Incorect Politic
Iunie 11, 2020
Via ActiveNews:
CNN a dezbătut într-una din emisiunile sale, pe fondul protestelor din America, problema rasială, iar inivitatul gazdei de la CNN, Poppy Harlow, a fost un „activist anti-rasism”. Al cărui mesaj principal a fost: Copiii albi nu trebuie lăsați să aibă o copilărie „nevinovată”, ci să fie făcuți, de la o vârsă fragedă, să se simtă vinovați pentru „privilegiul de a fi alb”.
Jurnalistul CNN a adus în discuție o scrisoare care i-a fost trimisă de la o școală de părinții unor copii albi care doreau să afle cum să-și educe odraslele despre „privilegiul lor de a fi alb” . Iar invitatul anti rasism, Tim Wise, a răspuns că astfel de lucruri trebuie știute de copii de la o vârstă cât mai fragedă și că trebuie îndoctrinați cu asta pentru a se simți vinovați.
„Cred că cel mai important pentru părinții albi este să aibă mereu în minte faptul că, dacă copiilor negri din această țară nu li se permite inocența și copilăria, crescând cu teama de a fi uciși de poliție sau marginalizați, atunci nici copiii lor nu-și merită inocența”.
„Dacă Tamir Rice poate fi împușcat mortal într-un parc public, în timp ce se joacă cu o armă de jucărie, în fiecare zi, copii albi pot face asta in fiecare zi în această țară, fără teama de a fi împușcați. Dacă Tamir Rice poate fi ucis, atunci trebuie să li se spună copiilor albi, cel puțin la aceeași vârstă, că nu pot fi nevinovați”.
Potrivit site-ului city-journal.org, Biroul de Statistică a Justiției a dat publicității datele pe anul 2018 privind violențele interrasiale. Conform studiului, au existat 593.598 violențe interrasiale (cu excepția omuciderilor) între persoane de culoare și albi in anul 2019.
Dar, potrivit acestor informații, realitatea e exact pe dos decât o prezintă progresiștii democrați.
Persoanele de culoare au comis 537.204 dintre aceste infracțiuni, adică aproximativ 90 la sută, iar albii au săvârșit 56.394 dintre acestea, mai puțin de 10 la sută. Cifrele indica de altfel că balanța violenței este din ce în ce mai dezechilibrată, în ciuda afirmației democraților că violențele albilor sunt inspirate de administrația Trump.
Astfel, în 2012-13, persoanele de culoare au comis 85 la sută din toate atacurile interrasiale, în vreme ce albii au fost găsiți responsabili pentru 15 la sută dintre ele.
Nu știu dacă fetița din poză are părinți cosmopoliți (m-aș mira fiindcă aceștia nu-și pun copiii în genunchi ci îi învață să urască de mici tot ceea ce este străin de rasă), dar cu siguranță sunt definitiv afectați de propaganda cosmopolită din SUA, de departe cea mai avansată țară în materie de anti-rasism. Pe plan global SUA sunt fruntașe în lupta anti-albă.
credeți că jidanii îi urăsc cel mai mult pe arabi sau cumva pe iranieni? nu, cel mai mult îi urăsc pe albi și în special pe albii creștini.
The Right Stuff Radio (Strike & Mike discuss a leaked Zoom chat of Zionist activists plotting against the Constitutional rights of Americans and discussing how to brainwash and socially engineer young people.): https://www.bitchute.com/video/kvO8OsKb0tnB/
Pai iranienii sunt tot arieni. https://www.quora.com/Is-it-true-that-Persians-are-Aryans-and-that-Iran-means-land-of-the-Aryans?share=1 Până și Quora care e un paradis stângist recunoaște asta.