Adevărul Despre Democrație

Incorect Politic
Februarie 10, 2019

Via Justițiarul:

Astăzi o să atac problema politică cea mai spinoasă, rădăcina răului pe care-l simţim, dar despre care nu vorbeşte nimeni. O să fie un material mai lung, dar vă rog să vă înarmaţi cu răbdare. De altfel, şi lungimea materialelor e menită a separa bobul de neghină.

Atunci când spunem că „trăim în cea mai bună dintre lumile posibile” suntem ferm convinşi că avem dreptate, că, în ciuda tuturor problemelor pe care le simţim, societatea a evoluat, iar noi am ajuns într-un moment de sinteză în care toate relele trecutului au fost anulate şi, cumva, ne confruntăm doar cu probleme ale prezentului.

E o eroare, cu siguranţă. V-aş putea întreba simplu: aţi trăit în antichitate sau în Evul Mediu?

Prea spuneţi cu o siguranţă extrem de apăsată că atunci era rău. Fără doar şi poate priviţi prin prisma surselor istorice la care aveţi acces(sau aţi avut acces în şcoală).

Şi care v-au informat prompt că atunci era rău, că oamenii erau omorâţi, că era teroare s.a.m.d. Aşadar, sunteţi ferm convinşi utilizând sursele care vă spun într-un fel. Aceleaşi surse însă ridică în slăvi binefacerile lumii de azi. Ia să vedem, aveţi habar care sunt fundamentele lumii de azi?

Desigur, n-o să aştept să-mi răspundeţi, ci vă voi fixa o piatră de hotar la Revoluţia Franceză.

Utopia vine cu ceva mai mult timp înainte, dar e bine să fixăm începuturile acolo deoarece e mult mai comod să ne raportăm la evenimente vizibile, unanim recunoscute.

Raportându-vă la aceleaşi surse îmi veţi spune că Revoluţia Franceză a fost un eveniment pozitiv, care ne-a eliberat pe noi de sclavie.

Dar Revoluţia Bolşevică, vă voi întreba? Ea n-a fost bună, doar a eliberat total oamenii de teroare?

Nu, îmi veţi spune, raportându-vă la aceleaşi surse. Revoluţia Bolşevică a fost una care a instaurat teroarea comunistă căreia mulţi dintre noi i-au simţit binefacerile pe propria piele.

Nu întâmplător v-am desenat acest parcurs. Revoluţia Franceză a fost una dintre cele mai mari fraude ale istoriei.

Este extrem de importantă deoarece de acolo a început una dintre tehnicile care-au rezistat până în prezent: manipularea maselor, căţărarea pe val şi preluarea puterii. Mai ştiţi replica „De ce se plâng că n-au pâine? Să mănânce cozonac!”?

Aşa-i că a spus-o Maria Antoaneta? Ei bine, nu! N-a spus-o, a fost un slogan propagandistic, o şuşă răspândită în mase pentru a le „nevroza”. Se cam murea de foame în vreme, asta-i adevărat. Dar nu din cauză că le mânca Maria Antoaneta mâncarea, ci din cauze concrete.

Ca să nu mai vorbesc de cele fabricate: multe brutării au tras în mod inexplicabil obloanele, iar cele care încă mai vindeau o făceau la preţuri exorbitante. Adică ceea ce-am numi azi criză indusă.

Foamea e cel mai bun agent revoluţionar. Dă-le nemâncaţilor un vinovat sub forma unui slogan isteţ şi i-ai scos pe străzi. Aşa s-a produs Revoluţia Franceză.

Aşa a căzut tiranul, aşa au aplaudat la execuţia reginei şi aşa a început toată adevărata tiranie. Dacă vreţi să aveţi un exemplu ceva mai actualizat a ceea ce a fost Revoluţia Franceză, priviţi spre Revoluţia Bolşevică.

Ea a fost instrumentată după acelaşi tipar ca surata franceză. De fapt, dacă le citeşti istoriile vei constata avem de-a face cu unul şi acelaşi lucru. Teroarea care a urmat Revoluţiei Franceze a instaurat ceea ce azi numim democraţie.

Trebuie aşadar să reţinem ingredientele care au stat la baza schimbărilor sociale profunde ale secolelor XIX şi XX: manipularea (răspândirea de informaţii false prin intermediul propagandei), revoluţia (provocarea dezordinii sociale în vederea dărâmării regimului aflat la putere), deturnarea (acapararea puterii făcută prin intermediul şi uneori de către vectorii agitatori cunoscuţi publicului din etapa de manipulare) şi spălarea creierului (ascunderea adevărului despre evenimente, găsirea unor falşi vinovaţi pentru nereuşita materială – inevitabilă de fiecare dată, controlul asupra surselor de informare şi propagarea de slogane pozitive la adresa evenimentelor).

Urmăriţi această schemă şi veţi găsi acelaşi lucru în toate răzmeriţele populare. Cel mai recent exemplu e Revoluţia din 1989. A fost precedată de o campanie de manipulare efectuată de către Europa Liberă (în mod ciudat nebruiată) şi amplificată de către ventilatoarele securistice, după care a urmat etapa dezordinii sociale (Revoluţia), deturnarea (toţi cei care au apărut ca „emanaţi” fuseseră de fapt complici) şi spălarea creierului (vezi Humanitas, GDS, ziarele de-atunci ș.a.m.d.).

Ajunşi în acest punct şi convinşi fiind acum (bănuiesc eu) că Revoluţia Franceză v-a fost prezentată mincinos, ar trebui să ne întrebăm serios dacă nu cumva şi principalul ei produs, anume democraţia, nu e tot o manipulare. Ce părere aveţi?

Eu vă voi spune franc: nu-i o manipulare, ci o fraudă. Când vi se vorbeşte despre democraţie vi se aruncă în faţă democraţia ateniană şi se fac tot felul de paralele între ceea ce avem azi şi ceea ce era atunci.

Să încercăm să facem cât se poate de franc o comparaţie. În democraţia ateniană aveam de-a face cu un vot direct pentru orice problemă.

De câte ori aţi fost consultaţi pentru stabilirea gradului de impozitare, pentru taxarea exploatării resurselor (doar sunt ale noastre, ale tuturor, nu-i aşa?), de câte ori v-a întrebat cineva despre modul în care trebuie să arate codul muncii? Hai să nu fiu atât de aplicat: „de câte ori în aceşti 30 de ani de la Revoluţie aţi fost implicaţi direct în luarea unei decizii referitoare la funcţionarea ţării?”.

Dacă n-aţi fost prin Parlament(şi, uneori chiar dacă aţi fost şi acolo) nu v-aţi atins de nicio decizie. În schimb, pe zi ce trece, sunteţi responsabili să cunoaşteţi şi să puneţi în aplicare decizii care nu vă aparţin. Iar dacă din neştiinţă încălcaţi vreo decizie, sunteţi înţelegători cu cel care vă amendează sau vă aplică o corecţie: doar aţi încălcat legea, nu-i aşa?

Spre deosebire de democraţia ateniană în care controlai absolut tot ce se decide, în democraţia noastră sunt alţii care fac asta. „Da, vor spune propagandiştii, dar e imposibil ca 20 de milioane de oameni să decidă. De-aceea s-a ales reprezentativitatea!”.

S-o luăm cu uşurelul. Aşadar, ceea ce avem nu e o democraţie în adevăratul sens al cuvântului, ci una prin care delegăm dreptul de reprezentare unor persoane. OK, poate că e în regulă aşa, dar mai e o şmecherie pe care nu v-o spune nimeni. Cei pe care-i trimitem prin vot în Parlament nu au un mandat imperativ.

Adică nu pot să-i spun lui Gigel: „Te trimit în Parlament ca să votezi asta şi asta!”. Nu, îl trimiţi în Parlament şi după ce ajunge acolo, „reprezentantul tău” poate face ce vrea. Inclusiv să nu-şi respecte promisiunile. Iar tu ai rămas cu buza umflată întrucât nu ai nici măcar dreptul să-l revoci.

Atunci al cui trimis mai e? Cred că e clar pentru toată lumea că avem de-a face cu o fraudă.

În fapt, e ceva mai mult de-atât: e repetarea, perpetuarea, revoluţiilor la intervale regulate de timp. Puteţi privi alegerile ca pe nişte revoluţii în sine: prima dată manipularea (campania electorală), revoluţia (alegerile în urma cărora e eliminat cel anterior sau sunt învinşi „duşmanii”), deturnarea (activitatea politică din Parlament şi celelalte instituţii) şi spălarea creierului (cam tot ceea ce se întâmplă în societate).

Dacă veţi privi mai atenţi, veţi observa că ceea ce numim democraţie nu e decât o punere în scenă a „revoluţiilor” pentru a-i face pe proşti să se elibereze şi astfel să se menţină sistemul. E simplu ca bună ziua.

Şi-ar mai fi un amănunt care nu v-a fost spus: democraţia ateniană funcţiona deoarece existau sclavii, cei care făceau munca de zi cu zi şi care nu aveau niciun drept.

Dacă vă credeţi miezul democraţiei, puteţi să-mi indicaţi şi mie unde sunt sclavii?

Sau, ca să fie mai simplu: cine face munca în societate? V-aţi prins? Dacă faceţi parte dintre cei care muncesc (indiferent că sunteţi muncitori sau antreprenori) înseamnă că îngroşaţi marea masă a sclavilor.

De altfel aici e şi marea minciună a democraţiei: vi se dă impresia că vă aflaţi la butoane sau că ele sunt oricum extrem de accesibile, dar în realitate sunteţi fochiştii care băgaţi cărbuni în foc pentru a funcţiona căruţa.

Iar dacă vreodată vă va trece prin cap că puteţi ajunge la butoane, veţi simţi cum o vergea vă va frige degetele. Asta indiferent cum vreţi să botezaţi acea vergea: „ordinea în societate”, „respectarea celuilalt” sau „lungul braţ al legii”. Indiferent cum, realitatea e că voi trebuie să munciţi sau să interpretaţi impecabil un rol astfel încât cei care muncesc să vă creadă.

Sper că aţi înţeles ceea ce era de înţeles. Nu-mi rămâne decât să vă urez: „iluzii cât mai puţine!”.

                                                                                                             Dan  DIACONU