Incorect Politic
Septembrie 10, 2020
Comentariu iscălit de Cornel-Dan NICULAE
„Rezistenţa Franceză“, ca şi cea din nordul Africii până în estul Europei, a fost coordonată de către serviciile secrete britanice, MI5 şi MI6, personal de către un şef evreu al acestora, Victor Rothschild, din celebra familie de bancheri. Nathaniel Mayer Victor Rothschild (1910-1990), supra-numit şi „Churchill’s MI5 anti-sabotage expert“, l-a urmat în 1937 pe unchiul său Walter ca „al treilea baron“ britanic Rothschild.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Victor Rothschild a servit în cadrul Serviciului de Spionaj britanic. În atribuţiile sale intrau punerea de bombe, dezinformarea şi spionajul, în acest scop fiind creată, finanţată şi folosită „Rezistenţa“.
Rothschild a fost pus de Churchill în această poziţie şi din cauză că Randolph Churchill (1849-1895), tatăl lui Winston Churchill, premier britanic din 1940, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost un prieten apropiat al lui Nathan Rothschild, primul baron evreu Rothschild britanic, căruia îi era şi consultant privind afacerile miniere din Africa de Sud (Rhodesia), primind totodată şi mari împrumuturi pentru afaceri personale de la Rothschildzi (a se vedea articolul „Rothschild clients“ din rothschildarchive.org / The Rothschild Archive, ca şi Clifford Shack, The Rothschilds, Winston Churchill and the “Final Solution”, 1999).
La rândul lui, Winston Churchill a continuat această legătură a familiei sale cu familia evreiască Rothschild. El participa frecvent la petrecerile de la castelul Halton House al lui Alfred de Rothschild din comitatul Buckinghamshire, de la marginea de vest a regiunii londoneze. Chiar şi soţia, pe Clementine Hozier, Churchill şi-a cunoscut-o la o petrecere dată de o prietenă din familia Rothschild a acesteia, Margaret Primrose, fiica lui Hannah Rothschild (a se vedea scrisorile lui Churchill în cartea Speaking For Themselves: The Personal Letters of Winston and Clementine Churchill, publicată în 1999 de către BlackSwan Publishing House).
*
Privind implicarea serviciilor secrete britanice în coordonarea şi alimentarea cu arme şi bani a „Rezistenţei“ se poate vedea şi cartea lui Robert Lyman, „The Jail Busters: The Secret Story of MI6, the French Resistance and Operation Jericho Kindle Edition“ (2014).
Deoarece Victor Rothschild era, în timp ce lucra ca unul din cei mai importanţi agenţi pentru spionajul englez, MI5, foarte bun prieten cu agenţii sovietici ai KGB Anthony Blunt şi Guy Burgess, el a sprijinit pe anti-naziştii comunişti, nu pe cei naţionalişti sau patrioţi, care au fost distruşi. Aşa s-a întâmplat în Iugoslavia, unde l-au sprijinit pe comunistul Tito, distrugându-i pe anti-germanii regalişti sârbi, adevăraţii patrioţi.
POST SCRIPTUM
Chiar dacă serviciile secrete britanice MI5 şi MI6 au fost implicate din plin, operaţiunea de coordonare a „Rezistenţei“ din Europa a fost atribuita formal de către Churchill unei structuri anume constituită între iulie 1940 şi ianuarie 1946: „Special Operations Executive“ (poreclită şi „Churchill’s Secret Army“ sau „Ministry of Ungentlemanly Warfare“). Se poate vedea pe Wikipedia cum această SOE a acţionat pe ţări, prin agenţi secreţi, în „Rezistenţa“ din Europa, în frunte cu Franţa.
*
Implicarea acestor structuri secrete de război murdar, inclusiv a MI5, se poate vedea şi în filmul artistic Allied (Aliatul) cu Brad Pitt (2016, povestea adevărată, adaptată de scenaristul Steven Knight), care expune implicarea agentului secret britanic de spionaj Max Vatan în activitatea „Rezistenţei“.
*
Iar Pannonica Rothschild, sora lui Victor Rothschild de la MI5, era măritată cu diplomatul francez baron de Koenigswarter şi amândoi au jucat un rol important în activitatea „Rezistenţei“ sau a „Forces françaises libres“ (cf. https://www.tatler.com/gallery/the-rothschild-family-history )
addenda
Iar masoneria familiei Churchill se frecventa intens cu masoneria familiei Rothschild, ambele aparţinând Marii Loji Unite a Angliei.
Prin diferite ramuri şi generaţii ale familiei, expansionând în Anglia, familia bogaţilor evrei Rothschild (şefă a marii finanţe evreieşti) începuse să deţină, printre altele, mii şi mii de hectare în Valea Aylesbury din sudicul comitat Buckinghamshire, astfel încât această frumoasă regiune de peste 900 de km2 a devenit în timp o enclavă Rothschild, cea mai faimoasă proprietate de aici fiind castelul Waddesdon Manor, construit din 1974 de baronul Ferdinand de Rothschild (1839-1898). Aici, în Buckinghamshire, Aylesbury, s-a înfiinţat, din grija familiei, în mai 1892, loja masonică Ferdinand de Rothschild Lodge no.2420, baronul Ferdinand fiind şi primul ei maestru, ceea ce demonstrează că, „în buna tradiţie“ a membrilor familei Rothschild, el era deja mason de rang înalt.
La inaugurarea lojii masonice marca Rothschild, un număr mare de fraţi masoni au călătorit de la Londra la Aylesbury cu trenul, oficiile fiind făcute de J. Studholme Brownrigg, „Marele Maestru Districtual“ al Marii Loji Unite a Angliei, familia Studholme Brownrigg fiind la rândul ei una „proeminentă“, de mari comercianţi şi înalţi militari, care la rândul lor aveau propria lojă în cadrul masoneriei Angliei, numită Studholme Lodge no.1591, înfiinţată în anul 1876 şi care funcţiona la Londra, fiind strâns legată de familia lui Winston Churchill, viitorul premier al Marii Britanii, o marionetă a Rothschildzilor, a masoneriei şi a sionismului, după cum se poate constata prin cotloanele istoriei.
Peste numai un an, tot în comitatul Buckinghamshire, familia Rothschild a mai înfiinţat o lojă masonică, loja Concordia, a cărei emblemă-banier reproducea simbolul rothschildian al celor cinci săgeţi (reprezentând cele 5 ramuri ale familiei, cei cinci fraţi), ca şi moto-ul emblemei familiei: „Concordia, Integritas, Industria“. Ambele loji, şi Ferdinand de Rothschild şi Concordia sunt încă active, iar ele reprezintă numai un exemplu privind interesul familiei Rothschild de a-şi asigura controlul asupra „elitelor“ societăţii, inclusiv prin masonerie.
Iar masoneria familiei Churchill se frecventa intens cu masoneria familiei Rothschild, ambele aparţinând Marii Loji Unite a Angliei.
Prin diferite ramuri şi generaţii ale familiei, expansionând în Anglia, familia bogaţilor evrei Rothschild (şefă a marii finanţe evreieşti) începuse să deţină, printre altele, mii şi mii de hectare în Valea Aylesbury din sudicul comitat Buckinghamshire, astfel încât această frumoasă regiune de peste 900 de km2 a devenit în timp o enclavă Rothschild, cea mai faimoasă proprietate de aici fiind castelul Waddesdon Manor, construit din 1974 de baronul Ferdinand de Rothschild (1839-1898). Aici, în Buckinghamshire, Aylesbury, s-a înfiinţat, din grija familiei, în mai 1892, loja masonică Ferdinand de Rothschild Lodge no.2420, baronul Ferdinand fiind şi primul ei maestru, ceea ce demonstrează că, „în buna tradiţie“ a membrilor familei Rothschild, el era deja mason de rang înalt.
La inaugurarea lojii masonice marca Rothschild, un număr mare de fraţi masoni au călătorit de la Londra la Aylesbury cu trenul, oficiile fiind făcute de J. Studholme Brownrigg, „Marele Maestru Districtual“ al Marii Loji Unite a Angliei, familia Studholme Brownrigg fiind la rândul ei una „proeminentă“, de mari comercianţi şi înalţi militari, care la rândul lor aveau propria lojă în cadrul masoneriei Angliei, numită Studholme Lodge no.1591, înfiinţată în anul 1876 şi care funcţiona la Londra, fiind strâns legată de familia lui Winston Churchill, viitorul premier al Marii Britanii, o marionetă a Rothschildzilor, a masoneriei şi a sionismului, după cum se poate constata prin cotloanele istoriei.
Peste numai un an, tot în comitatul Buckinghamshire, familia Rothschild a mai înfiinţat o lojă masonică, loja Concordia, a cărei emblemă-banier reproducea simbolul rothschildian al celor cinci săgeţi (reprezentând cele 5 ramuri ale familiei, cei cinci fraţi), ca şi moto-ul emblemei familiei: „Concordia, Integritas, Industria“. Ambele loji, şi Ferdinand de Rothschild şi Concordia sunt încă active, iar ele reprezintă numai un exemplu privind interesul familiei Rothschild de a-şi asigura controlul asupra „elitelor“ societăţii, inclusiv prin masonerie.
“Rezistentele” au fost falange comuniste aparatoare a iudaismului globalist.
Toti cei care s-au opus Germaniei au fost unelte comuniste conduse si finantate de [asa=zisii] jidani si de slugile lor = franc-msonii.
Hitler a inteles ca “monstruoasa coalitie” capitalist-bolsevica va impune sionismul prin divizarea si genocidul crestinilor; era sfarsitul lunii august 1939…
A inteles ca Germania era deja condamnata la distrugere datorita angajamentelor facute jidanilor de catre Churchill si Roosevelt de a nu permite schimbarea raporturilor de putere – Germania devenise prima putere economica, tehnologica, stiintifica si militara a lumii dupa numai 5 ani de conducere ne-marxist socialista a lui Hitler dar si de eliminare a acesteia, a Germaniei din comertul mondial unde opera cu succes FARA DATORII LA JIDANI si FARA FOLOSIREA FINANTELOR JIDANESTI.
—-
Ca sa inteleaga lumea ca SE POATE!
Pretine,Marea Finanta de pe stradazidului din NoulBabilon i-a dat banii lui adolf,ca sa-si construiasca masina de razboi,cu care a vrut sa impuna o Noua ordine continentala.Mai ceteste…
Banii au fost dati inainte de venirea la putere a lui Hitler, ca program de ajutorare al SUA – un fel de ante-Marshall: jidnaii au dat jidanilor.
Verifica-ti sursele.
Bani a primit pentru produsele germane vandute de jidani ca etapa a aplicarii acorduluim Haavara si i-a folosit pe jidani ca sa scoata bani pentru refacerea economica.
Nu a fost vreun imprumut tip FMI sau BM de astazi.
“Masina de razboi” a inceput sa fie construita in anul premergator declansarii razboiului de catre Anglia si Franta, la 4 sept 1939.
…
Voi reda dintr-o conferinta pe care nu am reusit sa o termin de tradus…
Sper ca vei intelege CUM a reusit Hitler sa puna pe picoioare economia si sa ajute germanii sa revina la o viata normala FARA BANI DE LA JIDANI.
Citeste, sa vezi ceva interesant:
“Armaments began to play a big economic role for the first time in 1939, as England and France forced war upon us.
Here are the figures:
German Defence Industry Income from 1933 to 1939:
1933/34 RM 1.9 billion = 4% of the National Income
1934/35 RM 1.9 billion = 4% of the National Income
1935/36 RM 4 billion = 7% of the National Income
1936/37 RM 5.8 billion = 9% of the National Income
1937/38 RM 8.2 billion = 11% of the National Income
1938/39 RM 18.4 billion = 22% of the National Income
The above figures belie the Allied accusations that Germany armed her way out of the Great Depression.
The economic situation of the so-called “Weimar Republic” began with the loss of World War I, which was waged by England against Germany in the form of encirclement and the unprecedented hunger blockade. ”
…
“For Hitler it was out of the question for Germany to become indebted to the jewish bankers of international finance in order to develop the economy. He did not want to fall back into their interest-slavery! ”
“Hitler had found a new way, and therein lie his great and unique accomplishments. It is important for you to hear how ingeniously he did it, to the displeasure of the foreign capitalists.
Hitler’s Way is called “Folk’s Economy”.
Many of succeeding generations know very little about it, so I shall clarify:
To alleviate the greatest need of the German people, “Winter Assistance Work” was immediately called into being.
Its motto was: “No one shall starve and freeze!” ”
“In order to provide work and bread to the millions of unemployed, the plan to “motorize” Germany was developed.
The construction of autobahns was begun, using only German materials.
As you know, today’s roads are paved with bitumen or asphalt.
This petroleum product had to be imported and paid for in dollars, but we had no dollars.
Thus was concrete slab construction invented.
The roadway was made of concrete slabs laid together upon compacted earth.
All necessary materials were available in Germany.
The inventors and builders were the engineers, Dr. Todt and Dr. Dorpmüller. ”
“In order to keep Germany independent of (largely jewish) international finance, German chemists made tires from domestically available German materials, chiefly coal, by means of polymerization. The Buna Works in Merseburg was built for that purpose.
The tires made of German artificial rubber were also stronger than those made of natural rubber.
Cars also need gasoline, and this is a distilled petroleum product.
Oil could only be purchased from overseas with dollars, which we did not have.
German inventiveness and enterprise produced gasoline from coal-liquification.
Thus came about the Leuna Works at Merseburg.
Even today, South Africa produces gasoline according to this technique.
The German inventors were the chemists, Fiscner and Tropsch.
… The Germans needed clothes, but cotton could only be purchased with dollars from overseas.
It was thus under Hitler that the first practical rayon fiber was invented.
The rayon factory remains today in Schwarza, Thüringen.
Combined with German sheeps’ wool, this material made comfortable clothing.
After Germany lost the war which was forced upon us, the Americans stole the patent for this fiber as war booty, and sold clothing made of it back to us, for dollars! ”
“There were no dollars available to purchase the rich iron ore of Sweden, with its iron content of 81% to 85%. Therefore, a new process, the ” Krupp-Renn Process”, was developed.
This enabled us to use domestic German ore, with only 23% to 26% iron content.
The German miners, steelworkers and metal-working firms went back to work without being in debt to jewish financiers of the victor states of England and America, thus avoiding their interest-slavery. ”
… “Because Germany was no longer on the gold standard, her foreign trade became a well-functioning barter system. All countries which were independent of the U.S.A. and England gladly adopted this system.
In exchange for machinery, we received ores, coffee, tropical fruit and important raw materials from Spain, Portugal, Brazil and other lands. All European and overseas countries approved of this method of doing business, because Germany was a very fair trading partner.
A U.S. dollar evaluation of this trade was not possible, for these countries had no dollars to buy German machinery. To this day, people of these lands still say that they were fairly treated by Hitler-Germany. They remain our friends today.
Their export products were not subject to speculation in the New York Stock Exchange, much to the advantage of our former trading partners. This trading method was naturally a thorn in the eye of the Angloamerican-Jewish banksters, while they could no longer profit from it.”
—-
Toate acestea au fost motive de razbunare din partea celorlalte tari controlate de jidani.
“The Jewish World Congress and capitalist England and France declared war on Germany, because their looter-system was in danger, and threatened with losses in the future. ”
Dupa ce “Iudeea a decalarat razboi Germaniei” in 1934 si inca o data in 1938… cum poti sa iti imaginezi ca Hitler era fariseu???
—-
Nu stii nimic.
Tot ce vine din Franța pute a comunism jidovesc. Franța este una dintre cele mai iudaizate, dacă nu cumva chiar cea mai iudaizată țară din lume….