Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Iancu Gabriel
Incorect Politic
Septembrie 6, 2020
FII UN LUPTATOR!
ÎNTREȚINE SPERANȚA!
Recent am citit o carte-mărturie privind activitatea Rezistenței Franceze din timpul ocupației germane din al doilea război mondial, carte intitulată “RESISTENCE. RĂZBOIUL NOSTRU”, de Agnes Humbert, apărută la Editura Rao în 2007. Prima parte a cărții prezintă jurnalul autoarei, membră și luptătoare în Rezistența Franceză, iar a doua parte conține memoriile ei din timpul detenției în închisori franceze și lagăre de muncă germane, redactate la scurtă vreme după eliberare, în 1946.
Printre cele mai frecvente și importante acțiuni care caracterizau lupta acestor patrioți și naționaliști francezi împotriva Ocupantului erau culegerea și difuzarea de informații care să alunge teama din inima francezilor și să zdruncine imaginea privind atotputernicia Ocupantului, redactarea de afișe și fluturași de propagandă, redactarea unui ziar intitulat chiar REZISTENȚA, ziar care aducea vești din Lumea liberă, vești preluate de la BBC, din comunicatele lui Charles de Gaulle sau din alte surse neaservite, acțiuni de sabotaj, iar unele rețele aveau organizate chiar unități armate.
În condițiile în care propaganda germană era extrem de eficace, deoarece beneficia de aservirea presei franceze, era de maximă importanță menținerea moralului populației și a credinței în victorie și eliberare. În vremea de azi, acțiunile luptătorilor din Rezistență, cum ar fi strângerea de informații și difuzarea lor prin afișe și ziare, poate părea copilărească, dar nu este deloc așa. Este de asemenea incredibil că pentru astfel de acțiuni autoarea a fost condamnată la 5 ani închisoare și muncă silnică iar unii dintre tovarășii ei de luptă au fost condamnați la moarte și împușcați. Dar ei și-au asumat aceste riscuri, iar autoarea nota în ianuarie 1941: „Cred că ceea ce mi-a spus Vilde la începutul colaborării noastre se va îndeplini: „Mulți dintre noi vor fi împușcați și cu toții vom merge la închisoare”. Nordmann crede la fel atunci când în plin proces spune: Noi știam bine ce făceam, eram majori.”[1]
Un moment emoționant, ce ar părea azi inutil, a fost la 11 mai 1941 când de Gaulle cere să fie tăcere între orele cincisprezece și șaisprezece, și acest lucru a fost comunicat printre deținuți cu mijloace specifice. O tăcere de plumb, reculeasă, totală se instalează în întreaga închisoare, apoi au deschis ferestrele să se audă afară și au cântat Marseilleza și autoarea notează: “Nu știam că suntem așa mulți. Această Marseilleză pare să prindă viață, devine ceva palpabil. Curând va fi prea puternică pentru zidurile închisorii; cu siguranță acestea vor exploda, acoperișul va sari în aer.”[2]
Toate aceste întâmplări, și altele, m-au dus inevitabil cu gândul la situația prezentă. De multe ori vine la mintea multora un gând pervers care spune că e inutil să lupți cu Sistemul de Ocupație, că nu rezolvi nimic cu anumite gesturi de frondă, că nu are rost și alte asemenea. În realitate însă, orice opoziție menită să ne păstreze demnitatea umană, orice gest prin care căutăm să rămânem cu mintea întreagă și sănătoasă, care ne ajută să nu numim răul bine și binele rău, anormalul normal și ticăloșia virtute, această opoziție este neapărat necesară. Cei care vor lupta în acest fel cu Ocupantul minții și al inimii vor constata la fel ca luptătoarea noastră din Rezistență: “Ce mulți suntem!” Erau mulți și în acea vreme, ca în toate vremurile de altfel, care credeau propaganda oficială, dar cei care luptau o făceau cu speranța că tot mai mulți se vor trezi și li se vor alătura, lucru care adesea se întâmpla.
La fel au făcut cei care s-au opus într-un fel sau altul, luptătorii anticomuniști din țara noastră, care și-au asumat ani grei de temniță sau chiar au fost executați de Regimul de Ocupație din acea vreme. Și pentru ce? Pentru că pur și simplu au avut puterea să spună: „NU! Nu credem în propovăduirea voastră mincinoasă! Nu putem să ne însușim valorile voastre false!”(sau calpe, cum ar spune Eminescu).
