Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 11, 2019
Boala Angelei Merkel ascunde un secret teribil.
Asemeni altor mari lideri ai lumii – Trump, Xi Jingping, Putin, Macron, etc. – cancelara Angela Merkel se află la Osaka, unde are loc importanta reuniune anuală la cel mai înalt nivel a G20.Cu toate astea, presa, dar şi politicienii reuniţi în celebrul oraş japonez se interesează de starea sănătăţii ei, după ce, joi dimineaţă, în timpul unei ceremonii oficiale de la preşedinţia Germaniei ea a început să tremure brusc tocmai când vorbea preşedintele federal, Frank Walter Steinmeier. Totul a durat circa un minut, dar faptul s-a repetat pentru a doua oară în decurs de nouă zile.
Pentru a ințelege condiția ei, trebuie pornit de la contextul istoric și mistic al celui de-al treilea reich.
Legenda spune că Heinrich Himmler a construit castele rezonante energetic în puncte cheie. În acestea se aflau sigilii speciale pentru ceremoniile ezoterice ale soarelui negru.
Aceste ceremonii au avut loc concomitent cu expansiunea reichului în Antarctica, testarea tehnologiei OZN și ulterioara descoperire a lumii din interiorul pământului.
Se zvonește că Adolf Hitler ar fi participat la ceremonia de la echinoxiul de primăvara din 1939. Fragmente din incantația sa au apărut pe internet.
“…și dacă vor cotropi patria și vor spurca pământul german, dinafara timpului blestem pe nenorociții ce vor vinde volkul în sclavie. Vor tremura din temelii căci spiritul german se va revolta împotriva nelegiuirilor lor. Vor leșina sub povara apăsătoare a trădărilor și după ce moartea-și va culege datoria, vor răspunde judecății zeilor. “
“Boala” Angelei se manifestă prin leșin și tremurici:
Vineri dimineaţă, după o convorbire între patru ochi, preşedintele Donald Trump a numit-o „o femeie fantastică”, şi asta după ce, foarte recent, tot el vorbise despre un partener „sfârşit”, referitor la Germania. Întrebată de ziarişti despre felul cum se simte după întâmplarea din ajun, de la Berlin, Angela Merkel nu a dat nici un răspuns.
În schimb, presa germană de vineri este plină de articole referitoare la felul cum se simte cancelara care, la 17 iulie, va împlini 65 de ani. La 18 iunie, când Angela Merkel avusese o criză similară în timpul unei ceremonii oficiale la care asista alături de noul preşedinte ucrainean, Volodymyr Zelensky, anturajul ei a pus incidentul pe seama deshidratării, precizând că a băut imediat trei pahare de apă şi şi-a revenit. Acum însă totul s-a petrecut într-o sală climatizată, şi nu pe o căldură mare ca mai înainte cu nouă zile, fapt ce a născut multe speculaţii în presa germană.
„Cât de bolnavă este cancelara ?”, se întreabă cunoscutul tabloid „Bild”, ziarul cu cel mai mare tiraj din ţară.„Este vorba despre o deshidratare sau de o hipoglicemie, precum ultima oară?”, adaugă cel mai citit cotidian german. În plus, se terminase foarte târziu întâlnirea de miercuri seara de la cancelarie cu şefa CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi „capul” listei la europarlamentare, bavarezul Manfred Weber, pe care Merkel îl vrea preşedintele Consiliului Europei.
Pornind de la cele de mai sus cunoscutul tabloid a cerut părerea unor medici care au oferit o duzină de diagnostice, pornind de la oboseală la scleroză în plăci, trecând prin efectele secundare ale unui tratament în curs sau diabet
Doctorii nu știu exact ce are pentru că încearcă să găsească o explicație medicală, strict biologică, fără să studieze cauza spirituală.
La rândul lui, cotidianul berlinez „Der Tagesspiegel” reaminteşte că aproape toţi predecesorii Angelei Merkel au avut mari probleme de sănătate ascunse cu mare grijă opiniei publice.
„Când Helmut Kohl a fost internat în spital pentru o operaţie la genunchi, anturajul lui a pretextat că este vorba despre un guturai.Este aproape explicaţia standard pentru un cancelar bolnav. În realitate, Konrad Adenauer avea pneumonie, iar Helmut Schmidt leşinase. Cât priveşte depresia lui Willy Brandt, ea a rămas secret de stat până la demisia lui – 7 mai 1974.” Ziarul citat reaminteşte că actuala cancelară e cunoscută ca având o excelentă stare a sănătăţii, şi că presa are tendinţa să se agite prea mult când a prins un cap de aţă. „Ea(Angela Merkel-n.n.) este foarte rezistentă. Dar după ultimele alegeri din 2017 şi după lunile de negocieri politice din 2018 ea s-a resimţit Pe urmă,nu a plecat în vacanţă în Tirol cum îi era obiceiul, ceea ce a dat naştere la tot felul de zvonuri.”
În ce-l priveşte, cotidianul conservator „Die Welt” cere transparenţă. Reamintind că numeroşi lideri politici celebri, precum preşedintele SUA Franklin Delano Roosevelt şi liderul sovietic Leonid I. Brejnev, au fost chinuiţi fizic de boli, cotidianul citat vede un risc pentru legitimitatea cancelarei. „Dat fiind că atunci când asemenea lucruri devin publice problema se pune imediat: cine guvernează în realitate? Cine profită de acest moment de slăbiciune? Majorităţile sunt în pericol pentru că publicul îşi pierde încrederea în capacitatea guvernanţilor de a se afirma?” „Die Welt” se hazardează să evoce o posibilă „demisie”, dar insistă că nu este de dorit imediat din cauza riscului de instabilitate politică ce s-ar putea instala odată cu plecarea prea bruscă a cancelarei.
Oare nu a vrut să zică “minoritațile sunt în pericol?”. Cancelara a adus atâția refugiați persecutați în țările lor, viitori medici și ingineri, ce se va întâmpla cu aceștia dacă Merkel ia trenul spre iad?
Într-un scurt editorial „Frankfurter Allgemeine Zeitung” denunţă „ulii” care se bucură de aceste probleme de sănătate ale Angelei Merkel.„În timpul acestor 14 ani de putere ea s-a bucurat de o sănătate excelentă, atât pe plan fizic, cât şi psihic.”, subliniază ziarul conservator german. Dacă este total legitim ca opinia publică să-şi pună întrebări privind starea sănătăţii a cancelarei şi nu este satisfăcută de simpla precizare „cancelarei îi este bine”, ziarul o sfătuieşte pe Angela Merkel să „ignore croncăniturile”.
Nimic de văzut aici, goy. Totul este perfect, acum întoarce-te la Game of Thrones și la diversiunile tale preferate.
Totuşi, în context, s-a mai evocat un moment delicat pentru starea ei de sănătate: în 2014, în timpul unui interviu pentru televiziunea ZDF, chiar înaintea unui congres al CDU, când a avut un mic leşin, iar interviul a fost întrerupt, Merkel a băut un pahar cu apă, după care şi-a revenit.
Cu un an înainte, aflată la schi în Elveţia, a căzut, având probleme la bazin, dar a refuzat să ia analgezice. Cel mai important fapt în cazul tremuratului în public s-a consemnat în 2017, în timpul unei vizite de stat în Mexic, când ea a avut prima manifestare de acest fel.
Acum revista „Der Spiegel” a cerut părerea lui Alexander Schultze, medic şef adjunct la Urgenţe de la spitalul Hamburg Eppendorf, care a opinat că întâmplarea nu i se pare „alarmantă”. „Dacă ea s-a simţit cu adevărat mai bine după cele trei pahare de apă, acest lucru ar arăta că a avut o mică problemă de circulaţie a sângelui”.
În revista „Focus”, Jakob Berger, director al Asociaţiei bavareze a medicilor, a declarat că momentul este „prea scurt” pentru a spune că este vorba de boala Parkinson. „Episodul cu tremuratul nu seamănă cu ceea ce au pacienţii atinşi de Parkinson. Nu numai că era prea intens, dar a fost şi prea scurt pentru a fi un simptom al unei boli neurologice de acest tip.”, a explicat el. Apoi a spus: „Imediat după imnul naţional, ea a fost în stare să meargă alături de preşedintele ucrainean.” Numai că, aşa cum se vede, medicii se referă doar la prima întâmplare.
De notat că, după cum scrie cotidianul parizian „Liberation”, nemţii au interes special pentru starea de sănătate a cancelarei, faptul manifestându-se în timpul unui curios telefilm, „Cancelara şi-a pierdut capul”, din 2015. Atunci, şefa guvernului grerman, numită în film Katharina Wendt s-a trezit amnezică după ce o lovise în cap un panou publicitar foarte greu. Ea se credea în 1989 şi era obsedată să provoace… căderea Zidului Berlinului.
Dumitru CONSTANTIN
Vestea bună pentru Merkel este că blestemul se poate ridica, conform scrierilor din acea vreme, tot ce trebuie să facă este să demisioneze și să denunțe public pe (((aleșii))) răspunzători pentru decăderea Germaniei.
Asa o fii.