Evreii și încorporarea

Vasilică Militaru
Incorect Politic
Iulie 4, 2021

Evreii și încorporarea

 

Publicăm un material de arhivă care aduce lumină în privința atitudinii unor evrei din România față de autoritățile Statului român.

Astăzi veți afla cum evreii apți pentru efectuarea serviciului militar refuzau încorporarea în vederea trimiterii lor pe Frontul de Vest, adică să lupte alături de trupele sovietice „eliberatoare“. Antonescu fusese deja arestat și predat bolșevicilor, care l-au ținut timp de doi ani în U.R.S.S. Trupele sovietice ocupaseră teritoriul României și, totuși, evreii recrutabili refuzau să lupte pentru țara în care trăiau. Este definitorie fraza de la finalul raportului secret.  „Afară de asta, evreii nu vor să facă nici un sacrificiu în oameni, spunând că ei au făcut destule servicii în cei 4 ani de dictatură antonesciană“. Ceea ce intră astăzi în denumirea „Holocaustului din România“ era considerat de evreii de la acea vreme ca „servicii“ aduse României. Aici se face referire la munca obligatorie impusă prin lege de regimul antonescian, la care au fost obligați evreii, ca măsură compensatorie în locul încorporării lor în Armată. Întrucât se considera că bărbații evrei nu prezintă siguranță pe câmpul de luptă, mulți fiind acuzați de orientări comuniste, aceștia nu putuseră să fie trimiși pe Frontul de Est, așa cum s-a întâmplat cu sutele de mii de români care au luptat și au murit pentru țara lor, România. De aceea, considerându-se că toți cetățenii Țării trebuie să participe la efortul de război, s-a luat hotărârea impunerii muncii obligatorii pentru etnicii evrei.

„Prefectura Poliției Capitalei“, 11 ianuarie 1945

Evreii și încorporarea

Comunicatul Marelui Stat Major, prin care sunt anunțați evreii să se prezinte la unitățile lor la 15 ianuarie a.c., a produs mare îngrijorare în rândurile acestora.

Evreii, care credeau că vor putea, prin diferite manevre, să tergiverseze încorporarea lor până la sfârșitul războiului, se văd astăzi în fața faptului împlinit și, deci, a neplăcerilor pe care le prezintă faptele. Ei caută și astăzi să poată obține o nouă amânare, cel puțin până în martie, fiindcă încorporarea făcută în mijlocul iernii le-ar aduce multe neplăceri și suferințe.

Evreilor le mai este teamă și de mizeria ce o vor avea de suportat din cauza ofițerilor și a gradaților, care se știe că nu-i pot agrea pe evrei sub nici o formă. Afară de asta, evreii nu vor să facă nici un sacrificiu în oameni, spunând că ei au făcut destule servicii în cei 4 ani de dictatură antonesciană. [Informație] sigură.“ (Cf. Arh. St., București, Direcția Generală a Poliției, dos. 61/1945, f.151).

Iată un sumar al pierderilor României în cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Pierderile militare românești au fost de aproximativ 300.000 de oameni. Totalul morților este de 93.326 (72.291 în timpul alianței cu Puterile Axei și 21.035 de partea Aliaților): totalul dispăruților și prizonierilor este de 341.765 (283.322 în timpul alianței cu Puterile Axei și 58.443 de partea Aliaților) numai 80.000 au supraviețuit captivității din lagărele Uniunii Sovietice. Sursele rusești menționează 54.600 de morți din cei 201.800 români prizonieri în Uniunea Sovietică în timpul războiului. Cifrele nu includ cei 40.000-50.000 de morți în armata ungară.“ (Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pierderile_Rom%C3%A2niei_%C3%AEn_cel_de-al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial)