Home / Educativ / Informații din culisele de la Mănăstirea Petru Vodă

Informații din culisele de la Mănăstirea Petru Vodă

Incorect Politic
Aprilie 20, 2021

Via Dragosvasilescu:

 

Călugărul Filotheu de la Petru Vodă manipulatorul de serviciu al BOR?

 

Mi-a atras atenția în ultima vreme un oarecare călugăr Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă. Am adunat câteva date de pe teren despre acest personaj. După vreo doi ani de noviciat în Mănăstirea Sihăstria, imediat după moartea părintelui Cleopa, monahul Filotheu se refugiază în Mănăstirea Petru Vodă. Aici se insinuează, ca ucenic de încredere, pe lângă părintele Iustin Pârvu. Nu știm dacă a fost un ucenic al părintelui Iustin dar a fost sigur unul dintre manipulatorii acestuia. Prin anul 2000 Filotheu Bălan distribuia în Mănăstirea Petru Vodă cartea „Pentru Legionari” încercând să câștige adepți ai Mișcării. Se lăuda cu ședințele de cuib legionar ce aveau loc prin chiliile unor călugări. Naivii „adepți” nu știau amănuntul că Filotheu era momeala perfectă pentru identificarea și anihilarea românilor nostalgici ai Mișcării Legionare. Băieții din servicii erau cu ochii pe fostul legionar Iustin Pârvu care mâncase vreo 16 ani de pușcărie pentru ideile sale legionare de dinainte de 1948. În acțiunea aceasta de racolare a așa zișilor legionari era antrenat și un alt personaj controversat: ieromonahul Ioan Șișmanian. Hirotonit de mitropolitul Daniel, ca preot călugăr, în mod necanonic, fiind divorțat, după un periplu prin SUA, Șișmanian și-a găsit un câmp tactic excelent în Mănăstirea Petru Vodă. În anii aceia, venind pe filiere diferite în Mănăstire, cei doi nu se înțelegeau. Se intersectau rețelele între ele în puncte nevralgice. Împăcarea lor se va produce peste câțiva ani în Israel. Este foarte interesant cum cei doi indivizi, care împrăștiau foi cu scrieri antisemite despre negarea Holocaustului, au ajuns să petreacă o perioadă din viața lor prin Israel.

Pe amândoi îi leagă același comportament necălugăresc: nu le place să locuiască în Mănăstire. Vrând să-și facă un nume, călugărul Filotheu organiza conferințe cu tinerii studenți din ASCOR în trapeza mănăstirii, anunțând sfârșitul iminent al lumii. Ciudat este că pentru „fraieri” propovăduiește sfârșitul lumii iar Filotheu face bani ca să-și ridice noi construcții de refugiu din Mănăstire. Începând cu anul 2000, propovăduia „apocaliptic” deja împotriva cărților de identitate de tip nou, împotriva cardurilor bancare, împotriva produselor care conțineau codul de bare. La timpul acela părintele Iustin era contrat puternic de către Mitropolit, actualul Patriarh Daniel. Mitropolitul Daniel își avertiza studenții teologi și preoții să nu meargă la Mănăstirea Petru Vodă, la legionarul de Iustin Pârvu pentru că „vor vedea ei ce o să pățească”.

Domnul colonel știa prea bine despre ce era vorba. Doar nu întâmplător pe 1 ianuarie 2002 trecea prin Mănăstire răposatul șef al SRI, Radu Timofte. Unii au încercat să-l avertizeze pe părintele Iustin Pârvu că Mănăstirea lui este folosită drept capcană de prins legionari răzleți. Mitropolitul Daniel era atât de pornit împotriva bătrânului Iustin încât refuza să-i hirotonească preoți care să deservească biserica Mănăstirii și nu accepta recunoașterea oficială a Mănăstirii, prin sfințirea făcută de el. Spre deosebire de ceea ce afirmă acum pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă, Filotheu era atunci împotriva lui Daniel Ciobotea. El le spunea apropiaților că mitropolitul este ecumenist eretic, mason și homosexual. Motive pentru care acesta nu ar mai fi trebuit ascultat ca episcop, cap al Bisericii locale. Desigur că și Daniel a profitat din plin de pe urma manipulărilor de la Petru Vodă. A invocat ca pretext al încetinirii acțiunilor ecumeniste prezența unor bătrâni „conservatori” precum Iustin Pârvu.

