A fost sau nu Holocaust? Iată dovezile

Incorect Politic
Noiembrie 6, 2020

Via Justițiarul:

 

Motto: „În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revolutionar.” (George Orwell)

„CAMERA DE GAZARE UMANĂ” PREZENTATĂ LA AUSCHWITZ NU A FOST NICIODATĂ CAMERĂ DE GAZARE

Din 1948, anul înființării de către autoritățile comuniste poloneze a Muzeului de Stat Auschwitz, milioane de turiști – 500.000 de vizitatori pe an la începutul anilor 1990 – au vizitat clădirea crematoriu a taberei principale (Auschwitz I) cu „camera de gaz”. Ghizii muzeului prezintă această structură crematoriu și „camera de gazare” a acesteia ca fiind autentice, dar vizitatorilor sceptici care pun întrebări impertinente li se spune, din propriile mele vizite din 1975 și 1976, că aceasta este, de fapt, o „reconstrucție”, dar suntem informați,  în continuare, că este o replică identică a originalului. În realitate, întregul nu este nici autentic, nici o replică identică a originalului. „În 1941-42, crematoriul a fost o instalație convențională cu o cameră frigorifică de morgă pentru depozitarea temporară a cadavrelor și un bloc de incinerare cu șase cuptoare.” – Prof. Robert Faurisson
http://www.ihr.org/jhr/v18/v18n5p12_Faurisson.html

Planurile existente arată că presupusa cameră de gazare a fost de fapt o morgă, care a fost ulterior transformată într-un adăpost pentru atacuri aeriene. Robert Faurisson a fost primul cercetător care a găsit planurile crematoriilor I, II și III în arhivele Auschwitz, pe care le-a publicat. Pe planuri, presupusele camere de gaz sunt desemnate ca „morgă”. El a descoperit că cele patru deschideri din acoperișul „Krema I”, precum și singura ușă care ducea direct în „camera de gaz”, nu existau în momentul presupuselor gazări în masă și, prin urmare, ar fi putut fi străpunse doar prin acoperișul Krema I de la eliberarea taberei. Astăzi, Krema I este prezentat turiștilor ca fiind „parțial” reconstruit, dar de fapt nu este altceva decât o înșelăciune grosolană.

Crematoriul fusese scos din funcțiune la 19 iulie 1943, în timp se transformă într-un adăpost pentru bombardamente aeriene.

Când Auschwitz a intrat în raza de acțiune a bombardierelor aliate în 1944 și Monowitz a fost efectiv bombardat la 13 septembrie a acelui an, germanii au decis să transforme vechiul crematoriu, care fusese folosit ca depozit de când a fost scos din funcțiune, într-o cameră dotată caun buncăr de atac aerian pentru spitalul SS. Procedând astfel, au construit o nouă intrare.

Auschwitz a fost bombardat în mai 1943. Primul atac aerian la Auschwitz a fost efectuat de mai multe avioane aliate în noaptea de 4 mai 1943. Un turn de veghe din lagărul de concentrare Buna / Monowitz a intrat sub mitraliere și au căzut nouă bombe. în apropierea lagărului de prizonieri fără a provoca daune. Acest atac a fost,  probabil , opera forțelor aeriene ale Armatei Roșii , întrucât raidurile bombardierelor britanice și americane din 1943 nu s-a extins atunci până la Auschwitz.

http://www.wollheim-memorial.de/en/luftangriffe_en

http://www.fpp.co.uk/Auschwitz/Pelt/on_LS_Bunker.html

Există rapoarte SS despre un ucis  într – un raid aerian din 06 septembrie 1944 de la Monowitz: https://forum.codoh.com/viewtopic.php?t=6038&p=44537#p42551 Un alt atac aerian asupra Auschwitz-Monowitz din 13 septembrie 1944, în care au fost uciși 12 oameni din SS: http://meidling-forum.at/forum/viewtopic.php?p=26478&sid=e5d924c11130fb003f0adb2d7201f3b5#26478

Adăposturi antiaeriene din Germania în timpul războiului: o respingere a „urmelor criminale” ale autorului francez Jean-Claude Pressac: http://www.ihr.org/jhr/v18/v18n4p-7_Crowell.html

În 1948, crematoriul a fost din nou transformat, sovieticii au demolat pereții despărțitori interiori, au îndepărtat facilitățile pentru baie (există semne clare pe pereți și pardoseli care arătau unde au fost odată pereții și toaletele) și fosta morgă a fuzionat cu camera alăturată. Sovieticii au tăiat patru găuri brute în tavan (falsele „găuri de introducere Zyklon-B”) și au construit un coș de fum fals din cărămidă, fără să se mai obosească să-l conecteze la clădire. Au lăsat chiar și ușile originale la fiecare capăt, care sunt uși subțiri din lemn, cu un geam de sticlă mare care se deschide spre interior. „Camera de gazare”este, de asemenea, conectată la crematorii, fără ușă între cele două spații. Există, de asemenea, o fereastră mare în „camera de gazare”. Amplasarea „camerei de gazare” a fost, de asemenea, vizibilă, ea fiind situat extrem de aproape de spital și de alte clădiri. Gazul otrăvitor ar fi infectat întreaga zonă. Atunci, sovieticii, americanii și britanicii au afirmat că aici s-au comis crime în masă cu gaze otrăvitoare în anii 1941-1942.

Aceasta de mai su este ușa către „camera de gaz” de la Auschwitz. Da, aceasta este cu fereastră și este neîngrădită. Ușa în sine este o ușă tipică de birou din lemn, nu este sigilată. Un vizitator a întrebat un ghid de ce prizonierii nu au spart geamul și nu au scăpat, ghidul a răspuns că un gardian înarmat era staționat în fața ușii. Adică, ei chiar așteaptă ca oamenii să creadă că aceasta a fost o „cameră de gazare” și, uimitor, oamenii cred. „Camera de gazare” este de fapt o cameră de morgă într-un crematoriu. Problema pentru credincios este că, din moment ce nu existau planuri sau desene arhitecturale pentru camerele de gaz și dacă încăperile găsite nu mai erau proiectate și nici nu funcționau ca camere de gaz, cu ce informații a fost „restaurată” camera? Așa-zisa „cameră de gazare”  a fost închisă în 1942/43 și nu a fost reconvertită în cameră de gazare decât după război de către sovietici.

În „crematiriul” de la Auschwitz există o ușă deschisă între camera care adăpostește cuptoarele crematorii și camera presupusă a fi o cameră de gazare. Cuptoarele sunt la doar câțiva metri distanță de presupusa cameră a camerei de gaz. Căldura cuptoarelor a fost separată doar de camera presupusă a fi o cameră de gazare de un zid de cărămidă. Ingredientul activ al Zyklon-B este acidul cianhidric care devine exploziv la vaporizare. Contactul dintre gaz și căldura sau flăcările cuptoarelor ar fi provocat o explozie. În timpul războiului nu au existat măsuri pentru a preveni scurgerea gazului în camera adiacentă care adăpostea cuptoarele crematorii. Nimeni în mintea lor dreaptă nu ar construi o cameră de gaz chiar lângă un cremator. În realitate, camera de lângă crematoriu pretins a fi o cameră de gaz nu a fost niciodată o cameră de gaz. Era o morgă.

