ADEVĂRUL ȘOCANT Despre Echipele Morții Legionare

Incorect Politic
Februarie 27, 2020

Via IonCoja:

„Echipele morții” ÎNȚELESUL SIMBOLIC AL DENUMIREI

Numele care a făcut-o celebră nu i-a venit dela ‹‹intențiile›› criminale ce i-au atribuit dușmanii, ci de la faptul de a fi adoptat ca marș de drum, un cântec creat de legionarul sibian Niculae Iancu și intitulat ‹‹Echipa morții››.

Acest imn, plin de înțelesuri simbolice și de referințe la starea haotică a vieții politice românești, a fost scris într′o epocă în care exalta eroismul, curajul opiniei și necesitatea unei schimbări salvatoare.
Era o epocă de început, oarecum de ucenicie a spiritului de jertfă, conduită ce trebuia să devină cu timpul atribut primordial al omului-legionar. Tineretul ce intra în Mișcare lua contact cu o viziune nouă a felului de a fi în raport cu ceea ce-l înconjura și cu ceea ce fusese el însuși înainte.

Brutalitățile și tentațiile dominau atmosfera în care trăia acest tineret, punându-l la grea încercare sufletească. Doctrina legionară aducea însă o boare de speranță și zecile de mii de tineri intrați în rândurile Mișcării, purtau deja în ei structura unei mândrii făuritoare de eroi. Dar loviturile ce cădeau continuu asupra lor, venite din toate părțile, erau menite să zdrobească cu timpul orice manifestare de independență politică, orice ieșire de sub influența unei tradiții sociale purtătoare de umilinți.
În același timp, influențele nefaste ale unei oligarhii extrem de abuzivă și a unor forțe oculte cu tendințe centrifuge, nu mai puteau fi suportate de noile generații, dominate de doctrina naționalistă a lui Corneliu Codreanu. Antinomia devenea din ce în ce mai accentuată. Dar presiunea celor ce stăpâneau arena politică amenința să frângă elanul tineretului încă neexperimentat, neobișnuit cu mentalitatea și metodele celor ‹‹Mari și tari››.

Se simțea nevoia unei modificări de comportament interior, mental, care să smulgă omul din teamă, din frica de necunoscut, din starea de neputință în fața apăsării oligarhice și oculte. Această ‹‹reciclare›› psiho-politică a fost întreprinsă de Corneliu Codreanu. Preceptele modificatoare insuflate legionarilor, disciplina și încrederea într′o concepție de viață solară, cu totul alta decât cea existentă, dăltuia o nouă mentalitate.

Lipsea încă starea de spirit a încrederii în sine, care nu se realizează decât prin experiența personal, prin contactul cu existența și greutățile ei. Legionarul trebuia să-și înțeleagă rostul în viața și politica Statului. Trebuia să reziste și să răstoarne constrângerile și asupririle care-l potopeau.

Întru împlinirea acestui scop, educația în cuib îi explica theoretic sensul, metodele și finalitatea luptei politice. Pe teren însă, omul se izbea de infamia politicienilor, a ocultelor și a autorităților executive.. Legionarii erau continuu împiedecați să se manifesteze, erau arestați, martirizați, umiliți…

Pe de altă parte, fără contact cu masele, fără propagandă ‹‹pe teren››, viitorul politic al oricărei organizații politice se află amenințat. Propaganda dela om la om este o metodă excelentă, pentru a se recruta elemente noi. Mișcarea Legionară a excelat în acest gen de apropiere umană și recrutare. Dar apropierea de mase și menținerea faimei sale au fost caracterizate prin sistemul marșurilor în echipă și al cântecului. Era o metodă fără greș și originală, specifică Mișcării. Marșul forma caractere, cântecul făurea armonia. Iar greutățile prin care trecea echipa = intemperii, lipsuri, oboseală, contactul cu masele, ostilitatea autorităților, luptele cu adversarii politici sau cu ciomăgașii angajați special să-i împiedice de a continua un marș, stabilea încrederea și strunguia curajul.

