Incorect Politic
Iulie 24, 2021
Via Certitudinea:
Conflictul din AUR care a dus la separarea de doamna Şoşoacă, mi se pare de foarte rău augur. Nu discut despre frecuşurile inter-umane care au dus la divorţ, căci intrarea în arena politică îi obligă pe protagonişti la sacrificarea agendei proprii, în interesul românilor. Din modul în care au gestionat această criză, deduc că liderii AUR au altă orientare doctrinară decît speram (visînd la reanimarea unui naţionalism anacronic, rupt de realităţile vremii), sau nu au nici una, fiind doar autorii/profitorii unei adunături de conjunctură, pe ideea: prindem şi noi un „culoar” spre ciolane, la adăpostul unor lozinci.
Am mai semnalat că plasarea pe axa dreapta/stînga e o diversiune , care ascunde multidimensionalitatea problematicii politice. Voi reduce acum problema la două aspecte: cel al integrităţii naţionale şi cel al dreptăţii sociale. Ele pot ocaziona localizarea (reală sau demagogică) pe două axe: „Dreapta” naţionalistă versus „stînga” internaţionalistă (camuflînd un conflict între două moduri de coagulare), respectiv „dreapta” dreptului de a domin” versus stînga justiţiară (camuflînd un conflict între două moduri de parazitare). Se formează patru cadrane în spaţiul dotrinar (ideologic), poziţiile fiind definite de două coordonate ce nu se pot „reduce” (în stil +x-y) ca să te declari „de centru”.
Cine ar fi la noi în cadranul (dreapta, dreapta)? Să zicem că PNL, deşi au renunţat complet la dimensiunea „naţională” şi slujesc ciocoimea comunistă năpîrlită.
Dar în cadranul (stînga, stînga)? Să zicem că PSD – deşi apără interesele baronimii de tranziţie, (simularea naţionalismului fiind aruncată la coş de echipa Ciolacu).
În cadranul (stînga, dreapta) putem aşeza USR- vehicul artificial al mondializării jefuitoare, în slujba mafiei locale.
Rămîne cadranul (dreapta, stinga) – al combaterii aservirii/distrugerii României- pe de o parte şi aservirii/distrugerii romînilor de arendaşii prădalnici ai naţiunii- pe de alta.
La dreapta în problema naţională, la stînga în cea socială. Numai aşa are AUR rost şi şanse.
Spirala trădării dintre românii individuali şi colectivitatea lor a făcut ravagii, distrugînd iubirea/încrederea/fidelitatea. Oamenii simpli, lăsaţi în ghearele maşinii de deformat caractere, în focul „descurcării” nu văd ce mare bine le-a făcut o naţiune ce-i trimite aiurea ca să culeagă sparanghel, căpşuni, mucuri, sinecuri etc. Că şi ei sînt de vină, nu schimbă nimic- decît că fiecare victimă detestă pe celelalte. Naţionalismul care cere românilor să-şi iubească patria… care nu-i iubeşte, să se mai sacrifice o dată pentru promise propăşiri colective, nu va trece de cele cîteva procente ale ultimilor mohicani dispuşi la sacrificiu, pentru ţară/neam. Nu iei puterea cu un pumn de Don Quijote, ci dai doar altora ocazia să se strecoare, în numele interesului naţional.
Deci lupta consecventă pentru justiţie socială, pentru apărarea celor loviţi de monstruoasa evoluţie a României este crucială, pentru o formaţiune ce cheamă românii la solidarism. În acest sens, acţiunile doamnei Şoşoacă , indiferent cît sînt de consistente, sînt de maximă oportunitate pentru AUR, care nu se poate delimita de ele, fără să se sinucidă. La limită, ar mai putea declanşa acţiuni viguroase similare, arătînd publicului că e vorba numai de probleme/disensiuni interne, dar nu şi de o altă orientare/menire politică. Dar nu prea văd aceste prestaţii, care să demonstreze publicului că AUR fără Şoşoacă e şi mai dedicat apărării oamenilor simpli/obidiţi. Repet deci, ori liderii AUR sînt inconştienţi, anacronici, ori sînt incapabili de strategii şi construcţii doctrinare, ori sunt minaţi de agenţi sabotori.
