Redacția Internațională
Incorect Politic
Decembrie 22, 2020
LUC MONTAGNIER, NOBEL DE MEDICINĂ,
DESCOPERITORUL VIRUSULUI HIV,
INTERVIU DESPRE MEDICINĂ, PANDEMIE,
CORONAVIRUȘI, VACCIN ANTI-COVID-19
Luc Montagnier, Premiul Nobel de Medicină (2008)
Richard Boutry, ziarist
Xavier Azalbert, directorul dezvoltării
Phirak Kok, realizator
Ziaristul (Z): Domnule profesor, ați ales să vă exprimați acum, în cadrul Emisiunii FRANCE SOIR. De ce?
Profesorul Luc Montagnier (PLM): France Soir este un ziar pentru care ADEVĂRUL contează încă, lucru destul de rar în zilele noastre.
Z: Vom reveni asupra deontologiei informării publicului. Prima întrebare vizează cele petrecute acum câteva luni. Intervievat de alt canal de televiziune, ați fost făcut ”albie de porci”, dacă îmi permiteți expresia. Cum ați suportat această situație penibilă, de-a dreptul periculoasă, pentru dumneavoastră.
PLM: Am mai trecut prin astfel de situații, inclusiv în ce privește virusul HIV, al Sidei, cu care ocazie am dat o adevărată bătălie, științifică și neștiințifică. Fără să mă porcesc, m-am obișnuit cu ce spuneați dumneavoastră. Dacă acum sunt aici, înseamnă că amândoi avem curajul necesar pentru a spune lucrurilor pe numele lor, pentru a spune ceea ce gândim.
Z: Într-adevăr, campania de denigare contra dumneavoastră se vede de la o poștă. Admiratorii și simpatizanții dumneavoastră, opinia publică se întreabă cum puteți suporta măgăriile, cum ați traversat această situație?
PLM: Uneori, la auzul atâtor prostii și idioții, mi-am cam ieșit din fire, dar am fost cu adevărat afectat. În afacerea pandemiei și covidului s-au spus atâtea monumentale tâmpenii și idioții. Una în plus sau minus nu are nicio importanță.
Z: Credeți că s-au spus numai tâmpenii și idioții în această afacere…
PLM: Le numesc tâmpenii și idioții, pentru că nu sunt simple prostioare, calcule greșite, idei preconcepute și altele asemenea. Einstein spunea că tâmpenia este foarte răspândită într-un univers finit. Prostia omenească pare mai infinită decât orice alt infinit…
Z: Aș dori să vorbim despre climatul de teroare științifică, despre terorismul intelectual, guvernamental și de Stat ce domnește astăzi, intolerabilul terorism polițienesc, apărut acum, de când cu pandemia. Împărtășiți această opinie?
PLM: Bineînțeles. Acest terorism mă îngrijorează pentru că oamenii, care nu sunt savanți, se întreabă ce înseamnă asta, pe cine să mai credem? Nu mai există ”adevăr științific”, ceea ce este foarte grav. Chinezii, probabil, au mințit primii. După Chinezi, alții și alții s-au înghesuit să-i ajute, cu minciunile lor. Acum, nimeni nu știe ce este și unde se află adevărul. Se vede numai minciuna. Siituația aceasta este foarte gravă, iar ȘTIINȚA ÎȘI PIERDE ONOAREA. Dacă oamenii nu mai au încredere în ceea ce spune un savant, un om de știiință, un medic, într-o problemă medicală, pe cine altcineva ar putea să mai creadă?
Z: Scuzați-mă domnule profesor, dar lumea începe să vadă că există atâtea ”adevăruri” câți oameni de știință, atâtea prostii, tâmpenii și înșelătorii câți savanți – cel puțin în ce privește ACTUALA PANDEMIE ȘI POVESTEA COVIDICĂ. Sunteți de această părere?
PLM: Nu tocmai. Noi suntem un grup, poate minoritar. Continuăm să mergem în aceeași direcție, dar acest vacin nu e vaccin… O fi existat o evoluție naturală, s-or fi găsit, pe lilieci, viruși apropiați de cei ai omului… S-o fi vorbind, dar nimeni n-a văzut un lup mâncat de-o oaie! De acum, grupul nostru de medici, numit COVIMED, este convins de putregaiul din Danemarca! A existat o fabricație… Da! Suntem confruntați cu o făcătură. Normal! Totul s-a petrecut la Wuhan, într-un mare Centru de Cercetare, pe virușii liliecilor, mai ales, pe care îi numeau SARS… (Sindrom Acut Respirator Sever), în jurul anului 2000. Laboratorul din Wuhan dispunea de întreaga capacitate de expertiză biologică moleculară. Ce s-a văzut după? Ce vedem acum? Vedem rezultatul. Ceea ce vedem, ceea ce se petrece este rezultatul evoluției normale, naturale, sau rezultatul unui tratament artificial. Greu de găsit răspunsul convingător, într-un sens ori altul…
Z: Bineînțeles. Vom reveni asupra acestui lucru. Ascultându-vă însă, constat că persistați, mențineți, confirmați integralitatea declarațiilor din ultimele luni.
PLM: Da, confirm și extind ceea ce am spus… Cu Jean Jacques Perez am dezvoltat și alte secvențe, nu numai pe cele virusului HIV (Sida) ci și ale virusului plasmodium (malaria), de exemplu.
Z: După dumneavoastră, virusul SARS-COV-2 ar fi ”scăpat” de capul lui, ori a fost ”scăpat” intenționat, din laboratorul de la Wuhan. Putem spune asta exact în acești termeni?
PLM: Că a ”scăpat” singur, ori a fost ”scăpat” cu intenție, nu se știe. Ar putea fi ”scăpare calculată”, o încercare, dacă vreți. Continui să cred ce am spus în aprilie: cercetătorii (ale căror spuse nu am intenția să le pun la îndoială) căutau un vaccin contra virusului HIV, al Sidei. Pentru ei, Coronavirusul era mui curând un vector al proteinelor HIV, în vederea realizării unui vaccin. Cei din Wuhan au ales un virus foarte transmisibil, pe care, probabil, îl credeau inofensiv.
Z: A existat deci o agresivitate, la început, o provocare…
PLM: Nu. A fost doar o eroare de estimare. S-a crezut că acest virus nu este periculos, deși se transmite rapid și cu ușurință, de la om la om, având ca efect o simplă ”răceală” sau ceva asemănător. Nu o boală gravă. Ulterior, a venit și boala gravă! Trebuie să știm însă ceva important: în filosofia ideologică, pentru a spune astfel, gândim încă precum în secolul al XIX-lea. Adică ”o boală înseamnă un singur agent infecțios, un singur virus, o singură bacterie…”. Nu ne trece prin cap că în fața noastră se găsește o anumită ”inteligență”, inteligența virușilor, a germenilor ce ne înconjoară și care știu să se asocieze. În ce privește virusul HIV, al Sidei, am emis ipoteza, pe care o repet într-una, că există un important factor infecțios, probabil o mică bacterie, intracelulară, care, pe lângă altele, are puterea de a suprima sau de a ne reduce imunitatea. La fel ar putea sta lucrurile și cu virusul Covid-19, ce poate și el să-și aibă micuța lui bacterie… O astfel de ipoteză se sprijină pe date obiective, pe sensibilitatea bacteriei respective la antibiotice, la azitromicină, după cum a stabilit profesorul Didier Raoult…
Z: Vom reveni la profesorul Didier Raoult…
PLM: Azitromicina este foarte importantă în ce privește diminuarea simptomelor legate de virusul Covid-19.
Z: Avem nevoie de o explicație mai didactică, pe înțelesul tuturor. Suntem în fața unui subiect excesiv de tehnic. Nu cumva, în acest virus, Covid-19, există secvențe, bucăți sau fragmente din virusul HIV, al bolii numită Sida?
PLM: Într-adevăr, există secvențe de nucleotide, ce contează ca proteine. Ele sunt atât de mari încât putem elimina factorul ”întâmplare”! Majoritatea acestor secvențe s-au concentrat pe gena dinspre suprafața Covidului. Sunt cinci sau șase, poate chiar șapte sau opt, toate fixate acolo, foarte strânse, înghesuite unele în altele, ceea ce nu poate fi întâmplător!
