Victor Grigor – Mascîț(u)

Victor Grigor
Incorect Politic
Aprilie 25, 2021

Din zori de zi pân’ la culcare, fără-a mai cere vreun accept,
Prin lumea asta ce-are mare plăcere de-a te trage-n piept,
Ieșindune-n întâmpinare la cotituri și-n drumul drept,
Cu botnița în maxilare, al măștii terorist perfect
Ne predică cu-înverșunare c-a o purta-înseamnă_”respect”

Din partea lui pentru toți cei ce,-n nesimțirea lor, n-o poartă;
Pentru că nepurtarea ei_lipsire de respect arată!
Din partea noastră ce voim pe el, clar, să-l îmbolnăvim
Ce, plin de zel, proptit în coate, se luptă pentru-umanitate…
S-o readucă, cât se poate de iute, la normalitate.

…………………………………………………………………………

Văzându-i nobila pornire, noi, simpli cetățeni cu bască,
Să-l scoatem vrând din rătăcire pe-al nostru premier cu mască
(Ce-ar vrea să ne dezinfecteze cu mopul de la Sanepid
Și-n gură, ca să ne salveze de monstrul asasin Covid)
Decisu-ne-am acum, în fine, vreo două vorbe grele-a-i spune;
Credință-având că de-s puține mai clar în minte-o să-i răsune:

Slăvite-îmbotnițat pe viață, ce-ți dai constant cu stângu-n dreptul
Când, cu-al tău intelect în ceață, confunzi prostia cu respectul!
(Căci ce pretinzi tu că ne-arăți când sub măscuță-ți umfli pieptul
Acuma, ca și-n alte dăți, e doar prostia, nu respectul!)
Răspunde-ne, mult îndârjite adept al cârpelor pe nări,
În caz că suflul îți permite după atâtea cuvântări:

De crezi că masca, ce-ți blochează prelungul chip sub hâdu-i croi,
De virusuri te protejează, de ce s-o mai purtăm și noi?
Iar dacă filtrul pătrățos în contra lor n-are efect,
Te întrebăm iar, respectuos_ de ce ne mai pretinzi respect?

Că umbli ca un caraghios, cu toți ai tăi, fără-încetare,
Pe nas c-un lucru de prisos ce nu-ți oferă apărare…
Și-apoi ne ceri, fără rușine, ca să umblăm și noi ca ține?
Sau dacă măștile-minune dau randament numai de-s două,
De ce-n folosul tău, pe bune, nu le porți tu pe amândouă,
Fără-a mai face tărăboi, cerând să ne mascăm și noi?

Iar dacă virusul ți-o trece , ca mucegaiul prin capace,
Prin amândouă_ ia-ți vreo zece și umblă-n lume-n bună pace!
Degrabă încotro-i vedea, pământul străbătând de-a latul,
Și cântă ca o pasăre, cu masca-n plisc, cât ți-o fi leatul:

“Intre-mi Covizii pe-unde-or vrea, / Mi-e dragă masca că-i a mea;/
Dacat să mă despart de ea,/ Mai bine-mi pierd mandatul!”

Că poate glasul tău, mai dulce ca braga scoasă din tărâță,
S-o -învrednici cumva-a seduce prin USR vreo jună Câță
Și, ocupându-vă de ouă, și-apoi și de progenitură,
V-o mai veni mintea și vouă să stați la voi pe bătătură:
Cu măști albastre, verzi ori crem, într-o eternă sindrofie…
Ca-n veci să nu vă mai vedem, fi-v-ar Covizii să va fie!