MNR
Incorect Politic
Ianuarie 11, 2018
Cine încearcă să înțeleagă ce se întâmplă în Suedia o să descopere foarte repede că este aproape imposibil.
Ca să înțelegi Suedia trebuie să înțelegi pe ce se bazează corectitudinea politică în cel mai real mod, trebuie să înțelegi paradoxul falsei virtuți, trebuie să înțelegi ironia și să iei în considerare ampla propagandă marxistă și sistematica de-culturalizare și negare a propriei istorii, acestea din urmă creând o generație stupidă, goală și arogantă.
Suedezii sunt ceea ce chinezii numesc *baizuo* (lit. albi de stânga) termen ce a fost inventat de comunitatea online din China, și care s-a extins mai apoi în întreaga Asie, pentru a semnala acele persoane naive din vest, cu educație superioară, ce militează pentru pace și egalitate doar pentru a-și satisface propriile nevoi de superioritate, aceștia nefiind interesați decât de subiecte precum imigrarea, minoritățile, LGBTQP, mediu și fiind obsedați de corectitudine politică așa de mult încât sunt capabili să importe valori islamice doar de dragul multiculturalismului.
Chinezii îi văd pe baizuo ca fiind aroganți și ignoranți, cu un fals simț de superioritate morală ce îi face să se imagineze salvatorii lumii.
Suedezii reprezintă într-adevăr aroganța maximă a vestului și a societății europene de stânga, întruchiparea baizuo-ului. Această aroganță combinată cu extrem de multă ignoranța și un guvern feminist de stânga, a adus Suedia unde este astăzi, în stadiul de țară a lumii a3a, cu bugetul aproape pe sfârșite, cu o criminalitate alarmantă, violuri extrem de violente, zone no-go unde poliția sau alte instituții de stat deja nu mai au acces, atacuri cu bombe, trafic de droguri și o emigrație pe care nu o mai pot controla, toate acestea sunt datorate imigrării necontrolate.
Din perspectiva unui imigrant, Suedia este un paradis, unde statul îți dă bani și locuință, iar tu nu trebuie să faci nimic pentru că muncesc baizuo pentru ține și te tratează extrem de prețios. Imigrantul nu trebuie decât să pară persecutat și să fie veșnic nemulțumit.
Realitatea suedeză post imigrare necontrolată
Violurile și mai ales violurile în grup extrem de violente sunt o problemă atât de mare și se întâmplă atât de frecvent încât poliția nu mai face față, multe dintre cazuri așteptându-și rezolvarea luni de zile, altele fiind ignorate complet.
Și chiar dacă un atacator ajunge în instanță, există mari șanse ca acesta să fie pus în libertate pe motive de diferență culturală, deja au fost expuse extrem de multe cazuri în presă, mai ales în presa de dreapta , cazuri oribile unde victimele nu și-au găsit nici o alinare.
Avem exemplul unei eleve de 14 ani care a fost violată de doi elevi imigranți de 16 ani, în baia liceului și, deși au fost găsiți vinovați, ei au fost lăsați în libertate și chiar li s-a permis să rămână în instituția de învățământ respectivă, iar fata a fost cea care a trebuit să plece.
Alt caz aberant este acela al unei femei în scaun cu rotile care a fost violată cu brutalitate de un grup de imigranți și, din nou, aceștia au fost lăsați în libertate, judecătorul concluzionând că nu a fost viol deoarece femeia în scaun cu rotile nu s-a împotrivit suficient de mult.
Nici nu există cuvinte care să poată descrie această aberație. Recent, altă femeie ce fusese violată cu brutalitate și-a pus capăt zilelor după ce gașca de imigranți ce o violaseră ore întregi a fost pusă în libertate, iar altă femeie violată ore în șir de o gașcă de imigranți a fost ignorată de trecători , iar după ce a reușit să fugă și să ceară din nou ajutor a fost iarăși ignorată și chiar numită târfă murdară. (link)
Alt caz cutremurător este acela al unui somalez care a violat o femeie până aceasta a murit și a continuat mult timp după, păstrându-i cadavrul într-un garaj din Stockholm.
Când a fost descoperit acesta încă întreținea relații sexuale cu cadavrul femeii și din nou a fost pus în libertate deoarece a declarat că a fost de comun acord și că nu știe de ce a murit femeia.
Aceste cazuri reprezintă realitatea cotidiană în cea mai feministă țară din lume, ironic nu? De ce permite guvernul suedez așa ceva, și ce se întâmplă cu poliția din Suedia?
Sunt raportate violuri îngrozitoare săptămânal în presa de dreapta dar și de către jurnaliști independenți care au ales să se împotrivească sistemului și să lupte pentru a-și salva țară.
Gravitatea violurilor este greu de descris de multe ori și citind detaliile te poate marca teribil de rău. Iată câteva exemple:
http://www.wnd.com/2016/03/swedish-rape-crisis-boils-over-as-media-stays-silent/
Există și cazuri cutremurătoare în care violatorii vor să își expună victimele la HIV, cum a făcut un etiopian care a violat doi minori cu scopul de a îi îmbolnăvi: (link) Probabil asta explica de ce în Suedia numărul infectărilor cu HIV a crescut cu 372.5%. (link)
Adevărul este că în Europa, violurile în grup nu mai fuseseră populare de peste 1000 de ani. Parcă lipsea ceva din societatea noastră evoluată.
S-a ajuns așa de rău în Malmö încât poliția a sfătuit femeile să nu mai iasă afară după lăsarea întunericului și să încerce să nu meargă singure pe stradă, deoarece atacatorii vizează femei singure. Parcă toate acestea astea țineau cândva de țări subdezvoltate ca Pakistan, India, Somalia, sau țări extremiste ca Arabia Saudită. (link)
La scurt timp însă au fost forțați să retragă acest avertisment, spunând că a fost nechibzuit, desigur la presiunile guvernului. (link)
Rezolvarea guvernului a fost pe măsură, s-au tipărit cărți care îi învață pe imigranți despre sex și consimțământ. *Youmo In Practice* este menit să ajute asistenții sociali care se ocupă de noii veniți să le explice totul despre sexul vestic. (link)
Și mai îngrijorător este faptul că multora dintre aceste animale cu IQ sub 70 li se va acorda permis de rezidență și vor fi liberi să călătorească în restul Europei.
Dacă în Europa un IQ sub 80 este considerat înapoiere mintală, în Africa este ceva normal, somalezii având IQ-ul mediu de 65. În Rwanda IQ-ul mediu este de 70 iar în orientul mijlociu nu stau prea strălucit, datorită lipsei școlarizării și căsătoriilor între rude.
Pe lângă asta, africanii sunt foarte agresivi și de multe ori s-a constatat că nu reprezintă nici o remușcare după comiterea unei crime, din contră, nu înțeleg ce au făcut greșit.
Cu cât apar mai multe date și statistici despre populația negroteie din Africa, cu atât mai tragică pare situația Suediei, Franței și Germaniei, țări pline de somalezi, nigerieni, eritreeni și alte specimene care în societatea noastră avansată sunt considerate subdezvoltate mintal.
Guvernul suedez face tot ce poate să mascheze aceste lucruri, au mers atât de departe încât au avut campanii sistematice de discreditare a bărbaților suedezi. Apoi au încercat să ascundă identitatea violatorilor.
Poliția a primit directive clare de a nega atacurile comise de imigranți, s-a interzis publicarea datelor oficiale legate de crime și violuri în presă, toți cei care încercau să facă publice aceste date au fost atacați dur.
Momentan s-a propus și interzicerea siteului Lexbase, folosit ca motor de căutare de către suedezi a documentelor oficiale, deci o posibilă sursă de extragere a crimelor comise de imigranți. Se face tot posibilul să nu se colecteze date despre etnia și religia criminalilor.
Fostul prim ministru, Fredrik Reinfeldt, a făcut declarații extrem de stupide, comparând numărul mare de invadatori din Suedia cu noii copii ai Suediei, încercând să explice cum cei ce sunt văzuți acum ca un cost, sunt în fapt o foarte bună investiție pe viitor, însă, până acum, singurul aport al *noilor copii ai Suediei* este o rată a criminalității alarmantă.
Când a fost confruntat cu costurile reale pentru integrare și cu faptul că s-a alocat un buget mult mai mare pentru imigranți decât pentru armată, acesta a răspuns sec că este foarte costisitor să ai copii.
Însă cât de copii sunt acești copii? În iunie 2016, un băiețel de 12 ani a fost violat de 2 imigranți care au filmat totul cu telefonul mobil și care declaraseră că au 15 ani, deși pe conturile de socializare figurau născuți în 1997 și în 1971.
Această întâmplare a stârnit un val de reacții din partea populației și au început să fie chestionate datele oferite de guvern, însă nimeni nu se aștepta la ce a urmat. (link)
Se pare că suedezii au avut parte de un mare șoc când s-au publicat noi date în care se arată că peste 84% dintre emigranți au mințit în legătură cu vârstă, fiind majori, nu minori așa cum declaraseră inițial autorităților.
Această testare pentru a afla vârsta exactă a acestor sub-oameni a început în martie după un nou val de crimă, mai ales crime comise în centrele de minori.
Bernt Herlitz , dentistul care a raportat toate acestea a fost concediat și este posibil să își piardă locuința și cel mai probabil o să fie stigmatizat în bolnava societate suedeză, unde nu este nimic mai rău decât să pari rasist, iar rasist devii dacă spui orice de rău sau adevărat în legătură cu imigranții.
Dentistul Bernt “Deportați Gunoaiele” Herlitz
Multe orașe din Suedia au zone *no-go*, unde bandele de sub-oameni își fac de cap și se războiesc între ele, fac trafic de arme, de droguri, sau implementează legea shariei.
Mulți jurnalișți și mai ales jurnaliști independenți au sesizat de peste 2 ani de zile existența acestor zone și au tras semnale de alarmă, însă din nou guvernul suedez a făcut tot ce a putut să ascundă aceste fapte. Ultima zona căzută acum este suburbia Rinkeby din Stockholm, aceasta fiind descrisă de către poliție ca o adevărată zonă de război.
Stockholm, circa 2017, colorizat.
Situația este atât de dezastruoasă, încât Lise Tamm, viitoarea șefă a brigăzii de combatere a crimei organizate, a declarat că va lua ca exemplu țări din lumea a3a, distruse de război, precum El Salvador și Columbia, comparând zonele no-go din Suedia cu dezastrul din America Centrală, care a fost distrusă de lupte interne pentru putere dintre bandele rivale.
Dacă credeai cumva că legea amnistiei din România este ceva singular și nemaiauzit , ei bine Suedia cere amnistie pentru posesie și uz de grenade. Trist este faptul că la scurt timp după această inițiativă un bărbat a murit după ce a ridicat o grenadă de pe stradă, iar partenera acestuia a fost grav rănită.
Închipuie-ți să mergi prin orice oraș din România și să găsești o grenadă de mână pe stradă, grenadă funcțională, cu acul scos, gata să te omoare. (link)
Un bătrân în vârstă, bătut cu brutalitate de o gașcă de sub-oameni, pe care poliția a refuzat să îi ancheteze, supărat, a trimis o scrisoare unui post local de radio, alta unui politician și a sfârșit prin a fi anchetat pentru ură rasială, deoarece în Suedia nu ai voie să faci nici un fel de declarații malițioase la adresa minorităților.
Probabil suedezii trebuie să aștepte până devin minoritate, pentru a fi protejați în propria lor țară și a avea drepturi, însă, când se va întâmpla asta, Suedia va fi un fel de combinație între Pakistan și Somalia, unde sharia o să predomine și toată lumea o să fie musulmană.
Chiar dacă migrația s-ar sista, Suedia este pierdută, deoarece se preconizează că până în 2050 1 din 3 suedezi o să fie de origine străină.
Dacă în 2013, Suedia plănuia să închidă 4 pușcării din cauza lipsei criminalității, în 2018 probabil că vor fi nevoiți să mai construiască câteva.
Desigur primitoare și cu acomodare de 5 stele, ca să nu supere pe viitorii chiriași care urmează să petreacă acolo câteva luni sau câțiva ani pentru că au violat un copil sau au omorât o femeie. Trebuie să îi mențină fericiți, pentru ca apoi să le dea permis de rezidență și locuință.