E nevoie de rafinament/creativitate teoretică, pentru a fertiliza acţiunea civică de pe teren. Căci nu e de loc simplu să împaci naţionalismul organicist cu justiţiarismul individualist. E vorba de depăşirea unei contradicţii profunde aici, de îmbinarea dimensiunii sociale şi personale a fiiinţării. Îndemnînd celula personală să se integreze intens în organismul colectiv, o împingi şi spre pierderea libertăţii ei ontologice. Susţinînd deplinătatea eului, îl împingi şi spre evitarea capturării în ţesuturi care îl satelizează. Uşor se face pasul de la aderarea liberă, din iubire, din dorinţa de a nu trăi singur, la capturarea într-o maşinărie care-ţi răpeşte plenitudinea de subiect. Istoria ne arată colţii acestui paradox, acestei tensiuni fundamentale între individualism şi colectivism. Nu cred că azi se mai poate stîrni pofta sacrificiului intereselor personale, pentru aparent abstracta cauză a neamului. Oamenii vor o aderare care să le aducă folos. Un proiect naţional centrat pe ameliorarea vieţii omului de rînd, pe apărarea demnităţii sale. O asociere camaraderească întru apărarea intereselor fiecăruia. Depăşind cumva problema spinoasă a tentaţiei de a trece în rîndurile duşmanilor, pentru o porţie mai consistentă.
De aceea am propus sintagma „Mai bine ca afară!” Românii de rînd să fie nu numai susţinătorii, ci şi beneficiarii proiectului renaşterii naţionale. Reclădirea unei ţări în care cetăţenii să nu mai fie trataţi ca nişte oi, cîrpe, marionete exploatabile. Rezistenţa colectivă, între graniţele ţării, faţă de dezastrul civilizaţional care face ravagii în întreaga lume. Folosirea suveranităţii Romîniei pentru apărarea suveranităţii românilor. O astfel de „propagandă” pare dificilă, în condiţiile ocupaţiiei metodice a mediei de către forţele aservirii României şi românilor. Dar e singura ţintă justificabilă.
Ca atare, dacă mai pot, liderii AUR trebuie să repare cumva gafa îndepărtării doamnei Şoşoaca, în chiar clipa în care aceasta acţionează în sensul de care AUR are nevoie ca de aer. Iar dacă ei nu au puterea necesară de a trece de alte consideraţii, în numele interesului central, poate reuşeşte doamna Şoşoacă să se ridice deasupra idiosincraziilor şi să îşi reaşeze cumva acţiunea în făgaşul refacerii naţionale. Căci, dacă rămîne la nivelul apărării unora de alţii (tipic pentru un avocat), fie ei şi victime agresate de paraziţi, nu va putea transcede nivelul egoismului individual, vorbind în numele unor valori colective. În fine , dacă episodul acesta se acoperă de uitarea caracteristică, doctrinarii AUR trebuie să aşeze trenul naţional pe şine solide, răspunzînd provocării justiţiei sociale şi asumîndu-şi lupta pentru respectarea drepturilor de oameni liberi ale românilor.
Autorul articolului este Dr. Ioan Roșca.
