Punți Peste Decenii (II)

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Ianuarie 24, 2021

PUNȚI PESTE DECENII (II)

 

În ziua de 26 dec. 1989 este emis un decret-lege privitor la teroriști și terorism. În definiția terorismului este inclusă și răspîndirea de zvonuri false – ce ar fi putut să se includă aici? De pilda să spui că a fost o lovitură de stat, sau că cei care se pregăteau să acapareze puterea sunt trădători de țară, și multe alte adevăruri. De asemenea, se stabilea un termen (pînă la 28 dec.) în care teroriștii să se predea, evitînd astfel pedeapsa cu moartea. Cel mai interesant lucru, greu de crezut dar adevărat, este faptul că decretul-lege nu a fost publicat în Monitorul Oficial! A fost citit la radio (probabil și la TV) de bunul meu prieten Oliviu Tocaciu, la acel moment vicepreședinte al comisiei juridice a CFSN (după demisia lui Dumitru Mazilu, a devenit președintele comisiei).

Erau vremurile în care TVR, autointitulată „Liberă”, prin Froim Bernard (sau Teodor Brateș, după cum știți voi) și echipa lui răspîndeau cu nonșalanță minciunile și vă îngrozea propagînd psihoza teroristă.

Oliviu a fost permanent un revoltat și o “gură-spartă”, dar și un mare patriot. Pe 13 ian. 1990, cînd avocații din București au fost primii din țară care și-au ales noua conducere, “oile negre” (Oliviu și cu mine), foștii deținuți politic Niculae Cerveni și Paul Mitroi precum și Roland Melicescu (arestat pe 21 dec. 1989 noaptea la Universitate) am fost aleși printre cei 11 membri ai noului consiliu al baroului (am revenit la vechea denumire chiar în lipsa legii), iar apoi Cerveni  a fost ales decan. A fost victoria de moment a “revoluției”, după care lucrurile au decurs cum au decurs peste tot în țară în toate domeniile: s-a constituit Uniunea Avocaților din România. Prodecanul Victor Anagnoste, prieten de familie cu Emil Bobu și om al securității a înroșit telefonul sunînd la toți președinții colegiilor de avocați din țară (încă netransformate ca noi, în barouri), care erau cu toți vechii avocați impuși de securitate. La ședința de constituire a UAR, Anagnoste a fost ales președinte – totul revenea la normal, la vechile timpuri.

Cînd am ajuns consilier, am vrut să văd cu lista cu avocații care aveau dezlegare să acorde asistență juridică cetățenilor străini (aceștia erau avocații recrutați de securitate, sau cel puțin o parte din ei). Nu se mai putea – securistul nostru (am aflat că se numea Beldie) plecase cu toate documentele.

Vremuri grele, încărcate, tot timpul aveam ceva de făcut. Cu Oliviu mă vedeam foarte rar și mereu pe fugă. Apoi s-a pensionat și s-a retras în Ardealul lui, unde a murit. Nu am apucat să discut cu el despre celebrul decret-lege. Mulți prieteni s-au dus înainte să apuc să le pun niște importante. M-a bucurat un lucru: interesîndu-mă, mi s-a confirmat că el nu fusese nici complotist, nici racolat de serviciile străine. Cum a ajuns el în CFSN, nu știu și nici nu mai am cum să aflu.

Pe 28 dec. 1989 s-a anunțat că toți teroriștii s-au predat.

Cînd am avut timp, m-am dus la foștii colegi din procuratură (și cea civilă, și cea militară) întrebînd ce s-a întîmplat cu teroriștii. Amuzați, m-au întrebat care teroriștii, că nu au primit nici unul. Am primit un singur răspuns, legat de o situație la care asistasem. Pe 22 dec. noaptea din Consiliul de stat (Palatul regal) a fost scos un „terorist” – bătut de mulțime, legat la mîini, a fost urcat într-un camion al armatei și dus de acolo.