Criza locuințelor se face din ce în ce mai simțită în Suedia. În Malmö, statul a cumpărat, la începutul lui 2017, aproximativ 270 de apartamente pentru acomodarea nou-veniților. În timp ce niște trântori violatori, necalificați și neadaptabili la societatea vestică, primeau case pe gratis, un suedez avea de așteptat chiar și 3 ani până a putea să închirieze o locuință.
Dar asta nu e nimic, guvernul suedez a expropriat cetățeni pentru a acorda locuințe imigranților.
Mai ales cetățeni în vârstă, care nu mai sunt de nici un folos societății, după standardele socialiste, dar și familii sunt sfătuite să renunțe la locuințe pentru a contribui la binele tuturor și să ajute imigranții să se adapteze.
Dacă ești însă musulman și ai 3 neveste, guvernul suedez îți va acorda 3 case. Cu vedere la lac. (link)
Din 2013, Suedia a acordat dreptul de a merge la școală copiilor care stăteau ilegal în țară, și a acordat și servicii pentru sănătate gratis, pentru toți ilegalii, în tip ce un cetățean suedez îndură taxe exorbitante.
Suedia este gata să stopeze știrile false, în aparență! Ceea ce urmează să facă este însă exact opusul, guvernul suedez este gata să facă un set de legi care să interzică oricui să , fie jurnalist, fie cetățean de rând, să spună orice poate afecta imaginea Suediei, făcând astfel pasibili de pușcărie pe toți cei care au ceva deranjant de spus.
Târfă face sex cu negru în timp ce cântă imnul (a fost omorâtă de negru după aceea)
Deși marea majoritate a presei din Suedia este controlată de stânga sau de extrema stângă, mai există câteva publicații de dreapta și câțiva jurnaliști independenți care luptă pentru expunerea tuturor problemelor și pentru salvarea Suediei.
Unul dintre ei era Bechir Rabani, care a murit în condiții extrem de dubioase în timp ce îl investiga pe Robert Aschberg, un extremist evreu de stânga, ce susține politica de imigrare.
Tot el a încercat să ii confrunte pe editorul șef al publicației de stânga, Expressen, Thomas Mattson și pe jurnalistul de stânga Diamant Salihu în casele lor din Stockholm.
Tot el a lansat un documentar intitulat *În umbra rușinii* ce a expus violurile și chinurile la care au fost supuse fetele și femeile suedeze de către imigranți.
Iar în septembrie 2017 s-a infiltrat în Antifa și i-a expus pentru ceea ce sunt, anarho-comuniști violenți și organizați ca o grupare teroristă.
Ultima investigare era legată de Robert Aschberg, un jurnalist evreu care locuiește în Suedia și este membru în consiliul Expo Foundation, pe scurt EXPO, o fundație anarhistă care are ca scop principal expunerea tuturor cetățenilor de dreapta sau de extremă dreaptă.
Aschberg este prieten foarte bun cu Jacques Wallner, acesta din urmă omorând cu sânge rece o persoană în 1982, deoarece era rasistă.
Presa controlată de stânga nu a acordat nici un pic de atenție morții lui suspecte.
Peter Imanuelsen, sau PeterSweden cum este cunoscut în mediul online, este un alt jurnalist suedez care expune tot ce se petrece în Suedia, este ca un ghimpe pentru guvernul suedez și tocmai au făcut să se înțeleagă treaba asta pe Twitter, unde unul dintre moderatorii contului oficial al Suediei a postat un sondaj de opinie *este ok să îi spunem lui @petersweden să se ducă dracului* , însă nu a avut efectul scontat și a fost șters.
Trebuie înțeles că vorbim despre contul oficial al Suediei. Este clar că investigațiile și reportajele lui Peter sunt extrem de deranjante.
Peter a declarat că i se pare șocant că în loc să își rezolve problemele, oficialitățile suedeze preferă să piardă tipul atacându-l pe el online și că Suedia în momentul de față îl duce cu gândul la URSS.
Canalul de youtube al lui Peter: https://www.youtube.com/c/PeterSweden
Canalul de twitter: https://twitter.com/PeterSweden7
Guvernul suedez face tot posibilul să îl reducă la tăcere.
