Victor Grigor – Fabula Caprei cu Trei Iezi

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Martie 27, 2019

Am onoarea să vă prezint capodopera lui Victor Grigor, o fabulă dureros de actuală cu realitatea zilelor noastre:

A fost odată ca și niciodată, în țara asta permanent blamată,
Într-o pădure încă netăiată, de vietăți prea bine populată
Cândva prin epoca medievală o capra încă tradițională…
Deși, mai nou, experții-s de părere, motivul fiind a țării înapoiere,
Că întâmplările adevărate ce în povestea caprii-s relatate,
Ar fi putut avea loc pe la noi și-n perioade relativ mai noi
Când capra noastră, dup-o socoteală, stă tot între ciocan și nicovală:

Fiindcă nicicând nu-i lucru prea ușor grijă să porți chiar și-unui iezișor
D-apoi , cum era-n cazul dumneaei, să ai în pază nu un ied, ci trei!
Și, pe deasupra, văduvă să fii și loc de tată la trei iezi să ții…
(Ce-n plus erau, ca iezi adevărați, și puțintel cam neastâmpărați)
Fără venit și fără alocații ori alte tipuri de îndemnizații
Cu-alte cuvinte , cum era mai rău , și pentru ea și pentru natul său!
Ce din eroare sau chiar prin destin, pe lup să-l aibă s-a-întâmplat vecin.

Lup ce-altădată hoinărea nomad , dar care aicea își făcuse vad:
Fiindcă și capra, fără doar și poate,văduva fiind, n-avea autoritate,
Nici forță câtă să-l îndepărteze și nici putere să-l influențeze:
Să-și uite-al său nărav de prădător ca să devină lupul…ierbivor;
Așa că biata, luându-și crucea-n spate,se resemna cu-a lui vecinătate…

Dar, deși-n vorbă se-arăta atentă, în sinea ei rămase vigilentă
Povață dând la iezi, când e plecată, să stea cu ușa numai încuiată!
Și orice glas de-or auzi, să șție, că tot închisă trebuie s-o ție
Și doar la vocea ei adevararta și la chemarea-i cea versificată
Pe care dânsa punea mare preț( care -începea cu: “Trei iezi cucuieți”)
Tustrei să sară sprinteni, deîndată, ca să-i deschidă ușa ferecată…
C-astfel prudență , din copilărie, pavăză-n viață întruna să le fie.

…………………………………………………………………………..

În timp ce lupul, cu fățărnicie, se-arată-n lume… lup de omenie,
Prinzându-se , cu jurăminte încă, că de-azi-nainte carne nu mănâncă!
Ba chiar că își propune-n perspectivă ca să presteze-o muncă productivă
Și, lepădându-și firea cea rapace, cu toată lumea să trăiască-n pace…
Că numai capra, din strămoși pățită, de vorba lui nu se lasă-amăgită
(Fiindcă știa, sărmana, adevărul că el nu-și schimbă mintea , ci doar părul!)
Și, prin urmare, ziulica toată umblă prin codru tot îngândurată,
Dar încerca să-și ascundă bine îngrijorarea față de oricine;
Că n-ar fi vrut să-i iasă-n lume vorba , în mod nedrept, că-i capra…xenofobă
Ce nu-înțelege, orișicât s-ar zbate, ce-i aia  mulți-cultu-rali-tate!
……………………………………………………………………………………..

Așa că tot cătând ea de-ale gurii, ajunse odată-n marginea pădurii
Adică de-a ei casă cam departe, unde găși bucate îmbelșugate…
Și-apoi, degrabă, foarte încărcată, spre casă o porni  îngrijorată.
Dar drumul fiind cam lung și întortochiat, acasă-ajunse numai pe-înserat:
Și cum sosi, sărmana, împovărată , văzu cu groază ușa descuiată!
Și urmele cumplitului omor lăsate-acolo de făptuitor
Încât , zdrobită de-încercarea grea, voi pe loc ca zilele să-și ia!…
Și doar când , teafăr, ieși din cuptor, iedul cel mic supraviețuitor,
Cumplitul gând ea l-a abandonat, să-l pedepsească vrând pe vinovat!
astfel încât, strunindu-și bine-elanul, își făuri cu sânge rece planul
La care cugetă, fără-încetare, c-un veritabil dor de răzbunare
Fără s-arate puțintel respect, măcar de formă Codrului de Drept
(Ce recomandă-n ultimă instanță, pentru-așa crime, multă toleranță,
De câte ori în codru se decid jivinele pentru infanticid
C-aici nu mai contează de-alegi bine, ci bună-i cică alegerea în sine!…

Așa cum glăsuia acum mai an, cu-înțelepciune-al codrului slogan)
Și, prin urmare, făcând primul pas, pe lup ea îl pofti la parastas
Spunându-i chiar și ce bucate alese vor fi servite, din belșug, pe mese;
Știind că el, mănat de lăcomie, nu va putea să rabde să nu vie:
Ca să-și ocupe locul meritat pe care capra i l-a rezervat,
Ca unuia din neamul cel ales ce-întruna-a fost doar factor de progres
Că-i cunoscut de-acuma tuturor că lupu-n veci fu strașnic luptător
Ca pretutindeni să-i fie admise  Ideile Ușilor Larg Deschise!
Ce-s singure în stare, dintre toate, să ne conducă spre fraternitate
(Așa cum , înțelept, ne-a învățat un filosof de UE admirat
de care noi, loviți de-a lui urgie, credeam că am scăpat pentru vecie)…
Și cum veni jupânul la ospăț, precum obraznicul ce dă prin băț,
În capul mesei, bine instalat, se puse strașnic pe înfulecat
De-ai fi crezut că i se bat la bot două oștiri cu rezerviți cu tot…

Însă, deodată, când nerușinatul la apogeu fu cu înfulecatul
(Ca fiind lipsit de orișice măsură-și bagă deodată cinci sarmale-n gură!)
Tocmai când el, uitând de-învățăminte, se aruncase acuma și-n plăcinte
Tronul de ceară-n care stă-așezat, deasupra peste jarul îngropat,
Topindu-se sub trupu-i ghiftuit. Pe ocupant în groapă l-a trântit!

Atât de iute și fără de știre și fără cea mai mică-împotrivire,
Încât, sărmanul, n-apucă să-și pună pe vreo placintă vreun strop de smântână!
Deși prin oale , nefiind zi de post, mai mult ca sigur , din belșug a fost..,
Lucru pe care-într-a ei bunătate, capra-l regretă chiar și astăzi, poate.
Însă urmând dictonul înțelept ce zice:”Atunci când scopul este drept
Pentru-a combate răul ce se face”scuzate sunt pe lume-orice mijloace!”
A noastră capra-n cuget împăcată, strângându-și masa, a plecat îndată,
Zvârlind în groapă două poame fierte, zicând din gură  Dumnezeu să-l ierte!
………………………………………………………………………………………..

Mulți ani de la-întâmplare au trecut, încât greu unora le pare de crezut;
Și numai caprele, ce neindois pe lup îl știu cât e de ticălos,
Poveștii ăsteia-i mai dau crezare în vremea noastră demitizatoare…
Dar iată că de-un timp, nu prea se știe prin ce pidosnică inginerie,
Urmașii lupului cel hămesit, ce-a fost de capră astfel pedepsit,
Conform năravului lor cel lupesc, povestea groaznic o răstălmăcesc:
Pe lup spălandu-l de orice păcât, pentru că fu, zic ei, discriminat
De capra-învinuită-n gură mare, mai nou de crimă cu premeditare!
Crimă pe care-n mod corect și just, ei s-o numim ne cer Holocaust!!

Pentru că lupul cel nevinovat, prin foc finalul tragic și-a aflat
Nu pentru vinile ce i se-aduc, ci pentru simplul fapt că era…lup!
Astfel încât de-acum până-n vecie, cât timp în țară capre-or să rămâie
Indiferent de vârstă și avere, mărime, greutate ori putere
Oricare capra-ar trebui să știe că are-n viață-o sfântă datorie:
S-aducă zilnic ca despăgubire, pentru a lupului nenorocire,
Urmașilor mereu înfometați, ce-l tot jelesc încă neconsolați
Să aibă cu ce-i face pomenire produsele-amintite-n povestire:
Frunze-n buze, lapte-n țâțe, iarbă-n barbă, snop de flori la subsuori;
Drob de sare în spinare, grâușor la brâușor, mălâies în călcâies…

Dar numai lupilor ce-s pământeni, ajunși azi lacto-vegetarieni
Ce, vrând să facă voia caprelor, au adoptat tacit regimul lor
Că pentru neamul veșnic prădător a haitelor mari din exterior,
Suficient ar fi, pentru moment, ca să nu pară jaful prea strident,
Pentru oricare lup, oricâți ar fi doi iezi grăsuți în fiecare zi!
(Așa precum și-al lor strămoș plecat din ăsta lume-a beneficiat)
Și-n plus, pe lângă astă grea povară ce lupii caprelor o rezervară,
Ele să-și mai asume și-obligația de-a-și reforma total și educația,
Astfel că iezii lor, cu minți istețe, de-acum altă poveste să învețe:
Conform sloganului ce i-a mers vestea:”De-azi înainte să schimbăm povestea!”

Poveste-n care, în noua versiune, lupul cel bun pe iezi nu-i mai răpune,
Ci doar le-arată, plin de bunătate, ce-inseamana  multi-cultu-rali-tate…
Că cei doi iezi mai mari, de el mâncați, motiv să n-aibă de-a fi supărați,
Pentru că lupul, prin astă măsură, să-i introducă vru-n a sa … cultură!
Să afle și ei, prin îngurgitare, ce gusturi … culturale lupul are;
În timp ce gestul caprei, radical de-ai reteza avântul…cultural
Considerat e azi un ciminal comportament de tip legionar !!
Ce e specific, fără doar și poate, doar unor capre neevoluate,
În mintea cărora și azi persistă mentalitatea tradiționalistă
Ce-împinge-întruna pe orice caprid, inevitabil, către lupicid!
Făcând din orice capră ce există, instantaneu o bestie fascistă,
Precum și-a noastră capră din poveste, zic ei că s-ar fi dovedit că este…
Ba și pe iedul mic ce-a reușit să scape de lupescul apetit
Deși sărmanul n-are vreun păcat, că-i xenofob ei l-au etichetat:
Fiidc-al sau gest de-a se băga-n cuptor de frica lupului invadator
Considerat e-acum de dumnealor un evident gest discriminator
Față de bietul lup( refugiat în casa iezilor ce i-a mâncat)
Cu un impact, zic ei, devastator asupra stimei lui de carnivor!
Lezat în dreptul său neîngrădit de-a fi cu carne zilnic ghiftuit…
Iar mărturia iedului ( ce-o spuse în fața caprei care îl născuse)
Despre al crimelor faptuitor, pentru că are-un caracter acuzator,
Și încalcă grav legea multiculturii, numit e de-acum, discurs al urii!
………………………………………………………………………………………

Că de le-asculți discursul cel, lupesc cu care lumea întreagă-îmbrobodesc,
Cu-a lor lupească-n veci nerușinare, îți vine să te-întrebi în gura mare:
Găsi-se-va-n turma asta căprească vreun corn mai ascuțit să-i potolească?
Că în dulăii cei aleși, de pază, azi nimeni nu-și mai pune nici o bază
Cu toate că speranțe-aveam în ei pe vremea când erau numai căței!

Fiindcă-au uitat cum mai funcționează o stână-n care câinii chiar veghează…
(Bineînțeles, când sunt de pază puși câini devotați, nu câini de multe uși,
Care cu lupii, în tovărășie, stâna și-o pradă și-o lasă pustie,
Ba chiar, cu mintea lor nicicândd prea brează, în fruntea pazei ei un lup așează:
(Pentru că-n țara unde-i curul cap , ușor ajunge lupul pârcălab!)
C-atunci, cu mintea noastră de pe urmă, le-om aplica proverbul strămoșesc:
“Alungă-ți iute câinii de la turmă, de-i vezi cu lupii că se infratesc!”