Într-un lagăr mare de muncă, este de așteptat ca un număr mic de deținuți să moară de boală, astfel încât a fost necesar un crematoriu cu o morgă la fel cum era necesar pe Ellis Island din Statele Unite. Cu toate acestea, după izbucnirea devastatoare de tifos de la Auschwitz în 1942, care a provocat mii de decese, au fost construite încă patru crematorii – Kremas II, III, IV și V. Nu a fost posibilă îngroparea cadavrelor din cauza nivelului freatic ridicat și a riscului apa freatică fiind contaminată cu boli.

În ciuda a 2000 de oameni înghesuiți în principalele camere de gaz de la Auschwitz-Birkenau, care au fost apoi umplute cu gaz cianură exploziv, electricitatea statică creată din părul victimelor (tunsorile au urmat „gazării” la Auschwitz) nu a creat niciodată explozii.

Zyklon B este exploziv?

În acest nou videoclip din linkul de mai sus, chimistul expert Germar Rudolf  vorbește despre explozivitatea Zyklon B și revizuiește datele mai vechi, sperând să ofere suficiente informații cu privire la această chestiune, astfel încât confuzia pe această temă să se încheie în cele din urmă.

Șemineul (coșul de fum din cărămidă) construit de sovietici la Auschwitz nici măcar nu este conectat la clădire!

 

Mai jos sunt două imagini cu ceea ce se pretinde că este acum camera de gaz de la Auschwitz I: prima a fost făcută în 1945 și a doua rewcent, deoarece aceeași clădire apare astăzi. Nu trebuie să subliniez adăugarea evidentă a „coșului de fum”. . .

Faptul că nu a fost niciodată o cameră de gazare a fost admis de muzeul Auschwitz. Dr. Franciszek Piper, fost curator senior și director al Muzeului de Stat Auschwitz a recunoscut pe casetă video că găurile din tavan care ar fi fost folosite pentru a arunca Zyklon-B în camerele folosite pentru „camerele de gaz omicide” au fost adăugate DUPĂ război, ca și coșul de fum construit în apropierea, dar nici măcar atașat de presupusa clădire a „camerei de gaz”, o clădire care în realitate a fost folosită ca adăpost pentru atacuri aeriene – pentru a PROTEJA deținuții de bombardamentele aliate.

În 1992, un tânăr evreu (secular), revizionist al Holocaustului, îl încurajează pe curatorul Muzeului Holocaustului din Auschwitz, Dr. Franciszek Piper, cu câteva întrebări foarte dure despre Holocaustul de la Auschwitz. El este obligat să admită că „camera de gazare” a fost construită de sovietici după război.

Directorul Muzeului Auschwitz dezvăluie farsa „Camerei de gazare”
http://www.rense.com/general53/aauz.htm

                                         „Cameră de gazare” falsă

În fiecare an, de zeci de ani, zecilor de mii de vizitatori la Auschwitz li s-a arătat o „cameră de gazare” de execuție în lagărul principal, presupus în „starea sa inițială”. În ianuarie 1995, prestigioasa revistă săptămânală franceză L’Express a recunoscut că „totul” despre această „cameră de gazare” este „fals” și că este de fapt o reconstrucție înșelătoare de după război.
http://www.ihr.org/leaflets/auschwitz.shtml

În decembrie 1991, ziarul Daily Post din Liverpool, Anglia, a publicat următoarea scrisoare a lui David Irving:

Eileen Taylor (Daily Post, 30 noiembrie) a sugerat că mă aflu printre acei istorici conform cărora „lagărele de concentrare, precum Auschwitz, de fapt nu existau”. Credeți-mă cu ceva inteligență, vă rog: oricare dintre cititorii dvs. poate vedea din biografia mea Războiul lui Hitler, că imprim o fotografie de două pagini cu Auschwitz și alta cu evrei deportați din Stuttgart spre Est. Poziția mea este pur și simplu definită: așa cum recunosc acum polonezii înșiși, „camerele de gaz” expuse la Auschwitz au fost construite după război pentru ca turiștii să le privească. David Irving, Londra. Daily Post (Liverpool, Anglia; ediția 3 am), luni, 16 decembrie 1991, p.14.

Luna următoare ziarul a publicat un răspuns la scrisoarea lui Irving scrisă de atașatul de presă al Ambasadei Poloniei la Londra:

Eram sigur că afirmația dlui David Irving (Scrisori, 16 decembrie) conform căreia „așa cum recunosc polonezii înșiși, camerele de gaz expuse la Auschwitz au fost construite după război pentru ca turiștii să se uite” a fost o absurditate absolută. Cu toate acestea, m-am chinuit să verific din ce sursă ar fi putut obține informațiile sale. Trebuie să spun că nici oficialii guvernamentali, nici membrii partidelor politice și ai organizațiilor sociale, jurnaliștilor, academicienilor, practic tuturor celor pe care i-am abordat pe această temă nu au auzit vreodată pe cineva care să exprime în mod public o astfel de opinie absurdă.
Janusz Dluzynski, Ambasada Republicii Polonia, Londra. Daily Post (Liverpool, Anglia; ediția 3 am), miercuri, 22 ianuarie 1992, p.14.

Jean-Claude Pressac a recunoscut în cartea sa din 1989 că acea „camera de gazare” a fost reconstruită după război (paginile 123 și 150 ). Cartea sa a fost anunțată de presa mondială ca fiind respingerea completă a revizionismului Holocaustului, dar în mod clar nimeni din ambasada poloneză la Londra, și nici pletora de agenți polonezi și agitatori pe care atașatul de presă a susținut că i-a întrebat despre această problemă, nu s-a deranjat să o citească.

La opt luni după articol, un tânăr revizionist evreu-american pe nume David Cole l-a făcut pe curatorul muzeului Auschwitz-Birkenau să recunoască adevărul camerei de gazare Auschwitz I, care a fost construită de comuniști după război.

Auschwitz I „cameră de gazare” (Krema I)
http://www.whale.to/b/auschwitz_gas_chamber.html

Chiar contează că sovieticii au construit camera de gazare Auschwitz după al doilea război mondial?
http://winstonsmithministryoftruth.blogspot.co.uk/2010/06/does-it-really-matter-that-soviets.html

Infamul semn al camerei de gazare Dachau redescoperit
http://winstonsmithministryoftruth.blogspot.co.uk/2014/04/the-infamous-dachau-gas-chamber-sign.html

Ofițerul german a fost obligat să construiască o cameră de gazare după război

Ca tânăr ofițer, Gerhart Schirmer a fost capturat în 1945 de ruși și ținut în Sachsenhausen pe care rușii au continuat să îl folosească ca închisoare. Deși războiul și nazismul s-au încheiat, Schirmer și câțiva colegi deținuți au fost nevoiți să construiască o cameră de gaz și o cameră de execuție, pentru a arăta lumii ce făcuseră naziștii. El și-a descris experiențele într-o broșură intitulată „Sachsenhausen – Workuta, Zehn Jahre in den Fängen der Sowjets” (Grabert Verlag, Tübingen, 1992). Când „anumite grupuri” au atras atenția autorităților asupra conținutului broșurii, aceasta a fost confiscată și interzisă în Germania.

Procesul „False News” al lui Ernst Zündel – 1988
Martori pentru apărare
Ditlieb Felderer
http://ihr.org/books/kulaszka/13felderer.html

Presupusa cameră de gaz a fost situată lângă clădirea Spitalului SS și clădirile Gestapo. Au existat două intrări în presupusa cameră de gazare. (18-4279) Prima ușă, care avea un ochi în ea, s-a deschis într-un vestibul mic. Oricine se uita prin ochi nu a văzut în presupusa cameră de gaz, ci a văzut doar un zid de beton la aproximativ un metru și jumătate distanță. (18-4294, 4299) Felderer a mărturisit că vizorul avea semnificație în literatura exterminationistă, deoarece naziștii ar fi trebuit să urmărească cu mare plăcere cum oamenii mureau. (18-4295) Oficialii muzeului au recunoscut în cele din urmă la Felderer că întreaga „cameră de gazare” de la Auschwitz I a fost reconstruită în diferite etape pentru a „ajuta” turiștii să înțeleagă ce s-a întâmplat. (18-4298)

Felderer a concluzionat că nu a existat niciodată o cameră de gaz la Auschwitz I și că clădirea nu fusese altceva decât un crematoriu și o morgă, transformată ulterior în 1943 într-un adăpost antiaerian cu o cameră chirurgicală. Felderer l-a sfătuit pe Zündel cu privire la concluziile sale (19-4356 )

Procesul „False News” al lui Ernst Zündel – 1988
Martori pentru apărare
Ditlieb Felderer

1972: Unii contractori de proces destul de diferiți din Auschwitz au încercat la Viena http://www.vho.org/tr/2004/3/Lueftl294f.html

Confesiunea inginerului pe patul de moarte: Am construit morga, nu camera de gazare

Walter Schreiber a lucrat ca inginer senior în filiala din Kattowitz pentru activitățile de construcții ale firmei sale și a fost, de asemenea, responsabil pentru construcțiile din lagărul de concentrare Auschwitz și din sub-lagărele sale. El a fost intervievat despre Auschwitz în anul 1998 de către Dipl.-Ing. Walter Lüftl, care fusese președinte al Societății austriece a inginerilor civili până în 1992.

Lüftl .: Știți ceva despre trapele de introducere în tavanele din beton armat?

Schreiber . : Nu, nu din memorie. Dar, deoarece aceste pivnițe au fost, de asemenea, destinate să servească drept adăposturi antiaidiene ca scop secundar, găurile de introducere ar fi fost contraproductive. Cu siguranță aș fi obiectat la un astfel de aranjament.

Realitatea este că nu a existat niciodată și nu există astăzi în niciuna dintre tabere un exemplu de cameră de gaz omicidă autentică. Din 1992, Robert Faurisson i-a provocat pe propagandistii Holocaustului să „îmi arate sau să-mi deseneze o cameră de gazare nazistă?”

„De 30 de ani am căutat degeaba o cameră de gazare nazistă. Am vizitat Auschwitz și multe alte tabere, dar nu am găsit camere de gazare. Am citit mii de documente, cărți și articole, dar nici măcar în cărți precum „The Gas Chambers Existed” (Georges Wellers, 1981) sau „Auschwitz, Technique and Operation of the Gas Chambers” (Jean-Claude Pressac, 1989) nu am văzut vreodată cea mai mică fotografie sau desen cu oricare dintre acele abatoare chimice fantastice, despre care se presupune că au funcționat, majoritatea dintre ele, cu Zyklon B. Niciodată nu am văzut o cameră de gazare nazistă la un program de televiziune. Unii susțin că există o mulțime de dovezi, mărturii și mărturisiri cu privire la existența și funcționarea camerelor de gazare. Ar trebui să le fie mai ușor să descrie această armă extraordinară. Vă rog să mă scutiți de cuvinte și teorii. Dă-mi o descriere materială a ceea ce se presupune că este o realitate materială. Aceasta este provocarea mea: „nu ai nicio fotografie, arată-mi sau desenează-mi o cameră de gazare nazistă!” Robert Faurisson, Provocarea mea către mass-media suedeză, Stockholm, 17 martie 1992

El întreabă, dacă au existat aceste camere de gaz, atunci îmi puteți arăta una? Îmi puteți oferi un desen tehnic care să demonstreze exact modul în care au funcționat aceste presupuse camere de gazare homicide? Desigur, nimeni nu a răspuns cererii sale, pentru că nu poate, pentru că nu existau camere de gazare homicide. Provocarea profesorului Robert Faurisson rămâne în vigoare, 19 iulie 2005

                                              PROCESUL ZÜNDEL (1985 ȘI 1988)

În celebrul proces judecătoresc Ernst Zündel din 1985, martorul expert Raul Hilberg a pierdut :

„Poți să-mi dai un raport științific care să arate existența camerelor de gazare  oriunde pe teritoriul ocupat de naziști?” avocatul apărării Doug Christie l-a întrebat pe Hilberg într-un foc rapid de o zi de interogatoriu. „Sunt pierdut”, a răspuns Hilberg. „Ești (în pierdere) pentru că nu poți.”, a spus Christie. „Martorul a contestat că există fotografii aeriene ale lagărelor de concentrare, exemple de camere de gaz ruinate sau reconstituite, documente industriale germane care descriu natura letală a diferitelor gaze și filtre pentru măști de gaze care au fost găsite în lagăre.

În timpul acestui proces, nu a putut fi găsit niciun martor ocular pentru reclamant. http://www.fpp.co.uk/Auschwitz/docs/controversies/liars/Hilberg3.html

Admiterea lui Raul Hilberg (cenzurată din PBS)
http://quotes.k0nsl.org/raul-hilberg-s-admission-censored-from-pbs.html

Raul Hilberg demolat în instanță
https://k0nsl.org/blog/raul-hilberg-demolished-in-court/

Tot în timpul procesului, un presupus „martor ocular” la camera de gaz de la Auschwitz a fost rugat să indice pe o hartă unde se afla camera de gaz. El nu a putut indica unde era amplasată legendara cameră de gazare pe hartă, întrucât în ​​realitate nu exista o cameră de gazare.

Iată un PDF al transcrierii oficiale a primului proces Zündel (1985) remarcabil pentru interogatoriul celor mai buni martori ai procuraturii, istoricul Raul Hilberg și „martorul ocular” Rudolf Vrba – una dintre marile victorii ale revizionismului Holocaustului.

Iată o carte cu note extinse de proces din al doilea proces Zündel (1988).

Pentru cei care doresc o introducere de bază, există articolul lui Robert Faurisson despre cele două procese.

                    DE CE GERMANII AU DINAMITAT CREMATORIUL DE LA AUSCHWITZ?

Pentru a înțelege această întrebare  este necesar să ne întoarcem în iulie 1944. La 17 iulie a acelui an, germanii își evacuaseră tabăra de la Majdanek, lângă Lublin. Au lăsat-o în cea mai mare parte intactă, inclusiv cuptoarele-crematorii. O săptămână mai târziu, Armata Roșie a intrat în lagăr, capturând un număr de germani care erau încă acolo. Sovieticii au înțeles rapid toate avantajele pe care le-au putut extrage din situație. Ei au etichetat imediat Majdanek drept „lagăr de exterminare” și au adus populația locală pentru a le arăta în special cuptoarele-crematorii. Această propagandă internă a servit și pentru a instiga trupele sovietice și a-i incita să execute tot felul de „răzbunări”.

Pe pancarta de deasupra, pe care autoritățile sovietice au ridicat-o pentru a se adresa soldaților lor și care a fost descoperită de germani în timpul unei contraofensive, se putea citi: „Soldați! Majdanek nu iartă. Răzbunați-vă fără milă!” Mai mult, în timpul acelei contraofensive, germanii au găsit cadavrele a numeroși civili care au fost masacrați, inclusiv cele ale unor copii complet nevinovați. AU plătit pentru Majdanek.

La sfârșitul lunii august 1944, propaganda a devenit internațională. Lansarea a venit odată cu publicarea unui raport lung al unei „Comisii extraordinare polono-sovietice” care a investigat la Majdanek. Autorii au afirmat că „Ceea ce a fost găsit de Comisie lasă cu mult în urmă, în brutalitatea și barbaria sa, crimele monstruoase comise de invadatorii germano-fasciști deja cunoscuți opiniei publice mondiale.”

În special, era vorba de patru cuptoare crematorii care erau capabile să ardă patru corpuri la un moment dat, în cincisprezece minute și care erau în funcțiune douăzeci și patru de ore pe zi, ceea ce ar fi făcut posibilă arderea a 1.920 de corpuri zilnic. Pe scurt, un adevărat infern demn de Dante. Comisia a concluzionat că 1.380.000 de persoane au fost exterminate la Majdanek.

În noiembrie 1944, a fost înființat un muzeu memorial pentru a perpetua memoria acestei barbarii naziste. În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 1944, a avut loc un proces accelerat al celor șase germani capturați în timpul eliberării lagărului. Toți au fost condamnați la moarte, cu excepția celui care s-a sinucis în celula sa și au fost spânzurați public a doua zi după respingerea cererilor lor de milă.

Apoi a apărut, în numeroase limbi, inclusiv în franceză, o broșură a lui Konstantin Simonov despre tabără. În ea, germanii erau descriși ca niște sadici puri care își petreceau timpul torturând și ucigând. Orice ar face pentru asta, utilizând chiar și o banală presă de haine. Monștrii SS, ne asigură Simonov, s-ar fi amuzat zdrobind brațele unui prizonier între cele două role „până la cot sau umăr”, după caz: „Strigătele victimei au fost principalul amuzament al SS.” Desigur, toate acestea au fost atestate de „martori ireproșabili.”

În prima ediție a broșurii sale, Konstantin Simonov a dezvăluit publicului francez că, la Majdanek, Leon Blum,fost premier evreu al Franței, a murit. Dorind să împărtășească soarta poporului său, a permis să fie deportat și a ajuns în această tabără, unde, fără să ia în considerare vârsta sau eminența personală, SS-ul îl folosise pentru transportul materialelor grele. Acest fapt, ne asigură autorul, a fost „confirmat în toate detaliile sale de doi martori”. Singura problemă a fost că, la câteva săptămâni după publicarea broșurii lui Simonov, Leon Blum s-a întors, destul de viu, de la deportarea sa, deportare în timpul căreia se bucurase de un tratament special favorabil și chiar reușise să se căsătorească, la Buchenwald, cu Jeanne Adèle „Janot” Levylier. Nu fusese trimis niciodată mai departe de marginile taberei de la Buchenwald [adică în Germania].

„Imediat după eliberarea  lagărului Majdanek de către Armata Roșie (la 23 iulie 1944) reporterul sovietic-evreu Konstantin Simonov a scris un raport care descrie, printre altele, asasinarea fostului prim-ministru francez Léon Blum în același lagăr din primăvară 1943. În redactarea raportului său, Simonov s-a bazat pe doi martori oculari, P. Mikhailovic și C. Elinski, care au descris ultimele momente ale lui Blum «în detaliu» [116]. raportat în august 1944: [117] «Radio Moscova a raportat moartea fostului prim-ministru Léon Blum, în vârstă de șaptezeci de ani, care a fost victima barbarismului rasist ca mulți dintre colegii săi credincioși.»  Raportul despre asasinarea lui Léon Blum în Majdanek a fost o fabulație totală. În realitate, Blum a fost deportat înBuchenwald în 1943 și apoi transferat la Dachau, unde a fost eliberat la 4 mai 1945.” (https://codoh.com/library/document/national-socialist-concentration-camps/en/)

O a doua versiune a broșurii lui Konstantin Simonov a fost apoi publicată cu o nouă copertă și mai presus de toate – o nouă pagină 7 din care pasajul referitor la moartea lui Leon Blum la Majdanek fusese îndepărtat discret. Broșura lui Konstantin Simonov a fost în concordanță cu obișnuita propagandă sovietică nerușinat de mincioasă.

Astăzi, în orice caz, minciuna s-a mai dezumflat: site-ul web al muzeului Majdanek vorbește despre 80.000 de oameni uciși, ceea ce ne pune la distanță de cei 1,38 milioane indicați de propaganda sovietică. În ceea ce privește  Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, acesta declară: „În cadrul operațiunii Reinhard, Majdanek a servit în primul rând pentru concentrarea evreilor pe care germanii i-au cruțat temporar de muncă forțată. Astfel, acțiunile de exterminare nu ar fi fost decât secundare.”

Așteptați câțiva ani și adevărul despre această tabără va fi dezvăluit în întregime. Deocamdată, permiteți-mi să vă reamintesc că ultimul comandant al lui Majdanek a insistat că nu a văzut niciodată camere de gazare în lagăr. În orice caz, în 1944-45 Konstantin Simonov a reluat și a oficializat zvonul camerelor de gaz. El a arătat, de asemenea, notoriile  cuptoare crematorii. Partea de final a broșurii sale încadrează perfect mecanismul acestei propagande răuvoitoare. Vedem câteva victime călăii și chiar în vârf, cuptoarele crematorii, acele cuptoare infame care ar deveni simbolul „lagărului morții”. Astfel, se înțelege de ce, la evacuarea Auschwitz în ianuarie 1945, germanii ar fi trebuit să demonteze și apoi să dinamiteze crematoriile morgii lor. Știau de ce erau capabili sovieticii în materie de propagandă și nu voiau să le faciliteze sarcina. Desigur, asta nu a împiedicat propaganda sovietică să susțină că și crematoriile de la Auschwitz au avut camerele lor de gazare.

                                  STIVELE DE PANTOFI

La Majdanek s-a descoperit că unele dintre clădirile taberei aveau stivuite grămezi de pantofi și îmbrăcăminte. Acestea au fost (și sunt încă prezentată) lumii exterioare ca bunuri aparținând oamenilor care fuseseră „gazați”. Adevărul a fost mult mai simplu: Majdanek a fost principalul punct de adunare pentru toate obiectele confiscate din deportări în cele trei tabere Reinhard, astfel încât îmbrăcămintea și obiectele personale găsite acolo provin de fapt din patru tabere, inclusiv Majdanek însuși.

În plus, secțiunea a VI-a a taberei, unde au fost găsite pantofii, era o fabrică de cizmari, unde pantofii uzați erau trimiși de pe frontul de est pentru reparare. Acest fapt a fost admis de istoricul polonez Zdzislaw Lukaszkiewicz încă din 1948 (Zdislaw Lukaszkiewicz, „Oboz koncentracyjny i zaglady Majdanek”, în: Biuletyn Glownej Komisji Badania Zbrodni Niemieckich w Polsce, Vol. IV, Varșovia 1948), dar este, desigur, ignorat de povestitorii Holocaustului. Exista chiar o fabrică în zona lagărului Majdanek, echipată de deținuți, a căror sarcină era să prelucreze îmbrăcămintea adusă din Polonia ocupată, să o curățe și să o pregătească pentru distribuire pe întregul Reich. Acest lucru a fost ignorat în goana propagandistică, rezultând că până în prezent, vizitatorilor li se arată grămezi de haine și încălțăminte la Majdanek și li se spune că aparțin evreilor „gazați”.

Vezi și: Germar Rudolf, Lectures on the Holocaust, p. 19-21: Ceea ce a provocat mai puțină agitație a fost corecția prezentată la zeci de ani după război de către istoricii polonezi. S-a dovedit, de fapt, că una dintre companiile care angajau deținuți din tabăra Majdanek își instalase un magazin în tabără unde erau reparați pantofii vechi. Mormanele de încălțăminte găsite de sovietici erau stocurile acestui magazin (Marszałek 1969, p. 48). Istoricul polonez CzesławRajca, care a lucrat la Muzeul Majdanek, afirmă în acest sens: „Se presupunea că această [cantitate de încălțăminte] provenea de la deținuți uciși. Știm din documentele care au ieșit la iveală ulterior că a existat, la Majdanek, un magazin care primea pantofi din alte tabere.” – Rajca 1992, p. 127

Până în present, veți vedea în interiorul Muzeului Majdanek o clădire unde sunt expuse grămezi de pantofi, depozitați în containere mari din plasă de sârmă. Un semn de la intrarea clădirii afirmă că acești pantofi aparțineau „victimelor Operațiunii Reinhardt”, care, conform narațiunii Holocaustului, era numele de cod pentru masacrarea cu ridicata a evreilor europeni de către Germania național-socialistă. Prin urmare, mulți vizitatori vor lua acea expoziție ca dovadă pentru crimă în masă. Un muzeu orientat spre informarea vizitatorilor, mai degrabă decât propagarea lor, ar explica că acestea sunt pantofi preluați din atelierul de pantofi al taberei (Schumacher-Werkstätte) chiar vizavi de clădirea unde sunt expuși astăzi și că acești pantofi au fost adunați din mai multe surse și aduși la Majdanek pentru a fi recondiționați și refolosiți.

          ALIAȚII VESTICI NU AU ELIBERAT NICIODATĂ O TABĂRĂ A MORȚII CU CAMERE DE GAZARE

Niciunul dintre aliații occidental (Marea Britanie, Canada, SUA, Australia, Franța etc.) nu a eliberat tabere/lagăre de muncă care aveau camere de gazare sau alte sisteme de crimă în masă. Toate presupusele lagăre ale morții cu camere de gazare au fost eliberate de sovietici! În consecință, orice dovadă presupusă a lagărelor morții și/sau a camerelor de gazare a fost prezentată exclusiv de bolșevicii sovietici (URSS). Aliații occidentali au eliberat un total de 12 tabere principale, iar sovieticii 8 tabere principale.

                      Tabere de exterminare – propagandă sovietică rămasă

În spatele „cortinei de fier”, Uniunea Sovietică era liberă să facă orice afirmații revoltătoare pe care și le doreau despre lagărele de concentrare germane din perioada celui de-al doilea război mondial.

Indiferent de ceea ce pretindeau slujitorii lui Iosif Stalin, niciunul dintre presupusele „lagăre de exterminare” nu avea camere de gazare homicide.

Este timpul să aruncăm propaganda sovietică despre „camerele de gazare homicide” în coșul de gunoi al istoriei.

Când forțele americane și britanice au depășit Germania de vest și de centru, în primăvara anului 1945, au fost urmate de trupe însărcinate cu descoperirea și asigurarea oricăror dovezi ale crimelor de război germane.

Printre aceștia s-a numărat doctorul Charles Larson, unul dintre principalii patologi medico-legali din America, ca parte a unei echipe americane de investigare a crimelor de război. Dr. Larson a efectuat autopsii la Dachau și în alte douăzeci de tabere germane, examinând în câteva zile peste 100 de cadavre. După munca sumbră de la Dachau, a fost interogat timp de trei zile de procurorii armatei SUA.

Descoperirile doctorului Larson? Într-un interviu din 1980, el a spus: „Ceea ce am auzit este că șase milioane de evrei au fost exterminați. O parte din asta este o farsă. ”  Și în ce parte a fost farsa? Dr. Larson, care i-a spus biografului său că, după cunoștințele sale, „a fost singurul patolog legist de serviciu din întregul Teatru European” al operațiunilor militare aliate, a confirmat că „nu a fost niciodată descoperit un caz de gaz otrăvitor”.

Eliberarea taberelor: fapte vs. minciuni: http://www.ihr.org/leaflets/libcamps.shtml

                   FILMUL CU ELIBERAREA LAGĂRULUI DE CONCENTRARE BELSEN

Întreaga lume a văzut probabil filmul eliberării lagărului de concentrare Belsen, este oribil să spunem cel puțin. Schelete umane se plimbau cu trupurile moarte, acestea acoperind solul. Filmul a fost prezentat în întreaga lume la acea vreme pentru a arăta răul Germaniei naziste. Cu toate acestea, Belsen a fost eliberat de aliații occidentali și nu s-a pretins că ar fi avut nici o cameră de gazare sau că ar fi făcut parte dintr-un program sistematic de crimă în masă. Victimeleau murit, de fapt, de tifos, confirmat de dosarele medicale germane, de Crucea Roșie și sursele militare britanice – acest lucru nu este niciodată indicat ori de câte ori este prezentat acest film. În mod ironic, decesele s-au datorat în mare parte lipsei de Zyklon-B pentru dezinfectarea hainelor, la sfârșitul războiului, cu Germania prăbușindu-se, ducând la un focar de tifos în masă în lagărele de concentrare.