Z: Deci concentrare pe gena dinspre exterior, nu este întâmplătoare. Dacă vă înțeleg bine, am impresia că puneți matematica în serviciul Biologiei – indirect și al Medicinei…
PLM: Lucrez în colaborare cu matematicieni. Bilogia comportă tot mai multe aspecte numerice. Vrem să explicăm marile probleme ale Științei.. Dacă noi suntem acum, aici, este pentru că avem un extraordinar sistem de diferențiere. Totul depinde de ADN, de secvențele de ADN. Iar în acest ADN, 3% contează ca proteine, putem spune 3% Chimie… Restul constă în secvențe, adesea repetate, despre care nu știm la ce servesc, ce rol au… Descrise de mai mulți ani, secvențele aceste sunt importante, pentru că permit o foarte fină diagnosticare în cadrul cercetărilor de poliție criminală, de exemplu. ADN-ul unui individ poate să intereseze poliția. Deocamdată, există însă un vid în acest punct, între matematică și biologie. Acest subiect este foarte important. Cel care va descifra mesajul acestor secvențe redondante va face un mare pas înainte, pentru întreaga omenire. Dacă înțelegem diferențierea specifică a celulelor, pentru a forma ficatul, rinichii și celelalte organe, atunci vom putea realiza regenerarea, înlocuirea acestor organe.
Z: Fără să fiu specialist în materie, bazându-mă pe lecturile mele, pe piață există diferite tipuri de vaccinuri. De exemplu, cel fabricat de Moderna pune problema ARN-ului mesager. Ce ne puteți spune despre acest vaccin?
PLM: Ajunși aici, trebuie să temperez entuziasmul pentru proiectul acestui vaccin. Este vorba de un proiect pe termen lung. Unii doresc însă ca vaccinul respectiv să fie fabricat cât mai repede. Dacă producătorii acceptă, va fi o eroare, pentru că riscăm efecte absolut imprevizibile.
Z: Ce efecte imprevizibile?
PLM: De exemplu, cazuri de cancer, organe ce încep să prolifereze, să crească fantastic! Ar fi o joacă de-a ucenicii-vrăjitori, ce nu mai pot stăpânii forțele pe care le-au dezlănțuit în mod imprudent, pe negândite…
Z: Așadar, vaccinul Moderna sau altul asemenea înseamnă joacă de-a ucenicii vrăjitori?
PLM: Absolut! Joacă inconștientă, de-a ucenicii vrăjitori, incapabili să înțeleagă și să oprească nenorocirea pe care, totuși, sunt capabili să o provoace.
Z: Ne lipsește reculul, timpul necesar pentru a înțelege și digera etapele parcurse…
PLM: Pentru a ajunge la acest nivel, s-au făcut studii pe animale. Nu s-au făcut însă destule studii, pentru a se putea trece la om și a prevedea cele ce ar putea interveni pe neașteptate: Nu trebuie ca omul să fie transformat în cobai. Se vorbește de copii ce servesc de cobai pentru testarea unor vaccinuri. Nu putem accepta copii morți din cauza vaccinurilor…
Z: După dumneavostră, astăzi, există riscul de a otrăvi generațiile viitoare, prin intermediul acestui ”VACCIN ANTI-COVID-19”. Putem vorbi, ne putem exprima în acești termeni?
PLM: Există acest risc. Totuși, pe de altă parte, cine știe? Termeni ca ”otravă, otrăvire, a otrăvi” ar putea fi cuvinte nu tocmai potrivite, într-un sens sau altul. Nu putem însă ști ce s-ar putea petrece cu prima, a doua, a treia, a patra sau a cincea generație după ”vaccinare”. Incertitudinea asta poate dura un secol. Nu ptem accepta ca generația actuală, copii dar și adulți, ba chiar bătrânii, ca mine, să dispară așa, una, două, din cauza acestui ”Vaccin Anti-Covid-19”.
Z: ”Vaccinul Anti-Covid-19” este oare singura soluție contra virusului Covid-19?
