Home / Actualitate / Vaccinaților, aveți puterea să vă răzbunați dacă se dovedește că ați fost păcăliți?

Vaccinaților, aveți puterea să vă răzbunați dacă se dovedește că ați fost păcăliți?

Incorect Politic
August 5, 2021

Via Certitudinea:

Astăzi aș avea o propunere pentru cei care mă contestă. Pentru cei care nu-s de acord cu ceea ce scriu, cu ceea ce cred, cu ceea ce fac. Mă adresez în primul rând vouă, cei care preferați să fiți surzi, în ciuda faptului că auziți foarte bine, cei care preferați să fiți orbi atunci când vi se spune că ceea ce vedeți limpede e de fapt altceva. Nu vreau acum să comentez atitudinea voastră. Mai mult, voi porni chiar de la presupozițiile voastre, cu toate că le consider aberante. Vom presupune așadar că eu sunt fix cel pe care-l zugrăviți voi atunci când vă referiți la mine: pro rus, înapoiat, medieval, conspiraționist s.a.m.d.

Menționez că, într-o măsură similară, propunerea mea este și pentru aceia care, deși îmi dau dreptate, aleg confortul fotoliului din living, preferând să vadă viața prin banalul ecran de sticlă al televizorului.

Voi spune că, din punctul meu de vedere, absolut oricine are dreptul să creadă orice despre mine. Absolut oricine are dreptul să-mi spună că greșesc atunci când greșesc sau când crede că greșesc. În momentul de față mă voi referi la un singur subiect: pandemia. Este o presiune teribilă pentru vaccinare, susținută atât de autorități, cât și de cei care s-au vaccinat. În mare, oricine are dreptul să creadă orice. Însă nu trebuie să se treacă peste faptul că oricine e suveran asupra propriului său corp. Știu că voi, contestatarii, modernii, progresiștii, susțineți contrariul. Că, spuneți voi, în cazul de față nu mai sunt stăpân peste propriul meu corp din diverse rațiuni, în mod cât se poate de clar aberante. Așa cum am mai spus, sunt gata să mă izolez în propria-mi casă dacă altfel nu voi găsi o ieșire din aberația care îmi este din ce în ce mai impusă.

Mai mult, sunt gata să vă dau dreptate, să spun că vaccinurile sunt sigure, că sunt singura armă pe care-o avem la dispoziție s.a.m.d. Vreau însă să-mi promiteți un singur lucru pe care-l consider mai mult decât rezonabil. Aș vrea să vă luați angajamentul că atunci când va ieși la iveală marea măgărie legată de tot tărăboiul prin care trecem, nu veți mai fi orbi. Aș vrea ca atunci când veți afla în ce mega-experiment ați fost incluși să stați de partea mea. Aș vrea ca în acel moment în care veți constata că ați fost victime și că efectele adverse sunt mai mult decât grave, să ieșiți singuri și să le faceți ceea ce merită Plăvanului, lui Câțu, Orban, Barna, Voiculescu, Gheorghiță s.a.m.d. Aș vrea să vă văd răzbunându-vă de unii singuri pe această gașcă ineptă care v-a târât în cel mai stupid și mai aberant experiment. Aș vrea să nu dați din umeri și să spuneți sec că „asta e”, ci, din proprie inițiativă, să puneți mâna pe par și să le dați ceea ce merită tuturor jigodiilor care v-au făcut asta.

Vă întreb sincer: aveți puterea de a face asta? Propunerea mea e cât se poate de rațională. Îi pot considera pe oameni bine intenționați până la proba contrarie. Însă, când se dovedește că cel pe care l-am ascultat de fapt a vrut să mă omoare, pedeapsa pe care-o merită mi se pare cât se poate de clară. Ei bine, vă întreb pe voi: veți face ceva atunci când veți afla că toate cele calificate drept „conspirații” au fost fapte cât se poate de reale? Într-un fel asta ar fi diferența dintre statutul de om și cel de râmă.

Sursă: trenduri.blogspot.com

Titlul original: „Doar o simplă neînțelegere”

20 comments

  1. De ce? Vreti sa pară că va contraziceti ? Nu exista pande. Un plan da al lor de ce sa renuntati la luptă? Doar cei care se supune minciunii înseamnă că crede accepta se sinucide cu arma care ei i-au pregătit-o…

  2. Azurana Mărgărit

    Odată ce ei fac parte din experiment și vor începe modificările genetice, nu vor mai putea avea puterea, discernământul necesar pentru a se opune răului.
    Tot noi, cei care am rămas în credința lui Dumnezeu, va trebui să ne opunem.
    Dar pentru a avea forța necesară, va trebui să fim uniți.
    E un război total. Păcat că unii dintre noi nici măcar nu au habar de ce se petrece.

