De la o vreme, de cînd se discută tot, a început să se discute și ”românismul”. Lucrul acesta e destul de ciudat.
Românismul nu se discută; poți cel mult să emigrezi sau să te sinucizi.
Sîntem români prin simplul fapt că sîntem vii.
A afirma evidența aceasta nu înseamnă nici măcar a fi ”naționalist”; Înseamnă a constata realitatea, a vedea lucrurile așa cum sînt.
Că unii nu vor să le vadă, asta e treaba lor.
Unui om cu bun simț, însă, trebuie să i se pară cel puțin exagerată această dorință nepotolită de a discuta in jurul noțiunii de ”român” și ”românism”.
Altcineva ni se poate cere: să adîncim înțelesurile românismului, să-i găsim valorile universale, să creăm în cadrele românității – adică, într-un cuvînt, să nu încetăm de a rămîne vii si de a crea.
A renunța la ”românism”, pentru noi, românii, a renunța la viață, a te refugia la moarte. Sînt oameni care au făcut asta. Dumnezeu sa-i ierte!