Trakia – Proiect de Supraviețuire a Neamurilor cu Substrat Tracic

Incorect Politic
Iunie 19, 2020

Trakia – proiect politic pentru țările din sud-estul Europei

Indiferent de ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană, cu atât mai mult din perspectiva destrămării UE preconizată de mulți analiști politici, proiectul Trakia este o variantă de viitor pentru o bună parte din Europa, pentru acele state ale căror popoare se consideră sau se pot considera că sunt genetic înrudite prin substratul etnic trac sau iliro-trac. Este vorba în primul rând de statele balcanice, la care se mai pot adăuga Ungaria și Slovacia, cel puțin.

Identificarea acestui substrat trac este importantă, dar nu decisivă, popoarele din această zonă a Europei având și alți numitori comuni, temeiuri de a se solidariza ca o sub-unitate bine definită în interiorul comunității europene.

Neamul tracilor antici a fost „cel mai numeros după indieni”, apreciau istoricii din vremea când a existat conștiința etnicității trace. Această conștiință a dispărut, printr-un proces istoric puțin cercetat de specialiști. De reținut formula lansată de Mircea Eliade despre traci: „Tracii au făcut istorie pentru alții”! La Roma antică zeci de traci s-au impus până la rangul social suprem: cel de împărat al Romei. Un rol la fel de însemnat l-au avut tracii și în Bizanț unde, mai mulți împărați, în frunte cu marele Constantin, au fost traci.

Neamul tracilor, ca poporul cel mai numeros din Europa Antică, a avut o influență directă și benefică asupra civilizației greco-romane, care stă la baza culturii europene, al cărei model a fost atât de important în istoria planetei noastre. Moștenirea Europei Antice nu poate fi concepută prin ignorarea ori eludarea conștientă a componentei trace.

Un neam atât de numeros nu putea să dispară fizic, ci a trăit mai departe, sub alte nume, alte etno-nime, ca efect al unor evenimente istorice care au lucrat la suprafața realității istorice. Harta înjghebărilor politice din această parte a Europei ne arată o instabilitate permanentă a granițelor și a etno-nimelor, supuse deseori unor accidente sau întâmplări nelegate organic cu realitatea genetică, mult mai stabilă, propriu-zis neschimbătoare, neafectată de bâlciul politic de suprafață desfășurat fără nici un efect asupra substratului etnic, la care, e foarte adevărat, s-au adăugat componente noi, fără a înlocui sau elimina substanța primară, marea masă a populației autohtone, mereu majoritară, care nu s-a dislocat niciodată, nu a pierit niciodată.

Romanizarea acestui spațiu și, mai târziu, slavizarea sa parțială, nu s-a produs prin înlocuirea tracilor autohtoni. Aceștia și-au pierdut numele, și-au pierdut limba, dar și-au păstrat mentalitatea, tradițiile, tipicul vieții, gena biologică, cultura populară, muzica, portul etc.

E foarte probabil să ne aflăm în fața unui paradox greu de înțeles: numărul mare al tracilor ar putea fi cauza „dispariției” lor din istorie, din Analele istoriei. Niciodată tracii nu au fost vizați în întregime de vreun pericol deschis, declarat, conștientizat. Un asemenea pericol i-ar fi stimulat să se unească, să-și descopere identitatea și să reacționeze unitar la provocările istoriei. Asemenea provocări nu s-au produs de-a lungul timpului, poate și pentru că tracii au trăit risipiți în state diferite, în formațiuni politice care cuprindeau fiecare numai o mică parte dintre traci. Numărul lor mare i-a împiedicat să-și întemeieze un stat propriu.

De regulă, statele se întemeiază pe un număr mic de „cetățeni”, pornesc la drum ca o formațiune organizată cu un număr mic de supuși! Majoritatea acestor construcții politice nu rezistă în timp, le iau locul alte efemeride, într-o vânzoleală supusă mai mult hazardului decât unor legități. Puține sunt acele state care reușesc să se extindă și să se impună în timp. Foarte puține au răzbătut până în zilele noastre. Majoritatea statelor au dispărut, dar nu se poate vorbi de dispariția popoarelor, a neamurilor care au trăit în statele respective, oricât de efemere au fost aceste construcții politice.

Singura construcție politică a tracilor a fost Dacia, destul de durabilă, a cărei apariție este mai mult decât notabilă.

Dacia a ieșit de pe harta politică a Europei, dar asta nu înseamnă că au dispărut și dacii! Că „au pierit”! Dacii au lăsat urmași destul de numeroși: românii de azi, în primul rând. La fel și tracii, nu au pierit, nu i-a exterminat nimeni, ci și-au văzut de viața lor și au lăsat în urma lor copii și nepoți, în a căror ființă biologică se păstrează și componenta adausului etnic roman, latin, sau slav, în proporții variabile, deocamdată imposibil de precizat. Dar mai presus de toate a supraviețuit componenta biologică tracică, ca un substrat definitoriu pentru toate popoarele din această parte a Europei.

Pentru economia acestui text, putem să ne declarăm de acord că există acest (sub)strat tracic în plămada etnică a câtorva popoare europene aflate în aceeași zonă geografică, balcano-carpatică, ocupând-o într-o dispunere continuă a elementului tracic, și să megem mai departe, întrebându-ne la ce ne poate fi de folos amintirea marelui neam al tracilor? La ce ne-ar folosi deșteptarea unei conștiințe tracice?

Consider că în momentul de față, vremurile pe care le trăim ne pun în față o problemă cu care tracii nu s-au confruntat niciodată, nici pe vremea când se numeau traci sau daci ori geți, nici mai târziu, când și-au zis unii altora bulgari sau albanezi, români ori maghiari sau sârbi!

Problema care se pune azi pentru prima oară în istoria noastră este problema identității noastre etnice, a pierderii ireversibile a identității rasiale. Când Peninsula Balcanică a intrat într-un proces de romanizare, iar mai târziu de slavizare, adică de amestec etnic cu alte popoare, acele popoare erau de același neam, erau indo-europeni, arieni, erau de aceeași rasă cu autohtonii, erau „albi” și unii, și alții. Azi, urmașii tracilor sunt puși în fața unei alternative neașteptate: metisarea rasei, pierderea identității etnice și rasiale. Abia acum se pune problema dispariției fizice a tracilor, a dispariției poporului trac de rasă ariană, indoeuropeană, după câteva milenii de existență.

În scenariul pe care ni-l propun niște lideri bezmetici ai Uniunii Europene, urmașii noștri, ai tracilor de azi, vor fi niște corcituri rezultate din metisarea cu o populație heteroclită de imigranți de rase diferite, aduși din Africa și Asia, care vor compromite definitiv, până la dispariție, rasa ariană a tracilor. Urmașii tracilor metisați vor fi diferiți unii de alții, nu vor mai avea aceeași formulă genetică, rasială. Nu vor mai putea alcătui un neam, o națiune unitară genetic, așa cum sunt azi popoarele și neamurile care se trag din traci.

În urmă cu un mileniu și jumătate a dispărut numele de trac, dar nu și neamul tracilor, care s-a subdivizat în entități cu nume noi, diferite, menite, din păcate, să facă uitată unitatea de neam, de rasă, a tracilor. Această unitate, reală, a fost recuperată în zilele noastre datorită oamenilor de știință, istorici și geneticieni. Viitorul ne va aduce cu siguranță dovezi și mărturii noi și mai puternice ale acestei unități rasiale, tracice, aflată ca substrat genetic în formula ettnică a popoarelor din sud-estul Europei. Este de datoria intelectualității să transfere, să deștepte în conștiința publică a popoarelor din acest spațiu adevărul că suntem traci! Noi, locuitorii din această parte a Europei, suntem traci! Și punctum!

Uniunea Europeană, prin lideri rătăciți, inconștienți sau corupți, se pare că a acceptat derularea în viitorul cel mai apropiat a unui proces de pierdere a identității noastre rasiale de europeni, de indo-europeni, pierdere care se va produce în urma unui metisaj etnic, rasial, cu un conglomerat de populații migratoare, venite din Africa și Asia, de religie musulmană majoritatea, lipsie de unitate genetică. Acest proces a demarat deja în țări ca Suedia, Germania, Franța. Dacă lucrurile evoluează fără să se ia măsurile cuvenite, dacă nu se intervine cu legi radicale și eficiente, dacă se continuă trendul actual, în câteva decenii se va produce o des-europenizare rasială a Europei, în paralel cu o musulmanizare a Europei. Mai întâi a Europei Occidentale, mai apoi a întregului continent.

Apartenența la Uniunea Europeană ne pune în față această alternativă crucială, dar constatăm că în pofida tuturor afirmațiilor politice de susținere și promovare a democrației, a politicii drepturilor omului, liderii de la Bruxelles, precum și majoritatea liderilor din fiecare țară europeană, nu se gândesc să consulte electoratul european în această chestiune de maximă importanță istorică. Ar fi important să înțelegem cum, când și de ce acești lideri europeni și-au dat acordul la producerea acestui cataclism demografic! Și mai ales în fața cui, la propunerea cui, liderii politici din Uniunea Europeană au acceptat acest scenariu apocaliptic de pierdere a identității noastre europene, scenariu la al cărui capăt vom constata dispariția rasei albe, ariene. pierderea identității noastre rasiale. În folosul cui se va produce acest cataclism planetar? Cine sunt criminalii la nivel planetar care au putut concepe un asemenea proiect?

Dar lucrul cel mai important pe care trebuie să-l înțelegem este că se produce, că este în plină derulare procesul de des-europenizare a Europei. Acest proces este dramatic de avansat în Europa Occidentală. Constatăm cu stupoare că în Europa Occidentală nu se produce nicio reacție coerentă și eficientă de răspuns la acest atac perfid care vizează în inima ei ființa etnică și rasială a europenilor. Niciun guvern nu se pronunță măcar asupra gravității situației. Ba chiar în unele țări occidentale au legiferat interdicția de a discuta viitorul rasei nostre.

Ce facem noi, cei din Sud-Estul Europei?

Proiectul Trakia pe care îl propunem nu inventează o soluție, scornită din mintea unor indivizi bine intenționați. Proiectul Trakia descoperă o realitate existentă, o componentă reală, funcțională, a ființei noastre etnice, a popoarelor din această zonă a Europei. Dacă Europa are ca bază genetică apartenența la rasa ariană, caucaziană, indo-europeană, la „rasa albă”, sud-estul Europei, spațiul carpato-balcanic se întemeiază pe realitatea subdiviziunii trace în interiorul rasei albe. Această realitate biologică a contat până azi în istoria noastră la nivel intuitiv, subconștient. Azi, când cu clară intenție malefică dușmani nevăzuți și necunoscuți ne manipulează și ne impun cu perfidie abandonul identității noastre rasiale, această realitate rasială este chemată să joace un rol conștient, asumat cu bună știință ca țintă a acțiunii noastre politice și culturale: prezervarea identității trace, ariene. Conștiința de trac, de arian, este momentul să se trezească în noi și să determine comportamentul nostru în lumea de azi și de mâine!

Să nu ne sfiim să abordăm problemele viitorului nostru în termeni rasiali. Rasele umane sunt o realitate impusă de milenii de istorie a omenirii! După milenii de istorie, de evoluție, omenirea se prezintă diversificată rasial. Nu avem niciun motiv să
„corectăm” această realitate. Avem motive să credem că această realitate aparține planului divin. Dacă la nivelul individului afirmăm dreptul oricărei persoane de a se însoți cu persoane aparținând altei rase, și de a întemeia astfel o familie mixtă, la nivelul rasei, oricare ar fi ea, ca și la nivelul etnic, național, afirmăm dreptul suprem, dar și datoria de a prezerva identitatea rasială și națională, etnică, a comunităților umane care au răzbătut până azi istoria și se prezintă la acest ceas de recensămînt etno-grafic ca rase și națiuni distincte.

Mărturisim că nu putem înțelege care sunt resorturile intime, sufletești și intelectuale, ale celor care în anii noștri au lansat doctrine anti-rasiale, susținând ideea dispariției raselor umane prin amestecul raselor, prin metisarea populației globului. Nu-i înțelegem și nu le putem accepta falsa „modernitate” a ideilor, a argumentelor. Ne umple de mirare și de mâhnire că idei atât de false, atât de nocive, pot găsi un sprijin financiar și logistic atât de consistent.

