Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Februarie 3, 2019
Conștienți de rolul major al presei în ce privește manipularea opiniei publice, evreii au fost primii care s-au implicat în Statele Unite atît în domeniul presei scrise, cît și al audio-vizualului. Pionier al audio-vizualului a fost evreul David Sarnoff (1891-1971, emigrant din actualul Belarus), a cărui viață s-a confundat cu activitatea RCA (Radio Corporation of America) unde a lucrat 51 de ani, de la înființarea companiei (1919) și pînă la retragerea sa la pensie (1970). În cadrul RCA, David Sarnoff a înființat în anul 1926 cel mai important post de televiziune, NBC (National Broadcasting Company). În prezent, din februarie 2007, președinte și CEO (șef al executivului) la NBC Universal este evreul Jeffrey “Buttboy“ Zucker (ns. 1965).
În ultima jumătate a secolului trecut evreii americani au început campania de acaparare treptată a tuturor formelor de media din Statele Unite iar, în ultimul sfert de secol, au trecut la înființarea marilor conglomerate media care, într-o stufoasă încrengătură, cuprind ziare, periodice, posturi TV, posturi de radio, studiouri cinematografice, studiouri de înregistrări, firme de transmisii prin satelit ori prin cablu, servicii internet, etc., eliminînd rînd pe rînd patronii neevrei din acest domeniu.
Prin aceste conglomerate, evreii au controlul total al mediei americane și nu numai, cenzurînd știrile din întreaga lume, distorsionîndu-le, dînd tente și interpretări favorabile lor, ascunzîndu-le pe cele care le sînt în defavoare. Prin aceste conglomerate, întreaga Americă dar și o importantă parte a lumii, sînt ținute permanent în minciună.
Iată o situație a proprietarilor conglomeratelor media americane la nivelul lunii noiembrie 2004, din care resultă cu ușurință faptul că toate se află în proprietatea evreilor:
Time Warner (AOL-Time Warner), cel mai mare conglomerat media, fondat de frații Warner (evrei) a fost condus pînă în 2002 în calitate de CEO de evreul Gerald Levin; în anul 1996 Time Warner a cumpărat, în schimbul unui număr important de acțiuni, Turner Broadcasting System (care includea și CNN) de la Ted Turner, singurul magnat media neevreu din America și care devenea, cel puțin formal, al treilea om în ierarhia conglomeratului; în 2001, Levin i-a produs lui Turner pierderea a 7 din cele 9 miliarde $ ai acestuia și practic l-a demis, răpindu-i orice putere reală de decizie. Din 2003 conglomeratul este formal condus de un negru, Richard Parsons, dar în realitate decisivă este în continuare influența și puterea evreilor din conducere. AOL este cel mai important provider de servicii internet din lume. Time Inc. Interactive este condus de două evreice, Jodi Kahn și Meg Siesfeld. HBO, cea mai mare rețea de cablu TV dar și “concurenta” sa Cinemax, sînt tot subsidiare ale Time Warner. Conglomeratul mai deține studiourile cinematografice Warner Bros, Castle Rock Entertainment și New Line Cinema precum și peste 50 de reviste printre care Time, Life, People, Sports Illustrated. Au fost proprietarii Warner Music, firmă vîndută însă în anul 2004 lui Edgar Bronfman jr.
Disney este cel de-al doilea conglomerat media, preluat în 1984 și condus în calitate de CEO de evreul Michael Eisner. Conglomeratul cuprinde posturile TV Walt Disney Television, Touchstone Television, Buena Vista Television, studiourile cinematografice Walt Disney Pictures, Touchstone Pictures, Hollywood Pictures, Caravan Pictures. Mai deține și studiourile Miramax Films, conduse de frații evrei Bob și Harvey Weinstein. În 1995, Eisner a cumpărat și rețeaua de televiziune ABC. Postul TV de sport ESPN și subsidiara de cablu ABC sînt conduse de evreul George W. Bodenheimer. Disney mai controlează canalele TV Disney Channel, Toon Disney, A&E, Lifetime Television, SOAPnet și History Channel, editurile Walt Disney Company Book Publishing, Hyperion Books și Miramax Books, deține 6 ziare și peste 20 de reviste, derulează cca. 20 de programe internet.
Al treilea mare conglomerat media este Viacom, Inc. înființat în 1971, condus de evreul Sumner Murray Redstone (ns. 1923 cu numele Rothstein, în anul 2005 locul 41 în topul miliardarilor planetei cu o avere de 8,8 mlrd. $). Numărul doi în companie a fost evreul Melvin A. Karmazin pînă în iunie 2004, cînd a fost înlocuit de evreul Leslie Moonves (ns. 1948, nepotul lui David Ben Gurion; în anul 2007 a primit un salariu anual de 67,6 mil. $). Viacom produce și distribuie programe pentru 3 mari rețele TV, deține 39 de stații TV afiliate în rețeaua CBS, 185 stații radio afiliate la Infinity radio group, peste 1.500 stații afiliate la CBS Radio Network. Mai deține studiourile cinematografice Paramount Pictures conduse de evreica Sherry Lansing (ns. 1944, cunoscută ca Sherry Lee Heimann, după numele mamei, sau Sherry Lee Duhl, după numele tatălui). Viacom mai este implicat în activități de editură, transmisii satelit, jocuri video, posturi TV de muzică, închirieri casete video, etc. Fiica lui Sumner Redstone, Shari Redstone, este președinte National Amusament, vicepreședinte CBS Corporation și Viacom iar din 2007 președinte al Midway Games. Între anii 1986-1995, CEO al postului de televiziune CBS a fost evreul Laurence Alan Tisch (1923-2003). Din septembrie 2004, CBS Entertainment are ca președintă pe evreica de origine portoricană Nina Tassler.
NBC Universal este condus de evreul Edgar Bronfman jr. (ns. 1955, fiul lui Edgar Bronfman sr., locul 220 în clasamentul Forbes pentru anul 2005 cu o avere de 2,7 mlrd. $, președintele Congresului Evreiesc Mondial între 1979-2007). Averea familiei Bronfman a avut inițial la bază producția de băuturi alcoolice, cumpărînd în anul 1928 compania canadiană Seagram. Ulterior, afacerile acestora s-au extins, cuprinzînd și media, achiziționînd, treptat, studiourile cinematografice Universal Pictures, în 1998 studiourile de înregistrare PolyGram iar în 2004 Warner Music Group, care devine cea mai mare companie în domeniu.
Aceeași este situația și în cazul principalelor cotidiane americane, răspîndite peste tot în lume:
New York Times (în 2003 tiraj 1,119 mil. ex.), înființat în 1851, devine în 1896 proprietatea evreului Adolph Ochs; în prezent, stră-stră-strănepotul său Arthur Sulzberger jr. este președintele NYT Co. Evreul Russell T. Lewis este șeful executivului companiei, evreul Michael Golden este vicepreședinte, iar evreul Martin Nisenholtz conduce ediția on-line. Familia Sulzberger deține alte 33 ziare printre care Boston Globe, 8 posturi TV, 2 posturi radio, etc. Tot ei dețin International Herald Tribune, cel mai răspîndit ziar în limba engleză din întreaga lume.
Washington Post (732.000 ex.), înființat în 1877, devine în 1933 (în urma marii crize economice) proprietatea evreului Eugene Meyer, iar în prezent este condus de nepotul acestuia, Donald Graham. Compania mai deține 11 publicații militare, 6 posturi TV și o serie de periodice printre care și influentul Newsweek.
Wall Street Journal (1,820 mil. ex.) este proprietatea firmei Dow Jones & Company Inc., condusă de evreul Peter R. Kahn; firma mai publică alte 33 de ziare și săptămînalul financiar Barron’s.
Cele mai importante săptămînale americane sînt de asemenea proprietatea evrelor: Time (4,1 mil. ex.) este publicat de o subsidiară a Time Warner Communications, conglomerat format în 1989 condus de evreul Norman Pearlstine. Newsweek (3,2 mil ex.) a fost deja menționat ca proprietatea aceluiași Donald Graham. Menționat anterior, US News and World Report (2 mil. ex.) este proprietatea evreului Mortimer B. Zuckerman.
Evreul Samuel Irving Newhouse jr. (ns. 1927, locul 63 în topul Forbes pentru anul 2005 cu o avere de 7 mlrd. $ și locul 199 în anul 2007 cu 7,3 mlrd. $) este președinte și CEO al firmei Advance Publications, care printre altele editează revistele Vogue, Vanity Fair și The New Yorker. Acest imperiu media a fost fondat de tatăl său, Samuel Irving Newhouse sr. (1895-1979, născut cu numele de Solomon Neuhaus).
Evreul egiptean american Haim Saban (ns. 1944 în Alexandria, locul 286 în topul Forbes pentru anul 2005 cu o avere de 2,8 mlrd. $) a înființat în 1983 Saban Entertainment.
Regăsiți aici studiourile producătoare de desene animate care îi obișnuiesc pe copii de mici cu violența și cu crima. Regăsiți studiourile cinematografice producătoare de filme care induc ideea că musulmanii sînt teroriști, creștinii sînt mafioți, criminali, tîlhari, escroci etc., că homosexualitatea este ceva natural, ca și dorința de averi nemăsurate obținute prin orice mijloace, de lux deșănțat, de dezmăț și lipsă de pudoare. Regăsiți marile publicații care nu vorbesc niciodată despre crimele săvîrșite de evrei, ci doar despre prigonirea acestora. Iar Warner Music a fost primul promotor al “gangsta rap”-ului, gen muzical în care textul melodiilor instiga în mod explicit negrii să comită acte de violență împotriva albilor. În timp, neevreii au fost înlăturați din fruntea mediei americane, iar asupra Americii a coborît noaptea diversiunii, minciunii, dezinformării, apropiind această țară tot mai mult de Evul Mediu inchizitorial (pentru mai multe amănunte despre influența totală a evreilor în media americană, v. “Who Rules America?”).
Materialul îl omite pe Michael Rubens Bloomberg (actualul primar al orașului New York) a cărui companie Bloomberg L.P. (fondată în anul 1981) a înființat în anul 1990 divizia Bloomberg News care oferă știri pentru cca. 350 de ziare și reviste din întreaga lume, printre care The Economist, The New York Times și USA Today. În anul 1994 Bloomberg L.P. a lansat canalul Bloomberg Information TV (devenit ulterior Bloomberg Television, rețea specializată în știri financiare și de afaceri, cu peste 200 mil. telespectatori, inclusiv în România) iar în anul 2009 canalul-soră Bloomberg UTV, cu sediul în India. Președintele Bloomberg L.P. este evreul Daniel Doctoroff (ns. 1958).
Influența mogulilor de presă americani evrei asupra întregii omeniri nu se manifestă doar prin posturile radio-TV, ziarele, periodicele și filmele care ajung în întreaga lume, ci și în mod direct, prin preluarea mediei deja existente în alte țări ale lumii. De pildă, evreul american Ronald Steven Lauder (ns. 1944, din anul 2007 președintele Congresului Mondial Evreiesc, în anul 2005 pe locul 224 în topul miliardarilor lumii cu o avere 2,7 mlrd. $, evaluată în anul 2007 la 3 mlrd. $) controlează Central European Media Enterprises, care a preluat și postul românesc Pro TV (compania a achiziționat trusturi media din Croația, Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Ucraina și Bulgaria). Poziția anticreștină a postului Pro TV este ușor de sesizat în marea majoritate a programelor sale.
Ca și în Statele Unite, și în Marea Britanie presa este sub toate formele ei în mîna evreilor. De altfel, prima agenție de știri din lume a fost înființată în această țară de evreul Paul Julius baron von Reuter (1816-1899). Născut în Germania sub numele de Israel Beer Josaphat, acesta a înființat în orașul Aachen Reuters News Agency, care prin intermediul porumbeilor voiajori transmitea mesaje între Bruxelles și Aachen, în primul rînd pentru un acces mai rapid la informațiile privitoare la bursa din Paris. În anul 1851, cînd porumbeii voiajori au fost înlocuiți de telegraf, Reuter se stabilește definitiv în Anglia (care în 1857 îi acordă cetățenia britanică și apoi titlul de baron), unde înființează agenția de știri Reuters, cea mai veche din lume și una dintre cele mai importante și în prezent.
În timp, și evreii din Marea Britanie au acaparat treptat toate formele mass-media din insulă.
În anii ’50, evreul Lew Grade (1906-1998, născut cu numele de Lev Winogradsky în Ucraina, de unde a emigrat în anul 1912 împreună cu familia) a înființat postul de televiziune ITC (Independent Television Company), alternativa la televiziunea oficială britanică BBC.
Cel mai mare magnat media britanic a fost evreul Ian Robert Maxwell (1923-1991, născut cu numele de Jan Ludvik Hoch în fosta Cehoslovacie, de unde a emigrat în anul 1940). După o primă perioadă în care a făcut politică fiind ales între 1964-1970 membru al Parlamentului britanic, s-a reorientat spre domeniul presei. Achiziționează în anul 1981 British Printing Corporation, în 1984 Mirror Group International (care deține cotidianul Daily Mirror). Deținea o jumătate din acțiunile MTV Europa și era proprietarul Maxwell Cable TV și Maxwell Entertainment. În anul 1987 cumpără o parte din IPC Media, prin care creează Fleetway Publications.
Un studiu efectuat în luna mai 2002 arată influența enormă a evreilor în media britanică, atît în radio-televiziunea de stat (BBC) cît și în presa scrisă sau audio-vizuală particulară:
În cadrul BBC, evreul Alan Yentob (ns. 1947) a fost “controller” (funcție importantă în cadrul marilor corporații, bănci ori agenții guvernamentale care, printre numeroase atribuții, le are și pe acelea de coordonare și planificare a investițiilor precum și de elaborare a politicilor financiare) al BBC Two între 1987-1993 și apoi al BBC One între 1993-1996; în 1996 a fost promovat director de programe al BBC, iar între 1997-2000 a fost director al televiziunii; la momentul studiului, Alan Yentob era directorul programelor de teatru, divertisment și emisiuni pentru copii. La același moment, director general al BBC era, din anul 2000, Gregory Dyke (ns. 1947), prezentat în studiu tot ca evreu (acesta a demisionat în 2004, în urma unui scandal). Evreul Alan Bookbinder a fost numit în iulie 2001 director pentru programele de religie și etică. Ulterior realizării studiului, în anul 2006, în conducerea BBC a intrat ca director non-executiv și evreul Marcus Ambrose Paul Agius (ns. 1946), ginerele lui Edmund de Rotschild, care concomitent este și președintele companiei Barclays; Marcus Agius a fost cel care a refuzat în cursul ultimei invazii israeliene din Gaza (dec. 2008-ian. 2009) cererile venite din partea mai multor organizații umanitare de transmitere de către BBC a apelurilor umanitare în sprijinul populației civile palestiniene, aflată într-o stare disperată. Refuzul a fost motivat prin “păstrarea imparțialității” postului public britanic. În luna ian. 1999, evreica Jennifer Gita Abramski (ns. 1946) a devenit director al postului național de radio BBC (aceasta își anunțase pensionarea pentru anul 2008).
La data studiului, cea mai importantă companie britanică în domeniul audio-vizualului era Carlton Communication, condusă la acel moment de evreul Michael Philip Green (ns. 1947, avea un salariu personal anual de 892.000 lire sterline). În ultimele două decenii, expansiunea companiei a fost remarcabilă: după ce a înființat Carlton Television Limited, în 1987 a cumpărat 19 % din acțiunile Central Television și Zenith Production, în 1988 Technicolor, în 1991 Thames Television, în 1993 a obținut 20 % din acțiunile GMTV și 18 % din cele ale ITN etc.
Ulterior studiului, în anul 2004, Carlton Communications a fuzionat cu Granada plc. (condusă de evreul Steve Morrison, ns. 1947). Granada era proprietara a 7 posturi TV, plus diferite participații la alte companii media britanice. În urma fuziunii, a rezultat ITV plc.