Felicitări pentru analiză. Este foare bună. Deocamdată naționalismul românesc nu s-a definit din punct de vedere doctrinar. De aceea eu am o altă părere decât cea a profesorului Corvin Lupu. Este bine că, în fază inițială, să se creeze mai multe partide cu orientare naționalistă. Domnia sa le-a enumerat pe cele care ar fi în stare de lucru. (https://www.incorectpolitic.com/bitchute-alternativa-la-youtube-interzice-orice-discurs-de-ura/)
În privința Dianei Șoșoacă, cei care sunt atenți la detalii pot observa că ea se pregătește pentru o lovitură politică mult mai amplă. Unii o pregătesc să devină următorul PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI. Are șanse să intre în cărți. Analiștii îmi vor da dreptate. Pe tută de gheorghe îl anunț că nu fac o profeție ci o analiză de sinteză cu informațiile pe masă. Știe gheorrghe desprre ce vorbesc. Doar cu asta s-a ocupat în biroul lui de conțopist.
Să revenim la AUR, care a ajuns din întâmplare în Parlament. Norocul chior cu pandemia. Acum ceilalți naționaliști trebuie să se manifeste public și să se înmulțească precum ciupercile după o ploaie sănătoasă. Contopirea tuturor forțelor naționaliste în partidul AUR este cea mai mare eroare politică. Distrugerea AUR sau demonetizarea lui va duce la sucombarea politicii naționaliste. Profesorul Corvin Lupu ar trebui să știe că o alianță pre-electorală a mai multor partide naționaliste este de mai mult folos decât un partid unic compromis de dușmani. Iar dușmanii sunt prea mulți. Băieții din AUR să se descurce pe cont propriu, pentru a dovedi că sunt un adevărat partid politic. Politica nu se face cu băieți cuminți ci cu băieți rău de deștepți.
Daca si asta e o analiza buna…este pe langa subiect autorul,nici nu stie de ce a dat o afara Aur pe Sosoaca. In al doilea rand domnule Vasilica Militaru ar fi trebuit sa stiti ca Sosoaca voia sa dea flori ambasadei Rusiei pentru actiunea adevaratilor nationalisti romani,cand au afisat mesaj de comemorare pentru victimele de la Fantana Alba.
@ vltra Se vede că ești AUR-ist. Eu nu am analizat motivele despărțirii AUR – Șoșoacă. Se vede că femeia, cu care eu nu sunt de acord, în privința modului cum își face imagine, este în mod evident egală întregului partid AUR. Nu știu eu detaliile certurilor dintre ei, dar ea va candida la alegerile prezidențiale. Iar ceilalți naționaliști, să-și facă partide. Dintre ei, unii vor crește.
Ca articolul este bun sau nu, nu comentez. Stiu ca este dreptul la libera expresie a oricarui om, asa cum statueaza inca, constitutia Romaniei.
D-le Sterie Ciumetti va rog insa sa mai cenzurati pe aceia care, pe forum vor sa arate ca sunt cei mai frumosi, cei mai destepti si cei mai documentati in toate domeniile. Asemenea om era numai Ceausescu, un personaj de trista amintire.
Un asemenea ipochimen este acest Vasilica Militaru. Eu cred ca in afara faptului ca nu are bun simt, mai are si ceva cam mult lipsa la creier. Asa ca spre binele siteului ar fi bine sa-l cenzurati pe acest deraiat mintal.
@ Un om Păi cde să comenteze o moluscă? Ce înseamnă “spre binele site-ului”? Dac[ ai fi om, cum ]ncerci s[ te dai, ai accepta păreriel care nu-ți convin. Voi ați vrea un forum unde să vă gratulați cât de frumoși, deștepți și curajoși sunteți. Asta se cheamă masturbare intelectuală. Acceptă și ideile care nu-ți convin, sau combate-le cu creierul tău de bibilică. Vezi că tu ai concepția lui Ceaușescu, care considera că numai el are dreptate. Eu îmi expun părerea, voi ăștia deștepți puteți să vă expuneți și voi părerile. Pe mine mă uimește lipsa totală de dialog. Nu sunteți în stare să faceți o expunere a propriilor păreri și catalogați oamenii. Vă meritați soarta de babuini conduși de niște șmecheri. Am văzut că nimeni nu a comentat nimic la unul dintre cele mai bune articole și am intevenit cu un comentariu. Am trezit moluștele din adormire!!!