Fotografia evenimentului

Acest moment a fost fotografiat iar fotografia (în care sînt prins și eu) a apărut în albumul foto despre revoluția română editat în primăvara lui 1990 în Franța, dedicat memoriei lui Jean-Louis Calderon. Foștii mei colegi m-au lămurit că acela era un căpitan de securitate pe nume Ionescu (prenumele nu mi-l amintesc), pus în libertate de armată, dar care în ian. 1990 a fost înjunghiat mortal pe lîngă grădina Icoanei – de autori rămași neidentificați…

În anul 2001, la asociația 21 Decembrie vine Claudiu Iordache însoțit de gen. Mircea Chelaru, trecut între timp în rezervă. Întrucît avusese legături cu munca informativă (revoluția l-a prins cînd era șeful informațiilor la divizia 57 blindate iar după înființarea SRI a fost detașat ca director la diviunea III contraspionaj din cadrul noii securități), părea persoana cea mai potrivită să mă lămurească. L-am întrebat ce s-a întîmplat cu teroriștii predați de populație armatei. Mi-a răspuns senin că armata i-a predat miliției. Am întrebat dacă au fost predați cu borderou – s-a uitat la mine mirat și mi-a spus că da, cu borderou, dar despre asta știa doar col. Marin Bărbulescu, șeful miliției capitalei, care însă a murit.

Ajuns acasă, am pus mîna pe telefon și am aflat că Bărbulescu nu murise. După care am mai aflat că armata îi pusese în libertate pe teroriști. După care am mai aflat că “teroriștii” (sau cel puțin o parte dintre ei) făceau parte …din armată! Erau din DIA, cu o important participare a batalionului 404 cercetare-diversiune din Buzău (al cărui jurnal de operațiuni a fost falsificat pentru perioada revoluției). “Ciocănitoarea”, armă din panoplia războiului psihotronic, care a spart mitingul lui Ceaușescu, importată de gen. Stănculescu din URSS cu cîteva luni înainte, ar fi fost transportată în apropierea CC-ului într-o dubă de un actual general în rezervă, des invitat la RRA și la televiziuni. Simulatoarele, care au împrăștiat panica, importate de același Stănculescu tot în vara lui 1989, ar fi fost folosite de misterioasa Rețea R despre care cu toate eforturile făcute, nu am putut afla prea multe.

Nu-mi cereți probe pentru ce am scris în acest paragraf – nu am. Sînt lucruri aflate în decursul timpului de la persoane în care am încredere.

Generalul Chelaru, azi deputat AUR, are imaginea unui mare patriot, adesea vine la întîlnirile noastre de la Mănăstirea Comana cu ocazia Înălțării (Ziua Eroilor) și a Zilei Armatei. Dar de acum 20 de ani, cînd m-a mințit, am mari îndoieli asupra lui.

X

În aceeași zi de 28 dec. 1989 în care s-ar fi predat teroriștii, s-a mai prăbușit un avion. O cursă charter AN 24 plecată de la Otopeni spre Belgrad în scopuri umanitare, să aducă sînge pentru răniții revoluției. În afara echipajului (6 persoane), la bord se mai afla și un pasager, ziaristul britanic Henry Perry de la Sunday Times. Acesta avea cu el un sac cu 12 casete video înregistrate în sediul CC în primele zile ale FSN precum și o serie de filme fotografice nedevelopate.

Pe raza localității Vișina (la 12 km. de UM Boteni) avionul a fost lovit de o rachetă și s-a prăbușit. Ancheta a stabilit…nimic! Au murit toți cei de la bord, iar probe care ar fi putut demonstra lovitura de stat au fost distruse.

X

În episodul trecut am vorbit de un elicopter cu martori importanți doborît de armată, acum de un avion cu posibile probe importante doborît tot de armată. Dar nu au avut ghinion toți cei care au folosit calea aerului în acele zile.

Un bun exemplu este o cursă plecată în aceeași perioadă de la Otopeni spre SUA (nu mai îmi amintesc exact ziua și nici dacă era cursă Tarom sau americană). Foarte puțini călători la bord și, ceea ce îi unea, toți erau evrei. Se îmbarcaseră trădătorul Mircea Răceanu (ultimul condamnat la moarte în România înainte de revoluție, a cărui condamnare fusese comutată de Ceaușescu), Dana Pacepa (fiica trădătorului Ioan Mihai Pacepa, condamnat și el la moarte în contumacie) și Iordana Borilă (fosta soție a lui Valentin Ceaușescu) împreună cu fiul.

Asta să fi fost în acele zile cea mai importantă și presantă cursă transoceanică?

După 1989 s-a spus că Pacepa și Răceanu nu au trădat România ci l-au trădat pe Ceaușescu. Zău? Astăzi, în SUA, Trump este demonizat – dacă șeful CIA ar fi predat rușilor, chinezilor sau de pildă papuașilor lista cu spionii americani din întreaga lume, ar spune cineva că el nu a trădat SUA ci l-a trădat doar pe Trump?

