Incorect Politic
Iulie 27, 2020
Via Vocativ-Plus:
În Rusia se naşte un fenomen cu iz apocaliptic: mii de ruşi bogaţi părăsesc oraşele şi se retrag în zone izolate, pentru a-şi duce viaţa cât mai departe de civilizaţie. Trăiesc în colibe, manâcă doar ce cultivă şi îşi cresc copiii în spirit liber. Pentru ei, banii şi carieră nu mai au valoare. Mai mult, sunt convinşi că în curând vom trăi toţi că ei.
Au fost profesori, ingineri, avocaţi, oameni de afaceri. Au avut bani şi cariere de invidiat. Dar într-o zi şi-au vândut casele, şi-au îngheţat conturile şi s-au retras în sălbăticie pentru a trăi că la începuturile lumii.
Li se mai spune “Noii ruși” și numărul lor crește mereu – atât cât să populeze astăzi 200 de sate și cătune, risipite în sălbăticia aspră a Siberiei. Aparent, “Noii ruși” sunt niște ființe ciudate – orășeni bogați și instruiți (mulți milionari și oameni de afaceri), care, sătui de atâta bine, au decis să se refugieze cu întreaga familie la marginea lumii, fără a lua cu ei nimic care să le ușureze traiul sau munca zilnică. Au venit în grupuri mici sau pe rând, fiecare cu povestea lui de viață, cu îndemnul și căutările personale.
Eduard e unul dintre ei. A lucrat în Occident şi a fost manager de talie internaţională. Acum locuiește la Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei într-o iurtă – un fel de cort cu podea de lemn. Are doi copii pe care refuză să-i dea la şcoală de teamă că sistemul îi va transforma în marionetele civilizației. Dar în Alexandrovka toți au studii superioare, așa că David și Dănilă au de la cine învața.
Mănâncă simplu şi doar ce cultivă. N-au nici curent electric, nici apă curentă. Şi vară şi iarnă se călesc cu găleți de apă aruncate peste ei, la temperaturi siberiene.
Altul, Constantin, a fost anchetator în miliţia rusească, dar la vară se va muta şi el în Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei. Iulia a fost profesor universitar de matematică. S-a stabilit aici împreună cu soțul ei, care n-a mai suportat stresul funcției pe care o avea în domeniul construcțiilor.
Cu toții vor să trăiască în strictul necesar, fără bani și fără tehnologie. Lui Constantin, fostul securist, i se spune Şamanul şi e vraciul comunității. Își vindecă pacienții cu rugăciuni, plante și ritualuri de îmbăiere.
Alexandrovka pare să fie unul dintre puținele locuri pe Pământ în care singurul guvernator e NATURA. E o lume liberă, care te contaminează.
Numărul celor care îl caută pe Dumnezeu în pustietatea pădurilor crește mereu. Nimeni nu trișează când vine de bună voie în Siberia, și nimeni nu vrea să pară ce nu este. În Siberia rezistă doar cei puternici și deciși. Cu toții refuză banii, avantajele energiei electrice și chiar binefacerile medicamentelor, înlocuind totul cu rugăciunea, cu miracolul simplității și al remediilor naturiste. Organizează singuri mici spitale și școli, organizează concerte și spectacole culturale, încât ai zice că, împreună, formează o sectă milenaristă, speriată de multele scenarii catastrofice ale profețiilor nostradamice. “Noii ruși” sunt însă ortodocși curați. Au preoți, au biserici, au icoane la care se roagă. De altfel, fiecare nouă așezare nu începe altcumva decât cu o cameră de bârne închinată lui Dumnezeu și, alături, un bordei săpat direct în pământ.
German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de după căderea URSS și-a abandonat în 2005 averea pentru a trăi ca un țăran într-o parte îndepărtată a Rusiei, fiind dovada că se poate găsi fericirea. S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut yachturi și avioane private, dar a renunțat la acest stil de viață în urmă cu patru ani și a ales să se mute cu familia să într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.
”Majoritatea prietenilor mei au crezut că mi-am pierdut mințile, dar după patru ani se dovedește că am făcut alegerea corectă. Criza economică care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni și am suficiente resurse pentru a supraviețui”.