Una din strategiile psihologice ale războiului este să îl faci pe adversar să creadă că ești mult mai puternic, că ai trupe mai numeroase și mai bine pregătite. Se spune că după una din bătăliile cu turcii ale unui voievod român (parcă Mihai Viteazul), noaptea turcii au ieșit și și-au luat morții de pe câmp în taină. Când au ieșit și românii să-i culeagă pe ai lor și-au văzut că nu sunt și turci morți, o clipă s-au clătinat și moralul le-a scăzut crezând că doar dintre ai noștri au pierit, pentru ca apoi să înțeleagă șiretlicul.
În condițiile de azi, în care cea mai mare parte a presei nu servește Adevărul, este foarte important orice gest de promovare a adevărului, de apărare a demnității umane și a valorilor creștine, de osândire a răului și anormalului și lucrul acesta se poate face mai ușor și mai eficient decât în secolul trecut, datorită mijloacelor de comunicare care ne stau la îndemână. Acest lucru va contribui la menținerea moralului poporului român, la încrederea în Dumnezeu și în biruința dreptății, la lupta tăcută sau fățișă pentru adevăratele valori. Nici un articol din presa liberă(scrisă sau online) care slujește Adevărul și demnitatea umană nu este inutil. Ele întrețin speranța celor care luptă pentru dreptul lor la o viață demnă și liberă, pentru dreptul de a-și trăi credința și a-și crește copiii în dragoste și frică de Dumnezeu.
Nu ne este indiferent ce cred copiii și nepoții noștri, nu ne este totuna cum crește generația actuală și putem face cât de puțin fiecare în jurul nostru să răspândim lumina omeniei, a faptelor bune, a dragostei creștine, a exemplului de luptă al înaintașilor noștri, prin care să osândim falsul și ticăloșia promovate cu nerușinare pe toate Canalele. Nu ne este indiferent dacă copiii și adolescenții din România vor zburda în parcuri sau pe holurile și în curțile școlilor sau vor sta cu botnițe și în cuști de plexiglas, după cum nu ne este indiferent dacă vor face religie în școală sau nu, dacă generațiile viitoare vor cunoaște sau nu istoria națională, dacă vor crede în Dumnezeu sau nu.
Noi, aici și astăzi suntem istoria prezentă și legătura dintre istoria trecută și cea viitoare. Nu este indiferent cum trăim. Luptătorii anticomuniști din munți, cei din temnițele comuniste și atâția alții au arătat în condiții mai grele și cu sacrificii nespus mai mari decât ni se cer nouă, că se poate și se merită.
Astfel de luptători în primele secole de creștinism erau apologeții. Aceștia apărau credința creștină în fața unor guvernatori sau împărați romani tirani, idolatri și persecutori. Scriau scrisori către acești împărați sau alte lucrari apologetice și arătau superioritatea credinței creștine față de zeitățile romane și absurditatea persecutării unor cetățeni model ai imperiului cum erau creștinii. Un exemplu este Iustin Martirul și Filosoful, care a scris împăraților Antonin Pius și chiar împăratului filosof Marc Aureliu, pe la jumatatea secolului al II-lea. Până la urmă a fost executat. Am fost întrebat de niște tineri dacă au contat demersurile sale și ale altora, dacă au încetat persecuțiile. Și asta deoarece generația de azi gândește în termeni materialiști, în termenii de eficiență cu care jonglează societatea de consum. Scrierile lui Iustin au rămas peste veacuri, mărturia lui la fel, ca un far pentru cei care luptă întru apărarea libertății spiritului, a libertății de exprimare, pentru dreptul fiecăruia de a-și trăi credința cu demnitate. Cuvintele lui au îmbărbătat pe mulți, au sfătuit pe mulți la Rezistență împotriva zeilor păgâni și a prigonitorilor care-i susțineau, au dat speranță celor care se îndoiau de triumful binelui și al dreptății.
Vechile zeități romane se pare că au căpătat o nouă putere de viață în vremea noastră, iubirea de bani, de plăceri, destrăbălarea, minciuna și toate metodele de stpânire și control a „gloatei”, a „plebei”, între care dezbină și stăpânește (divide et impera) a rămas la mare căutare la politicienii de azi care slujesc Regimul de Ocupație din România.
De aceea lupta pe tărâmul cuvântului rămâne importantă în slujirea Adevărului, o luptă care trebuie dusă fără patimă, fără înverșunare, fără ură, ci cu argumentele rațiunii și ale credinței și care nu poate avea decât o finalitate: Biruința! Și chiar dacă nu am fi așa mulți, să nu uităm însă un vers din Psaltire, recitat mereu la liturghie, “Cu noi este Dumnezeu” ceea ce arată că nu numărul aduce biruința, ci calitatea lăuntrică a luptătorilor. În aparență și Mântuitorul a fost singur pe cruce, deoarece a strigat Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Și apostolul Pavel a fost singur în fața judecății romane și apoi când a fost decapitat și apostolul Petru când a fost răstignit cu capul în jos și alți mari conducători ai neamului nostru au părăsit scena vieții în aparentă înfrângere și singurătate, cum ar fi Constantin Brâncoveanu, Horea, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Corneliu Zelea Codreanu și alții. Dar aceștia erau adevărații purtători de biruință și nu prigonitorii lor, deoarece acești eroi slujeau pe cei mulți, slujeau credința, slujeau adevărul și dreptatea.
Iancu GABRIEL
[1] Agnes Humbert- Resistence. Războiul nostru, Ed. Rao, 2007, p.44.
[2] Ibidem, p.130
Felicitari pentru articol! De mare trebuinta este acest gen de articole, datatoare de speranta, acestui popor obidit!
Multumesc.
Neinspirat exemplul cu Rezistența franceză care în realitate- există numeroase dovezi în acest sens- nu a fost atât de eroică pe cât ne este prezentată de diverși istorici.Francezii, în majoritatea lor,admirau armata germană fiind plăcut surprinși de disciplina acestor soldați ce le fuseseră descriși ca fiind niște hoarde barbare.In nicio altă țară aflată sub ocupație germană din tot cuprinsul Europe,germanii nu au primit un ajutor atât substanțial și oferit cu atâta plăcere ca în Franța.Economia prospera cu afaceri profitabile,bărbații nu mai erau nevoiți să plece pe front,se puteau frecventa cinematografele și teatrele,se citeau ziarele.În intervalul 1941-1944 au apărut în Franța peste 9000 de titluri de cărți (unic în lume)s-au făcut peste 150 de filme,publicul umplea permanent teatrele,cabaretele, artele înfloreau.E mai bine că în prezent Franța este victimă a invaziei și infracțiunilor invadatorilor africani și arabi,care deja au devenit majoritari in multe locuri din Franța și își impun propriile legi?!
… rezistenta franceza…. din moment ce a contribuit la infrangerea anti-comunistilor… CUI SERVEA?
Un istoric englez compara efectele în plan militar ale acțiunilor Rezistenței Franceze cu un purice pătruns sub vestonul armatei germane:ceva ce nu reprezintă propriu-zis o amenințare,ci distrage atenția luptătorului,îl irită probabil,însă nu-l împiedică efectiv să-și continue lupta.Cu alte cuvinte,chiar și fără Rezistența Franceză războiul s-ar fi încheiat în Europa la 8 mai 1945.Nu,Rezistența Franceză n-a reușit niciodată să devină o forță semnificativă din punct de vedere militar.
„Rezistenţa Franceză“, ca şi cea din nordul Africii până în estul Europei, a fost coordonată de către serviciile secrete britanice, MI5 şi MI6, personal de către un şef evreu al acestora, Victor Rothschild, din celebra familie de bancheri. Nathaniel Mayer Victor Rothschild (1910-1990), supra-numit şi „Churchill’s MI5 anti-sabotage expert“, l-a urmat în 1937 pe unchiul său Walter ca „al treilea baron“ britanic Rothschild.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Victor Rothschild a servit în cadrul Serviciului de Spionaj britanic. În atribuţiile sale intrau punerea de bombe, dezinformarea şi spionajul, în acest scop fiind creată, finanţată şi folosită „Rezistenţa“.
Rothschild a fost pus de Churchill în această poziţie şi din cauză că Randolph Churchill (1849-1895), tatăl lui Winston Churchill, premier britanic din 1940, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost un prieten apropiat al lui Nathan Rothschild, primul baron evreu Rothschild britanic, căruia îi era şi consultant privind afacerile miniere din Africa de Sud (Rhodesia), primind totodată şi mari împrumuturi pentru afaceri personale de la Rothschildzi (a se vedea articolul „Rothschild clients“ din rothschildarchive.org / The Rothschild Archive, ca şi Clifford Shack, The Rothschilds, Winston Churchill and the “Final Solution”, 1999).
La rândul lui, Winston Churchill a continuat această legătură a familiei sale cu familia evreiască Rothschild. El participa frecvent la petrecerile de la castelul Halton House al lui Alfred de Rothschild din comitatul Buckinghamshire, de la marginea de vest a regiunii londoneze. Chiar şi soţia, pe Clementine Hozier, Churchill şi-a cunoscut-o la o petrecere dată de o prietenă din familia Rothschild a acesteia, Margaret Primrose, fiica lui Hannah Rothschild (a se vedea scrisorile lui Churchill în cartea Speaking For Themselves: The Personal Letters of Winston and Clementine Churchill, publicată în 1999 de către BlackSwan Publishing House).
*
Privind implicarea serviciilor secrete britanice în coordonarea şi alimentarea cu arme şi bani a „Rezistenţei“ se poate vedea şi cartea lui Robert Lyman, „The Jail Busters: The Secret Story of MI6, the French Resistance and Operation Jericho Kindle Edition“ (2014).
Deoarece Victor Rothschild era, în timp ce lucra ca unul din cei mai importanţi agenţi pentru spionajul englez, MI5, foarte bun prieten cu agenţii sovietici ai KGB Anthony Blunt şi Guy Burgess, el a sprijinit pe anti-naziştii comunişti, nu pe cei naţionalişti sau patrioţi, care au fost distruşi. Aşa s-a întâmplat în Iugoslavia, unde l-au sprijinit pe comunistul Tito, distrugându-i pe anti-germanii regalişti sârbi, adevăraţii patrioţi.
POST SCRIPTUM:
Chiar dacă serviciile secrete britanice MI5 şi MI6 au fost implicate din plin, operaţiunea de coordonare a „Rezistenţei“ din Europa a fost atribuita formal de către Churchill unei structuri anume constituită între iulie 1940 şi ianuarie 1946: „Special Operations Executive“ (poreclită şi „Churchill’s Secret Army“ sau „Ministry of Ungentlemanly Warfare“). Se poate vedea pe Wikipedia cum această SOE a acţionat pe ţări, prin agenţi secreţi, în „Rezistenţa“ din Europa, în frunte cu Franţa.
*
Implicarea acestor structuri secrete de război murdar, inclusiv a MI5, se poate vedea şi în filmul artistic Allied (Aliatul) cu Brad Pitt (2016, povestea adevărată, adaptată de scenaristul Steven Knight), care expune implicarea agentului secret britanic de spionaj Max Vatan în activitatea „Rezistenţei“.
*
Iar Pannonica Rothschild, sora lui Victor Rothschild de la MI5, era măritată cu diplomatul francez baron de Koenigswarter şi amândoi au jucat un rol important în activitatea „Rezistenţei“ sau a „Forces françaises libres“ (cf.
https://www.tatler.com/gallery/the-rothschild-family-history )
Aoleu… Rezistența franceză ziceți? Rezistenta franceză era formată în mare parte din bolșevici si/sau jidani. Amestecați propagandă comunistă (articolul care menționa succesul lui Lenin în înăbușirea unei revolte/globalistă/pro-holocaust (prin aiurelile cu naziștii cei răi publicate periodic) cu tirade anticomuniste , anti-covid, si pro-legionare, Sincer, cineva a scris mai sus că e “un exemplu neinspirat”. Eu nu prea mai cred că doar de asta, e vorba, că prea des faceți “greșeli” din astea “neinspirate”. Ca și Google sau Facebook care sunt prinse cu cenzura câte unui site “conservator”, și pe urmă bagă pretextul că a fost “o eroare”. Nu e o eroare la ei, și nici la voi.
Cel puțin e bine că mai sunt și alții care vă trag de mânecă pentru gargara pe care o publicati. Spun gargară pentru că de gafă nu poate fi vorba. Nu când se repetă atât de des.
https://besacenter.org/perspectives-papers/france-jewish-resistance/
Wikipedia zice că deși reprezentau 1% din populația Franței, reprezentau cam 15-20% din membrii rezistenței franceze.
en.wikipedia.org/wiki/Jewish_resistance_in_German-occupied_Europe#France
ADEVĂRATA rezistență a fost guvernul “colaboraționist” de la Vichy, care a dat legi de eliminare a parazitului, nu partizanii comuniști. Aparent, miniștrii din guvernul lui Petain erau atât de “entuziaști”, încât de multe ori mergeau mai departe cu regulile lor decât germanii.
https://mphistorian.wordpress.com/2019/07/12/jews-and-the-french-resistance/