Home / Educativ / Abuzurile dictaturii iohanniste

Abuzurile dictaturii iohanniste

Marius Albin Marinescu
Incorect Politic
Aprilie 27, 2020

Am înfiinţat în septembrie 2000 publicaţia JUSTIŢIARUL, revistă de atitudine împotriva corupţiei şi abuzurilor, cu moto-ul „Adevărul mai presus de teamă!”, devenită din anul 2006 și publicație online, cu scopul de a reprezenta un „vehicul de comunicare” a unei diversităţi de opinii despre realitatea istorică şi cea actuală, astfel încât prin dezbatere şi schimb de informaţii să ajungem la o mai bună înţelegere a trecutului şi a prezentului nostru.

Am considerat că o societate este în mod real democratică dacă presa este liberă și independentă, fără ingerinţe şi presiuni de orice natură, inclusiv politice.

Ca orice jurnalist, am crezut că prevederile constituţionale vor fi respectate şi aici fac trimitere la dispoziţiile art. 30 alin. 1-4 din Constituţia României care statuează:
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabil.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.”

Prin adoptarea Deciziei nr. 506/23.04. 2020 a ANCOM, practic a fost suprimată o publicaţie, contrar dispoziţiilor constituţionale citate mai sus.

A fost nesocotit principiul egalităţii armelor consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dacă avem în vedere chiar conţinutul deciziei 506/23.04.2020.

Din considerentele deciziei se motivează (la fila 2, paragraful 2): „Având în vedere că, astfel după cum rezultă din analiza înaintată Ministerului Afacerilor Interne de către Grupul de Comunicare Strategică, în data de 25 martie 2020, acesta a transmis pe cele două adrese de email ale redacţiei solicitarea de a elimina o serie de articole disponibile pe site-ul http://romania–veche.ro, deoarece informaţiile prezentate prin intermediul acestora se înscriu în categoria «fake new»”, fiind apoi descrise pe larg articolele la care au făcut referire.

În ceea ce priveşte site-ul https://www.justitiarul.ro nu s-a primit la redacţie nicio notificare, nicio înştiinţare din partea Ministerului Afacerilor Interne aşa cum s-a procedat cu cealaltă publicaţie suspendată prin aceeași decizie, neavând ştiinţă că se dorea eliminarea unor articole publicate pe acest site, lucru pe care cu siguranţă îl efectuam dacă beneficiam de aceeaşi procedură ca şi publicaţia românia veche.ro, desigur că nebeneficiind de egalitate de tratament nu am avut posibilitatea să dau curs acestor solicitări, fapt ce a condus la blocarea publicaţiei administrată de mine.

Dintre articolele incriminate în Decizia ANCOM, doar articolele „Isteria Covid: Pretext pentru legi abuzive și limitarea drepturilor omului” și „SUA: Centrele de urgență COVID-19 anunțate ca fiind «ultra-saturate» sunt ultra-goale” aparțin site-ului justitiarul.ro, cu mențiunea că în Decizia ANCOM se repetă în mod greșit de două ori primul titlu („Isteria Covid: Pretext pentru legi abuzive și limitarea drepturilor omului”), prima dată având link-ul celui de-al doilea articol, respectiv https://www.justitiarul.ro/sua-centrele-de-urgenta-covid-19-anuntate-ca- fiind-ultra-saturate-sunt-ultra-goale/ Fac, de asemenea, menţiunea că articolul: „Isteria Covid pretext pentru legi abuzive” a fost publicat anterior primului decret de declarare a stării de urgenţă și în consecinţă acestui articol nu-i sunt aplicabile prevederile art. 91 din Decretului nr. 240/2020, raportat la prevederile art.15 alin. 2 din Constituţia României care consacră neretroactivitatea legii.

Referitor la conținutul celor două articole, îl citez pe colegul Andrei Nicolae de la „Active News” (https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/ANCOM-a-inchis-siteul-jurnalistului-Albin-Marinescu-pentru-un-articol-de-opinie-si-un-articol-care-prelua-clipuri-din-Occident-care-puneau-la-indoiala-veridicitatea-gravitatii-pandemiei.-Marinescu-l-a-denuntat-la-DNA-pe-Iohannis-in-2013-161173):
„Conform autorităților, primul articol, care este de fapt un editorial al jurnalistului Albin Marinescu, «este lansată în spațiul public informația că pandemia de COVID-19 a fost creată pentru a legaliza abuziv vaccinarea». În realitate, în textul menționat, Albin Marinescu spune că «isteria cu coronavirusul» a fost creată pentru a legaliza abuziv vaccinul obligatoriu și nu că «pandemia de Covid-19 a fost creată”, ceea ce este cu totul altceva».

În articolul «SUA: Centrele de urgență COVID-19 anunțate ca fiind „ultra-saturate” sunt ultra-goale!», justițiarul.ro preia niște video-uri (acum șterse) cu cetățeni care, susțineau ei, s-ar fi deplasat în locuri descrise ca centre de urgență pentru bolnavii de Covid – 19 și care de fapt ar fi goale. Aceste imagini erau însoțite de comentariul unui anume Mihnea Codrescu, din Franța. Și acest articol este, după modul la care este scris, tot o opinie și/sau un comentariu personal al celui care semnează, Mihnea Codrescu.”

În cocluzie, Art. 91 (3) din Decretul 240/2020, impunea informarea utilizatorilor site-ului considerat în culpă şi de asemenea nu prevedea suprimarea publicaţiei în integralitate ci numai a articolelor pretinse a fi neconforme cu realitatea.

În situaţia în care publicaţia https://www.justitiarul.ro ar fi fost notificată, ca şi publicaţia românia–veche.ro, am fi dat curs acesteia şi am fi radiat cele două articole.

Marius Albin Marinescu

 

4 comments

  1. Iohannis o să piardă lupta cu Justițiarul!

    • E vina ta, Codrescule !

      Ce e asa greu de inteles ?

      TU, Mihnea Codrescu ai trimis un material plin de minciuni!

      Prima si cea mai mare parte de vina o ai tu !
      Din cauza ta, justitiarul.ro a fost inchis !

      Asuma-ti vina !!!

      • Bun, deci eu sunt de vină pentru că am transmis adevăruri care tocmai ies la iveală și fac din Marius Albin Marinescu un erou național, care și este de fapt?! Ești cu câteva clase sub mișcările pe care le comentezi.

      • Incorect Politic

        Cu ce ajuta varsarea nervilor pe colegul Mihnea Codrescu? Justitiarul era demult pe lista de situri incomode, pretextul inchiderii lui putea la fel de bine sa fie orice alt articol publicat in contradictie cu narativa oficiala. Va dati si dvs seamna ca asa stau lucrurile, Mihnea a fost gasit tap ispasitor, dar cu ce a gresit? Informatiile transmise de dansul sunt verificabile. Decat sa ne varsam nervii unul pe altul mai bine am realiza ce ni se intampla si mai bine ne-am preocupa de ce vom face cand vor decide ca vaccinul e obligatoriu, ca certificatul Covid e obligatoriu pentru circulatul intre statele europene si ca urmeaza cat de curand infierarea populatiei cu cip. Mihnea Codrescu este un nationalist si un crestin, un ganditor de temut pentru sistem si un luptator care se pregateste pentru vremurile rezistentei totale. Mihnea e periculos, textele lui sunt binevenite pe platformele dizidente, ele trebuie si intelese. Cu cat mai periculos autorul, cu atat mai multi sa-l promovam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *