Incorect Politic
August 11, 2019
Fragment dintr-un dialog cu legendarul general Radu Theodoru, publicat în EVZ:
– Dar acum, cum stăm, la 100 de ani de la acest moment strălucit?
— La polul opus. Eu știu ce se întâmplă la Budapesta și în Transilvania. Ungaria este condusă militar de Moscova, pe lângă celălalte interese politico-economice asigurate de Rusia. Serviciile speciale rusești au împărțit Transilvania în cinci „comitate” în care sunt organizate și desemnate cu instrucțiuni precise – și chiar înzestrate cu armament – grupe de acțiune bine antrenate pentru orice situație.
Lucrurile aceste se știu de către responsabilii din Guvern și de către serviciile românești care, însă, acționează haiducește aș putea spune, pentru că conducerea politică este trădătoare. Dacă au ajuns ofițerii noștri să inunde subsolul unei biserici maghiare pentru a le strica ălora depozitul de armament, în loc să-i salte pe toți, vă dați seama în ce situație suntem. Jos pălăria, dar e grav!
Pentru mine, cu experiența și cunoștințele și informațiile la zi pe care le am, totul este foarte clar: pseudo-politicienii actuali și-au neguțat interesele personale împreună cu sforarii UDMR, împotriva intereselor naționale. Interesele lor sunt foarte mari și ajung până la prelungirile anexelor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov.
Nu vedeți cum rușii și nemții, împreună cu austro-ungarii, acționează economic, în Europa și la noi? Ale cui sunt toate companiile petroliere din România?
Cum am ajuns noi, țara cu cele mai importante resurse naturale din Europa, și unele dintre ele din întreaga lume, să fim ca-n vorba poetului – „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”? Respectiv politicienii. Este o clasă suprapusă foarte bine definită de Eminescu, o clasă care se ridică pe orice, și pe cadavre, și în același timp trage înapoi România, spre un moment la fel de periculos ca cel din 1918 – 1919, când eram atacați concentric și puși în pericol de dispariție ca stat.
Situația actuală a României, fără o clasă politică responsabilă, fără un singur om de stat măcar – numai teleghidați, nulități și șantajabili -, relevă un moment de criză totală la nivelul conducerii dar, în același timp, un moment de trezire a conștiinței naționale, de ridicare a românității. Valea Uzului! Este un semnal! Timid, poate. Dar un semnal! Românii se vor ridica. Cum zice și poetul temnițelor bolșevice: „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!”. Dar dați-mi voie, în încheiere, pentru că l-am invocat, să reamintesc versurile poemului lui Octavian Goga „Munții noștri”, pentru că, socot eu, sunt extrem de actuale:
“Munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă.
De-am închide-a țării poartă,
Alții ne-ar cerși la poartă!
*
Însă hoții-s chiar din țară,
Trădători la cei de-afară!
Doamne iartă-i! Ești în drept!
Însă du-i hăt în deșert!
*
Doamne, dă-i la neam unire,
Și dă-i demna cârmuire.
Că-i prea mult blajin și laș,
Și supus stă la borfași!
*
Oh, neam românesc din daci,
Nu mai cerși doar pozmaci,
Ci ridică-te creștin,
Ca să scapi de cel hain!”
Traiasca Armata Romana ! Glorie eroilor !
Si nemuritorul profesor Gheorghe Buzatu scria in ultimul an al vietii sale, Dumnezeu sa-l odihneasca, indemnand romanii pe blogul profesorului Ion Coja, cu referinta la aceiasi dusmani :
“SARITI CU FURCILE PE EI !!!”
Deci si maresalul istoriografiei romanesti , intuia aceeasi reactie viitoare a romanilor, intocmai ca si mult distinsul si legendarul domn general, Radu Theodoru, care precis stie ce vorbeste mai bine ca toata lumea .
“Acesti tradatori se situeaza in afara legii si trebuiesc indepartati cu orice pret, si cu forta daca nu se dau singuri si de buna voie, la o parte! Cetateanul este in legitima aparare in confruntarea cu ei ”, scrie si universitarul Karl Albecht Schachtschneider , cel mai mare jurist german, specialist in relatii internationale , care a dat Tratatul de la Lisabona si de la Maastricht in judecata caci si el si poporul german se confrunta in tara lui si la EU, cu aceleasi lichele , de aceeasi facatura .
Pe cat de parazitare pe atat de perverse si de agresive, ca si cele care stau astazi incrustate in ceafa romanilor si le sug sangele , inmultindu-se nestingherite .
Si platite , printre alte surse, de catre sindicatul gangsterilor din afara Romaniei.
Sa stiti ca si profesorul Karl Albrecht Schachtschneider sustine ca apartenenta tarilor mici la EU – organizatie care azi tinde spre “EINE DESPOTIE” – este spre dezavantajul economic al acestor tari in confruntarea cu tarile puternice economic, precum Germania .
Nu toti nemtii se simt bine in situatia de exploatatori ai Europei de Est , cum ii situeaza azi EU, fata de tarile dezavantajate de competitia economica cu tarile mari , precum Germania .
Iertaciune, citatul complet din textul profesorului Gheorghe Buzatu este :
“SARITI CU FURCILE PE EI CA LA 1907 !”