Stimate cititor,
Chiar dacă nu este cuviincios sau adecvat, lauda de sine sau ceea ce percep alții ca fiind lauda de sine a unui om nu o voi cenzura câtă vreme acel om are merite, adică fapte în spate, care să-i justifice lauda. Domnul Vasilică Militaru mi-a trimis multe articole, unele le-am publicat, unul l-am considerat subversiv, dar ceea ce a întreprins până acum, în special acțiunile oficiale ale asociației Neamul Românesc, adică momentan scrisorile trimise la diverse instituții, sunt acte care rămân și vor fi studiate în arhivă de viitori istorici, sunt urme lăsate, sunt merite, mai mici sau mai mari, mai complete sau mai incomplete, care îi conferă un anumit prestigiul în conștiința neamului și anumite drepturi de laudă. Desigur, rămân vigilent, dar nu pot să-l cenzurez pentru că “se dă mare și vrea să arate că este mai deștept și documentat” în anumire domenii. Dacă vreți să-l combateți într-un mod indubitabil, faceți dumneavoastră mai bine, concepeți acțiuni și strategii care să ne susțină interesele, reprezentați-ne cauza mai abil ca dânsul. Este regretabil să vedem sfadă între gheorghe, Vasilică Militaru și alți cicitori, având în vedere cuvintele Căpitanului “Cine are chef de ceartă, să sară între dușmani”. Eu vă consider și ne consider ca fiind de aceeași parte a baricadei, unde valoarea sau măsura fiecăruiă este calculată în gradul de implicare pentru cauza națională. Nu vreau să se ajungă la situația în care să trebuiască să cenzurez polemica pentru că aceasta degenerează sau se prelungește pe timp nedefinit, dar nu voi avea rezerve în a pune punct discuției dacă aceasta ajunge să submineze direcția pe care o promovăm. Ceea ce facem credem că este în primul rând pentru binele României, apoi pentru binele site-ului, astfel busola nu este bruiată.
AUR fara Diana Sosoaca NU EXISTA . Ea l-a adus acolo unde este { s-o recunoastem cine-i stia pe Simion sau Tarziu ??? } si datorita ei sau mai bine spus , datorita indepartarii ei din partid , AUR este posibil sa intre in disolutie INDIFERENT ce-ar face si Lavric si Simion si Claudiu Tarziu la un loc ! Nu de alta dar…cam toata lumea stie azi , cine-a stat in spatele infiintarii AUR-ului . O dovada palpabila ar fi , scorul obtinut de catre AUR-Moldova la alegeri : n-au avut o Sosoaca si nici sprijinul cui trebuia au ajuns … jos de tot de parca n-ar fi candidat .
@ Marian Observații corecte.
Dacă tot mă acuză unii că fac pe deșteptul și atoateștiutorul, vă supun atenției un comentariu al unui “anonim” de pe site-ul profesorului Ion Coja. Asta să vă dea de gândit cu privire la soarta naționalismului românesc. Să vă gândiți că prima grijă a lui George Simion a fost să se dezică de Mișcarea Legiunii iar Șoșoaca nici nu ar deschide gura despre subiect. ORDIN DE LA RUȘI.