Tabăra Bergen-Belsen: Povestea suprimată

Nici o imagine nu este mai emblematică a narațiunii Holocaustului decât a taberei de la Bergen-Belsen  sau mai exact, a eliberării sale de către britanici în aprilie 1945. Cu toții am văzut imaginile – corpurile goale în gropi deschise – și aceste imagini au devenit ele însele emblematice ale Holocaustului.

Cu toate acestea, Belsen nu a fost niciodată un lagăr de exterminare. Ei bine, nu este nimic demn de remarcat în acest sens. Dar ceea ce este demn de remarcat este că minciuna este acceptată pe scară largă, chiar universal, chiar de „istoricii” principali ai Holocaustului.

                                   BILLY WILDER ȘI BUCHENWALD

Billy Wilder s-a născut în 1906 în Polonia, într-o familie de evrei. După liceu a plecat la Berlin ca jurnalist, apoi scenarist; în 1933 s-a mutat la Hollywood unde a avut un mare succes. În 1945, a regizat un film de propagandă Death Mills (Die Todesmühlen în germană), pentru Departamentul de Război Psihologic al Departamentului de Război al SUA. Destinat să fie arătat mai întâi publicului german, scopul său era de a-i îndoctrina să creadă că cele mai sălbatice „atrocități” imaginabile au fost comise de regimul național-socialist și SS.

Într-o săptămână de la capturarea lui Buchenwald, celebrul regizor de la Hollywood, Billy Wilder, se afla în lagăr făcând un film de minciuni propagandistice care încă circulă și în prezent. O imagine care-l surprinde pe regizorul Wilder intrând în cadrul de filmare al platoului de la Buchenwald este prezentată mai sus. Filmul, completat cu recuzită, susținea că naziștii făceau săpun din grăsimea prizonierilor (numai evrei desigur), făceau abajururi din pielea prizonierilor și micșorau capetele prizonierilor ca în Amazon. Chiar și unitatea Holohoax recunoaște că toate acestea au fost minciuni.

RAPORTUL OFICIAL SOVIETIC PRIVIND AUSCHWITZ A FOST SCRIS DE FALSIFICATORII MASACRULUI DIN PĂDUREA KATYŃ

Doi dintre anchetatorii sovietici care au compilat raportul fraudulos învinovățindu-i pe germani pentru masacrarea a peste 15.000 de military polonezi de către NKVD în 1940 în Katyń! De asemenea, aceștia au  semnat raportul oficial sovietic despre Auschwitz.

Aceasta este o comandă, datată 5 martie 1940, semnată de Stalin și Kaganovici pentru executarea armatei poloneze și a ofițerilor de poliție. Unul dintre rezultate a fost masacrul Katyń, împușcarea a peste 15.000 militri și polițiști polonezi de către NKVD-ul  sovietic. Când germanii au descoperit mormintele comune la începutul anului 1943, iau invitat o comisie internațională formată din medici din douăsprezece țări diferite să inspecteze locul crimei și să efectueze autopsii. La procesul principal de la Nürnberg, sovieticii au dat vina pe germani pentru comiterea masacrului de la Katyń, iar britanicii, francezii și americanii i-au lăsat să o facă. Germanii care „mărturisiseră” masacrul de la Katyn în 1945 au fost torturați pentru a-și face declarațiile. „Mărturisirile” germane despre Katyń dezvăluie metodologia urmată de sovietici în extragerea multora dintre „mărturisirile” pe care se bazează încă povestitorii despre Holocaust.

Raportul sovietic care i-a învinuit pe germani pentru comiterea masacrului Katyń a fost listat la Nürnberg ca 054-URSS. Evident, acest raport este un pachet complet de minciuni, fabricat de un pachet de mincinoși cu o agendă. Doi dintre mincinoșii care au semnat acest raport au fost:

„Membru al Comisiei speciale de stat, Academic NN Burdenko”
„Membru al Comisiei speciale de stat, Mythropolitos Nikolai”

Raportul oficial sovietic despre Auschwitz a fost listat la Nürnberg ca 008-URSS. Doi dintre bărbații care au semnat acest raport au fost:

„The Academic NN Burdenko”
„The Mytropolitos Nikolai”

Unele dintre cele mai autorizate cărți despre citatul Holocaustului din URSS-008, raportul sovietic despre Auschwitz, semnat de doi mincinoși dovediți: http://winstonsmithministryoftruth.blogspot.co.uk/2012/01/ok-we-lied-about-katyn-but-we-told.html

Procurorul evreiesc de la Nürnberg și frauda Katyń: http://winstonsmithministryoftruth.blogspot.co.uk/2014/08/the-jewish-nuremberg-prosecutor-and.html

Masacrul din pădurea Katyn: http://www.slideshare.net/frontfel/the-katyn-forest-massacre-12781940

                                  Vizitele de inspecție ale  Crucii Roșii

Crucea Roșie Internațională, inclusiv un număr de oficiali din SUA, Marea Britanie, Franța și Elveția, au inspectat lagărele de concentrare germane pe tot parcursul războiului. Crucea Roșie avea acces nelimitat, în fiecare lună, la fiecare lagăr de concentrare german, inclusiv la Auschwitz. Aveau în interior bărbați care le raportau în detaliu activitățile din tabere. Auschwitz a fost vizitat în repetate rânduri de echipele de inspecție ale Crucii Roșii, cărora li s-a permis să vorbească cu reprezentanții deținuților, pentru a asculta în mod direct orice tip de maltratare, șicane, întreruperea livrării corespondenței și a coletelor, probleme de sănătate, probleme de alimentație și rație etc. Li s-a cerut să investigheze zvonurile despre uciderile în masă și gazelle de exterminare.

O vizită de inspecție în lagărul de concentrare de la Auschwitz a fost făcută de Rossel și alți delegați ai Comitetului internațional al Crucii Roșii (CICR) la 29 septembrie 1944. În raportul lor despre această vizită, delegația CICR a declarat că nu au găsit nicio confirmare a zvonurilor despre gazele homicide și că prizonierii chestionați nu le-au menționat. (A se vedea documentele referitoare la activitatea Comitetului internațional al Crucii Roșii în beneficiul deținuților civili din lagărele de concentrare germane între 1939 și 1945 [Geneva: CICR, 1975], pp. 76–77. Ed. În limba franceză, Geneva , Iunie 1946, p. 92.]

Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1944 către oficialii Departamentului de Stat al SUA, Crucea Roșie spunea: „Nu am putut descoperi nici o urmă de instalații pentru exterminarea prizonierilor civili. Acest lucru confirmă un raport pe care l-am primit deja din alte surse … ”

Germanii au capturat 150.000 de soldați britanici. 150 dintre acești bărbați erau ingineri care lucrau la Auschwitz-Birkenau pentru a întreține fabricile care prelucrau cărbune din Silezia pentru a produce benzină pentru armata germană. Germanii foloseau o formulă de gazificare a cărbunelui dezvoltată în 1915 în Rusia. Acești 150 de bărbați au avut în mod evident acces zilnic în toate taberele, dar până în prezent nici un procuror de la Nürnberg, nici un cercetător Holohoax nu le-au citat mărturia.

O EVALUARE FACTUALĂ A „HOLOCAUSTULUI” DE CĂTRE CRUCEA ROȘIE

Există un studiu al chestiunii evreiești din Europa în timpul celui de-al doilea război mondial și al condițiilor lagărelor de concentrare din Germania, care este aproape unic prin onestitate și obiectivitate, raportul în trei volume al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) despre activitățile sale din timpul celui de-al doilea război mondial. Războiul Mondial, Geneva, 1948.

Această relatare cuprinzătoare dintr-o sursă complet neutră a încorporat și a extins constatările a două lucrări anterioare: Documents sur l’activité du CICR în faveur des civils détenus dans les camps de concentration in Germany 1939-1945 (Geneva, 1946) și Inter Arma Caritas : Opera CICR în timpul celui de-al doilea război mondial (Geneva, 1947). Echipa de autori, condusă de Frédéric Siordet, a explicat în primele pagini ale Raportului că obiectul lor, în tradiția Crucii Roșii, a fost o neutralitate politică strictă, iar aici se află marea sa valoare.

CICR a aplicat cu succes convenția militară de la Geneva din 1929 pentru a avea acces la internii civili deținuți în Europa Centrală și de Vest de către autoritățile germane. În schimb, CICR nu a reușit să obțină niciun acces în Uniunea Sovietică, care nu ratase Convenția. Milioanele de internați civili și militari deținuți în URSS, ale căror condiții erau cunoscute de departe ca fiind cele mai grave, au fost complet eliminate de orice contact sau supraveghere internațională.

Raportul Crucii Roșii are o valoare prin faptul că clarifică circumstanțele legitime în care evreii au fost reținuți în lagărele de concentrare, ca străini inamici. În descrierea celor două categorii de internați civili, Raportul distinge al doilea tip drept „civili deportați din motive administrative” (în germană „Schutzhäftlinge”), care au fost arestați pentru motive politice sau rasiale, deoarece prezența lor a fost considerată un pericol pentru stat sau forțele de ocupație.” (Vol. 111, p. 73). Aceste persoane „au fost plasate pe același picior ca și persoanele arestate sau închise în temeiul dreptului comun din motive de securitate”. (P.74).

Raportul admite că germanii au fost la început reticenți să permită supravegherea de către Crucea Roșie a persoanelor reținute din motive legate de securitate, dar în ultima parte a anului 1942, CICR a obținut concesii importante din partea Germaniei. Li s-a permis să distribuie pachete de alimente marilor lagăre de concentrare din Germania din august 1942 și „începând din februarie 1943, această concesiune a fost extinsă la toate celelalte lagăre și închisori” (Vol. 111, p. 78). CICR a stabilit în curând contactul cu comandanții lagărului și a lansat un program de ajutor alimentar care a continuat să funcționeze până în ultimele luni ale anului 1945.

                                            Nu există dovezi ale genocidului

Unul dintre cele mai importante aspecte ale Raportului Crucii Roșii este acela că clarifică adevărata cauză a acelor decese care au avut loc fără îndoială în lagăre spre sfârșitul războiului. Raportul spune: „În starea haotică a Germaniei după invazia din ultimele luni ale războiului, lagărele nu au primit deloc provizii de alimente și foametea a adus un număr tot mai mare de victime. Alarmat de această situație, guvernul german a informat în cele din urmă CICR la 1 februarie 1945… În martie 1945, discuțiile dintre președintele CICR și generalul SS Kaltenbrunner au dat rezultate și mai decisive. Ajutorul ar putea fi distribuit de acum înainte de CICR și un delegat a fost autorizat să rămână în fiecare tabără… ”(Vol. III, p. 83).

În mod clar, autoritățile germane s-au străduit să amelioreze situația gravă în măsura în care au putut. Crucea Roșie este destul de explicită, afirmând că aprovizionarea cu alimente a încetat în acest moment din cauza bombardamentului aliat al transportului german și, în interesul evreilor internați, ei au protestat pe 15 martie 1944 împotriva „războiului aerian barbar al aliaților” ( Inter Arma Caritas, p. 78). Până la 2 octombrie 1944, CICR a avertizat Biroul German de Externe despre prăbușirea iminentă a sistemului de transport german, declarând că condițiile de înfometare pentru oamenii din toată Germania deveneau inevitabile.

În tratarea acestui Raport cuprinzător, format din trei volume, este important să subliniem că delegații Crucii Roșii Internaționale nu au găsit nicio dovadă în lagărele din Europa Axei pentru o politică deliberată de exterminare a evreilor. În toate cele 1.600 de pagini ale sale, raportul nici măcar nu menționează așa ceva sau despre o cameră de gazare. Admite că evreii, la fel ca multe alte naționalități din timpul războiului, au suferit rigori și lipsuri, dar tăcerea sa completă cu privire la exterminarea planificată este o respingere amplă a legendei celor șase milioane de victime. La fel ca reprezentanții Vaticanului cu care au lucrat, Crucea Roșie s-a trezit în imposibilitatea de a se alinia cu acuzațiile iresponsabile de genocid care deveniseră subiectul la ordinea zilei.

În ceea ce privește rata reală a mortalității, Raportul subliniază că majoritatea medicilor evrei din lagăre erau folosiți pentru a combate tifosul pe frontul de est, astfel încât nu erau disponibili atunci când epidemiile de tifos din 1945 au izbucnit în lagăre (Vol. I, p. 204 și următoarele).

De altfel, se susține frecvent că execuțiile în masă au fost efectuate în camere de gaz, deghizate cu viclenie în facilități de duș. Din nou, Raportul face prostii cu privire la această afirmație. „Nu doar locurile de spălare, ci instalațiile pentru băi, dușuri și rufe au fost inspectate de delegați. Trebuiau adesea să ia măsuri pentru ca dispozitivele să devină mai puțin primitive și să le repare sau să le mărească. ” (Vol. III, p. 594).

PDF al Raportului Comitetului Internațional al Crucii Roșii despre activitățile sale din timpul celui de-al doilea război mondial.
Raportul CICR din 1948 Scanarea paginilor 641 – 657 din Volumul I plus rezumatul altor pagini din Volumele II și III pe același subiect.
https://forum.codoh.com/download/file.php?id=1215

SERVICIUL DE SECRET BRITANIC A MONITORIZAT TOATE MOARTELE DE CAMPĂ DE CONCENTRARE
– DECLINAREA INTELIGENȚEI BRITANICE

Folosind unele dintre primele computere din lume, Serviciul Secret Britanic a spart codul Enigma top secret german și a avut acces la majoritatea comunicațiilor militare germane până în 1942. Sir Frank H. Hinsley, în cartea sa British Intelligence In The Second World War: It’s Influence Despre strategie și operațiuni, a declarat „La Auschwitz au menționat boala ca fiind principala cauză a decesului, dar au inclus trimiteri la împușcări și spânzurări. Nu au existat referințe în decriptări la gaze. ” Numărul de morți din mesajele decodificate se potrivea exact cu înregistrările Crucii Roșii și ale Militarilor germani din acea vreme. Serviciul secret britanic a monitorizat, de asemenea, diferite atrocități efectuate de germani în restul Europei – de ce ar raporta germanii aceste lucruri Berlinului, dar nu presupusele camere de gazare de la Auschwitz și alte tabere?

Decodarea taberei de concentrare Bletchley Park
http://www.whatreallyhappened.info/decrypts/ww2decrypts.html

Aliații și germanii au comunicat despre tabere

Aliații au comunicat cu Germania și au stabilit că nu au existat crime. Acesta este motivul pentru care nu au bombardat niciodată calea ferată care ducea la Auschwitz.

Corespondența reală

Scrisorile găsite recent în Arhivele SUA demonstrează următoarele:

1. Oficialii guvernamentali de rang înalt ai SUA și ai Germaniei au discutat între ei prin consulii elvețieni și irlandezi în 1944 și ’45 despre starea deținuților din lagărele operate de germani.
2. În 1944, oficialii germani au negat orice intenție de a ucide deținuți în masă.
3. Germania a garantat evacuarea deținuților înainte de ofensiva sovietică.
4. Foști prizonieri din lagăer au confirmat că deținuții sunt evacuați în siguranță.

Dacă germanii ar fi ucis în masă deținuți, nu ar fi răspuns la întrebările Aliaților și nu ar fi evacuat deținuții. Dar germanii au negat public deținuții  uciși, iar aliații au confirmat că germanii au evacuat în siguranță deținuții.

După un studiu atent, aliații au confirmat că germanii îi ajutau pe deținuți, nu-i omorâu, așa că nu a fost niciodată ordonată bombardarea Birkenaului și a altor tabere.

         NUMĂRUL REAL AL MORȚILOR ÎN TOATE LAGĂRELE GERMANE

Procesele de la Nürnberg ne-au spus că 4 milioane au fost uciși la Auschwitz și aceasta a fost o dogmă oficială de zeci de ani și toată lumea a crezut că este un fapt. Apoi, în 1989, când sistemul comunist s-a prăbușit, rușii au publicat în arhivele lor înregistrările de deces capturate de la Auschwitz, iar polonezii au revizuit rapid numărul de morți până la 1,5 milioane. Acest lucru nu este încă mai credibil decât minciuna inițială de 4 milioane.

Certificatele oficiale de deces ale lagărului Auschwitz au arătat că numărul morților pentru toți deținuții evrei și neevrei de la Auschwitz între mai 1940 și decembrie 1944 a fost de 74.000, din care aproximativ 30.000 erau evrei. Cărțile de deces constau din 46 de volume care documentează fiecare deces la Auschwitz (fiecare certificat de deces constă în numele complet al persoanei decedate, profesia și religia, data și locul nașterii, reședința pre-Auschwitz, numele părinților, ora decesului și cauza de deces, determinat de un medic de tabără). Înregistrările pentru cei mai importanți ani, 1942 și 1943, sunt aproape complete (există și câteva volume pentru anul 1941, dar niciunul pentru anul 1944 sau ianuarie 1945 (când Auschwitz a fost evacuat)).

The decriptează British Intelligence relevă faptul că evreii cuprinde mai puțin de 40% din prizonieri de la Auschwitz. Decriptările sunt o înregistrare zi de zi a numărului de oameni care au locuit în Auschwitz (și în alte lagăre) și aceste mesaje interceptate au dat patru categorii: polonezi, evrei, ruși și „prizonieri politici”, uneori denumiți „germani”. Evreii au reprezentat mai puțin de 40% din Auschwitz, doar aproximativ 12% din Dachau și doar aproximativ 30% din Buchenwald.

La Auschwitz au murit mai mulți catolici decât evrei

Numere oficiale mereu în scădere ale morților Auschwitz
http://rense.com/general69/dim.htm
http://rense.com/general62/auch.htm
Câți au murit la Auschwitz?
http://socioecohistory.wordpress.com/2010/07/24/how-many-died-at-auschwitz/
Holocaustul și cele patru milioane de variante
http://whatreallyhappened.com/WRHARTICLES/holofour.php
Deaths in German Concentration Tabere
http://www.ibiblio.org/team/history/controversy/abutz/deaths.html

După cel de-al doilea război mondial, Crucea Roșie a susținut că cele 270.000 de decese estimate în interiorul lagărelor au rezultat din subnutriție și boli, dintre care 40% de morți erau evrei. Imaginile aliaților ale deținuților de lagăr morți sunt ale celor care au murit de tifos și de foame în ultimele săptămâni ale războiului, ca urmare a unei defalcări totale a proviziilor din cauza bombardamentelor aliate care au distrus toate infrastructurile. Toate aceste filme și fotografii ale deținuților de lagăr morți au fost făcute în lagărele capturate de aliați, care sunt acum admise de istoricii de masă ca fiind nu lagăre ale morții, ci mai degrabă lagăre de muncă. Nu există astfel de filme sau fotografii făcute în tabere despre care se presupune că au fost lagăre ale morții (Auschwitz, Treblinka, Belzec, Sobibor, Majdanek).

Înregistrările oficiale ale Crucii Roșii Internaționale demonstrează că „Holocaustul” a fost o fraudă.
Înregistrările lansate, sigilate de ani de zile, arată totalul morții „lagărului de concentrare” de doar 271.301.
http://just-another-inside-job.blogspot.co.uk/2007/06/official-records-from-international-red.html
http://guardian.150m.com/holocaust/auschwitz-data.htm
http://www.ihr.org/jhr/v12/v12p265_Weber.html
http://www.heretical.com/miscella/rudolf.html

PDF al Raportului Comitetului Internațional al Crucii Roșii despre activitățile sale din timpul celui de-al doilea război mondial.
Raportul CICR din 1948 Scanarea paginilor 641 – 657 din Volumul I plus rezumatul altor pagini din Volumele II și III pe același subiect.
https://forum.codoh.com/download/file.php?id=1215

      Înainte și după „Holocaust”: populația evreiască în 1933 și 1948

De peste un secol, Almanahul evreiesc din lume a fost considerat pe scară largă ca fiind cea mai autentică sursă pentru numărul populației evreiești din lume. Academicienii din întreaga lume, inclusiv editorii Enciclopediei Britanice, obișnuiau să se bazeze pe acuratețea acestor numere. Iată ce au trebuit să spună Alamanahurile din 1933 și 1948 despre populația mondială de evrei.
http://www.thetruthseeker.co.uk/?p=85432

                                               – va urma –

Sursa: https://holocaustdeprogrammingcourse.com/

Prima parte: A fost sau nu a fost holocaust? Cercetare istorică, argumente și dovezi (I)