Sfinții Legionari

Incorect Politic
Martie 4, 2020

Preluat de  IonCoja:

Sfinții legionari

Într-o ierarhie a valorilor umane, Petre Țuțea punea pe primul loc sfințenia, ca treapta cea mai înaltă la care se poate ridica omul în aspirația sa la perfecțiune, la mântuire. Ați întâlnit în viața voastră un sfînt? Eu nu, în carne și oase. I-am întâlnit numai în texte, în cărți…

Deschiderea acestui site mi-a oferit ocazia de a încerca un sentiment apropiat de ce-mi imaginez că ar putea fi întâlnirea cu un sfînt, așa am resimțit informația care mi-a parvenit printr-un comentariu făcut la un text care avea ca subiect „legionarii în eternitate”! Adică un text care îi vorbea de bine pe legionari. Am încercat azi să dau peste acest comentariu, dar n-am reușit. O să mai încerc zilele următoare. Am înțeles că poziția mea față de legionari, afirmată și pe site cu insistență, îi dăduse curaj doamnei să-mi relateze o poveste care m-a cutremurat.

Comentariul relata o poveste din familie, o întâmplare deloc obișnuită pe care a trăit-o tatăl doamnei. Se numea ION MOLDOVEANU și în septembrie 1939 a fost ridicat de jandarmeria din Ploiești, unde era cunoscut ca legionar, împreună cu alți doi camarazi, alcătuind împreună grupul de trei legionari pe care județul Prahova, aidoma tuturor celorlalte județe din țară, se hotărîse de către șeful statului să fie executați în public, ca represalii la asasinarea de către un comando de legionari a asasinului Armand Călinescu, prim ministru al României. Cei trei legionari prahoveni au fost arestați și duși în Piața Gării de Sud spre a fi executați în văzul lumii, să fie pildă pentru cine ar mai îndrăzni să facă ca ei!

Ce făcuseră cei trei? Nimic altceva decât că erau membri ai unui partid desființat, considerat in corpore vinovat de asasinarea primului ministru. În total, pentru acel asasinat au fost executați, fără nicio judecată, peste 300 de legionari, majoritatea tineri…

La Ploiești jandarmii se pregăteau de execuție, îi puseseră la zid pe cei trei legionari, mai erau câteva clipe până la momentul execuției, când s-a auzit un strigăt din depărtare: „Opriți execuția! Opriți execuția!”, și s-a văzut un tînăr alergând disperat spre locul execuției. Jandarmii l-au așteptat pe tînăr să vadă despre ce poate fi vorba. Iar acesta, ajungând la fața locului, a lămurit lucrurile cu cuvintele următoare: „Domnule comisar, domnul Ion Moldoveanu, din grupul dumneavoastră de legionari, nu este legionar. S-a făcut o confuzie. Eu mă numesc tot ION MOLDOVEANU, dar numai eu sunt legionar. Vă rog să îndreptați greșeala și să-mi permiteți să iau locul dlui Moldoveanu!”

Jandarmul s-a conformat celor aflate și așa a scăpat cu viață cetățeanul Ion Moldoveanu care nu avea nicio legătură cu legionarii. Evident, povestea aceasta n-a putut fi uitată de Ion Moldoveanu și măcar în familie s-a păstrat amintirea acestui fapt extraordinar!

Anii care au urmat, ani de condamnare fără apel a Mișcării Legionare, l-au împiedicat să povestească la prea multă lume pățania sa. Fiica sa, cu mare fereală, mi-a scris pe site și mai mult nu a avut curajul să facă. Nu a răspuns invitației mele de a reveni cu toate detaliile de care-și mai putea aduce aminte despre tizul tatălui său.

Publicând pe prima pagină a site-ului povestea miraculoasă a studentului ION MOLDOVEANU, am stârnit reacția fericită a altei doamne, de data aceasta identificată, soră a marelui profesor Pompiliu Manea, care a pus pe site un comentariu privind o întâmplare asemănătoare petrecută în aceeași „Vinere neagră” din septembrie 1939: la Tecuci, când cei trei legionari fuseseră aduși pentru a fi executați în fața concetățenilor lor, iar un tînăr student, aflat printre privitori, s-a apropiat de jandarmul care conducea operațiunea și i-a spus cam așa: „Domnule comisar, și eu sunt legionar. Sunt singur pe lume și vă rog să-mi dați voie să-i iau locul camaradului mai în vârstă, care este tată a trei copii care vor rămâne orfani! Dumneavoastră vă este indiferent pe cine împușcați, legionar să fie!” S-a făcut rocada și astfel a ajuns VASILE BACIU pe lista martirilor din septembrie 1939. A fost alegerea sa!…

Încerc să pun puțină ordine în gândurile pe care mi le-au stârnit faptele celor doi studenți legionari. Voi numerota ce aș putea spune eu despre isprava celor doi flăcăi:

1. Spuneam mai sus că este vorba de două fapte asemănătoare. Asemănarea constă în primul rând în gradul înalt la care cei doi legionari au ridicat demnitatea comportamentului uman. Cu greu putem găsi fapte comparabile, săvârșite de alți români, de alți oameni. Cu greu putem imagina măcar fapte de un eroism care să depășească sau măcar să egaleze performanța sufletească a celor doi. Propunem această sintagmă, performanța sufletească, sau morală, pentru a denumi domeniul de excelență al celor doi tineri legionari. Există performanțe ale inteligenței, ale forței și rezistenței fizice, dar nu prea am vorbit de performanțe ale spiritului, ale forței sufletești, ale consistenței morale. Viața ne pune prea rar în fața unor situații de afirmare spectaculoasă a acestei dimensiuni umane definitorie totuși numai pentru ființele umane.

Ne putem imagina performanțe incredibile, care țin de domeniul fantasticului pentru performanțele din domeniul fizic, intelectual chiar, iar când s-a folosit cuvîntul fantastic, am avut în vedere asemenea performanțe: oameni dotați cu o forță fizică fantastică! Alții au o memorie fantastică sau o capacitate de înțelegere fantastică. Și așa mai departe. Posibilitatea de a vorbi de depășirea unor limite în ordinea morală a comportamentului uman se ivește foarte rar, de regulă cu referință la sfinții de odinioară. Trăiești o viață de om și nu te întâlnești cu un sfînt. Iar povestea celor doi tineri studenți mi-a prilejuit sentimentul întâlnirii cu sfințenia! Și satisfacția că prin mine se salvează de la uitare două fapte care ating absolutul. Nec plus ultra!

2. Am mai spus-o de câteva ori: reproșul cel mai dur pe care l-aș face legionarilor este că nu s-au îngrijit să consemneze faptele prin care s-au evidențiat ca o mișcare politică fără egal prin grija față de statura morală a membrilor, față de calitatea umană a partizanilor, a camarazilor. Reușita programului de edificare a omului nou, din care Căpitanul a făcut principala idee și preocupare a programului politic legionar, a fost consemnată în istoria Mișcării Legionare prin fapte excepționale, unice și cu totul inedite, fără pereche, în viața noastră politică, pentru clasa noastră politică.

Mi-aduc bine aminte impresia pe care mi-au făcut-o „poveștile” doctorului Dulea, fost deținut politic, și ale altora, despre comportamentul legionarilor în temnițele de dinainte și de după august 1944! Câtă suferință îndurată în cel mai autentic spirit de sacrificiu creștinesc, al primilor creștini. Uimirea că au putut exista asemenea oameni și mulțumirea stupidă care mă încerca că erau români acei eroi ai dimensiunii etice umane. Povestea bădia Simion Ghinea asemenea întâmplări din lumea legionară care mă lăsau visător, ce oameni minunați au fost acești români în ipostaza lor legionară.

O amintire, cu care închei acest text scris în noaptea sfîntă a nașterii Domnului noștru Iisus Hristos: momentul când Simion Ghinea mi-a povestit ce au făcut legionarii aflați sub condamnări grele la închisoarea de la Suceava, în primăvara lui 1944. Frontul se apropia și apăruse teama că rușii vor intra în Țară și vor ocupa Suceava, vor elibera toți deținuții, inclusiv pe cei politici, în primul rând pe legionari, aflați câteva sute printre deținuți! Se punea problema transferării acestor deținuți legionari în interiorul Țării, hotărîrea guvernului era pentru Aiud. Numai că pentru operațiunea respectivă – strămutarea a câteva sute de deținuți la celălalt capăt al Țării, era nevoie de o pază numeroasă, iar Ministerul nu avea de unde să-i scoată pe jandarmii de care avea atâta nevoie în restul teritoriului. De această dificultate insolubilă în care se aflau oficialii jandarmeriei au aflat și legionarii de la fața locului. S-au sfătuit între ei și reprezentantul lor s-a înființat în biroul comandantului penitenciarului și i-a oferit soluția:
nu era nevoie de nicio pază, de niciun jandarm. Sub cuvînt de onoare, toți legionarii se angajează să se prezinte la închisoarea din Aiud în ziua Z, după ce vor fi lăsați liberi să treacă fiecare pe la familiile lor. După trei zile petrecute acasă se vor înfățișa la apelul de seară! Nu va lipsi niciun legionar!

Directorul închisorii, care ajunsese să-i cunoască bine pe legionari, s-a învoit. Cuvîntul de onoare al unui legionar era o garanție suficientă. Și lucurile s-au petrecut întocmai: niciun legionar nu și-a încălcat cuvîntul de onoare! Onoarea de legionar!

După câteva luni, în decembrie 1944, când legionarii au rămas mai departe deținuți politici la Aiud, s-a purtat aceeași discuție cu directorul închisorii: să li se îngăduie legionarilor o scurtă vacanță de Crăciun, după care, tot așa, sub cuvînt de onoare se vor întoarce în spațiul de încarcerare. Înțelegerea a funcționat la fel de bine ca și-n vară, niciun legionar n-a lipsit de la apelul de seară…

Nota bene: șeful penitenciarelor la data respectivă, un cominternist abia sosit în România, când a aflat că s-a ajuns la această înțelegere, a făcut o criză de nervi: cum să ai încredere în cuvîntul de onoare al unor criminali?! L-a destituit pe directorul închisorii de la Aiud, nu a contat faptul că nici unul dintre „criminali” nu și-a călcat cuvîntul de onoare… Mă înșel dacă zic că e vorba de cominternistul Iosif Chișinevski?

Mă întorc la legionarii noștri!… Despre care unul dintre cei mai importanți ideologi ai secolului trecut, Geobbels, a afirmat în public că legionarii au dat naștere celei mai spiritualizate mișcări politice din veacul al 20-lea….
Cât timp va mai trece până când istoricii și liderii de opinie, politicienii din România, vor pricepe ce soi de oameni au fost legionarii?

Ion Coja

Post scriptum decembrie 2019 La Tecuci, după 1990, un tînăr și-a asumat grija de a se ocupa de mormîntul lui VASILE BACIU, curățindu-l de buruieni, punând flori, aprinzând candelă… Nu mi-a permis să-i fac public numele