În aceste condiții Filotheu Bălan l-a convins pe părintele Iustin de necesitatea înființării unei Biserici paralele. Să ridice noi episcopi care să-i înlocuiască pe mitropolitul Daniel și pe cei susținuți de Daniel. Episcopii „vrednici” ar fi fost: Calistrat Chifan la Iași, Amfilohie Brânză la Bacău și desigur Filotheu Bălan la Neamț. Da, călugărul Filotheu se visa de tânăr un viitor episcop al BOR. Sau era întreținut de alții să viseze. Acesta este și motivul pentru care Filotheu făcea în primăvara anului 2003 o vizită în Serbia. Acolo trebuia identificat un episcop ucenic al Sfântului Iustin Popovici sub ascultarea căruia să treacă Mănăstirea Petru Vodă. Apoi, pe filiera ortodoxiei „curate” sârbe, să fie hirotoniți episcopii mai sus amintiți. La aflarea planului, Mitropolitul Daniel a luat foc. Imediat a fost mazilit ieromonahul Calistrat Chifan de la Bârnova. A încercat și mutarea starețului Iustin de la Petru Vodă. După câteva negocieri, susținute din umbră, și contra unei sume de bani consistente, „donată” de părintele Iustin,  Mitropolitul Daniel s-a domolit, acceptând sfințirea Mănăstirii în anul 2005.

În anii 2004 călugărul Filotheu hotărăște să părăsească Mănăstirea. Era supărat că majoritatea călugărilor nu era de acord cu acțiunile lui. Stătea zi și noapte pe internet. La un moment dat, ieromonahul Petroniu i-a smuls cablul telefonic prin care se cupla la internet. Supărat, Filotheu l-a alergat prin mănăstire cu cuțitul în mână pe confratele său Petroniu, considerat a fi omul mitropolitului Daniel. În aceste condiții ostile, Filotheu îl convinge pe Corneliu Marcu din Focșani să cumpere o casă construită de un preot care plecase în Muntele Athos. Filotheu s-a instalat în casa respectivă ca într-un cartier general. Dealtfel l-a și deposedat pe bietul Corneliu de proprietate, care i-a cedat-o gratuit din lehamite. Îi pusese omului condiția să nu-și aducă soția în casa de la Petru Vodă pentru că îl spurcă pe el, călugărul Filotheu. Aceasta în timp ce Filotheu era vizitat zi și noapte de tot soiul de trufandale dornice de călugărie.

Unii își amintesc cum cobora Raluca dimineața la mașina din vale și la scurtă vreme o urma Filotheu. Aceasta era o femeie divorțată din București ce mai avea și un copil. Spre deosebire de Raluca, care s-a remăritat, cele mai multe au ajuns călugărițe: Macrina, Evloghia, Neonila.

În momentul în care părintele Iustin l-a numit stareț pe Lavrentie Carp, după sfințirea Mănăstirii, Filotheu a realizat că planul său eșuase. Organizează o acțiune de instigare a credincioșilor împotriva starețului Lavrentie și pornește un scandal monstru, inclusiv cu intervenția mascaților de la Jandarmerie, la slujba de înscăunare a noului stareț. Dar stareț rămâne tot Lavrentie. Dezamăgit de eșec, a plecat în Israel. Desigur că fără vreo aprobare legală din partea Mitropoliei așa cum cereau uzanțele. Acolo a stat vreo doi ani îngrijind florile și pomii dintr-un așezământ unde viețuiau două călugărițe. Nu se cunosc exact circumstanțele, dar călugărul Filotheu a fost arestat de poliția israeliană. Cert este că, imediat cum a fost eliberat din arest, acesta și-a făcut bagajele și a revenit în România. Casa și-o vânduse și acum trebuia să se întoarcă din nou în Mănăstire.

Filotheu s-a întors din Israel un om nou. Legionarii erau pentru el acum niște rătăciți care au înțeles greșit Ortodoxia iar noua sa menire era revenirea la Sfinții Părinți. Daniel plecase la Patriarhie iar noul Mitropolit era Teofan, un episcop mult mai ascultător pentru Filotheu Bălan. Imediat a făcut joncțiunea cu jurnalistul Victor Roncea și împreună au conceput un alt plan. Au mers la părintele Iustin și l-au convins că trebuie declanșată lupta antiCIP. Acțiunea miroase de la o poștă a servicii, secrete desigur. Părintele Iustin „a lansat” un mesaj scris pe care mulți cunoscători au recunoscut că nu era al său. Cuvintele folosite în apelul către sinodali și popor nu erau specifice starețului. Dar mascarada a început. S-au adunat semnături pentru declanșarea unui referendum. Filotheu a scos rapid cartea „Dictatura biometrică” împreună cu Victor Roncea (Asociația Civic Media) și cu călugărițele Iustina Bujor și Fotini Mirgoace care dețineau Fundația Justin Pârvu. 

http://roncea.ro/2014/01/17/parintele-justin-parvu-contra-cipului-fiarei-primul-interviu-cu-parintele-justin-despre-pericolul-cipurilor-biometrice-si-o-explicatie-tehnica-a-monahului-filotheu-de-la-petru-voda-din-ianuarie-2/ 

S-au adunat un milion de semnături și s-au vândut zeci de mii de cărți. Banii s-au împărțit, frățește. Filotheu a investit vreo 85.000 de euro într-o vilă situată la 1 km la vale de Mănăstire. O casă preluată cu japca de la văduva răposatului Florin Stuparu a devenit peste noapte vila lui Filotheu. 

http://www.apologeticum.ro/2016/12/campanie-umanitara-dati-un-leu-pentru-filoteu-sa-sprijinim-viitoarea-casa-pentru-imigranti-de-langa-man-petru-voda-pan-ecumenismul-va-triumfa/ 

În ceea ce privește baza de date a peste un milion de români, aceasta a fost folosită cu succes, nu știm și pe ce sume de bani, în campaniile electorale ulterioare. Doar pe această schemă adună în România unii candidați, în câteva zile, sute de mii de semnături. În timp ce românii erau îndemnați să renunțe la asigurările de sănătate care le aduceau dracii în casă, toți călugării, inclusiv Filotheu primesc în mod gratuit asigurarea de sănătate, fără ca aceștia să contribuie cu vreun leu impozit la bugetul de asigurări. El îndemna românii să nu-și mai ridice noile permise de conducere cu CIP iar zeci de călugări, având permise cu CIP, conduc și astăzi mașinile din Mănăstire în care urcă și anticip-istul Filotheu Bălan, care le propovăduia românilor că orice card bancar are drac. Dar pentru el și Mănăstire sunt buni banii credincioșilor scoși din bancomate cu cardul bancar îndrăcit. Acum câțiva ani în urmă românii erau atenționați să nu cumpere produse care erau inscripționate cu codul de bare ce conține semnul Antihristului. Acum sunt bune alimentele inscripționate cu codul de bare, cumpărate de credincioși din mall-uri, supermarketuri și aduse la Mănăstire sau lui Filotheu, personal. A uitat când spunea că toate aceste produse sunt însemnate cu 666 semnul fiarei apocaliptice. Curată manipulare a maselor pe teme religioase. La moartea părintelui Iustin Pârvu același Filotheu a tras sforile ca să ajungă stareț cine trebuie. Noul stareț Hariton Negrea este manevrat, așa cum era și părintele Iustin Pârvu, de către călugărul Filotheu Bălan. El controlează site-ul Mănăstirii Petru Vodă și decide ce se postează acolo. Dealtfel Filotheu, cu ajutorul prietenului Victor Roncea, și-a permis să urechească Serviciul Român de Informații pentru amestecul în treburile interne ale Mănăstirii. Aceasta, în condițiile în care el era prieten cu un anume Daniel Cioloca ce se prezenta prin Mănăstire ca ofițer S.R.I. 

http://roncea.ro/2014/01/13/scandal-sri-acuzat-de-manastirea-petru-voda-ca-a-orchestrat-dezgroparea-parintelui-calciu-pentru-a-arunca-ctitoria-parintelui-justin-intr-o-zona-de-tipul-cazului-tanacu-ce-putea-duce-la-desfiint/ 