Din punct de vedere moral, meseria de spion este o meserie murdară. Dar dacă toate statele lumii au așa ceva, atunci aveam nevoie și noi – iar spionajul nostru a fost printre cele mai performante. Trădarea lui Pacepa ne-a obligat să rechemăm toți spionii (a căror pregătire ne costase enorm).

Pacepa se refugiase în SUA și cîștiga bani buni din cărțile scrise – cărți care, spun specialiștii în materie, erau pline de minciuni. Și vine revoluția, în urma căreia este transformat în erou. Condamnarea la moarte este anulată, i se restituie gradul de general (general de care fel, că securitatea fusese desființată?), i se restituie averea confiscată, i se acordă pensie (pensie de general trădător eu nu am auzit).

Mircea Răceanu nu numai că a fost spălat de justiția postdecembristă, dar pentru trădarea lui, a fost decorat în anul 2002 de Ion Iliescu!

Ajuns la acest moment, mai fac două precizări după care mă retrag la odihnă.

În primul rind mă refer la discriminarea făcută de justiția română postdecembristă între trădătorii români și trădătorii români evrei. Mă uit la ultimii trădători de la DIE care au fost condamnați la moarte.

Evreii Ion Mihai Pacepa și Mircea Răceanu au fost după 1990 rejudecați și achitați, în timp ce românul Constantin Răuță, ale cărui căi de atac au fost respinse în România democrată-stat de drept, a trebuit să apeleze la CEDO pentru a se anula mandatul de executare a pedepsei cu moartea în cazul său! A murit acum cîteva luni, după ce reușise să redobîndească cetățenia română.

Există însă un caz de trădător evreu DIE care mie îmi ridică semne de întrebare.

Este vorba de Matei Pavel Haiducu (născut Hirsch), care în 1981 s-a predat autorităților franceze declarînd că a fost trimis de statul roman (recte, de securitate) să-i ucidă pe Virgil Tănase și pe Paul Goma. După 1945 și mai ales după 1947 Europa de vest și Statele Unite erau pline de români în exil care criticau public regimul de la București. Ceea ce criticau ei, erau lucruri deja foarte bine cunoscute de acele autorități (singurele noutăți le puteau aduce doar trădătorii de la DIE). Criticile expatriaților erau ca niște pișcături de țînțar pe pielea groasă a unui elefant. Din acest motiv, eu mă încăpățînez să cred că nu era nevoie ca securitatea să își asume riscul uciderii unor dizidenți care din punct de vedere practic nu prezentau nici un pericol.

Eu cred că a fost în acest fel legendat de DIE în cadrul acțiunii de refacere a rețelelor distruse de Pacepa. Nu vom putea afla adevărul, cel puțin nu de la Haiducu-Hirsch: în 1998, la vîrsta de 50 de ani, a murit în condiții pe care nu am reușit să le aflu.

În al doilea rînd, mă refer la faptul că decorațiile statului român par făcute pentru a fi acordate evreilor care urăsc România.

L-am pomenit pe trădătorul Mircea Răceanu, decorat de Iliescu.

Tot Iliescu l-a decorat pe Elie Wiesel, care declarase că în 1944 (cînd Transilvania se afla de 4 ani sub ocupație horthistă!), jandarmii români l-au deportat la Auschwitz. Evreul Miklos Gruner din Sighet, deportat cu adevărat la Auschwitz, a declarat că acel Elie Wiesel nu este Elie Wiesel, colegul lui de lagăr. Pe nimeni nu au interesat declarațiile lui. Teroristul Elie Wiesel (alt terorist laureat cu premiul Nobel pentru pace), membru al organizației extremiste Irgun. Elie Wiesel ales academician pentru motive pe care Academia Română a refuzat să mi le comunice cînd am întrebat-o, și care în discursul de admitere i-a acuzat pe români: „Ați ucis! Ați ucis! Ați ucis!”. Iar adunătura de slugi de sub cupola academiei a aplaudat frenetic, nu a avut nimeni curajul să se ridice și să întrebe: “Pe cine am ucis, măi nemernicule?”.

Iar zilele trecute Iohannis l-a decorat pe Adrian Zuckerman, care în paralel cu jefuirea economiei noastre în folosul industriei americane de armament (și, fără îndoială, și al său), a fost cel mai mare apărător al mafiei din politica și justiția română.

Acum, fiindcă m-am apropiat de sfîrșitul anului 1989 (fiindcă celelalte mențiuni sînt digresiuni) este timpul să pun punct pentru azi.

Dan Cristian IONESCU