“Din 1950 Securitatea a inceput operatiunile de compromitere pe miscarea legionara si asa ceva e foarte complicat… Primele operatiuni de compromitere erau pentru retragerea sprijinului acordat de CIA si de NATO miscarii legionare pe acte cu crime de razboi falsificate care si astazi sunt folosite de Centrul Wiesenthal. A doua operatiune de compromitere e capturarea legionarilor parasutati de CIA si de NATO in Romania prin care s-a intentionat ca legionarii sa fie facuti de ras prin capturarea la spovedanie la un preot informator- asa zisul preot e un fost spion britanic infiltrat in miscarea legionara din al doilea razboi mondial. Toata aceasta operatiune prin etichetarea preotilor BOR ca informatori in care legionarii se ,,spovedesc” la Securitate a cazut pentru ca se punea problema mobilizarii armatei romane in fata ofertei lui Tito catre Stalin pentru ca nu mai venea nimeni la o mobilizare . BOR era sub controlul sovietic din 1947 cu preoti BOR trimisi la Poarta Alba si in operatiuni psihologice de compromitere la nivel inalt de care astazi se stie foarte putin pentru care mai spun inca o data si nu ma mai repet: totul e pe psihologie si nu tine de bulan , de pumni sau de Poarta Alba….. Inclusiv moartea patriarhului de pneumonie poate fi considerata o executie pentru ca a murit de pneumonie cu cei mai buni doctori langa el pentru ca in operatiunile sovietice se lua in considerare si evitarea acuzatiilor – executie in operatiuni psihologice cu abdicarea regelui Mihai.
E o incercare slaba de al pune in legatura pe Horia Sima cu Ceausescu pentru ca insusi Horia Sima era o tinta pentru Securitate din anii 50 si pentru asa ceva sa va aduceti aminte de capturarea legionarilor din Berna de catre Securitate. . Prin creearea unei legaturi intre Ceausescu si Horia Sima se merge pe ideea compromiterii diasporei legionare din comunism in care toti legionarii apar ca agenti ai Securitatii in legatura cu Ceausescu si ca exponenti ai regimului Ceausescu in vederea anularii ideii de anticomunism pentru miscarea legionara…. pe anii 50. Daca merge sarada cu Horia Sima si cu Ceausescu atunci nu mai exista anticomunism pe anii 50…. si se trece la urmatoarea etapa.
Legea antilegionara va fi urmata de scoatere din manualele de istorie a gruparilor de anticomunisti legionari pe ideea colaborarii legionarilor cu regimul comunist si pentru asa ceva va fi interzisa pomenirea legionarilor din anii 50 si asa se prabusesc si toate campaniile de canonizare pe legionari…”. https://ioncoja.ro/de-la-capitan-citire/
Iată și completarea informațiilor. Poate unii, care mai au creierul acasă, află despre acțiunile psihologice efectuate de sovietici. Poate așa vor înțelege de ce vorbesc eu despre Reeducarea națională pe care o încearcă și de-al de gheorghe pe site-ul incorectpolitic.ro. Deșteptul de gheorghe, care habar nu are cu ce se mănâncă Mișcarea Legiunii, poate mai spune câte ceva din puțul gândirii sale.
“Horia Sima nu avea cum sa fie agent al Securitatii pentru ca altfel nu ar mai fi reusit capturarea legatiei romane din Berna. In 1955 anticomunismul din Romania era in prabusire si la anuntul plecarii armatei sovietice din Romania s-a dat ordinul de lichidare pe toate gruparile monitorizate (se mergea pe control si pe compromitere) care a dus la o revolta antisovietica in Securitate condusa de tatal meu . Proba ca Securitatea nu a reusit sa preia controlul pe miscarea legionara e protestul din Berna care si astazi e cenzurat.
In 1955 tot spionajul romanesc era in mare parte sub controlul sovieticilor si pana in 1955 CIA si NATO nu au reusit sa sparga codificarile Securitatii . Pentru asa ceva are loc o intelegere secreta in care legionarii primesc sprijinul NATO pentru un protest si CIA si NATO primesc in schimb codificarile legatiei romane adica ale Securitatii…. Decizia a fost luata dupa ce CIA-ul a constat ca Securitatea a capturat acte si documente pe un secret foarte greu incat s-a decis la nivel superior aprobarea capturarii legatiei romane….. Asa zisul sofer Setu era ofiter de transmisiuni DIA care a reusit sa captureze acte si documente pe un secret de stat despre care nu s-a aflat in Securitate …. De abia pe baza codificarilor obtinute de miscarea legionara codificarile spionajului CIA si NATO in Romania si in spatiul sovietic se reformeaza….