Anglia Television era condusă la acel moment (din anul 1996) de evreul Graham Creelman, care mai conducea firmele media Anglia Multimedia, Eastern Screen și East of England Cultural Consortium.
BSkyB (British Sky Broadcasting) aparține imperiului media News Corporation, proprietatea lui Keith Rupert Murdoch, care mai deține în Marea Britanie publicațiile Sun, Times, Sunday Times, News of the World și care necesită o atenție specială.
Compania Express Newspapers, care editează Daily Express, Sunday Express, Daily Star și Daily Star Sunday, este proprietatea evreului Richard Clive Desmond (ns. 1951) numit “Regele porno”, întrucît a cîștigat 150 mil. lire sterline prin înființarea trustului Northern and Shell, care publica revistele pornografice Big Ones, Skinny and Wriggly, Forum, Posh Housewives și Asian Babes (a vîndut acest trust ulterior redactării studiului, în anul 2004, dar și-a păstrat canalele TV pornografice Fantasy Channel și Red Hot).
Grupul Telegraph era deținut de Hollinger International Inc., companie condusă de sionistul canadian Conrad Moffat Black (ns. 1944, înnobilat în anul 2001 cu titlul britanic de “Lord Black of Crossharbour”) și soția sa Barbara Joan Estelle Amiel (ns. 1940, devenită și ea “Baroness Black of Crossharbour”), evreică britanică. Hollinger deținea ziare importante în Marea Britanie (The Daily Telegraph), Statele Unite (Chicago Sun Times), Canada (National Post) și Israel (Jerusalem Post), precum și sute de ziare locale în America de Nord. După ce o perioadă de timp a fost al treilea magnat al presei din lume, în anul 2007 Lordul Conrad Black a fost condamnat la 78 de luni de închisoare pentru fraudă poștală și obstrucționarea justiției.
Grupul Associated Newspapers editează cel mai important cotidian britanic, Daily News, care era condus de evreul Guy Zitter (pentru mai multe amănunte, v. “Near total Zionist Jewish control of the British Media”).
Piața presei canadiene este dominată de firma CanWest Global Communication Corp, înființată de evreul Izzy Asper (1932-2003). Imperiul său media a început în anul 1975 cu postul de televiziune CKND, la care în timp s-au adăugat Global Television Network, cotidianul National Post și alte 60 de ziare. În prezent, compania este condusă de copiii săi Leonard (ns. 1964, președinte), Gail (ns. 1960, director) și David (ns. 1958, vicepreședinte executiv). Ajungînd în timp la 14 cotidiane metropolitane și 128 cotidiane locale, deține peste 60 % din piața media canadiană.
O situație asemănătoare întîlnim și în Scandinavia, unde presa este în cea mai mare parte controlată de familia Bonnier. Patriarhul familiei, Gutkind Hirschel (1778-1862), evreu german, a emigrat în anul 1801 în Danemarca unde și-a schimbat numele în Gerhard Bonnier și unde și-a început activitatea cu o bibliotecă, o librărie și o editură. Fiul său, Adolf Bonnier (1806-1867), se stabilește în Suedia, unde extinde afacerile familiei. În prezent, grupul Bonnier deține în Suedia postul de televiziune LNK, patru din cele mai importante șapte cotidiane (Dagens Nyheter, Expressen, Sydsvenska Dagbladet și Dagens Industry), 45 % din TV4, cel mai urmărit canal TV privat din Suedia (din cei 45 %, 21,6 % din acțiuni le deține în mod direct iar 23,4 % prin compania finlandeză Alma Media, tot proprietate a familiei) – TV4 este condus de evreul Jan Scherman a cărui fiică, Clara Scherman, este șefa achizițiilor. În Finlanda, grupul deține compania Alma Media prin care controlează MTV3 (cel mai popular canal finlandez) și Subtv (cel de-al treilea canal comercial ca audiență); de asemenea, deține 23 % din MTV Finlanda, cele mai importante două cotidiane (Iltalehti și Kauppalehti), editura Lehdentekijat (publică 40 de reviste, 5 ziare regionale și 15 ziare locale) și controlează Baltic News Service, cea mai importantă agenție de știri din zonă, care furnizează în întreaga lume știrile din zona baltică. În afară de Suedia și Finlanda, grupul Bonnier mai deține în proprietate ziare în Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Rusia, Polonia, Austria și Slovenia.
În ierarhia mediei suedeze, grupul Bonnier este urmat de evreul Peter Hjorne (numele real Kaplan), proprietarul Goteborgs-Posten (cel de-al patrulea cotidian suedez ca tiraj) precum și al unei serii de ziare locale.
Grupul Bonnier deține 30 % iar Peter Hjorne 10 % din Tidningarnas Telegrambyra (Agenția suedeză centrală de știri).
Evreul Robert Aschberg este proprietarul celei mai mari companii suedeze de producție, Strix Television, ale cărei programe (sitcomuri, talk-show-uri, filme, etc.) sînt furnizate celor mai importante posturi TV. Robert Aschberg este nepotul bancherului evreu Olof Aschberg, unul dintre finanțatorii revoluției bolșevice.
Evreul Pehr G. Gyllenhammer este directorul companiei Kinnevik, care controlează TV3, ZTV și ziarul Metro iar evreica Marianne Ahrne, producător de film, controlează o mare parte din Institutul Suedez de Film.
Concentrarea mediei suedeze în mîinile cîtorva evrei ar fi putut fi oprită prin aplicarea legii anti-trust, dar ministrul suedez al culturii din acel moment, evreul Leif Pagrotsky, a refuzat să aplice legea (pentru mai multe amănunte, v. “Jewish Media Influence in Scandinavia” și “A report from Finland”).
Cel mai important magnat media din Franța este evreul Serge Dassault (ns. 1925), al cărui imperiu cuprinde printre altele cunoscutele publicații Le Figaro și L’Express. Serge Dassault este un exemplu elocvent în ce privește acapararea de către evrei a celor mai importante domenii ale vieții publice franceze: s-a implicat în presă, în afaceri (este unul dintre cei mai bogați miliardari din Franța, ocupînd conform clasamentului Forbes în anul 2005 locul 48 în lume cu o avere de 7,8 mlrd. $ iar în anul 2007 locul 62 cu o avere de 10 mlrd. $), în administrația publică (a fost primar în Corbeil-Essonnes, suburbie a Parisului) și în politică (din anul 2004 este senator). În urma scandalului Augusta, în anul 1998 a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Concernul Dassault Group (producător, printre altele, de avioane civile și militare) a fost înființat de tatăl său, Marcel Dassault (1892-1986, născut cu numele de Marcel Bloch, convertit la catolicism în anul 1950). Fiul său, Olivier Dassault (ns. 1951), este din anul 2002 deputat în Parlamentul francez; în planul afacerilor, este președintele Dessault Communications, președintele consiliului de directori al grupului de presă Valmonde, membru al consiliului de administrație al ziarului financiar Journal des Finances și administrator al subsidiarei Socpresse.
Investițiile evreiești în media au ajuns pînă în America de Sud, unde evreul israelian Baruch Ivcher a devenit acționarul principal al postului TV Frecuencia Latina din Peru.
Cel mai mare magnat media din lume este Keith Rupert Murdoch (ns. 1931 în Australia). Mama sa, “Dame” Elizabeth Murdoch (particula de noblețe “Dame” desemnează titlul de baroneasă sau de femeie decorată cu ordinul Imperiului britanic), născută Elizabeth Joy Greene, provine dintr-o bogată familie de evrei irlandezi. Imperiul său media a fost creat cu ajutorul bogatelor familii evreiești Oppenheimer, Bronfman, Rothschild precum și al evreului rus american Armand Hammer (1898-1990, singurul om din lume care a fost prieten atît cu Vladimir Ilici Lenin cît și cu Ronald Reagan). Înființată în anul 1979 în Australia și mutată ulterior în New York, compania (care deține edituri, ziare, periodice, posturi de radio, studiouri cinematografice, posturi TV, televiziune prin satelit și prin cablu, activități de internet etc. și care în anul 2007 a înregistrat o cifră de afaceri de 28,66 mlrd. $) și-a extins în timp activitatea din Australia în Statele Unite, Marea Britanie, Hong Kong, Taiwan, Noua Zeelandă, Fiji, Papua-Noua Guinee, India, Rusia, Italia, Germania, Israel, Georgia, Turcia și 17 țări din America Latină. În topul Forbes, Murdoch a ocupat locul 50 în anul 2005 cu o avere de 7,8 mlrd. $, locul 73 în anul 2007 cu 9 mlrd. $ și locul 109 în anul 2008 cu 8,3 mlrd. $.
Informații despre infiltrarea evreilor în presa scrisă și în audio-vizualul din România pot fi găsite în Cornel Dan Niculae – “Războiul nevăzut al evreilor sioniști cu românii”.
În sfîrșit, menționez și cel mai recent studiu în această materie, postat la data de 16 martie 2009: “Six Jewish Companies own 96 % of the World Media”.
Modelul tuturor acestor patroni și oameni de mass-media evrei, care cenzurează informația și manipulează populația din întreaga lume, pare a fi fără îndoială Paul Joseph Goebbels, ministrul propagandei publice în timpul regimului nazist.
Notă: Textul a fost scris acum 10 ani.
“Nu-mi pasă dacă americanii cred că noi controlăm media, Hollywood, Wall Street sau guvernul. Îmi pasă doar să continuăm să le controlăm.” – Joel Stein, Los Angeles Times
Acești nemernici trebuie opriți
Denigrati persoane cinstite si fara aparare care au facut atatea pentru omenire! Antisemitilor, vreti sa se repete holocaustul! Dupa ce am suferit atata in camerele de gazare! Si acum mai simt mirosul!
Au făcut multe pentru omenire: au inventat cel mai sângeros regim din istorie, comunismul. Au inventat pornografia pentru a îndobitoci tineretul, au creat organizația satanică Francmasoneria. Evreii sunt un pericol la adresa întregii omeniri.
Eroare! „Comunism” nu a existat pe nicăieri. Primul „comunist” a fost Iisus Hristos: a luat de la bogați și a dat săracilor!
Folosiți, corect, termenul „judeo-bolșevismul!
„Evreii sunt un pericol la adresa întregii omeniri.” Corect! Trebuie eliminați de peste tot, pe ORICE cale! În primul rînd, eliminați din limbaj cuvîntul „evreu/i” – care este folosit exclusiv numai în România, impus de judeo-bolșevicii aduși de jidoavca Hannah Robinsohn, alias Ana Pauker – și utilizați-l pe cel corect, „iudeo-bolșevici (ashkenazi)”. Apoi, depistați-i pe jidovii camuflați sub nume româești, gfen Petre Roman, Alexandru Florian, Bogdan Aurescu, Andrei Oișteanu ș.a. și faceți-i să dispară din țară.
Actualmente, alungați-i pe „ucrainenii” trimiși în România de saltimbancul Volodimir Zevzenski. Sechestrați camioanle cu grîu din Ucraina și ucideți-i pe șoferi! Altfel ne ucid ei pe noi prin ruinarea agriculturii românești și, deci, prin înfometare discretă!
Ucrainenii ne ruinează agricultura, iar conducerea României – Guvernul, Președinția și Parlamentul – le înlesnește acțiunile. Acesta este războiul atipic dus contra noastră, de care nu vă dați seama!
Treziți-vă, români!
Ai dreptate! Și eu mai simt mirosul de tăbăcărie, cînd le argăseau pielea jidovilor jupuiți de nemernicii de nemți, ca să facă din pielea lor poșete, abajururi, pergament pentru coperți etc. Am văzut într-un anticariat o carte legată în piele de evreu. Cînd mi-o mări pensia, am să merg să o cumpăr, că e cam scumpă!
Moarte anglo-americanilor care ne-au bombardat în 04.04.1944! Moarte „americanilor” care ne-au colonizat țara!