Redacția Internațională
Incorect Politic
Iulie 23, 2020

 

POPOR ŞI RASĂ

Este regretabil şi de mirare că în cadrul camaraderiei din jurul sitului nostru nu se încearcă definirea ştiinţifică a unor termeni care, deşi utilizaţi curent, nu sunt înţeleşi de loc, ba chiar pe dos. Ne considerăm naţionalişti, iar acest termen trimite la naţiune. La rândul ei, aceasta trimite la popor, trib, clan, familie. Vorbind de plante sau de animale admitem o mulţime de soiuri printre primele, fel şi fel de rase printre cele de pe urmă. Biodiversitatea ne obligă să observăm tot, să nu pierdem nimic din vedere, să nu scăpăm niciuna din infinitatea formelor de viaţă vegetală, animală şi omenească.

Admitem existenţa atâtor soiuri de plante şi arbori, există rase de găini, câini, vaci, porci, etc. De ce să închidem ochii, de ce să ne facem că nu vedem rasele omeneşti? Între alte cauze mai puţin importante, cele ce se petrec, de câtva timp, în Statele Unite şi în Occident sunt consecinţa directă a acestei orbiri voluntare. Acestea şi altele încă au fost prevăzute de mai multe zeci de ani, nu numai de teoreticieni sau oameni de Stat, ci chiar de oameni obişnuiţi, fără studii excesive, nici diplome prea înalte, dar întregi la minte şi de o bună credinţă ce nu le-au putut fi alterate de şcoală, universitate, presă, biserică şi alte instituţii, cu meritele sau nemeritele lor în actuala criză pe care o traversează omenirea.

Criza actuală a omenirii nu a început, cum cred unii, în urmă cu câteva luni, la Wuhan. Ea a început de aproape trei secole (dacă nu cumva mult mai mult), într-o epocă în care Biserica, mai ales catolică, şi Ordinul Iezuit, un fel de « francmasonerie a lui Isus », a unei mafii sacerdotale, cum o descrie Dan Brown în Codul Da Vinci, epocă în care catolicismul şi iezuitismul încercau să îşi menţină cu orice preţ dominaţia absolută asupra lumii moderne, intrată într-o fază ştiinţifică preponderant materialistă.

La vremea respectivă, pe scena lumii, creştinismul orthodox nu prea conta: Rusia era la începutul modernizării iniţiate de Petru cel Mare, Patriarhia din Constantinopol şi întreaga Peninsulă Balcanică se aflau de trei secole sub Turci, Horia, Cloşca şi Crişan nu se născuseră, lui Constantin Brâncoveanu abia i se tăiase capul iar Dimitrie Cantemir trăia ca boier la curtea Ţarului.

Toate îşi urmau cursul lor, într-o Europă ce conta, atunci, cât lumea întreagă. În ianuarie 1844, publicând poezia ­« Desrobirea Ţiganilor », Vasile Alecsandri dovedea că ideile occidentale, catolico-protestante, atinseseră şi ortodoxia. Tatălui său, Vornicul Vasile Alecsandri, ca şi altor părinţi din generaţia celor ce, curând, vor fi numiţi paşoptişti, nu le-ar fi trecut prin cap să onoreze Ţigănimea cu versuri dezrobitoare. Totuşi, spre deosebire de Budai Deleanu, ce ironizase Neamul lui Parpanghel într-o epopee hazlie, Alecsandri avea sentimentul că vorbeşte de un neam osândit, ce se deşteaptă în fericire:

 

Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie,

Sub asprime plecând capul unui neam în osândire!

Dar Românul cu-a sa mână rumpe lanţul de robie,

Şi Ţiganul, liber astăzi, se deşteaptă-n fericire!

 

Oare ce-ar fi zis Budai Deleanu, acum 80 sau 90 de ani, pe când Corneliu Codreanu boteza întru ortodoxie sute şi sute de Ţigani. Ce ar zice toţi trei, Deleanu, Alecsandri şi Căpitanul, când, anul sau anii viitori, spre a nu rămâne mai prejos şi pentru a executa instrucţiunile Black Lives Matter, Ţiganii ar putea cere să fie rebotezaţi şi reînzestraţi, după ce strănepoţii foştilor lor stăpâni le vor fi spălat picioarele, după cum cere moda venită din America?

Lumea s-a mai schimbat. Peste multa cântata « Desrobire », de atunci, a trecut un veac şi trei sferturi. Ţiganii de atunci s-au « deşteptat în fericire », vorba lui Alecsandri. Negrii de astăzi, după unele comentarii pe marginea sloganului la modă « Black Lives Matter » au cam rupto-n fericire. Între deşteptarea în fericire a unora şi ruperea în fericire a altora există nuanţe, la care merită să ne gândim, indiferent de beneficiarii deşteptării sau ruperii în fericire!

Printre termenii ce merită a fi clarificaţi putem număra « sufletul poporului », « sufletul naţiunii », « rasă », « rasism », « rasialitate », « ură rasială », « xenofobie », « solidaritate naţională », « solidari­tate rasială », « coeficient rasial », « coeficient cranian », « caracterul unui popor », « caracterul unei rase », « sângele unui popor », « sângele unei rase », « sângele tribului », « sângele clanului», « Cau­ca­zieni », « Arieni », « Mongoli », « Piei Roşii », « Azteci », « Incaşi », « Sumerieni », « Asirieni » şi nu în ultimul rând cele « douăsprezece triburi ce formau cândva poporul Israel »… Fiecare dintre aceste triburi având ca strămoş unul dintre cei 12 fii ai lui Iacob, al cărui nume ar fi fost schim­bat, de Dumnezeu însuşi, în Israel.

Pentru că veni vorba, cele 12 triburi israeliene sunt, sau mai precis au fost, următoarele: Ruben, Simion, Levi, Iuda, Isac, Zabulon, aceştia şase fiind fii lui Lea. Dintre ceilalţi şase fraţi, Dan şi Neftali au fost fii lui Bilha, Gad şi Aser au fost fii lui Zilpa, iar Iosif şi Benjamin au fost fii Raşelei. Cu ocazia împărţirii pământului « Ţării Promise », nu-i aşa, tribul lui Levi nu a primit moşie, întrucât, ca trib sacerdotal, nu muncea pământul ci slujea pe Dumnezeu, trăind din sudoarea celorlalte 11 triburi. La rândul lor, cu ocazia împărţirii « Ţării Promise », cele 11 triburi competitoare au redevenit 12. Nu a fost vorba de nicio minune. Tribul lui Iosif, cel mai numeros, s-a rupt în două: tribul lui Efraim şi tribul lui Manase. Ulterior, vreme de douăsprezece sau treisprezece secole, în care timp au dispărut zece triburi din federaţia Israel, apoi ultimele două, din federaţia lui Iuda (Iudeea), până la Isus, dărâmarea Templului, izgonirea în lume a tuturor Iudeilor, convertirea Khazarilor, ce vor devenii Jidovii de azi… Ulterior, aşadar, până în zilele noastre, unii Jidovi sau Iudei adevăraţi continuă se să se prezinte, să se simtă şi să se creadă descendenţi ai unuia sau altuia dintre cele 12 ba chiar 13 triburi legendare. Legendare, nelegendare, oricum le-am spune, proverbul zice că « sângele apă nu se face »! Aşa stând lucrurile, nu ne putem lua după dicţionarele adesea incorecte, nici după grupurile de dialog social fondate de tovarăşii Soroş, Bill Gates şi dărâmătorii de statui din Occident, ai căror suporteri au început să vandalizeze şi statuile noastre. Putem spune că e clar: « sângele apă nu se face » este o formulă ce exprimă perfect nu numai biodiversitatea, sau diversitatea vieţii, ci şi diversitatea raselor, popoarelor, triburilor, clanurilor, familiilor, diversitatea culturală!

În urmă cu un secol, toate universităţile din lume studiau specificul naţional al diverselor popoare, în legătură cu problema raselor, acesta fiind titlul Secţiunii a II-a din Geneza Meta­forei şi sensul Culturii  (Introd. + 16 capitole, 220 pag.), cartea filosofului Petre P. Negulescu, rostită vreme de ani şi ani – curs al Universităţii bucureştene, ce făcea nu numai faima României Mari ci şi o bună concurenţă mai vechilor universităţi occidentale.

Incorecţii politic ce vor dori să se cultive la înalta Şcoală Filosofică Românească, interbelică, fără să vorbească de rasă, rasism, metizare sau mulatrizare omenească precum crescătorii de animale sau de păsări, trebuie să îşi procure această carte, republicată în ultimii ani ai regimului Ceauşescu (Ed. Eminescu, 1984, 432 pagini, 30 lei). Să nu se creadă însă că P. P. Negulescu a fost un autor rasist. El a expus problema sau chestiunea raselor, fără de care nu putem înţelege sloganul Black Lives Matter sau altele asemenea.

În cartea sa, P. P. Negulescu citează primii mari autori, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele trei decenii ale secolului XX. Perioada gloriei ariene, cu care s-a încheiat cel de al II-lea război mondial, şi-a avut şi ea autorii ei, în Europa occidentală şi în cele două Americi. Pe acea vreme, deşi mass-media deja minţea fără neruşinare, ca astăzi, nimeni nu devenea om întreg citind ucazurile culturnice ale vreunui grup de dialog a la Soroş-Bill Gates. Pe atunci nu se credea că ar putea exista un Minister al Culturii! De ce nu şi un minister al Digestiei, ori al Transpiraţiei, cultura fiind, pentru omul deplin, precum pânza pentru păianjen! De când cu Ministerele Culturii, Educaţiei-Învăţământului şi Sănătăţii s-a ajuns unde se ştie: potrivit actualilor guvernanţi, poporul român trebuie măturat de pe harta Europei prin: transgenderism, pederastie, lesbianism, educaţie sexuală, etc., toate acestea combinate cu întemniţarea la domiciliu şi microcipuire.

Inculţii cu mofturi academice au tendinţa să se laude cu « Şcoala Vieţii », fiind dogmatici, periculoşi, buni de legat, ca aproape întreaga clasă politică postbelică şi mondială, pe care super­bul arian de peste ocean, Donald Trump, încearcă să o trimită la păscut: nu în puşcărie sau azil psihiatric, cum ar vrea ei să ne termine pe noi, ci doar la agricultură, eventual cu plugul de lemn… Apoi, va vedea, cine va vedea.

Fără să fie un ideal suprem, fără să privilegieze nefirescul, cei bine crescuţi şi cu scaun la cap recunosc şi acceptă diversitatea rasială şi necesitatea acesteia în ordinea evoluţiei omenirii, a fiecărui popor şi chiar individ, pe planul karmei. Această orientare nu convine ideologiilor mondialiste, pluri-etnice şi multi-rasiale, al căror ideal este mulatrizarea tuturor rase­lor şi popoa­relor, cu singura şi unica excepţie a unui anumit popor, ale cărui 12 triburi legendare, dimpotrivă, ar trebui scoase din pălărie, proaspete şi ferice, nu însă precum confraţii lui Parpanghel, ci după reţeta de pe vremuri, a lui Josefini, la Circul de Stat din Bucureşti.

Între Românii de după ultimul Război, ce au continuat faima şi legenda figurilor României Mari, se numără şi ALBU, coborîtor din vechii Basarabi, dar revendicat şi de către Muşatini, autor al mai multor aforisme şi lucrări  controversate, între care Manualul de Ocultism pentru bunii creştini, rămas, pe cât se pare, neterminat. Pentru mai buna înţelegere a celor ce urmează, cei ce au posibilitatea ar putea arunca o privire pe cartea lui ALBU ,foarte cunoscut, şi recunoscut, sub numele de BULĂ.

Principiul elementar, premergător oricărei cunoaşteri ne învaţă că ceea ce vedem, ceea ce măsurăm, simţim, ceea ce se manifestă într-un fel sau altul este doar partea ce se arată, a unui ceva mai complex, care se ascunde. Orice vedem, simţim sau măsurăm este un fel de aisberg, din care nu ne ocupăm decât de partea vizibilă. În Cunoaşterea luciferică, Blaga stabileşte raporturi matematice între arătatul şi ascunsul oricărei probleme de cunoaştere, între vizibilul şi invizibilul acestora, între fanic şi criptic, cum le numeşte el. Ca orice altă problem de cunoaştere, chestiunea raselor omeneşti nu se poate pune altfel. Culoarea pielii, a părului, grosimea sau forma acestuia, nările, ochii, umerii obrajilor, forma şi mărimea urechilor sau muşchilor interesează nu numai la cai, vaci, porci sau măgari ci la toate vieţuitoarele, inclusiv la oameni. De altfel, precum animalele, şi oamenii ar trebui apăraţi! Din păcate, toate societăţile de apărare a vieţuitoarelor se mărginesc la apărarea albinelor, pelicanilor, a urşilor sau a florilor de munte, fără să le pese de vreuna dintre rasele omeneşti. În ultimii două sute de ani, această grijă şi-au asumat-o cei care adesea sunt numiţi « rasişti », fără ca cei ce folosesc acest termen să ştie despre ce vorbesc. Lumea începe să vadă şi în curând va înţelege tot mai bine că, în privinţa rasismului şi a rasiştilor, lucrurile nu stau cum cred cei ce şi-au furat nu diplomele, ci pur şi simplu căciula, cum spune o vorbă. De câteva luni încoace, unii strigă că vieţile Negrilor contează, alţii că orice viaţă contează, nu numai a Negrilor ci şi a Albilor, Galbenilor, Pieilor Roşii, Boşimanilor, etc. Tot strigând aceste lozinci, unii vor sfârşi prin a înţelege arătatul şi ascunsul oricărui aisberg, inclusiv al celui rasial.

Un foarte cunoscut autor, printre cei mai fecunzi din ciclu civilizaţional în care ne aflăm, într-o serie de Conferinţe, ţinute la Stuttgart ( R. Steiner, 4-16 august 1908, G.A. 354, p. 62), vorbeşte de cinci rase în viaţă – atunci, în urmă cu un secol, ca şi acum:

 

1). Arieni/Caucazieni, rasă ce încarnează pe deplin Eul spiritual omenesc: « În sensul propriu al termenului, Albii ce dezvoltă în ei întreaga plenitudine a omenescului ». (GA, 354, p.62).

2). Mongolii, ale căror particularisme ar fi definitiv fixate în suportul lor sanguin vizibil.

3). Malaezieni, al căror sistem nervos s-ar fi sclerozat prematur, într-un corp astral prea pietrificat ’’pentru a putea servi ca instrument convenabil de expresie a gândirii’’, din care cauză ar fi înclinaţi către anumite impulsuri senzuale specifice.

4). Negrii, cu un sistem nutritiv sclerozat prematur, în corpul eteric şi, ca atare, ’’rămaşi în urmă’’ (zurückgeblieben ).

5). Amerindienii, cu un sistem osos definitiv şi total fixat în materie, din care cauză ar fi o ’’rasă arhaică’’, nu foarte adaptată condiţiilor de viaţă actuale, post-atlanteene.