Aceste marșuri și aceste cântece, în simbioză cu personalitatea fiecăruia, dădeau naștere unei noi forme de trăire comunitară, sprijinită pe dăruirea de sine unei cauze depășind uzanțele curente.

Totuși sub presiunea și brutalitatea forțelor de represiune ale regimului demo-liberal și ale guvernelor care nu se sfiau să împingă ‹‹restabilirea ordinei publice›› până la întrebuințarea violenței și arestărilor asupra tineretului care pleca în propagandă, nu era exclusă o slăbirea a forței de sacrificiu. Nu-i ușor să reziști continuu, când nu ai nici experiența acestor neajunsuri și nici exemplul dus până la ultima lui expresie = înfruntarea morții.

În această alternativă s′au găsit mulți luptători în acea epocă. Era o cumpănă pe care legionarii, în marele lor entuziasm și marea lor dragoste de țară, au trecut-o cu succes. Peste tot ehipele de propagandă mărșăluiau, ducând cuvântul de adevăr și dreptate al Căpitanului. Ciocnirile cu cei care voiau să împiedece răspândirea noului crez erau dese și aspre. Dar, în același timp, ordinele primite de jandarmi pentru a zdrobi activitatea tinerilor naționaliști, erau și ele din ce în ce mai abuzive.

Regiuni întregi din țară – unde organizațiile legionare erau încă în formație – se găseau sub teroarea forțelor polițienești și a jandarmilor. Aceste regiuni aveau nevoie de un exemplu de curaj și sacrificiu, care să le însuflețească și să le dinamiteze.

Se simțea nevoia unei luări de poziție care să transforme într′un elan colectiv de demnitate și de afirmare legionară. Scopul principal =
Să reamintească forțelor legionare din întreg cuprinsul țării că transformarea României trece prin dăruirea legionară, care este, în fond, curaj dus până la sacrificiu.

Să amintească guvernului abuziv că toate măsurile opresive luate împotriva Mișcării Legionare nu puteau avea nici o influență asupra unor oameni deciși să-și dee viața pentru victoria credinței lor.
Să atragă atenția opiniei publice, atât asupra conduitei arbitrare a guvernului cât și asupra imenselor bogății sufletești ascunse în trăirea și doctrina legionară.

Așa a luat naștere, în Mai 1933, ideia organizării unei echipe de propagandă, care să străbată o bună parte a țării, cu orice preț. Condițiile erau aspre: voluntariat, rezistență fizică și morală, disciplină, curaj, dăruire totală.

Această echipă avea o misiune cu totul aparte. Ea pornea pe calea unei victorii morale, întru stabilirea unui exemplu înnoitor în spirit și impunerea marilor principii de viață legionară. Era o echipă de jertfă, de aceea a și fost numită ‹‹Echipa morții››.

Membrii ei nu erau înarmați decât cu marea lor credință în preceptele doctrinei legionare și dragostea nețărmurită pentru neamul românesc. Pentru a dovedi importanța acestei doctrine și pentru a smulge neamul din apatia copleșitoare ce-l domina, toți acești voluntari erau gata să accepte supremul sacrificiu. Prin moartea lor erau siguri că neamul se va deștepta, doctrina legionară va deveni o speranță, iar legionarii de pretutindenea vor înțelege și mai bine misiunea ce le revine.

REALITATEA NEMĂRTURISITĂ DE CEI CARE ACUZĂ

Toți au acuzat Legiunea pe tema jocului de cuvinte ascuns în denumirea ‹‹echipa morții››. Dar toți de asemenea s′au ferit să pună în evidență textul însuși al imnului, pentru a face dovada realității criminale a Gărzii de Fier, așa cum o susțineau prin publicațiile lor. Nu le convenea o asemenea ‹‹dovadă››. Aceasta ar fi pus în evidență NU scopul e care-l urmăreau, CI tocmai grosolănia afirmațiilor pe care le susțineau. De aceea, în nicio publicație, scoasă sub egida anti-naționalismului românesc, nu se întâlnește vreo aluzie la imnul ‹‹Echipa morții›› și la importanța copleșitoare pe care a avut-o în acea epocă.

Iată aceste versuri care desvăluesc, prin ele însele, adevărata semnificație a denumirei prin mijlocirea căreia dușmanii Gărzii de Fier încearcă și azi s′o defăimeze:

Suntem echipa morții,
Din Moldova azi venim,
Aruncat e zarul sorții,
Ori învingem, ori murim. Bis

Purtăm cu noi stindardul,
Unei sfinte noui credinți
Pe el este scris cu sânge
Fapte mari și biruiți.

E jale multă′n țară,
Căci străinul e stăpân,
Cerșetor la el acasă
A ajuns bietul roman.

De aceea azi la luptă,
Noi pornit-am să scăpăm
Patria de toți tâlharii
Cinstea iar s′o întronăm.

În rând cu Căpitanul
Bucuroși ne vom jertfi,
Peste leșurile dușmane,
Țară nouă vom clădi.

Cu zâmbetul pe buze
Moartea′n față o privim,
Căci suntem echipa morții
Ori învingem, ori murim.

Citind versurile acestui marș, oricine își poate da seama de sensul precis și de simbolismul ascuns în ele. Dar nici unul din ponegritorii ușurateci nu și-au dat silința să ia cunoștiință de conținutul lor. Le era suficient ‹‹titlul››, care putea fi interpretat după voia lor. Suna tare, amenințător, definitiv. Pentru ei a fi ‹‹echipa morții›› nu putea însemna decât a ucide, a porni pe calea terorismului și a pogromului.

Or, aceste versuri, de o simplitate tragică, așa cum sunt toate cugetările spuse din inimă, exprimau starea înjositoare a națiunei române și starea de spirit a legionarilor, gata să se jertfească pentru modificarea ei.

‹‹Da – spun versurile – suntem o echipă a morții. A morții noastre ca Români conștienți de faptul că numai prin jertfa supremă se pot răscumpăra greșelile capitale, demnitatea călcată în picioare, onoarea sau libertatea pierdută…
‹‹Da, suntem gata să murim pentru noua noastră credință și pentru a isgoni străinul ce ne-a cotropit și a sărăcit pe Români…
‹‹Da, noi vrem să reîntronăm cinstea în patria noastră prin jertfă totală, de va fi nevoie. De aceea suntem o echipă a morții. O echipă a dăruirei totale…
‹‹Da, ne vom sacrifica bucuroși, pentru a ne clădi o țară nouă, dar acest sacrificiu îl vom vinde scump. Și pentru a birui vom trece și peste ‹‹leșuri dușmane››, de va fi nevoie!››.

Aceste versuri, scrise prin anii 1932-1933, exprimau o întreagă situație socio-politică, tragică prin rezultatele existente, îngrozitoare ca perspectivă pentru viitor. Sub imboldul doctrinei căpitănești, care infiltra în suflete o nouă mândrie națională și-o nouă interpretare a existenței, tineretul român vedea sub o altă formă prezentul și viitorul națiunei.

În scrierile și manifestările lui se simțea trăirea în ritmul marilor prefaceri. Problemele luau forme dinamice: uneori, patetice; alteori, simbolice; dar totdeauna entuziaste. Societatea românească fierbea într′un ritm necunoscut până atunci, extreme de promițător. Freamătul neamului își regăsesc vechia albie a demnității și curajului.

Cântecul legionar a fost una din căile prin care s′au exprimat adevăruri și s′au precizat conduite. Când legionarul de la poetul abil la săteanul din vârful munților sau la muncitorul din fundul unei uzine – voia să transmită un simțământ altora, punea în versuri, pe care el însuși sau un camarad le mângâia în cântec. Era forma pe care sbirii guvernului n′o puteau cenzura și care se răspândea ca fulgerul peste munți și văi. Sute de astfel de cântări, încărcate de sens și adevăruri, au umplut România din acea vreme, de vuet și speranțe.

*