  3. nu ii lasa orgoliul sa recunoasca adevarul, oricum se va muri dupa iesirea din garantie a vaccinului, din 2023.
    nu se va opune nimeni…operatiunea divoc este una militara la scara globala, dusa de NATO. mai cercetati

  4. Raspunsul este clar “Nu”, pentru ca o parte din ei vor fi transformati in invalizi, cealalta parte in morti, Simplu….

  5. Un comunicat de presă dat publicității de autorii studiului și citat de o analiză realizată de The Vaccine Reaction, afirmă:

    „Pe fondul creșterii continue a cazurilor în grupul celor vaccinați, numărul de cazuri noi în rândurile populației vaccinate îl va depăși pe cel din rândurile populației nevaccinate în zilele următoare.”
    https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/O-piatra-de-poticnire-pentru-Fauci-si-Arafat-De-ce-COVID-19-se-raspandeste-in-tarile-cele-mai-vaccinate-168392

    Un doctor canadian a anunțat că a descoperit cheaguri de sânge la majoritatea pacienților săi care s-au vaccinat anti-COVID-19 și că perspectivele sunt „ foarte sumbre”.
    „Încerc să adun în continuare mai multe informații. Însă, din cele pe care le am la dispoziție până acum, 62% dintre ei (vaccinații) prezintă semne de coagulare, ceea ce înseamnă că cheagurile sangvine nu sunt rare. Aceasta înseamnă că majoritatea persoanelor (vaccinate) au cheaguri de care nu știu.”
    https://www.activenews.ro/stiri/Ce-se-afla-in-sangele-celor-vaccinati.-Laura-Lynn-si-dr.-Charles-Hoffe-explica-intr-un-VIDEO-devenit-VIRAL-168285

  6. Specialistii rusi au facut autopsie cadavrelor celor morti de « Covid » si au gasit sange inchegat in vene.
    Concluzia lor a fost ca NU EXISTA NICIUN VIRUS !!!
    Radiatiile cuptorului cu microunde, interzis in Rusia din ’72 pentru ca emite si radiatii X, au o frecventa de 2,4 GHz. Tehnologia 5G are o plaja de frecvente cuprinsa intre 70 Ghz si 300 GHz, de 125 de ori mai mare. Pasarile moarte gasite pe strazile din Atena fiind mici au fiert la propriu sub influenta acestor radiatii.
    Sub influenta microundelor 5G care sunt asemeni microundelor din cuptoarele cu microunde, sangele se incheaga in vene si nu mai transposrta oxigen in organism si la creier, si oamenii mor.
    Radiatiile 5G emise de antenele 5G si de satelitii de joasa inaltime lansati de Elon Musk, actioneaza ca un fascicol directional ( laser) dar in interiorul locuintei se reflecta din pereti, tavan si pardoseala si inunda intreaga camera asa cum se intampla intr-un cuptor cu microunde : https://www.youtube.com/watch?v=xDM_Gkpplck
    Din acest motiv ne-au obligat sa stam in casa cat mai mult, ca sa fim iradiati si « fierti »
    ca puiul in cuptorul cu microunde.

    Aici dintr-o carte din 1981 a lui Bilderberger, Jacques Attalli este un exemplu al mentalității lor:

    „Viitorul va fi despre găsirea unei modalități de reducere a populației … Desigur, nu vom putea executa oameni sau construi tabere. Îi scăpăm făcându-i să creadă că este pentru binele lor … Vom găsi sau provoca ceva, o pandemie care vizează anumite persoane, o adevărată criză economică sau nu, un virus care afectează bătrânii sau varstnicii, nu contează , cei slabi și înfricoșați vor ceda în fața ei. Prostul va crede în el și va cere să fie tratat. Vom fi avut grijă de faptul că am aplicat tratamentul, un tratament care va fi soluția. Prin urmare, alegerea idioților se va face de la sine: vor merge singuri la abator. ” https://benjaminfulford.net/
    ” Acest lucru a fost confirmat de un denunțător de la Pfizer care a contactat MI5 și a descris modul detaliat în care vaccinul lor este conceput pentru a ucide oameni.

    Conform MI6:
    Un studiu clinic revizuit de colegi din interiorul Pfizer ridică îngrijorări serioase cu privire la distribuția pe tot corpul și acumularea în mai multe organe și creier a proteinelor vârf create de inoculările ARNm. Inocularea se îndreaptă către mușchiul deltoid [braț] pentru a fi apoi expulzat de sistemul limfatic local.
    Sistemul limfatic răspândește apoi reziduul (așa-numita proteină spike) la plămâni, ficat, inimă și creier. Este foarte toxic și se așteaptă să cauzeze o cauzalitate pe scară largă și moartea. Lucrarea este extinsă, foarte detaliată și tehnică. Ar fi nevoie de un ochi expert, care ar putea contesta tot ceea ce știm până acum. ”

  7. Cu gunoaiele nu se negociaza!

    Este interesanta propunerea dumneavoastra dar eu am convingerea ca aceste scursuri spalate pe creier, aceste infectii ale speciei umane, ar face crima de om, ar accepta sa moara ei si familia lor decat sa recunoasca ca totul este cea mai mare escrocherie planetara care s-a pus la cale vreodata si ca ei sunt victimele ordinare, de cea mai joasa speta, a complicitatii big pharma si politicienilor corupti, tradatori si criminali. Sunt convins de asta.
    O creatura care a acceptat sa fie injectata (FARA SA FIE OBLIGATA ABSOLUT DE NIMENI !!!) cu o substanta chimica necunoscuta, netestata, vadit ineficienta si, mai mult, toxica, a cazut deja sub pragul de abrutizare dincolo de care mai puteti avea orice fel de pretentie de la ei. Acesti indivizi (vaccinatii, vaccinistii, pandemistii, fundamentalistii dictaturii medicale) nu numai ca se descalifica si de la a purta calificativul de sub-oameni, ei se descalifica si de la a fi considerati sub-animale… Pana si ultimul vierme este in stare sa recunoasca pericolul si isi urmeaza imboldul sistemului sau de aparare, de conservare, numai aceste abominatii ale speciei umane se arunca singure in ghearele mortii, fara sa fie fortate sau santajate sau amenintate de absolut nimeni !!!

    • Într-un fel sunt de acord cu tine, dar ce te faci că eu am persoane foarte apropiate care s-au vaccinat orbește. Gândește-te câți oameni au părinții care s-au vaccinat! Cam greu să zici și despre părinți că sunt “viermi”.

  8. Sa zicem ca , se dovedeste ca , AM FOST PACALITI . Impotriva cui va trebui sa luam masuri radicale { eu ma gandesc la Sfantul Glontz dar merge si Sfantul Streang } caci , cei ce ne pacalesc sant si multi , si bine pozitionati financiar si-n special , foarte bine aparati nu doar de Jandarmerie sau Armata ci si de…LEGI ?! Ma incapatanez sa intreb { retoric dupa cate vad } : ARMATA , ARMATA CARE-A JURAT SA-SI APERE POPORUL , AIA CE FACE ??? Cat va mai dura pana sa-si dea seama ca ” poporul este norodul si nu tagma jefuitorilor “?

  9. Vaccinul este o ARMA ALBA cu care satanistii vor sa omoare 90 % din populatii prin intermediul sclavilor CRIMINALI: politicieni, ziaristi si medici.

    Daca cineva te ataca si iti pune viata in pericol sau pune in pericol viata membrilor familiei tale, ai dreptul la AUTOAPARARE.

    Daca un astfel de criminal vine sa te vaccineze cu vaccinul ucigas te poti apara in LEGITIMA APARARE.

    Sa vina Arahat, Rafila, Gheorghita Muitza sau alti CRIMINALI sa faca ei personal vaccinul, sa vad daca au curaj sa se apropie de mine.

    Medicii criminali si asistentele criminale care executa ordinul de a UCIDE oameni, sa-si faca mai intai ei vaccinul ca sa scape aceasta tara de CRIMINALI.

    Complici la GENOCID sunt si cei din Mass-media, asa-zisii ziaristi, criminali dovediti care pentru cativa arginti au acceptat sa devina complici la genocid.

    Asociatia ziaristilor criminali au respins vaccinarea, oare de ce ?
    Pentru ca stiu ca vaccinul ucide.
    Asadar ei sunt constienti ca sunt complici la CRIMA si continua sa-i sprijine pe criminali.