PLM: Nici gând! Vaccinul ar putea fi o soluție. În niciun caz, el nu poate fi singura soluție posibilă. Există tratamente, există terapeutici active și foarte ieftine: hidroxiclorochina, azitromicina, altele încă, ce au servit cu succes contra malariei și pot servi la fel de bine contra infecției Covid-19. Nu putem spune că lipsesc medicamentele adecvate, pentru a combate rapid și bine infecțiile provocate de virusul Covid-19. Pentru asta însă trebuie acționat imediat, cu competența necesară, fără măsuri arbitrare, într-un climat de perfectă înțelegere și bună credință. Buna credință însă este o problemă. Originea acestui virus se poate reduce la întrebarea ”Cu cine avem de-a face?” Deocamdată, nu-i ușor să răspunzi la aceasă întrebare. Nu știm nimic precis cu cine avem de-a face. Nu știm ce s-a petrecut în laboratorul de la Wuhan. Nu știm ce s-a petrecut în anumite laboratoare americane, în lunile ce au precedat epidemia actuală.
Z: Cum judecați astăzi protocolul profesorului Didier Raoult, obstinația lui?
PLM: Profesorul Didier Raoult are dreptate, asta cred eu. S-a ajuns la ceva incredibil. Franța e ultima țară ce a autorizat folosirea hidroxiclorochinei. Aproape toate celelalte țări folosesc hidroxiclorochina. Nu înțeleg înverșunarea ideologică împotriva terapiei prescrise de profesorul Didier Raoult. Să nu uităm, vaccinul acționează din perspectiva prevenirii. În ce privește terapia curentă, trebuie găsit altceva. Cercetarea medicală nu trebuie limitată doar la vaccinuri. Ea există, trebuie să existe și în materie de terapeutică…
Z: Înțeleg. Spusele dumneavoastră ating atâtea și atâtea aspecte… Îmi vine în minte vorba lui Rabelais, despre ”știință fără conștiință”… Credeți că putem vorbi de lipsa de conștiință a generației actuale? O lipsă a sufletului, dacă mă pot exprima astfel.
PLM: Într-adevăr. Lipsa de conștiință mă îngrijorează. Există un fel de deviere intelectuală, a elitelor, în primul rând, dar nu numai al lor. Nu medicii sunt cei ce decretează împușcărierea oamenilor în propriile lor locuințe.
Z: Totuși, în parlament există atâția medici…
PLM: Or fi și medici în parlament, dar nu ei au luat deciziile penitenciare ce nu mai încetează…
Z: Pe cine bănuiți în spatele acestor măsuri aberante și absurde?
PLM: Este vorba de o regretabilă și totală ignoranță în ce privește realitatea. Să luăm cazul altei boli, una total diferită de infecția Covid-19. Autismul este o boală complexă, ce a fost considerată, mai întâi, boală psihiatrică. Nu este vorba numai de o boală psihiatrică, ci și de una organică. Autiștii prezintă leziuni, infecții! În ce mă privește, am optat pentru pista infecțioasă, ce se confirmă. Antibioticele dau rezultate de-a dreptul spectaculoase. Acest lucru este măturat de ideologi, ignorat cu bună știință: De ce? Pentru că această abordare nu intră în cadrul erorilor programate ale medicinii oficiale.
Z: Ziariștii nu încetează să-și pună una și aceeași întrebare: Cine profită de ignoranța, de neglijențele și crimele Medicinii oficiale? După dumneavoastră, cine se află în spatele acestor mașinațiuni?
PLM: Se vorbește de oameni foarte puternici. Putem fi foarte puternici, pe plan financiar, dar absolut ignoranți în ce privește Biologia, Medicina, cunoașterea lumii… Mulți incompetenți se ocupă de lucruri despre care n-au nici cea mai mică idee. De exemplu Bill Gates! Acest om este foarte bogat și vrea să facă bine… se zice! Cineva i-a băgat în cap să facă vaccinuri, pentru a proteja lumea întreagă. Dacă îl urmăm în logica lui, dacă am ave un vaccin contra virusului Covid-19, ar trebui să vaccinăm întreaga omenire, să impunem atâtea și atâtea constrângeri întregii oameniri. De dragul bunelor intenții ale lui Bill Gates.
Z: După dumneavoastră, Bill Gates este în spatele măsurilor aberante și absurde, luate de când cu această pandemie, în care aproape nimeni nu mai crede cu adevărat? Spunând acestea riscăm să fim luați drep ”conspiraționiști”.
PLM: Am luat cazul Billa Gates, dar asta nu înseamnă că el e singurul în această situație. El vrea să facă binele, dar face numai rău. Soluția ar fi mai buna comunicare între specialiști și nespecialiști. Nespecialiștii trebuie să-i asculte pe savanți, pe oamenii de știință. Rămâne însă problema adevărului, bineînțeles. Asta este problema. Ajungem în punctul de unde am plecat. Care este adevărul? Unde trebuie căutat adevărul adevărat? Față de dogmele de astăzi,oameni sunt reticenți. Lucrul este aproape normal. Orice descoperire științifică necesită și impune o discuție, o contestație. Până aici, totul este normal. Odată însă ce faptele sunt stabilite și totul este clar, ar trebui ca lucrurile să se aranjeze.
Z: Nu totdeauna faptele sunt bine stabilite. Istoricii și istoria mint de îngheață apele. Oamenii nu cred în vaccinuri, nu cred în bunele intenții ale medicilor, după cum nu cred nici în politicieni. După câte spuneți, în afara celor mai de seamă savanți și oameni de știință, ceilalți, muritorii de rând ar trebui să asculte, să dea din cap că au înțeles, să se supună sută la sută, să behăie!
PLM: În orice caz, nu mă considerați în casta celor ce au făcut omenirea să-și pună botniță și să behăie! Fac ce pot. Ca membru al Academiei, încerc să spun adevărul…
Z: Vă este frică? Vă temeți că veți fi închis într-o pușcărie psihiatrică, precum profesorul Fourtillan? Știți că, în momentul de față, profesorul Fourtillan este închis într-o pușcărie de psihiatrie represivă…
PLM: Da, știu! Acest lucru este inadmisibil. S-a ajuns foarte departe în direcția cea rea. Asta îmi amintește cele ce se petreceau în Uniunea Sovietică, pe vremea lui Stalin, epoca de aur a pușcăriilor psihiatrice, a psihiatriei represive. Nu trebuie să ne îndreptăm către o astfel de barbarie. Ar fi o rușine, pentru Franța, pentru Europa.
Z: Vă este frică? V-ați putea trezi într-o pușcărie psiihiatrică?
PLM: Nu îmi este frică, dar mi-aș dori să fiu ascultat. Acesta este rostul meu, mai ales acum, în acest gen de epidemie contestabilă, dar de represiune dictatorială și polițienească neîndoielnică. Oricum ar sta lucrurile, în orice situație posibilă, nimeni și nimic nu ne scutește de a căuta și a găsi adevărul adevărat! Pista căutării unor noi terapii, pista mecanismelor fundamentale ale biologiei moleculare – ambele sunt la fel de indispensabile.
Z: În contextul actual, vă veți vaccina?
PLM: Nu! Bineînțeles că nu! Îndată ce am oarecari semne de gripă, iau o doză moderată de azitromicină, eventual un pic de plaquénil.
Z: Vă mulțumesc că ați venit pe acest paltou. Totuși, aș mai avea o ultimă întrebare: Vă este cumva frică de moarte?
PLM: Dacă moartea ar putea fi amânată, pentru câteva zeci de ani, ar fi foarte bine pentru mine.
Z: Mulțumesc, domnule profesor că ați răspuns invitației noastre, că ne-ați acordat acest interviu exclusiv pentru France Soir.
Exceptional interviul! Va felicit ca l-ati preluat si tradus! Daca si un lareat Nobel de talia profesorului Luc Montagnier este negat si supus presiunilor politienesti atunci e clar ca teoriile conspirationiste despre NWO si Resetarea Mondiala, odata cu diminuarea populatiei pamantului, SUNT ADEVARATE si ca WWIII a inceput, asa cum se spunea in finalul celebrului documentar politic Hold-up.
Foarte bun comentariu, DM! Subscriu!