Ca sa intelegeti despre ce e vorba…. in 1953 tatal meu a reusit sa ajunga la codificarile legionarilor oferite de CIA si a constat ca erau atat de slabe incat nu ii venea sa creada cat de slab era nivelul ofiterilor de transmisiuni CIA – cei din Securitate aveau codificarile incat toate operatiunile CIA din Romania erau monitorizate….de Securitate.
Daca Horia Sima era agent al Securitatii nu mai exista nici o caputurare a legatiei romane la Berna si codificarile spionajului NATO si CIA nu se mai reformau – asa ceva a inseamnat pana in 1955 caderea spionajului NATO cu cartite in Securitate si in GRU executate….Dupa capturarea legionarilor din Berna are loc o revolta a ofiterilor de Securitate din directiile militare care au refuzat postul din Berna si racolarea de catre sovietici si ofiterul care l-a inlocuit pe ofiterul de transmisiuni DIA Setu(Sutu) a avut de a alege intre 20 de ani la Poarta Alba si postul din Berna. In final a ales sub amenintarea puscariei postul din Berna… si revolkta ofiterilor a fost in fata generalului Alexandru Roman . Daca Horia Sima l-a informat pe Ceausescu asta nu inseamna ca era si agent al Securitatii…. si faptul ca ar fi avut informatii despre o lovitura de stat in decembrie 1989 vine pe relatiile cu NATO si cu CIA din anii 50. Horia Sima era in legatura directa cu NATO pentru ca in planurile de razboi ale armatei romane pe anii 50 s-a luat in calcul mobilizarea miscarii legionare romane in armata romana in cazul in care se activa oferta lui Tito catre Stalin – cedarea Banatului romanesc in schimbul trecerii Iugoslaviei de partea Uniunii Sovietice cu armata sovietica la Marea Adriatica . In aceste planuri de razboi astazi secretizate s-a planificat mobilizarea miscarii legionare in armata romana ca o solutie de salvare in cazul in care sovieticii incercau sa dezintegreze Romania.
Planul in sine de trecere a armatei romane de partea miscarii legionare a fost dat peste cap de generalul Alexandru Roman unchiul lui Petre Roman si asa a fost inabusita o revolta militara antisovietica . Pentru asa ceva la CNSAS nu exista generalul Alexandru Roman si la MApN nu exista planuri de razboi si concentrari ale armatei romane pe anii 50…. Revolta antisovietica din directiile militare si din armata romana a inceput in 1953 cu blocarea capturarii legionarilor si a fost inabusita in 1955 de generalul Roman….”
https://ioncoja.ro/horia-sima-si-nicolae-ceausescu/
Bati cimpii baiete: AUR, Sosoaca, PNL, PSD, numai cai morti, primii inainte de a se naste chiar.
Solutia este un CONDUCATOR nou, ROMAN ADEVARAT, gata sa se sacrifice, el si neamul lui pentru ROMANIA (DACIA), precum au fost Burebista, Decebal, Basarab I, Mircea, Vlad, Stefan, Rares, Ioan Voda cel Cumplit, Brincoveanu, Tudor Vladimirescu, Balcescu, Cuza, Maresalul Antonescu, Gh. Dej, Ceausescu.
Mai nou , in online este dezbatuta fapta reprobabila a Dianei Sosoaca { adica este luata la ” puricat ” si mama domniei sale } de-a purta cercei in forma { zic unii } de zvastica si asta dupa meetigul de sambata 24 Iulie de la Universitate unde , au participat si putini si…aceeasi .
https://www.naturalnews.com/2021-07-24-russia-staged-communist-plandemic-1979-similar-covid.html
Ungurii pot
https://www.yahoo.com/news/hungarians-protest-against-alleged-illegal-201703243.html