La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii și în scurt timp, profitând de vidul de legislație din acea vreme, a reușit să construiască un imperiu financiar, cu birouri în Londra și New York, și a devenit milionar.
În timp ce Sterligov își făcea un nume în domeniul afacerilor, amenințările începeau să se intensifice, iar el și soția sa trăiau în permanență cu frică de a nu fi răpiți, brutalizati sau chiar omorâți. „În primii doi ani de relație ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna și-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soțul meu activa aveau loc multe crime”, își amintește Alyona.
Tocmai din această cauză, nu este de mirare că oligarhii ruși angajează o armată de gardieni care să-i protejeze. Alyona, a cărei familie era apropiată cu fostul lider comunist Nikita Hrușciov, a urât dintotdeauna să aibă servitori. „Nu-mi doream străini în casa mea. Dar întotdeauna era o excepție: bodyguarzii înarmați. După ce ne-am mutat în Moscova, după o perioada petrecută în Mayfair – Londra, am realizat că aceștia erau indispensabili. Eram foarte bogați într-o țară în care majoritatea oamenilor nu erau avuți, iar oamenii de afaceri erau țintele favorite ale răpitorilor pentru a se răfui cu această situație. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puțîn două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât și pe copiii mei”, a continuat aceasta, în timp ce soțul sau a dat afirmativ din cap.
„Eram ca păsările într-o cușcă aurie. Fiind foarte bogați, trăiam într-o sclavie, din care, din fericire, am scăpat”, a completat German. Pentru a scapă de amenințări, în era președinției lui Boris Elțîn, multe cupluri bogate declarau că s-au despărțit și se afișau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atenția de la familia adevărată. „Se prefăcea că nu mai suntem importanți pentru el și așa prevenea să devenim țintele rivalilor sau a răpitorilor”, a confirmat Alyona. Un factor important în decizia lor de a-și schimba stilul de viață l-a constituit înfrângerea lui German în alegerile prezidențiale din 2004, când învingător a ieșit actualul premier rus Vladimir Putin. „A venit acasă, și-a aruncat jachetă și a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai să plecăm și să începem o nouă viață»”, își amintește Alyona, care a fost cerută în căsătorie la doar trei minute după ce s-au cunoscut. Au ales ca locație o zonă împădurită, aflată la 60 de kilometri depărtare de Moscova, o zona lipsită de luxul cu care s-au obișnuit, dar pe care nu îl regretă.
În perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de muncă pentru 2.500 de persoane. În prezent, aceștia mai sunt doar în număr de doi, ambii muncitori, care îl învață pe Sterligov cum să facă lucruri precum construcția de ziduri sau repararea de garduri.
După o viață trăită în cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov și soția sa și-au schimbat perspectivele asupra vieții și au decis să-și vândă proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertății din New York, birourile de pe Wall Street și din Londra, casa din Elveția, castelul din Franța și apartamentul din Piața Roșie din Moscova pentru a se muta la țară.
Sterligov și-a vândut averea la licitație după ce s-a ales praful de ambițiile sale politice, care începuseră cu o campanie pentru funcția de guvernator al Siberiei și au fost urmate de candidaturile pentru primăria Moscovei și în final pentru președenția Rusiei.
“Mi-am dorit să schimb viață oamenilor din Rusia în bine… Mi-am dorit să aduc o nouă viziune acestei țări, pentru a crea o viață mai bună. Dar nu am reușit, și am ajuns să îmi dau seama că, chiar dacă nu voi putea fi alături de țară mea în acest mod, familia mea încă are nevoie de mine – și am putut face schimbări la acest nivel.”
A ajuns să acumuleze datorii uriașe din pricina costurilor campaniilor sale electorale, așa că și-a vândut casa din Moscova, toate proprietățile și acțiunile, și și-a plătit datoriile, iar mai apoi, după o călătorie în pădure, și-a construit o casă cu banii care îi mai rămăseseră după ce totul fusese vândut.
Eliberat de boala materialismului și de traiul îmbâcsit într-o mare capitală a lumii, Sterligov a găsit adevărată fericire, fericirea fără bani.
