Home / Actualitate / Teatru cu OBSCENITĂȚI în mai multe licee din Piatra-Neamț și îndoctrinare cu “toleranță și diversitate”

Teatru cu OBSCENITĂȚI în mai multe licee din Piatra-Neamț și îndoctrinare cu “toleranță și diversitate”

Incorect Politic
Noiembrie 16, 2020

Via r3media:

Câteva clase de liceu din Piatra Neamț vor avea ocazia să asiste la premiera piesei de teatru „98% Decizia corectă”, în care vor auzi expresii precum „Măcar eu știu să mi-o trag fără să-mi ajungă burta la gură”, sau „că s-ar putea să-ți bagi p… în copil” ori „Se vede-n ochii tăi că-ți place p..”.

Acestea și multe altele, pe care nu le mai reproducem, vor fi auzite pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, instituție condusă de către Gianina Cărbunariu, iar elevii mai multor licee din zona Moldovei, respectiv Colegiul Național „Gheorghe Asachi” (Piatra-Neamț), Colegiul Național de Informatică (Piatra-Neamț), Liceul de Artă “Victor Brauner” (Piatra-Neamț), Colegiul Național “Roman Vodă” (Roman) și Colegiul Național “Ștefan cel Mare” (Târgu-Neamț), le vor asculta online.

Această piesă, ca și alte două, face parte din proiectul #SAFESPOTT, ce are ca obiectiv promovarea unui „spațiu sigur de dezbatere educativă destinată publicului tânăr, pe tema diversității și toleranței”, după cum se arată în proiect. „Diversitate și toleranță” sunt exprimări eufemistice folosite de activiștii LGBT pentru promovarea acestei ideologii.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Cele trei piese de teatru se adresează, conform organizatorilor, copiilor și tinerilor pe trei categorii de vârstă: 7-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani. Proiectul #SAFESPOTT este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, deci din banii statului.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț este în subordinea Consiliului Județean Neamț, condus din 2016 de către PSD-istul Ionel Arsene, care spune despre sine că „Sunt un nemțean creștin care crede în țara lui”.

Toleranță și diversitate, îndoctrinare în stil occidental.

Directoarea și inițiatoarea proiectului este regizoarea Gianina Cărbunariu (foto), cea care a ajuns în această funcție în 2017, scrie vestea.net.

Cărbunariu este o favorită a mediilor de stânga, ea fiind promovată de către siteul postului de radio public german, Deutsche welle, de varianta românească a siteului Baricada sau de „Revista 22”. Într-un interviu acordat acestei publicații, ea numea „naționalismul” printre fenomenele care „fac ravagii peste tot”.

De altfel, în calitate de directoare al Teatrului Tineretului, ea a refuzat să pună în aplicare un OUG care cerea folosirea obligatorie a logo-ul Centenarului în anul 2018, pentru toate instituțiile publice, după cum scria presa din Neamț.

Gianina Cărbunariu nu se sfiește să se afișeze cu logo-urile și simbolurile asociate homosexualității, în schimb (Foto mai jos).

În 2016, alături de alți artiști de stânga, între care Loredana Groza, Radu Jude, Ada Solomon sau Maria Popistașu, Gianina Cărbunariu a semnat o scrisoare deschisă prin care condamna inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, considerând că „Demersul Coaliţiei pentru Familie încearcă restrângerea drepturilor persoanelor LGBT”.

7 comments

  1. Arestata.
    COndamnata.
    Uitata vreo 5 ani pe-acolo, sa cunoasca ce propune de la altele mai “solide”.

  2. femeile, homosexualii și minoritățile etnice sunt soldații globaliștilor în războiul cultural.

  3. De kkt. Au prins vant din pupa toti degeneratii, iar asociatiile lor primesc din ce in ce mai multi bani din afara. Vezi de ex Accept Romania, MozaiQ, Front Feminist cu canale pe facebook, youtube si articole oe net

  4. S-au intins tiganii si homosexualii la maxim prin scoli si facultati, si peste tot, si pe la locurile de munca….

    Si in cladirea Bisericii noastre crestin ortodoxe de pe Str. General Praporgescu 1-5, vis-a-vis de Biserica Batistei, cladire de birouri in care isi are si preotul bisericii casa parohiala, exista firme de propaganda LGT si colorati.

    De exemplu firma Legba, devenita Legba LTE dupa procesul piedut in fata a doi angajati care au fost tratati prost si concediati, pentru a nu le da banii castigati patronul homosexual transexual David Burgess a bagat Legba in faliment si a facut Legba LTE, firma noua cu acelasi logo, aceeasi locatie, aceleasi obiecte din locatie si cei 2 oameni ramasi.

    Acest individ ii trateaza urat pe romanii care se angajeaza la el, are 40 de fosti angajati si 3 angajati actuali….mai ales daca te simte ca esti roman sanatos la cap si credincios te jigneste si inteapa mereu. Nimic romanesc nu ii place, totul e prost la noi, romanii sunt prosti, propaganda rasista la greu, pro-colorati si anti-romani si propaganda LGBT si anti-crestina la greu. Si trump e omul rusilor, nu uitati.

    Nu ii face nimeni nimic individului, romanii pleaca cu coada intre picioare. Acuma si-a mai adus o directoare noua: o femeie din Marea Britanie care s-a nascut barbat. Este 100% adevarat, nu ma credeti?

    Luati legatura cu el si intrebati https://leg.ba/

    Are contracte cu statul, cu serviciile, doar alea ii mai tin firma la suprafata.

  5. Dumnezeu sa-i rasplateasca dupa faptele ei contra firii pt ca sminteste copiii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *