi.

Béchamp vorbește de « BOLI MICROZIMATOASE », în care caz constată :

– O foarte mare abundență de microzime,

– Faptul că adesea ele sunt grupate în lănțișor ca de mărgele (bacili, colibacili, borrelia…) sau grămăjoare (coci, streptococi, stafilococi, meningococi, pneumococi…).

– Faptul că microzimele și bacteriile se arată foarte rapide.

Pentru Béchamp, aceste fenomene sunt în legătură cu DISCRAZIA locală, adică schimbarea calitativă intrinsecă a mediului în care se află microzimele. Altfel spus, este vorba de ceea ce naturopații numesc foarte corect « TEREN ».

« În teoria microzimelor, bacteriile inoculate nu se multiplică. .. Inocularea nu face decât să provoace schimbarea mediului (discraziei), care devine favorabil evoluției microzimelor normale către stadiul de bacterii. Acestui fapt se datorează aparenta invazie a bacteriilor inoculate. » (…)

 

DISCRAZIA  ENDOGENĂ

(Printr-o modificare « spontană » a mediului interior)

Subliniem că, în secolul al XIX-lea, concepția sau paradigma psihosomatică încă nu era cunoscută. Propriile noastre observații « clinice », în cadru psihosomatic, ne permit să mergem mai departe. În mod normal, schimbarea calității mediului (terenului) depinde de hormoni specifici, locali, și de creier, ce pare să joace un rol conducător. De obicei, discrazia locală face parte din munca sau activitatea de vindecare, de reparație. Această schimbare a TERENULUI pune în mișcare microzimele și provoacă trecerea lor în stare de bacterii.

Calitatea terenului local poate fi științific măsurată prin tehnica bioelectronică (a se vedea mai departe). În acest fel putem spune că :

 

– Terenul acid și redus (dezoxidat) favorizează construcția de celule normale.

– Terenul alcalin și oxidat face ca microzimele să construiască celule canceroase.

– Terenul acid și oxidat face ca microzimele să construiască bacili tuberculoși.

-Terenul alcalin face a microzimele să construiască bacterii banale, bacili sau coci.

 

Am constatat că suficienta completare a necesarului de vitamine permite microzimelor să lucreze în condiții mai puțin stresante : cancerele devin mai puțin voluminoase, niciodată cu adevărat jenante pe plan funcțional (într-un astfel de caz, un cancer nu împiedică funcționarea normală a organului pe care se găsește) iar microzimele par să aibă suficientă energie și eficiență pentru a nu fi nevoite să lucreze în echipe pentru munca lor obișnuită (crearea de noi bacterii). Într-un astfel de caz, nu se văd bacterii decât destul de rar. (În ce privește vitaminele, pentru alte informații, vă invit pe situl meu (www.alain-scohy.com).

 

DISCRAZIA EXOGENĂ

In acest caz, modificarea « terenului » provine din inocularea sau ingestia unor substanțe non-conforme, ce conțin, în majoritatea cazurilor, diverși germeni.

(…) « La fel satu lucrurile în ce privește inocularea animalelor cu bacterii sau injectarea în sânge a unei substanțe aflată în putrefacție. În acest fel se provoacă o discrazie favorabilă evoluției microzimelor în bacterii specifice animalului respectiv, plus dezordinile ce sunt consecința acestora ».

De exemplu, inocularea de puroi (ca în cazul vaccinului contra variolei, sau a vaccinului contra tuberculozei, BCG) permite bacteriilor să dureze mai mult, pe plan local, și chiar să se multiplice. Acest lucru este adevărat câtă vreme mediul discrazic străin, care a fost inoculat, rămâne prezent în organism.

La fel se petrec lucrurile în cazul mușcăturilor « septice » : germenii prezenți pe dinții agresorului sunt inoculați împreună și concomitent cu mediul lor local (salivă, mucus), în momentul mușcăturii.

Același lucru se petrece când înghițim un lichid sau un aliment fermentat. Alimentul fermentat pătrunde într-un adevărat organ, aflat în interiorul tubului digestiv. Acest organ este FLORA INTESTINALĂ. Cu sau fără dreptate se crede că flora intestinală este constituită din bacterii străine. Dimpotrivă, eu cred că este vorba de bacterii construite de propriile noastre microzime, și că, în totalitatea lor, ele formează un adevărat organ. Rolul acestui organ este facilitarea digestiei, prin secreția enzimelor necesare plus fabricarea anumitor vitamine, în special B12.

Există fermentații și fermentații:

– Fermentația lactică nu este « patogenă  », întrucât nu provoacă nicio boală. Microzimele străine îngerate sunt probabil eliminate, după ce au stimulat fabricarea locală, de către propriile noastre microzime, a unei cantități oarecare de vitamine, în spacial vitamina C.

– Laptele sau un alt aliment fermentat este patogen, întrucât este vorba de invadarea florei noastre intestinale de către un mediu bolnav, ceea ce poate provoca o gastro-enterită mai mult sau mai puțin jenantă.

Ceva mai departe, Béchamp adaugă : « Credința în prezența germenilor morbizi în aer, apă și alte locuri, încă de la începutul începuturilor, cum ar fi spus Hipocrate, a devenit aproape o superstiție ».

 

CONCLUZIE

După Béchamp, boala este cauzată de o discrazie locală, fie endogenă (proces canceros sau carență în vitamine sau alți compozanți fundamentali ai vieții), fie exogenă (inocularea unui lichid discrazic, cu ocazia vaccinării anti-variolice, de exemplu).

« Doctrina microbismului este periculoasă, ea antrenează ignorarea punctului de vedere etiologic cu privire la boli, plasând pericolul în afara noastră, deși el este în noi înșine. La cei bolnavi, microzimele surmenate în exces[1] pot foarte ușor să devină morbide. Domesticirea animalelor le plasează adesea pe acestea în situații analoage ».

Teoria microzimelor nu permite explicarea tuturor problemelor, dar ea arată calea de urmat pentru descoperirea adevăratelor cauze ale bolilor. Sistemul parazitar, ipoteza luptei pentru existență și războiul imunitar constituie literatură de ficțiune.

[1]. De exemplu, printr-o carență în vitamine, mai ales că nevoia acestora crește în condiții de stres.