Incorect Politic
Mai 13, 2021
Via Certitudinea:
Istoria relațiilor româno-maghiare este și a fost una tensionată. Cu toate acestea, mai mulți lideri români sau care au avut și origini românești au ajuns la conducerea Ungariei, în decursul istoriei. Și aici mă refer la Ștefan cel Sfânt, la Iancu de Hunedoara, Matei Corvin și Nicolaus Olahus.
Mai mult decât atât, mulți dintre maghiarii de astăzi sunt, în realitate, români, germani sau slavi maghiarizați forțat sau care au acceptat maghiarizarea pentru a-și păstrat statutul social. Că dacă ne uităm la unii dintre maghiarii, blonzi și cu ochi albaștri, sigur nu le putem găsi rădăcinile genetice în stepele Asiei, printre populațiile cu ochi migdalați…
În acest context, puțini știu că putem vorbi, fără nicio exagerare, despre o Istorie Românească a Budapestei, lucru pe care îl vom face de astăzi, într-un mini serial de televiziune, împreună cu scriitorul și jurnalistul Miron Manega, purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, director editorial al revistei Certitudinea.
Serialul „Istoria românească a Budapestei” este sponsorizat de Editura Sens și a beneficiat de sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a domnului Dumitru Ioncică, directorul editurii Uranus.
Vizionați mai jos primul episod!
Episodul 2:
Mai mulți români (aromâni) au desfășurat afaceri de anvergură în interiorul Imperiului Habsburgic (ulterior Austro-Ungar), pe teritoriul Ungariei de astăzi sau chiar în capitala Budapesta.
Unul dintre aceștia a fost considerat, în secolul al XIX-lea, cel mai bogat om din imperiu, după familia Rothschild. El este chiar cel care a finanțat construirea podului peste Dunăre din capital Ungariei, legând orașul Pesta de orașul Buda.
Despre cei mai importanți oameni de afaceri români sau aromâni care au influențat mersul lucrurilor în Budapesta vom vorbi astăzi, împreună cu scriitorul și jurnalistul Miron Manega, purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, director editorial al revistei Certitudinea.
Serialul Istoria românească a Budapestei este sponsorizat de Editura Sens și a beneficiat de sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a domnului Dumitru Ioncică.
Vizionare cu folos!
Basarabiei sau Budapestei?
1919-1944
le-am dat 25 de ani de libertate!
(sunt liberi sa considere ca armata romana le-a adus in ’44 bolshevismul lui bela cohen la loc;noi dam vina pe mihai 1 tradatorul)