În anul curent e cvasiobligatoriu să cari după tine un supercomputer cu GPS și pentru a fi furat a plăti taxele la Stat.

Chiar dacă taxarea e furt, nici furtul nu mai e cum era – ci e cu aplicație, după cum am aflat în cursul zilei de ieri când mi-au trebuit două ore de alergătură și într-un final serviciile celei mai anacronice instituții din România – Poșta Română – pentru a plăti o taxă de protecție un impozit pe un teren intravilan.

Deși legea spune că impozitele și taxele pot fi plătite în cash și în orice sumă la Trezorerie, în realitate constați relativ repede că… nu se poate. Pentru că… cartof. În fine, am depus o reclamație pe subiectul ăsta, o să mai revin.

Între timp, totuși, trebuia să plătesc taxa aia de protecție cumva. Și-mi aduc eu aminte că în vremurile imemoriale din 2018, puteai pur și simplu merge la orice bancă, dădeai IBAN-ul, plăteai un comision și puteai vira shekalim în orice cont din România – inclusiv conturi cu TREZ.

Intru în prima bancă și mi se spune politicos că dacă n-am cont la ei, nu pot face nimic. Asta e genul de regulă pe care n-o înțeleg. Adică băncii îi pute shekelul ocazional și comisionul de la non-clienți? În fine. Dau mărunt din buze și mai merg 500m și intru în a doua bancă – de data asta una la care aveam cont.

Intru și acolo era un veritabil concurs de stat la coadă. Eh, aia e. Stau da’ măcar rezolv fără să mă enervez suplimentar. Ei aș, ți-ai găsit. După 5 minute de participat în concursul de stat la coadă, mă pune Dracu’ să opresc din mers o salariată a băncii care se plimba p-acolo (nu-s convins că știa și ea de ce) și-o-ntreb dacă pot vira câteva sute de shekalim într-un cont cu TREZ. Și vine și răspunsul. Unul în multe cuvinte dar care se rezumă cam așa: ”Nu. Doar dacă aveți aplicație!”

Poftim?

Aparent, de vreo 4 luni încoace (conform duduii de la bancă, întrucât n-am reușit să găsesc și documentul pe subiect), nicio bancă nu mai face ordine de plată ”manuale” – adicătelea cum s-a făcut în orice bancă din secolul al XVII-lea și până în prezent: respectiv merge plebul la ghișeu, ăștia-s banii, ăsta mi-e actul de identitate, ăsta-i contu’, uite și extra pentru comision, ziua bună și aia e.

Ei bine… NU! Mai nou, dacă vrei să-i dai bani Statului, îți trebuie aplicație. Și începe duduia să-mi explice că nu pot face viramente Statului nici măcar cu ajutorul automatului din sediu. Pentru că nu mai e suficient să fii dispus să joci în jocul ăsta al instrumentelor supravegheate, pardon, al ”instrumentelor moderne de plată fără numerar” (ce-o fi ”modern” în numere-n servere controlate de-o parte terță nu știu, dar să trecem peste). Nu dom’le! În anul curent îți trebuie o aplicație – de fapt, două. Una a Fiscului și una a băncii. Și aștepți zile în șir ca să-ți fie confirmate. Și abia dup-aia poți plăti taxa de protecție.

În ce fel o fi ideea asta modernă jur că nu pricep. În 1998 puteai plăti impozitul local dintr-un capăt al țării pentru o proprietate din celălalt capăt al țării la orice bancă sau la orice sediu al Trezoreriei și confirmarea era în aceeași zi. Fără multe întrebări, fără aplicație, fără hârțoage GDPR și în genere cu mai puține bătăi de cap. Și comisioanele (procentual vorbind) erau tot alea.

În fine, răpus de coșmarul aplicațiilor mă gândesc că totuși Poșta Română încă mai are serviciul de mandat poștal și ar fi și culmea ca Statul să nu primească plăți prin intermediul propriei instituții. Zis și făcut, merg acolo și, după un nou concurs de stat la coadă, biruiesc la două ore și 15 minute după ce am plecat de-acasă pentru o operațiune ce anul trecut a durat 15 minute. Porgres! Modernitate! Civilizație!

Aplicație ca să te caci

Am pus titlul pe care l-am pus nu doar ca să dea boborul click, ci și pentru a profita de ocazie să vă povestesc precedenta dată când m-am lovit de situația de-a nu putea întreprinde lucruri simple fără să am aplicație.

Anul Domnului 2017, gara internațională din Göteborg, Suedia. Mai erau aproape două ore până la plecarea trenului iar eu îmi terminasem toate treburile în orășelul suedez de unde poți lua bărcuța până în Iutlanda.

Și, ca oricărui alt om, îmi vine și mie să mă cac. Și, ca oricare alt om normal, prezum că într-o gară internațională există o budă în care fie accesul este liber pentru cei cu bilet, fie contra cost pentru o sumă cuprinsă între 50 de cenți și un dolar jumate. La câte țări am vizitat, niciodată nu pățisem să coste mai mult sau să nu pot intra. Eh… nu fusesem în țara aplicației.

În gara internațională de la Göteborg – adică în locul din Göteborg cu cea mai mică concentrație de suedezi din toată provincia – accesul la budă se făcea doar cu plăți prin Swish.

Swish este un serviciu de plăți cu smartfonu’ dar legat de băncile suedeze.

Traducere: ca să mă cac în gara Göteborg trebuia să am smartfon, număr de telefon suedez, cont bancar într-o bancă suedeză și CNP suedez.

Și spre deosebire de impozite, câcarea e complet inevitabilă. Pedeapsa este imediată și dictată de biologie. În Suedia și câcarea o fi un construct social dar parcă totuși…

În fine, am sfârșit prin a comite o infracțiune. Nu, nu m-am căcat în public (aia ar fi fost doar contravenție) ci infracțiunea de favorizare a infractorului căci am mers literalmente la o budă de pe piața neagră. Un chinez mic undeva într-un colț încasa 5 coroane (la alea cu Swish tariful era 10kr) și nu elibera bon. Dar pentru 5kr, plătibili doar în cash, îți permitea să folosești buda lui.

Gândiți-vă așa: cineva, în nemărginita sa înțelepciune, a gândit că e de bun augur să pună bude în gara internațională pe care nu le pot folosi jumătate din suedezi și 100% dintre turiști. Ce? Credeați că numai la noi găsești capete pătrate în administrație?

Nu vă mai povestesc că domnul chinez avea literalmente un sac de bani – plin cu monede de 5kr – semn că nu eram nici pe departe singurul neanderthal necivilizat care în Anul Domnului 2017 încă nu avea aplicație pentru a se câca și prezuma că lucrurile încă funcționează așa cum au tot funcționat în Europa de la Nero încoace când vine vorba de urgențe fiziologice în public.

Pecunia non olet, sed per applicationem facit

Banii nu au miros. O înțelepciune veche de 2000 de ani în Europa (și Orientul Mijlociu, și Africa de Nord) care e la fel de adevărată astăzi pre cum era pe vremea lui Nero și Vespasian.

Însă maxima latină pecunia non olet trebuie însă completată cu fireasca sa continuare: dar aplicația da.

Spuneți-i cum vreți, dar trendul ăsta deloc dorit de piață de-a impune aplicații pentru orice pute. Da’ pute rău de tot. Și nu doar că pute a supraveghere excesivă – și aia ar fi suficient de rău în sine. Dar pute a mentalitate revoluționară ce pleacă de la premiza că noi, ăștia de trăim în anul curent, suntem fundamental mai deștepți decât toți oamenii care au trăit înaintea noastră. Și nu suntem. Și până nu pricepem asta, o să tot continuăm să înghițim ca proștii toate prostiile.

Apropo, că veni vorba: aplicație pentru șters la cur, cam pe când? Nu de alta dar e anacronic să te ștergi la cur cu hârtie nereglementată, neraționalizată și fără să fie niște numere-n servere care să monitorizeze ștersul la cur, nu credeț?

Via Freedom Alternative