~~~
Magdalena Andersson, ministrul de finanțe din guvernul socialist suedez a avut curajul să recunoască recent că a fost o mare greșeală să permitem din 2015 până în prezent, intrarea atâtor imigranți.
Partidul Socialist al Lucrătorilor și Partidul Verde, ce guvernează împreună , au permis intrarea a peste 163000 de imigranți.
Ea a recunoscut că integrarea nu merge așa cum se așteptau și că Suedia avea mari probleme în legătură cu integrarea și înainte de 2015. Probabil că vor stopa momentan imigrarea, dar este deja prea târziu dacă nu se vor face și extrădări masive.(link)
Trebuie menționat că din acești peste 130000 de asistați sociali, sub 500 au slujbe și dau semne că vor să se integreze în societate. Situația este atât de dezastruoasă și greu de ascuns, încât și presa de stânga a raportat-o. (link)
Să nu uităm că mai sunt așteptate câteva milioane de imigranți din Africa, cu precădere Somalia, Nigeria, Lybia și Eritreea și aceștia sunt în proporție de 90% bărbați trecuți de 20 de ani, fără studii, cu un IQ mic și plini de boli. Probabil că se va încerca alocarea lor în țări ca Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, România și Bulgaria.
Uniunea Europeană pare disperată să distrugă cultura europeană și rasa albă, să șteargă istoria și să creeze un sistem totalitar, asemănător într-adevăr cu fostul URSS. Recent, o publicație de stânga din Germania a făcut deliciul dreptei când a decis să publice un articol despre polonezii care hotărăsc să se mute în multiculturala și inclusiva Germanie, pentru că Polonia a devenit mult prea conservatoare. (link)
Este un semn clar că devin foarte disperați și că vor ataca Polonia în primă instanța, pentru că a fost cel mai vehement opozant al globalismului și multiculturalismului.
Totuși nu vrem să devenim Suedia, mai ales când ne gândim că în 2017 Suedia a rivalizat cu Mexic la numărul de atacuri cu grenade.(link)
Mai sunt extrem de multe de spus despre Suedia, este imposibil să fie comprimate într-un singur articol, totuși am adăugat o mică lista cu alte stupidități ale conducerii de stânga progresiste și imbecile sau ale societății suedeze spălate pe creier de propaganda marxistă:
1) Biserica Suediei a anunțat că nu va mai folosi un pronume masculin la adresa lui Dumnezeu, ci unul neutru;
2) Contul oficial de twitter al Suediei a blocat o serie de personalități de dreapta, pe ambasadorul Israelului și pe oricine se opunea globalismului, lista a ajuns undeva la 12 mii de conturi, și toată întâmplarea a fost precedată de un scandal major așa că au fost nevoiți să îi deblocheze pe toți, mulțumindu-se doar să publice o lista cu persona non-grata;
3) Poliția suedeză a dat femeilor brățări pe care scria *NU MĂ ATINGE* ca să stopeze violurile, evident că nu au avut nici un efect;
4) Festivalurile de muzică din Suedia au fost anulate, apoi s-a anunțat că vor fi exclusiv pentru femei din cauza atacurilor și violurilor. Practic se începe segregarea;
5) Suedia pregătește imigranți musulmani să devină paznici în pușcării, ce ar putea să meargă prost?
6) Ministrul justiție a refuzat propunerea de a se raporta rasa violatorilor sau a celor care comit atacuri sexuale, spunând că tot ce contează este că sunt bărbați;
7) Ca să faci sex în Suedia o să fie nevoie de acord scris, semnat de participanți;
8) Dacă eșți imigrant și ti se cere biletul în tren, poți să refuzi și să acuzi autoritățile de rasism;
9)Guvernul suedez cere și reducerea numărului de mașini, deoarece acestea sunt conduse mai mult de bărbați și Suedia vrea egalitate între sexe;
10) Feministele din Suedia s-au gândit să protesteze împotriva patriarhatului și creșterii numărului violului galopând ca niște cai;
11) Cărți noi pentru preșcolari au fost tipărite, acestea promovează poligamismul și niqabul, iar cărțile cu Pipi au fost interzise și multe exemplare arse deoarece promovează rasismul;
12) Un bărbat suedez care a mâncat șuncă de porc în fața unor femei musulmane a fost amendat cu peste 1000$ și trebuie să plătească fiecărei femei peste 600$ deoarece a mânca șuncă în fără musulmanilor este acum considerat o ofensă,
13) Un musulman care îi învăța pe suedezi să nu mai fie rasiști s-a enervat într-un mijloc de transport în comun și a înjunghiat de 4 ori un bărbat, iar când oamenii din jur au încercat să îl calmeze i-a acuzat de rasism și a început să îi lovească;
14) Suedia a printat un timbru cu o mosquee;
15) Într-o școală din Malmö, fetele abuzate de un imigrant au fost sfătuite să se acopere și au fost învinuite petru abuzuri de directorul școlii, deoarece se expun;
16) Guvernul din Quatar a construit o mega moschee în Malmö
17) Centrele comerciale din Suedia s-au transformat în zone imposibil de vizitat din cauza găștilor de puști musulmani care fac legea în ele;
18) Doar în Suedia jihadiștii ISIS care s-au întors au primit identități noi și case;
19) Musulmanii urăsc evreii așa că le atacă și sinagogile, câteva au fost aruncate în aer;
20) Guvernul Suedez a recunoscut că peste 150 de mii de femei au avut parte de mutilarea organelor genitale, practică barbară ce se întâlnește cu precădere la musulmanii din Africa și Indonezia;
21) Partidul Musulman din Suedia a fost acaparat de extremiști islamiști;
22) Feministele Suedeze care încurajau invazia s-au mutat din zonele acaparate de musulmani de frică să nu fie violate sau omorâte;
23)Feministele din Suedia au propus să fie interziși bărbații la televizor;
24)Până și cel mai popular youtuber, PewDiePie, care culmea, este suedez, se află pe celebra lista a oamenilor aflați în dizgrație întocmită de oficialitățile suedeze;
25)*Cercetători* suedezi de la uiversitatea din Uppsala au încercat să demonstreze că broderii și însemne vikinge se refereau la Allah și erau scrise în arabă, însă Stephennie Mulder, de la Universitatea din Texas, expertă în islamul medieval i-a demascat și a demonstrat că totul este o mare minciună bazată pe supoziții, nu pe fapte concrete
26) Alice Bah Kuhnke, ministrul culturii, este responsabilă de distrugerea multor artefacte vikinge, așa că a găsit de cuviință să trimită o grămadă de monede, arme și obiecte spre topire. Johan Runer, arheolog, a reușit să facă publică nenorocirea aceasta care se întâmplă de ceva vreme, de fiecare dată când s-a plâns și a cerut să se sisteze topirea artefactelor a fost atacat de oficiali din guvern;
27) Arhiepiscopul Stockholmului a dat voie musulmanilor să se roage în bisericile creștine și a ordonat să fie scoase crucile ca să nu ofenseze musulmanii;
28) La televiziuna de stat suedeză feministele au emisiuni degenerate în care vorbesc despre cum este să fi sodomizată și apoi să ai flatulențe cu spermă, sau au emisiuni în care își fac selfiuri la organele genitale;
29) Un grup LGBTQ a produs niște broșuri extrem de grafice ca să îi învețe pe imigranți despre sexualitate și homosexualitate. (link)
Da-ti-le foc la toti!
Mă mir că mai supraviețuiesc.
Suedia e cu totul pierdută. Un bombardament atomic ar fi o salvare în punctul ăsta.
Suedia nu este încă pierdută. Anul acesta sunt alegeri parlamentare acolo. Dacă aveți cețățenie suedeză votați pentru Mișcarea de Rezistență Nordică. Dar cel mai bine este să deveniți membru sau să le acordați suport financiar. Nu vă irosiți votul pe democrații suedezi(SD) căci ei sunt opoziție controlată de sioniști și nu vor opri valul de refugiați. Deși MRN nu va ieși majoritar ar fi drăguț să intre în parlamentul Suediei.
HELL SEGER DEPORT NEGER
La urmatoarele alegeri o sa fie ultima sansa…