Contrar canoanelor monahale, călugărul Filotheu locuiește în Mănăstire ușă în ușă cu o călugăriță pe nume Neonila. Desigur că femeia a fost convertită de el la monahism. Nici un călugăr nu-și poate permite să-i interzică lui Filotheu șederea femeii în Mănăstire, nici măcar starețul. Ultima manevră manipulatoare a lui Filotheu Bălan a fost subiectul Sinodului din Creta. De data aceasta Filotheu a jucat de partea Mitropolitului Teofan și implicit a Sinodului B.O.R.. Înainte de Sinod a instigat masa de manevră a credincioșilor cu mesaje de avertizare asupra periculosului Sinod din Creta. 

https://manastirea.petru-voda.ro/2016/06/06/sigiliul-sfintului-si-marelui-sinod/
http://manastirea.petru-voda.ro/2016/05/28/comunicat-al-manastirii-petru-voda-despre-sinodul-din-creta-din-iunie-2016/ 

Dar a scăpat de sub control ceata nepomenitorilor, cei care i-au luat în serios avertizările dinaintea Sinodului. Același Filotheu s-a întors la 180 de grade și a început să-i susțină pe ierarhii semnatari, condamnând nepomenitorii instigați cu câteva luni înainte chiar de el. 

https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/11/24/monahul-filotheu-balan-sinodul-din-creta-a-fost-organizat-de-evrei-au-semnat-de-frica-cine-intrerupe-pomenirea-este-schismatic-2/

Schema este simplă și de această dată. Sinodalii aveau nevoie de o justificare a anumitor atitudini la Sinodul din Creta. Doar BOR, prin absența rușilor, reprezenta cea mai numeroasă Biserică. S-a dat vina pe reacțiile din țară (adică de la Petru Vodă). Când au văzut că au scăpat hățurile și unii au luat în serios povestea cu Sinodul tâlhăresc din Creta au comandat lui Filotheu contrareacția. Acum totul este în plină desfășurare. Să vedem finalizarea.

17 comments

  1. Filofteu nu este un sfant, are si el problemele lui, si nu putine.
    Articolul este insa o mizerie si o rusine pentru cel care l-a scris.
    Ma mir cum poate Incorectpolitic sa gazduiasca asa ceva.
    Chestii demne de cancan, fara acoperire, barfe cat cuprinde.
    Si inca un lucru, n-am inteles de ce trebuia sa tarasca si numele parintelui Ioan in aceeasi mocirla.

    • hei, gaseste alt nume a de peste 10 ani il folosesc eu…
      Poate esti cu G mare da ai uitat…

    • gheorghe pe stil nou

      Articolul este lucrătura agitatului Vasilică Militaru (semnatarul Dragoş Vasilescu fiind prietenul lui), dusman al BOR infiltrat pe lângă obştea de la mânăstirea Petru Vodă, pe care Filotheu l-a mirosit şi i-a indicat pe cei ca el când a cerut SRI să-şi retragă oamenii de la mănăstire, reproşând serviciului şi „infiltrarea obştii cu tot felul de «poame», indivizi neputincioşi, stăpîniţi de patimi şi de multe ori cu boli mintale, pe care apoi i-aţi folosit ca şi cîrtiţe ce v-au furnizat în continuu material informativ.“ Pe larg în Cotidianul:
      https://www.cotidianul.ro/manastirea-petru-voda-catre-serviciile-secrete-luati-va-slugile-si-lasati-ne-in-pace/

    • gheorghe pe stil nou

      “Ca să vă lămuriţi cine este călugărul Filotheu Bălan și ce hram poartă el în SRL-ul băieților în fustițe, voi publica o scrisoare, primită de la un apropiat al mănăstirii Petru Vodă, care m-a rugat ca deocamdată, să nu-i dau numele”, zice autorul postarii, DV, dar prietenul lui de la Petru Voda este Vasilica Militaru, cel care a “adunat câteva date de pe teren” despre Filotheu. Date fabricate in mare masura.

  2. Greu de deslusit unde bate. Prefer o simfonie satanista la radio trinitas in timp ce lumea se inghesuie la vaccin.

  3. Un articol securist, plin de manipulări, distorsiuni și minciuni. Pe Filotheu nu-l cunosc, deci nu sunt în măsură să precizez ce este adevărat și ce este calomnie în torentul de acuze care i se aduc. Dar edificatoare sunt astfel de aberații totale, precum: „Filotheu Bălan l-a convins pe părintele Iustin de necesitatea înființării unei Biserici paralele.” Chiar dacă, prin absurd, admitem că monahul Filotheu credea în necesitatea înființării unei biserici paralele, nu l-ar fi convins niciodată pe părintele Justin (așa se scrie numele lui, nu cu „I”). Altă aberație: „Noul stareț Hariton Negrea este manevrat, așa cum era și părintele Iustin Pârvu, de către călugărul Filotheu Bălan.” Părintele Justin n-a fost niciodată condus, manevrat sau manipulat de nimeni.

    Penibilul Dragoș Vasilescu susține că textul ar reprezenta o scrisoare primită de la „un apropiat al mănăstirii Petru Vodă”. Ce fel de „apropiat”?

    Ticăloșia autorului textului este evidentă dacă ne oprim acestei singure fraze, care începe duios, pupincurist, și continuă zeflemitor (la adresa părintelui Justin): „Băieții din servicii erau cu ochii pe fostul legionar Iustin Pârvu care mâncase vreo 16 ani de pușcărie pentru ideile sale legionare de dinainte de 1948”. Doar ei înșiși, „băieții”, se pot referi cu atâta tandrețe la ei. Pentru noi, patrioții români, sunt niște spurcăciuni de securiști, niște viermi. Nu „băieți”, ci rahați!

  4. Acum am văzut că textul de pe blogul Vasilescului datează din septembrie 2017 (!) Am avut curiozitatea să citesc și comentariile, 8 la număr. Aici m-am lămurit pe deplin. Un cetitor pre numele său „Andrei” îl întreabă pe marele Vasilescu: „Domnule Vasilescu, dar când arde o biserică o fi tot pedeapsa lui Dumnezeu? Cum interpretează călugărașul acesta obraznic moartea unui bebeluș în timpul botezului dintr-o biserică din Iași? O fi fost de vină bietul copilaș!” Iar Vasilescul își dă arama pe față răspunzându-i: „Părerea mea este ca scăldatul copilului într-o troacă comună si infectă este un obicei barbar, fară nicio relevantă în secolul XXI. Dacă vrei să te botezi, în orice religie, cult, sau organizaţie religioasă şi nu numai, fă-o conștient, când știi despre ce e vorba, înţelegi ce şi cum. Nu sunt de acord cu părinţii care-şi chinuie copiii, îi îneacă într-o găleata jegoasă, de dragul unui zeu imaginar! E un cretinism! Iar întâmplarea cu moartea copilului de acum câteva zile, nu este una izolată! Multe pneumonii, răceli, sau alte nenorociri s-au întâmplat după botezul făcut de biserică!”
    Mai trebuie comentat ceva?

    • agitatori profesionisti, asa faceau si sovieticii care se infiltrau intre crestini sa ii ia cu binisorul si intrebari stiintifice despre Dumnezeu, dovezi ca nu exista…cititi va rog Ghidul Ateistului, manual de propaganda sovietica, se dau si exemple de manipulare functie de credinta persoanei tinta.

  5. Va rog sa fiti profesionisti si sa verificati adevarul informatiilor, inainte de a le publica pe website… Altfel sunteti responsabili de smintirea altora. Oare intelegeti cat de grav este acest pacat al smintelii?

  6. INFORMAȚII PROFESIONISTE Despre tipărirea cărții “Pentru legionari”, anul 2000, poate da relații domnul Ionel Rusei de la Docuprint Bacău (0744 774 818. birou@docuprint.ro). Călugărul Cozma s-a ocupat de comandă. Conferințele ASCOR- iștilor de la Petru Vodă unde în trapeză conferențiau monahii Filotheu și Hrisostom. Despre plecarea în Israel, timp de doi ani a monahului Filotheu, vă poate relata același domn Rusei dar și călugării veterani ai Mănăstirii. Cine nu știe cât stă prin Mănăstire părintele Ioan Șișmanian? Da, în acea perioadă a fost și el plecat prin Israel. Despre relația lui Filotheu cu răposatul Corneliu Marcu, și casa acestuia din deal de Mănăstire, tot domnul Rusei știe foarte bine. Filotheu a vândut acea casă. Acum casa este ocupată de maica Ioana care are de crescut un copil din flori călugărești. Despre arestarea acestuia de către poliția israeliană, vă pot spune unii călugări și călugărițe mai vechi (Teofana este un nume). Despre autorii comunicatului privind mobilizarea românilor împotriva CIP -urilor vă poate da relații preotul Vasile Păvăleanu care a contestat la acea vreme veridicitatea cuvintelor atribuite părintelui Iustin. Despre relația Victor Roncea – monahul Filotheu, sunt prea multe de spus. Despre șederea maicii Neonila vis a vis de chilia cuviosului Filotheu, vă poate confirma orice călugăr care era în Mănăstire în anii 2013-2017. Maica Neonila nu poate renunța la relația cu Filotheu. Despre vila construită de monahul Filotheu vă poate confirma Gabriel Gioacăș, autorul articolului de pe Apologeticum. Raluca Ionescu de la PFIZER a stârnit chiar un scandal între monahul Filotheu și monahul Pamfil, plecat acum din mănăstire. Evloghia Huiban încă se află la Mănăstirea Paltin. Monahul Lavrentie Carp (lavrentiecarp@yahoo.com) știe bine cine a inițiat scandalul soldat cu venirea mascaților de la Jandarmeria Bacău. Despre poziționarea dublă, înainte de Sinodul din Creta și după, vă pot confirma părinții călugări plecați din Mănăstire, ca nepomenitori. Lista este lungă.
    În foamea lor după bani, gașca Roncea, Filotheu, Fotini l-au acuzat pe Ionel Rusei că a tipărit subversiv cartea aducătoare de bani Dictatura biometrică, Omul a trimis o dezmințire. Roncea și Filoteu i-a acuzat pe frații Rusei de furtul unor saci cu semnături pentru profesorul Ion Coja.
    http://victor-roncea.blogspot.com/2009/10/domnul-ionel-rusei-cel-care-publica.html
    https://ioncoja.ro/dupa-zece-ani/
    În privința “Bisericii paralele” cu episcop “canonic” din Serbia, lucrurile au stat cam așa. Părintele Justin (și mulți alți preoți și stareți) dorea să nu mai fie sub ascultarea ereticului mitropolit Daniel Ciobotea. El le-a profețit părintelui Calistrat Chifan și Amfilohie Brânză că vor deveni episcopi în lucurile indicate. Dacă au conștiință, cei doi pot confirma discuția. Părintele avea dorința unei Biserici Ortodoxe luptătoare. Cuviosul Filotheu s-a inclus și el pe acea listă, după ce a asistat la discuția din chilia părintelui. Dacă Filotheu nu recunoaște vizita din Serbia din primăvara anului 2003 îi putem împrospăta memoria cu niște foto. Restul, dacă a rămas ceva nelămurit, este cancan.

    • voi ce urmariti, dezbinarea? chiar de ar adevart si nu interpretarea rea bazata pe portiuni de adevar, Hristos a spus “mila voiesc”. Astea sunt rufele lor, nu ale ateilor.

    • gheorghe pe stil nou

      Vasilică Militaru, de ce semnezi “un oarecare”, măi „profesionistule“ în (dez)informaţii? Te crezi “profi” şi în (auto)conspirare? Eşti foarte vizibil, de fapt!

  7. Roncea asta e periculos rau, il mai ajuta si relatiile din masonerie. E chitit pe imaginea de mesia a lui Trump care va sa vina iar dupa Biden.

    • gheorghe pe stil nou

      Victor Roncea nu este mason, iar George Roncea (fratele) a fost scurt timp în ordinul Cavalerilor de Malta, duşmani ai masoneriei, de unde a plecat, neintegrându-se între aceia. În acea vreme, George Roncea a publicat în Curentul celebra listă cu toate datele a sute de lideri masoni şefi de loji (cu numele acestora şi al lojilor, şi datele lor de identificare) din cadrul „Marii Loji Naţionale din România“, ceea ce i-a înfuriat pe aceştia, lista fiind sustrasă de la secretariatul masonilor de vreun trădător de al lor.

  8. Am găsit o fotografie document. Părintele Iustin Pârvu alături de p. Amfilohie Brânză și p Calistrat Chifan. Cel care a făcut fotografia este chiar preacuviosul monah Filotheu Bălan. Fotografia este făcută prin anul 2000. Atunci a fost planul cu Biserica Ortodoxă luptătoare și cu episcopii nominașizați în articol.
    https://saccsiv.wordpress.com/2016/09/09/parinte-amfilohie-branza-ne-ai-parasit/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *