Imediat ce o națiune se hotărăște să dea naștere unui stat se pune problema : Cum să prevenim ca acești bărbați și femei, mai întâi să nu înnebunească și mai apoi să nu folosească puterea care le-a fost delegată pentru a-i înrobi pe ceilalți, pe conaționalii lor ? Aceasta este problema centrală care a ajuns să fie cunoscută astăzi sub numele de Științe Politice și pe care Aristotel ar fi numit-o Filosofie. S-au propus mai multe soluții istorice pentru a rezolva această spinoasă problemă, fiecare cu neajunsurile sale. Astfel,

Tirania, sau cel ce are puterea, are și cea mai mare măciucă. Eficace, deoarece nu există o putere contrară celui care are bâta cea mai mare, dar acest tip de putere s-a dovedit a fi instabilă. Viață grea pentru popor, supus unor decizii arbitrare și absurde.

Aristocrația. Un număr de mari familii de natură războinică sau comercială conduce națiunea și dintre aceștia îi alegem pe cei care vor guverna. Contraputerea și finanțele sunt deținute de celelalte familii. Riscul aici este alianța dintre familiile numeroase pentru a smulge restul de avuție populației și cu timpul, a o supune unei dictaturi.

Monarhia sau Regalitatea. O familie este văzută ca reprezentând națiunea „istorică” și unul dintre membrii ei este ales să exercite puterea executivă. Din punct de vedere istoric, este foarte eficient, dar duce cu ușurință la lupte în familie și, prin urmare, la războaie civile. Poate duce de asemenea la degenerescență, la apariție unor regi demenți, vezi cazul lui Carol II la noi.

Teocrația sau guvernarea preoților care au o linie de comunicare directă cu Dumnezeu. Probabil cel mai rău sistem, așa cum am văzut cu Savonarola sau cu Ayatollahii din Iran.

Tehnocrația sau guvernul „specialiștilor”, membri ai partidului, oamenii din Davos sau unși de Domnul de la Davos. Acest lucru se încheie adesea cu puterea executivă fuzionând cu sistemul judiciar (Uniunea Sovietică, UE de Bruxelles), oponenții fiind internați la aziluri de nebuni și acest regim se termină întotdeauna prin revolte populare adesea sângeroase.

Plutocrația. „Bogații”, îngrășații sunt cei care au preluat puterea și o folosesc în beneficiul lor. Foarte instabil, dar și foarte satisfăcător pentru cei bogați. Și, în cele din urmă,

Democrația, care își găsește originea intelectuală în liberalism, așa cum a fost definită de Locke la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și despre care Churchill a spus că este „cel mai rău dintre toate regimurile, cu excepția tuturor celorlalte”. Din păcate, democrația poate aluneca cu ușurință în demagogie, nu poporul este cel care domnește, ci cei ce au uzurpat puterea poporului în numele unor idioți și marginali de ei coalizați pe unele străzi și există multe semne că suntem pe-acolo …