Incorect Politic
Mai 13, 2020
Pandemică (I)
Izolarea arz-o focul
Ne-a tras pielea înapoi
Și ne-a spart în draci norocul
Numărând din doi în doi
Toate sunt acum sub mască,
Nici nu știm de râd sau plâng,
Câte una se mai cască
Și de pofte-ncet ne strâng
Lăsăm virusul de-o parte,
Parcă nici n-ar exista
Și ne punem, ca la carte,
Prea-uitatu-a-l învia
Pân` la urmă prinde bine,
Între mese e dezmăț,
Statul vrea să ne combine
Câte unul la ospăț
Printre viruși cu tableta,
Fără mască demn venea
Un plăvan în izoleta
Care îl înțepenea
Și scrâșnind în limba sasă
Despre drepturi trase-n gol
Și-a prins fălcile mireasă-n
Ștremeneagul de control
Costinel Petrache