    In Franta satanistului Macron, jandarmii au fraternizat cu demonstrantii.
    Asta dovedeste ca jandarmii francezi au mai multa minte decat medicii, ziaristii, politicienii si alte SCURSURI criminale.
    Jandarmii francezi au inteles ca sunt folositi pentru a ajuta criminalii sa continue GENOCIDUL si si-au dat seama ca la sfarsit vor fi si ei si familiile lor omorati.

    Semeni vant culegi furtuna.
    In scurt timp CABALA va fi decimata dar prostia si ticalosia de pe pamant nu.

    “Aici dintr-o carte din 1981 a lui Bilderberger, Jacques Attalli este un exemplu al mentalității lor:

    „Viitorul va fi despre găsirea unei modalități de reducere a populației … Desigur, nu vom putea executa oameni sau construi tabere. Îi scăpăm făcându-i să creadă că este pentru binele lor … Vom găsi sau provoca ceva, o pandemie care vizează anumite persoane, o adevărată criză economică sau nu, un virus care afectează bătrânii sau varstnicii, nu contează , cei slabi și înfricoșați vor ceda în fața ei. Prostul va crede în el și va cere să fie tratat. Vom fi avut grijă de faptul că am aplicat tratamentul, un tratament care va fi soluția. Prin urmare, alegerea idioților se va face de la sine: vor merge singuri la abator. ” https://benjaminfulford.net/
    ” Acest lucru a fost confirmat de un denunțător de la Pfizer care a contactat MI5 și a descris modul detaliat în care vaccinul lor este conceput pentru a ucide oameni.

    Conform MI6:
    Un studiu clinic revizuit de colegi din interiorul Pfizer ridică îngrijorări serioase cu privire la distribuția pe tot corpul și acumularea în mai multe organe și creier a proteinelor vârf create de inoculările ARNm. Inocularea se îndreaptă către mușchiul deltoid [braț] pentru a fi apoi expulzat de sistemul limfatic local.
    Sistemul limfatic răspândește apoi reziduul (așa-numita proteină spike) la plămâni, ficat, inimă și creier. Este foarte toxic și se așteaptă să cauzeze o cauzalitate pe scară largă și moartea. Lucrarea este extinsă, foarte detaliată și tehnică. Ar fi nevoie de un ochi expert, care ar putea contesta tot ceea ce știm până acum. ”

  10. Toata lumea trebuie sa invete sa traga cu arcul: si barbati si femei!
    Aveti explicatii cum se construieste, pe videouri in internet !
    Nu e mare branza : trebuie exercitiu – un sport grozav !
    Caci are si scop practic !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    SI VA VETI SIMTI ALTFEL IN FATA DUSMANULUI !
    CAND AM ATERIZAT IN USA PENTRU PRIMA OARA, AM INTELES DEOSEBIREA INTRE AMERICANI SI POPORUL MEU:

    AMERICANII AVEAU PISTOALE SI URLAU:
    “PRESEDINTELE MEU ESTE SERVITORUL MEU”

    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  11. De ce veniți la Catedrale? Mergeți la spitale, domnilor! CUVÂNTUL PROFESORULUI
    “În plus, statutul experimental al „vaccinurilor” este recunoscut de înșiși producătorii lor, așa cum – desigur mult mai bine informați decît sînt domnii din guvern –, creștinii deja știu. Pornind de la acest adevăr, iată afirmațiile medicului Damian Baciu: „Este un EXPERIMENT GENETIC (GENIC) efectuat pe ființe umane. În acest moment, după 5-6 luni de la debutul campaniei de „vaccinare”, nu se poate afirma că produsele experimentale utilizate împiedică semnificativ circulația virusului. Afirmațiile repetate că „vaccinul” este eficient și sigur NU AU SUPORT ȘTIINȚIFIC REAL! Există statistici care arată că numărul deceselor Covid 19 este același și în cazul celor „vaccinați” și al celor „nevaccinați”. S-a recunoscut că persoanele „vaccinate” pot face boala și pot transmite virusul. Populația pediatrică, în contextul acestei viroze, NU prezintă pericol epidemiologic, sau patologic.” (Cf. ActiveNews).
    Prin urmare, îndemnul meu, de enoriaș deja informat corect, e să facă bine toți cei care au dorit cîndva, din stradă, „spitale nu catedrale” și-au ajuns la guvernare, să fie consecvenți: să meargă în spitale, nu la Biserică, spre a-și afla alinarea sufletească suferită ca urmare a eșecului campaniei lor! »
    https://www.activenews.ro/opinii/De-ce-veniti-la-Catedrale-Mergeti-la-spitale-domnilor-CUVANTUL-PROFESORULUI-168479

  12. de exemplu:
    situ “stirioficiale.ro” se lauda ca are 1’800 de “colaboratori”
    -nu ne indoim,azi o gramada de loaze sunt bagate in system,neica-nimeni care s-au trezit cu o sursa de venit:
    agentzi de paza de tot soiul,coletarie de tot soiul,it-isti de tot soiul,medici cu indemnizatzii dubioase,profesori schilozi sufleteshte,etc,etc,etc,
    baza organizatziei para-militara de atac
    dar ei sunt necredinciosi,
    sunt o fata morgana,umbre,
    ei nu exista!

  13. Cu aceste antene 5G montate pe dealuri, la metrou, etc si cu satelitii lui Elon Musk se tot prelungeste PANDEMOGOLANIA, imbolnavind oamenii prin fiebere cu microunde ca sa se sperie si sa se vaccineze cu vaccinul ucigas.
    De acest fals virus te poti apara cu medicamente ieftine (Ivermectina, Aspirina, Vitamina C, Paracetamol si antibiotic ) dar daca te vaccinezi poti sa-ti cumperi loc de veci pentru ca nu mai ai scapare.
    De vaccin se moare acum pe sarite, dar satanistii vor sa vaccineze 90 % din populatii ca apoi sa activeze vaccinurile in functie de planul lor: comanda creiereleor sau moartea.
    Abia atunci va fi o grozavie, dar Dumnezeu nu va permite sa se ajunga la acest nivel.
    Dumnezeu a ingaduit acest genocid planetar pentru ca este multa ticalosie si prostie pe pamant si trebuia facuta o deratizare.
    Daca omenirea nu s-a trezit inca, Dumnezeu va ingadui si cel de-al treilea razboi mondial programat de statanisti inainte de 1871 odata cu programarea primelor doua care s-au desfasurat deja.

    Asa tot apar noi “valuri” si noi “virusi”.
    Crescand frecventa sunt afectati cei care au rezistat la “valul” anterior.

    Daca oamenii ar constientiza pericolul real s-ar proteja folosind zilnic cate o ASPIRINA pentru ca acest medicament banal impiedica inchegarea sangelui.

    Medicii rusi au folosit tratamentul clasic: Aspirina, Paracetamol si in cazuri grave antibiotic, atunci cand au constatat ca NU EXISTA NICIUN VIRUS ci totul se datoreaza microundelor emise de antenele 5G si de sateliti.
    Folosind acest tratament clasic, au reusit ca intr-o singura zi sa externeze 14 mii de fosti bolnavi de “Covid”.

    Folosind cate o ASPIRINA pe zi si dupa masa cate o Vitamina C pentru a echilibra pH-ul, esti ferit de pericolul de a ajunge pe mana CRIMINALILOR.

    Cea mai mare pandemie este cea de PROSTIE, si nu exista leac.
    Daca prostia ar durea ar fi mare jale pe pamant

  14. Satanistii si slugile lor au intrat in sevraj.
    Debiteaza numai prostii fara logica pentru ca minciunile sunt atat de multe incat se suprapun si iese la suprafata adevarul.

    « Raed Arafat se contrazice de unul singur. Pe de o parte, el a recunoscut că vaccinații nu sunt protejați de infectarea cu noul coronavirus, ci doar de la a nu dezvolta o formă gravă a bolii (teză infirmată chiar de datele slobozite cu jumătate de gură de INSP, care a recunoscut că 610 de vaccinați au murit de Covid. Deci cum n-au făcut o formă gravă, dacă au ajuns la spital și, apoi, la cimitir?). Pe de altă parte, el insistă cu vaccinarea copiilor (deși studiile au arătat că aceștia nu sunt o categorie de risc) pentru ca nu cumva micuții să „meargă acasă și să dea virusul mai departe” pentru că nu sunt vaccinați, cu toate că și vaccinații pot lua și da noul coronavirus. »
    https://www.activenews.ro/stiri/Arafat-se-contrazice-singur-Dupa-el-copiii-ar-trebui-vaccinati-ca-sa-nu-duca-virusul-acasa-desi-s-a-dovedit-ca-vaccinatii-transmit-noul-coronavirus-168494

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *