Întoarcerea la Natură

Dan Cristian IONESCU
Incorect Politic
Ianuarie 4, 2019

 

Că îi enervez pe mulți, asta nu este nici o problemă, o fac de zeci de ani. Dar acum, am ajuns să mă enervez pe mine și da, asta este o problemă! V-am spus că am o stare foarte proastă, că am început multe seriale și alte zeci de articole, dar îmi este foarte greu să mă concentrez și atunci, după cum am inspirație, caut un anumit articol început.

Acum cîteva luni începusem un articol despre întoarcerea la natură, dar nu acel „Retour a la nature” al lui Jean-Jacques Rousseau, ci al oamenilor din munții noștri, care se supuneau civilizației creștine.

Mi-a venit acum inspirația să vreau să îl continui, dar ghinion! (pentru mine, nu pentru Iohannis). Nu l-am mai găsit. De salvat, l-am salvat sigur, l-am căutat după cuvintele cheie, dar degeaba! Să-l fi salvat pe un stick? Greu de spus. În orice caz, sînt atît de negru de supărare încît astăzi nu vă mai dau nici o rețetă, deși așa îmi propusesem.

*

Cum se făceau odinioară casele la munte. Să nu se supere pe mine cei de la șes, care acceptau să doarme în bordeie săpate sub pămînt, dar viața grea, gerul, atacul animalelor sălbatice, i-au obligat pe cei de la munte să își ridice case sănătoase. Iată cum arăta casa în care mi-am petrecut (în special vara) copilăria.

Zidurile exterioare erau ridicate din piatră de rîu și deasupra cărămidă, nu din BCA. Pereții interiori erau din cărămidă sau paiantă, nu din rigips. Tîmplăria era din lemn (care respira), nu din termopan. Acoperișul era din șiță (șindrilă). În camere nu era tapet, nici vopsele recomandate azi la TV, erau spoite cu var, care era antiseptic și gonea gîngăniile nedorite.

Beciul (din piatră de rîu) avea întinse de-a lungul pereților paturi pe care se păstrau merele și perele. Sub paturi, erau grămezi de nisip în care se păstrau morcovii, albitura, țelina. Tot acolo se păstrau cartofii, ceapa, butoaiele cu varză murată, murăturile, vinul. Piatra de rîu ferea iarna de îngheț, iar vara de căldură.

În casă, în camera principală, era soba cu plită și cuptor (bucătăria de iarnă) dar și cu olane (o formă primitivă de încălzire centrală). Olanele (din lut ars) treceau din sobă prin perete în odaia alăturată unde, printr-un sistem de tuburi, încălzeau și această cameră.

Tot la acest nivel era și magazia în care se aflau sacii cu fasole, brînza, untul, țuica.

În fața acestor încăperi se afla pridvorul (prispa) unde se aflau lada cu mălai și cea cu făină (pentru cei care nu aveau loc suficient în magazie), sfoara pe care se uscau rufele la soare, patul pe care gospodarul se odihnea vara tot la soare, după masa de prînz (cine își permitea).

Deasupra era podul. Acolo, iarna, după Ignat, se scotea o cărămidă din coșul de fum și se puneau la afumat carnea, slăninuța, cîrnații, toba și altele, care se păstrau acolo toată iarna. Tot acolo, se afumau și se păstrau poamele (feliile de mere și jumătățile de prune din care se scoteau sîmburii). Tot în pod se țineau nucile.

În spate erau grajdul de vite, cu fînar deasupra, cocina porcilor, țarcul oilor și caprelor, cotețul găinilor.

Lemnele nu erau o problemă întrucît încă nu veniseră peste noi austriecii să ne taie pădurile.

O problemă putea să fie apa, pentru cei care nu aveau puț sau fîntînă în curte. Dar cine nu avea, se ducea și lua apa cu donița sau cu găleata de la rău – toate casele erau aproape de rîu, iar flăcăii erau căliți și vînjoși.

Nu aveau nevoie de ulei, întrucît găteau cu untură (și nu le creștea colesterolul!). Nu aveau nevoie de zahăr, întrucît îndulceau cu miere (și nu le creștea glicemia!). Nu cumpărau ceai, îl preparau singuri din soc, din tei, din mușețel… Săpunul și-l făceau singuri în casă.

Singurele lucruri pe care trebuiau să le cumpere (sau să le ia la troc) erau gaz, fitil și chibrituri (pentru opaiț) precum și sare.

Nu se arunca nimic. Bălegarul era folosit ca îngrășămînt natural. Din blana de oaie, se făceau cojoace, din pielea de vită se făceau pelerine, din pielea de porc se făceau opinci. Oasele, le mîncau cîinii. Cenușa din sobă sau din vatră se punea la rădăcina pomilor. Nu existau gunoaie, nu existau peturi, nu existau pungi de plastic, nu existau sticle. Nu existau nici pachete de țigări, cine fuma își făcea singur țigările. Nu exista TV.

*

Asta acum 100 de ani.

Cu mai multe secole în urmă, era și mai bine.

Nu aveau doctori – existau bătrînele care, cu experiența transmisă din generație în generație, fără plata contribuției de sănătate, te vindecau cu leacuri băbești, gratis, eficiente, care nu duceau la dependență și nici nu aveau efecte secundare.

Nu aveau judecători – dacă existau pricini, le rezolva sfatul bătrînilor, fără șpagă.

Nu aveau primari – erau conduși de cel mai înțelept și mai respectat.

Nu aveau preoți – un bătrîn care știa din neam Evangheliile, îi boteza. Fără plată, exact cum spunea Mîntuitorul, iar spusele Lui sînt porunci pe care ar trebui să le respecte chiar și bisericile creștine (mai ales cea ortodoxă, care a transformat credința în industrie).

Nu aveau poliție – ordinea era asigurată de tineri pregătiți și cu plugul, dar și cu sabia.

Nu erau taxe, impozite, contribuții, amenzi, cotizații, nimic asemănător.

Era greu, era mult de muncă, aveau closet din scîndură în curte (sau nu!), nu aveau băi. Dar erau liberi, erau fericiți, erau fără stres. Erau fericiți fără TV, fără smartphone, fără nenorocirile numite azi fericiri, fără minciuni și diversiuni, fără Iohannis și inaintașii lui. Pe atunci, trădătorii de țară erau spînzurați. Era mult disconfort, erau multe neajunsuri, dar era credință, libertate, dreptate…

Dan Cristian IONESCU