 

Fără să le excludă pe cele cinci, diverşi autori vorbesc şi de alte rase, chiar sub-rase. L-am ales pe cel mai puţin controversat şi mai generos dintre autori. Nu putem vorbi de Gobineau,  Lapouge, Chamberlain şi alţii, ale căror lucrări nu au fost traduse, publicate, nici măcar comentate. TABU-ul rasial funcţionează de mult în societatea românească. Rudolf Steiner, fondatorul antroposofiei şi al Creştinismului cosmic, refondator al tuturor ştinţelor, artelor şi cunoştinţelor omeneşti actuale, este cei mai vestit şi fecund clarvăzător din toate timpurile. Bineînţeles, dacă el ar fi trăit în a doua jumătate a secolului XX, ar fi avut mari şanse să fie târît în faţa tribunalelor caricaturale ale nedemnilor învingători din ultimul Război. Şi mai probabil însă, ar fi fost exterminat prin decizie administrativă, cum va fi cazul multora dintre contemporanii noştri, dacă preşedinţii Trump şi Putin pierd meciul lor cu mondialismul, pedofolia şi satanismul Înţelepţilor Anonimi ai S. Numeroşi părinţii şi bunicii generaţiei actuale au fost exterminaţi pentru mult mai puţin decât atât. Ar fi o eroare să credem că lui Steiner i-a luat-o gura pe dinainte. Tot ce a spus sau scris acest om a fost bine gândit şi cântărit, cele patru mari rase (Mongolii şi Malaezienii pot fi numiţi Asiatici) fundamentale actuale putând fi caracterizate din perspectiva celor patru vârste ale omenirii : Negrii ar reprezenta copilăria omenirii, Asiaticii ar încarna adolescenţa acesteia, Albii sau Arienii ar încarna maturitatea omenirii, iar Amerindienii ar personifica bătrâneţea acesteia.

Bineînţeles, nu se pune problema unor mai largi comentarii pe această temă. Manualul de Ocultism… al lui BULĂ clarifică suficient partea invizibilă a aisbergului, iar cele 220 de pagini PPN clarifică şi ele, în bună măsură, partea vizibilă a aceluiaş aisberg.

În ce priveşte metizarea, Steiner a fost destul de explicit, considerând-o după cum problema se punea pe axa EST-VEST sau NORD-SUD. Rezultatul metizării Asiaticului cu Europeanul ar fi unul fast, în vreme ce metisajul Negrului cu Europeanul ar fi nefast. Primul ar fi o bună soluţie pe calea spiritualizării individului, în vreme ce al doilea ar fi o regresie (Rückschlag). Unii au văzut în asta diferenţa dintre metis şi mulatru. Nu acesta a fost însă cazul legilor şi legiuitorilor uitaţi, de la Nuremberg, ale căror idei şi proiecte ar putea fi înţelese, în sfârşit, către sfârşitul secolului, probabil, de ultimii reprezentanţi ai fostei rase albe sau ariene.

Pe vremea lui Steiner (mort în 1925) libertatea de expresie nu devenise încă vorba goală de astăzi. El a putut pune în paralel canoanele fundamentale ale culturii greceşti din Antichitate cu cele trei mari rase actuale: tipul « Zeus » pentru rasa albă, tipul « Hermes » pentru rasa asiatică, tipul « Faun sau Dionisos », pentru rasa neagră, ataşând cele trei tipuri la conformaţia creierului omenesc: creierul anterior pentru dezvoltarea gândirii specifice rasei albe, creierul median pentru anumite nuanţe specifice sentimentalismului galben (asiat) şi creierul posterior pentru pulsiunile voluntare specifice mai ales rasei negre. În alţi termini, asta ar însemna deplina trezire a spiritului omenesc în cadrul rasei albe, dimensiunea visului, la rasa asiată, şi cea a instinctului primar (Triebleben) la rasa neagră.

Nu este locul, nici momentul să dezvoltăm aceste probleme. Pe vremuri, cu cinci, şase, şapte şi chiar zece secole înaintea erei noastre, în Agora grecească se dezbătea orice problemă. Din punctul de vedere al libertăţii de gândire şi de expresie, păgânismul grec a fost infinit superior dogmatismului iudaic, care a însemnat un mileniu de bigotism idolatric. Web-ul nu va egala pro­babil, niciodată, Agora sătuţelor sau cetăţilor minuscule din Grecia pe care o numim « păgână », fără să ştim ce înseamnă asta!

Astăzi, după mai bine de douăzeci şi cinci de secole, de la legiuirile lui Licurg ori Solon, suntem în plin avânt sinucigaş către mondialismul aberant şi dement al imaginarei societăţi pluriculturale şi multirasiale. Teribila banalitate culturală a transplantării Negrilor, diverşilor Arabo-Musulmani, Pakistanezi, Sri-Lankezi şi a altor non-Europeni către Europa este o trădare, din partea Uniunii Europene şi a fiecărui Stat European în parte, a fiecăruia dintre popoarele de rasă albă şi religie mai mult sau mai puţin creştină, ortodoxă, catolică, Greco-catolică, protestantă, etc. Demenţiala trădare nu va rămâne fără grave consecinţe asupra sângelui rasei albe în general, a fiecărui popor arian în parte. Păcatul rasial exclude iertarea. Fie ea de plantă, de animal sau de om, când o sămânţă piere, pieirea este fără de apel. Rând pe rând, ultima generaţie a popoarelor Europei va fi strivită, metizată, mulatrizată, musulmanizată, bărbaţii şi femeile vor fi tăiaţi împrejur, pederastia, lesbianismul, transgenderismul, pedofilia vor îngropa ultimii Europeni. După copiii generaţiei actuale, nepoţii şi strănepoţii noştri riscă să devină sursa de adrenocrom a urmaşilor actualei clase politice, a duşmanilor omenirii şi ai lui Dumnezeu.

Fără să intre în detalii jenante, privind Africa şi Africanii, iată ce spunea despre aceştia Albert Schweitzer[1], în urmă cu peste o jumătate de secol:

­« Pentru uşurarea suferinţelor Africii mi-am pus propria viaţă la bătaie… Indivizii aceştia aparţin unei rase inferioare. Ei nu au facultăţile intelectuale, nici mintale, nici emoţionale, pentru a-i egala pe Albi şi a împărţi egal cu aceştia oricare dintre funcţiunile civilizaţiei noastre.

Mi-am dat viaţa pentru a încerca să le procur avantajele pe care civilizaţia noastră trebuie să le ofere, dar am devenit conştient că trebuie să păstrăm statutul următor: Albii sunt superiorii, iar ei sunt inferiorii.

De fiecare dat când un Alb a încercat să trăiască printre ei, ca egal al lor, ei l-au distrus, l-au devorat ». Albert Schweitzer, From my African Notebook, 1961. (Citat de revista americană The Thrust at last, numărul 353).

[1]. Albert Schweitzer (1875-1965), Premiu Nobel pentru Pace, 1952. Născut în Alsacia germană (pe atunci), Schweitzer a fost un pasionat medic misionar în Africa ecuatorială, un cunoscut teolog protestant, muzician şi filosof german, de origine jidovească. Numele de naştere: Ludwig Philipp Albert Schweitzer. (Wikipedia).

*

Nota Editorului: Apreciem foarte mult textele primite de la colegii noștri din R.I., care sunt fără îndoială tobă de carte, textele fiind extrem de valoroase și unice în presa românească, însă trebuie să fac unele precizări. 1.Am mai auzit informația conform căreia Codreanu boteza ‘sute de țigani’, ar fi util pentru clarificare să avem câteva surse verificabile. 2.Donald Trump e un vehicul ce uneori ne ajută prin lărgirea ferestrei Overton cu privire la discursul naționalist, dar semnele nu sunt favorabile în ceea ce privește realegerea lui și înfăptuirea promisiunilor din prima campanie electorală. Evident este de preferat democraților, dar să nu ne amăgim cu iluzii. Există ştiri care spun că ar fi redus imigrația cu 49%, daca e adevărat este lăudabil.