Incorect Politic
Martie 9, 2020
Fragmente din broșura Viața unui jidan american în Israel- de Jack Bernstein, asasinat de Mossad.
Înainte ca Israelul să fi devenit stat în 1948, evreii de peste tot au fost copleşiţi cu propaganda sioniştilor ca Israelul va deveni un cămin al tuturor evreilor, un refugiu al evreilor persecutaţi, va fi o ţară democratică care va fi împlinirea tuturor profeţiilor.
Eu sunt un evreu ashkenaz care a petrecut 25 de ani în Statele Unite, ţara care a oferit evreilor întreaga libertate şi şanse de prosperitate, şi cu adevărat am prosperat într-atâta încât o parte dintre noi, sioniştii, au câştigat poziţii atât de bune încât domină viaţa politică şi financiară în Statele Unite.
Pentru a înţelege povestea pe care sunt pe cale să v-o spun, este necesar ca, mai înainte, să va spun ce este sionismul. Propaganda sionistă a reuşit să-i convingă pe americani că sionismul şi iudaismul sunt una şi aceeaşi şi natura lor este religioasă.
Aceasta este o minciună sfruntată.
Iudaismul este religie, dar sionismul este o mişcare politică pornită de către evreii ashkenazi din Răsăritul Europei, care au constituit de multă vreme forţa principală în propagarea socialism-comunismului.
Scopul ultim al sioniştilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul şi comunismul sunt doar instrumente cu care vor să îşi atingă scopul.
Am fost o victimă a propagandei sioniste
[…]Chiar de la începutul sosirii mele în Israel am fost deseori insultat şi mi s-a spus foarte brutal că, noi, evreii din Statele Unite, suntem toleraţi în Israel numai pentru banii noştri. Mi-au spus-o de la obraz:
„Noi avem nevoie de banii voştri, nu de voi. Duceţi-vă acasă“.
Singurii bineveniţi dintre noi au fost aceia care aveau carnetul de membru al partidului comunist în buzunar şi care erau cam 10.000 din 50.000 care am venit în Israel. Aceştia erau cap de listă în ceea ce priveşte repartizarea de locuinţe şi servicii, pentru a evidenţia încă o dată caracterul marxist şi rasist al statului Israel.
*
Se poate descărca aici: Viaţa-unui-evreu-american-in-Israel-de-de-Jack-Bernstein-asasinat-de-Mossad.pdf