Acum, la 15 ani după ce a făcut primul sau milion, a renunțat la afaceri și a optat pentru o viață tradițională, țărănească, trăită în adâncul zonei rurale rusești, împreună cu soția sa și cei cinci copii.
“Viața mea nu a fost niciodată mai bună – încă nu pot crede că am o viață atât de împlinită și interesantă”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook.
“Puii de curcan tocmai au ieșit de sub cloșcă – aceasta este o știre interesantă pentru noi în momentul de față. Am reușit să găsim fericire ca familie – și încă nu pot să cred că am reușit să părăsim Moscova, cu toată atmosfera ei de mercenariat, ividie și ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufletească în care ne aflăm, exact cum nu poți descrie gustul unei înghețate. Trebuie să o gusti pentru a știi asta.”
German Sterligov trăiește acum într-o casă mică, pe care o descrie că fiind “o sobă rusească, câteva ferestre, pereți și un tavan”. Are deasemenea două tractoare, un boldozer și o Toyota veche, deși pe timp de iarnă la fermă se poate ajunge doar cu o căruță trasă de cai. Ce mai apropiată casă se află la 11 km distanță. Nu are electricitate și acum încearcă să se descotorosească și de telefonul mobil.
Cu toate acestea, el spune că nici atunci când era bogat nu a dus o viață tipică de magnat rus. “Nu aveam elefanți sau piscine”, spune el. “Dar este adevărat, am trăit întotdeauna în cele mai bogate, elegante și exclusiviste cartiere, în case mari și scumpe”.
Pasul spre Siberia n-a fost totuşi uşor. “A fost greu pentru soția mea, care nu era obișnuită cu viața la țară, ci mai degrabă cu viața de milionar. Acum este recunoscătoare, deoarece copiii noștrii duc o viață normală, o viață reală. Familia mea este fără îndoială mai fericită.”
Copiii lui Sterligov primesc educație acasă, deoarece el crede că mediul din școală “îi poate corupe”. Nu le va permite să urmeze studii universitare, din același motiv: “Universitățile sunt pline de depravare – nu s-ar deprinde cu altceva de acolo în afară de corupere morală. Așadar, este în afară de orice discuție”, spune el.
Este un naționalist convins și a devenit profund religios acum 10 ani – deși nu vrea să vorbească despre acest lucru, descriindu-l că fiind “prea personal”.
“Alexandrovka pare să fie unul dintre puținele locuri pe Pământ în care singurul guvernator e NATURA.
E o lume liberă, care te contaminează.”
…
E libertatea controlata de EDUCATIE si de MATURITATE RESPONSABILA care guverneaza comunitatile; adultii sint cu scoala multa si experienta de viata.
… mai e nevoie si de cate un Kalashnikov (“pe bune” si cu munitie suficienta!), ca libertatea nu e [chiar] gratis.
German Sterligov – info
Casa in care pozeaza drept rus traditional – la 60 de km de Moscova:
https://www.rusbiznews.com/content/images/basic/pic5.jpg
Casa in care sta – cumparata de la Printesa Irina Golytsina… cu curent electric…:
https://www.rusbiznews.com/content/images/basic/pic6.jpg
… apropus msa fie vandute teritoriile din Rusia pana la Ural… dar se considera nationalist!?!
In 2017 a declarat ca nu e botezat si ca nu face parte din Biserica Ortodoxa Rusa …. fiindca tot clerul este eretic… – inseamna ca nu conteaza ce casa de rugaciune isi face, ca nu e crestina, este inchipuiata, facuta de el. (articolul gasit e “suparat” in mod marxist-cultural fiindca – totusi – Sterligov s-a manifestat anti-homosexuali, anti-jidani… radio Europa Libera, asta e “nemultumitul”)
https://www.rferl.org/a/russia-sterligov-homophobic-signs-bread-salt-petersburg/28539778.html
==================
Exemplul sau nu e “fericit” – a fugit de datornici si ii pune pe piste false.
https://www.rusbiznews.com/news/n565.html
Articolul tradus este din 2006.
Precizarile gasite de mine sint din 2009 si 2017.