Ne exprimăm dezacordul total față de această viziune anti-umană distructivă, dizolvantă. Așa zisul multi-culturalism, mult lăudat de activiștii globalizării năuce, înseamnă o uniformizare a peisajului uman, o renunțare la diversitate, la specificul național sau regional al comunităților umane. Acest specific este podoaba stilistică, culturală, cu care s-au ales aceste comunități după secole și milenii de istorie, de evoluție socială și spirituală.

Proiectul Trakia este o pledoarie pentru salvarea identității rasei albe, a Europei ariene, a substratului tracic, deci arian, din formula genetică a popoarelor din sud-estul european. Proiectul Trakia încearcă să identifice acele activități și acțiuni prin care vom putea contracara acțiunile și activitățile globaliștilor anti-naționali și anti-rasiali. Proiectul Trakia, în varianta sa cea mai generoasă, pledează pentru salvarea diversității rasiale și naționale a tuturor neamurilor și etniilor de pe suprafața mult încercatei noastre planete.

Proiectul Trakia propune să facem o distincție clară între a fi anti-rasist și a fi anti-rasial, între rasism și rasialism. Rasismul este o concepție stupidă și anacronică privind deosebirile între rasele umane, care propune o ierarhie între rase așa zis superioare și rase considerate inferioare. Istoria ne oferă argumente suficiente împotriva ideii și criteriilor de evaluare a superiorității rasiale. Comparația, inevitabilă, între atributele rasiale, este justificată exclusiv de constatarea diferențelor, ierarhizarea acestora fiind o dovadă tristă a sărăciei de duh, a inconsisteței spirituale și morale.

Rasialismul consideră că deosebirile dintre rase sunt un bun câștigat de omenire, că ele sunt o componentă de preț a specificului național și rasial – după caz! Acest specific este podoaba cea mai de preț a fiecărei etnii, a fiecărei rase umane. Prezervarea și valorificarea specificului etnic și rasial trebuie să stea la baza oricărui proiect de asumare a viitorului omenirii, la baza oricărui proiect politic național sau internațional.

În cazul nostru, invocarea unui substrat tracic este o întreprindere complexă și dificilă, de durată. Descoperirea componentelor acestei moșteniri comune cade în sarcina istoricilor, a etnografilor și etnopsihologilor, sociologilor, a intelectualilor umaniști. Deocamdată enunțăm numai această țintă, această preocupare ce se cuvine să devină permanentă, și trecem mai departe, la alte aspecte ale propunerii noastre.

Desigur, va fi nevoie de constituirea unui grup cât mai numeros și mai profesionist de persoane dispuse să ia în serios acest proiect și să i se dedice cât va putea fiecare. La început ca voluntari, ulterior și ca angajați plătiți. Sperăm ca în răstimpul cel mai scurt să se producă o implicare oficială, a autorităților de stat, care să susțină proiectul Trakia în țările vizate.

Se înțelege că este vorba de persoane fizice și juridice din tot spațiul carpato-balcanic, din toate țările est-europene. Cu această ocazie se va înțelege că este foarte important spiritul în care se va desfășura colaborarea noastră transfrontalieră. Motivele de disensiuni și animozități adunate de-a lungul unei istorii complicate, care a pus deseori țările noastre în raporturi de adversitate, împinsă până la beligeranță, trebuie inventariate cu grijă și ocolite cu bună știință, pentru a face să prevaleze conștiința viitorului comun pe care suntem obligați să-l concepem, să-l edificăm. Trebuie dat uitării contenciosul care s-a adunat de-a lungul anilor. Dimpotrivă, va fi să promovăm în conștiința publică motivele pentru care să ne fie ușor să ne suportăm unii pe alții în aceeași echipă, dedicată unui scop mult prea important pentru a-i compromite câtuși de puțin șansele de realizare: supraviețuirea noastră ca popoare europene, de rasă ariană, „albă”!

Nu propunem o ordine cronologică a acțiunilor noastre, acestea se vor desfășura simultan de cele mai multe ori, în funcție de numărul și forța celor care se vor alătura proiectului nostru.

Atât, deocamdată.

Ion Coja