Am mai Pierdut un Prieten Foarte Bun și Drag! (III)

Incorect Politic
Noiembrie 19, 2018

  Motto: „Părintele Mosor, voievodul cuvintelor, profesorul de preoție, inima slujirii, tunetul mustrărilor duhovnicești, a fost pus în pământ. Sufletul lui deja săvârșește Proscomidia Liturghiei cerurilor, în fața Arhiereului Hristos, pe care L-a slujit și L-a dorit toată viața.100 de preoți și un ierarh au cântat la căpătâiul lui: Hristos a înviat. Am rostit și eu câteva cuvinte smerite în fața catedrei cu trupul său. Dumnezeu să te ierte și iartă-ne, părinte.” (Preot profesor Ioan Istrati)

Nu mai știu în ce an (2011? 2012?) părintele Mosor a venit din nou la Corbi, de data aceasta stînd la mine, într-o veche casă țărănească pe care o cumpărasem (la mine, mîncarea se servea în blide din ceramică de Horezu, cu linguri de lemn, apa o aduceam de la izvorul de peste drum într-o oală de lut, țuica se bea din ceșcuțe din lut, berea din căni de asemenea din lut , ștergare țărănești, etc. – singurele modernități erau aragazul adus de la București, o butelie adusă de la Vaideeni după ce am fost izgonit de rude (Mîntuitorul spunea că cei mai mari dușmani ai omului sînt casnicii săi, adică rudele – a avut, ca întotdeauna, dreptate) și internetul prin stick.

A venit din nou și Mitică și, în prima zi, i-am dus la Mănăstirea Aninoasa și la Mănăstirea Slănic (ridicată, conform tradiției, de Vlad Țepeș).

În ziua următoare, împreună cu părintele, cu Mitică și cu finul Nicu, am plecat la un alt drum lung. Am trecut pe la Mănăstirea Văleni (care mi s-a părut perfecțiunea în ceeea ce privește îngrijirea grădinii și livezii) după care am  ajuns în Vîlcea, la rezervația naturală Buila-Vînturărița (cel mai mic parc național din țară) care are două obiective istorice.

Primul, este schitul Pahomie. Ctitorii schitului, au rămas un mister.

Părerea cea mai răspîndită în trecut (dar care văd că astăzi este negată, fără nici un argument) era aceea că Pahomie căligărul era fostul Ban al Craiovei, Barbu Craiovescu, ajutat de haiducul Sava, fostul său căpitan de oști, să ridice schitul în anul 1520.

Ajungînd acolo și urcînd ultimele trepte spre terasă, părintele Mosor s-a întors spre mine și mi-a spus: „Dane, nu o să pot să-ți mulțumesc niciodată fiindcă m-ai convins să vin să vad minunea aceasta!”.

Acolo, am fost întîmpinat cu bucurie de parintele stareț (pe vremea aceea), Damaschin. De regulă, pe la mănăstirile si schiturile unde ajunsese cartea mea, eram primit cu bucurie.

Părintele Damaschin s-a bucurat să îl cunoască și pe părintele Mosor, după cum s-a bucurat și să îl asculte – evident, în micuța bisericuță de sub stîncă, părintele Mosor a mai făcut o cîntare.

Am luat apoi împreună masa, după care am plecat spre Mănăstirea Pătrunsa.

La capătul drumului forestier am lăsat mașina la troița ridicată acolo și am început urcușul lung, pînă la o altitudine de cca. 1.300-1.350 de metri.

Este și o scurtătură, dar foarte grea, să urci o pantă cu o inclinație de peste 45 de grade, plină de buruieniș și de plante înalte, pînă la poarta chiliei părintelui Agaton (părintele Agaton! ce figură! și el ar merita un articol!). Dar dacă nu știi obiceiurile, te oprești la poartă.

Mănăstirea a fost construită în anul 1740 de Climent, episcop al Rîmnicului între 1737-1749, pe platoul pe care se născuse în 1685. Mama lui, în ultima lună de sarcină, a urcat muntele cu ceilalți săteni ca să fugă din calea turcilor și aici a fost pătrunsă de durerile nașterii, de unde și numele mănăstirii.

Privită de sus, această mănăstire inedită pare un camping cu bungalow-uri. Am mers întîi la noua biserică, frumoasă, elegantă, mare ca o catedrală, mult prea mare pentru cîți se încumetă să parcurgă acest drum (cred că nu se umple nici în noaptea de Înviere).

Apoi am mers la vechea bisericuță (din sec. XIX), Sf. Parascheva, după numele mamei ctitorului. Ca și mine, părintele Mosor se simțea cel mai bine în bisericile vechi, sărace, modeste, ridicate în vremuri în care era mai multă credință, mai multă smerenie.

Întrînd în bisericuță, unde un meșter iconar lucra la restaurare, părintele s-a simțit în largul său și a pornit „să facă o cîntare”. Cînd și-a dat drumul la voce, iconarul a încremenit cu pensula în mîna. Apoi a reînceput să picteze iar cînd părintele a terminat, s-a întors spre el cerînd binecuvîntarea.

Am ieșit afară și am văzut, la cca. 50 m., în fața trapezei, ieșiți toți călugării care aveau ascultare la cuhnie, curioși să vadă cine cînta atît de frumos și de puternic.

După obiceiul locului, am fost invitați la masă. Părintele Mosor, foarte serios în treburile serioase, avea și obiceiul să mai și glumească (hîtru, precum orice strănepot al lui Ion Creangă), dar nu vă mai rețin și cu acea întîmplare.

Cînd să plecăm, apare și părintele stareț Varsanufie care insistă să rămînem peste noapte pentru ca a doua zi să participăm la hram. Tentantă propunere, dar din păcate agenda noastră era încărcată. Am coborît muntele la mașină și am luat drumul înapoi oprind însă la Schitul Iezer și la Mănăstirea Sărăcinești.

A doua zi drumurile noastre au fost puține și în reluare la mănăstirea Dintr-un Lemn, pentru ca părintele să-și revadă prietenul părinte arhimandrit Chesarie (ultima dată cînd s-au văzut) și Mănăstirea Surpatele (ctitorie a Doamnei Marica Brîncoveanu), mănăstire care a avut un rol important în scrierea cărții mele și unde maica stareță Eftimia ne-a invitat la masă.

După aceste trasee mănăstirești, ne-am dedat și unei activități laice. „Cuscranul” (cuscrul lui Mitică) își vînduse vila de pe malul lacului și își făcuse o pensiune pe Valea Argeșului.

Ne-am înfruptat cu păstrăvi și a fost așa de bine încît mi-am luat un obicei: de cîte ori ajungeam în zonă (în special să fac modificări la testament), mă duceam să mănînc acolo un păstrăv.

Eram nevoit să mă duc la Curtea de Argeș întrucît trei notari din București mi-au refuzat, pe rînd, să îmi autentifice ultimul testament, iar unul dintre ei, un tînăr, m-a făcut să îl bănuiesc de faptul că lucrează cu o mafie care se ocupă de înșelarea și jefuirea bătrînilor singuri – oi fi eu bătrîn și bolnav, dar senil sper că încă nu am ajuns.

Ultima data cînd am fost, acum un an și jumătate, chiar a fost din păcate ultima dată întrucît terasa a fost închisă și nu se mai poate fuma. Să vă spun ce simt eu pentru Aurelia Cristea, inițiatoarea legii și pentru parlamentul care a votat-o?

A urmat ultima vizită pe care am făcut-o la Tîrgu Neamț. Nu mai țin minte cînd, dar părintele Iustin Pîrvu încă trăia. Mă sună Mitică și îmi spune că se repede la Tîrgu Neamț să discute ceva că părintele, întrebîndu-mă dacă nu vin și eu.

Am fost de acord, a trecut prin București să mă ia și pe la miezul nopții ajunsesem la Humulești (am ajuns tîrziu fiindcă în Piatra Neamț am greșit drumul și niște tineri glumeți ne-au dat niște indicații după care cred că s-au prăpădit de rîs).

A doua zi după amiaza (sîmbătă) am făcut scurte vizite la Mănăstirea Neamț și la Mănăstirea Voroneț iar duminică la prînz am plecat spre București, oprind pe drum la Mănăstirea Petru Vodă și, întrucît părintele arhimandrit Iustin Pîrvu fusese coborît spre vale, la Mănăstirea Paltin, pentru a fi îngrijit de călugărițe, am oprit și acolo.

În toamna lui 2013 am avut parastasul de 7 ani pentru tatăl meu. Trecut de 70 de ani, părintele Mosor s-a urcat pe la miezul nopții într-un microbuz de București, a venit, a oficiat împreună cu părintele Alexandru (de la parohia de care țin) o altă slujbă minunată, a mers la masa de pomenire unde a făcut o ultimă rugăciune și a plecat spe Moldova refuzînd chiar și decontarea transportului.

În anul 2015 Mitică și-a cumpărat în Curtea de Argeș o casă nouă. Părintele Mosor s-a urcat la volan, a trecut munții, s-a abătut din drum ca să mă ia și pe mine, după care a ținut slujba de sfeștanie a casei.  A doua zi, din motive diferite, am rămas amîndoi în Curtea de Argeș.

Eu am tras la nepotul meu Decebal întrucît după încă o zi trebuia să mă întîlnesc cu mai sus-menționatul părinte Alexandru, pe care mi-a făcut mare plăcere să îl conduc în mai multe rînduri la mănăstirile și schiturile pe care le iubesc.

Ne-am întînit la Biserica Domnească, l-am condus să vadă ruinele bisericii Sîn-Nicoară și apoi ne-am îndreptat spre mine. Ajunși, am oprit întîi la finii mei unde am mîncat ceva (ouă ochiuri și salată de roșii), apoi am mers la casa mea unde, fiind o zi superbă și călduroasă, am pus pe masa de pe terasa de sub bolta de viță niște beri reci.

La un moment dat sună telefonul, era părintele Mosor care mă întreabă ce facem, îi răspund că bem o bere rece. Părintele spune: „Păstrați-mi și mie un pahar!” „Dar unde ești?” „Sînt aici, în fața bisericii!”. În cîteva minute, părintele era și el sub boltă cu berea rece în față (desigur, a venit și finul Nicu, să ne mai aducă niște bere din frigider).

Știa părintele atît de multe lucruri, necunoscute nu numai de laici, dar nici de mulți dintre preoți! Și le povestea cu atîta savoare! A fost ultima dată cînd l-am văzut!

De atunci, îl sunam doar la telefon de Sf. Împărați, de Paști, de Crăciun sau cînd eram nevoit să îi cer să mai treacă pe lista celor pe care îi pomenește oameni cunoscuți – într-un singur an i-am pomenit de colegul nostru de an Stere, de nepotul meu Decebal (în curtea căruia băuse cu un an înainte o cafea), de Maria (principalul meu ajutor la înmormîntările și parastasele părinților mei) – ultimii doi, plecați prematur, erau trecuți ca moștenitori ai mei!

În seara de 25 oct. îmi telefonează Mitică și îmi dă o veste proastă, părintele Mosor, care pe lîngă toate calitățile pe care le-am pomenit la început, o mai avea și pe aceea de gospodar vrednic și harnic, s-a urcat într-un măr să culeagă fructele, și a căzut din pom.

Îl sun și, fără să știu cît de grave sînt consecințele, mă reped la el: „Păi bine măi părinte, cine Doamne iartă-mă te-a pus să te urci în pom?” „Crede-mă că de cînd am căzut, numai la asta mă gîndesc!”. Am aflat că pe 11 oct., cînd s-a întîmplat nenorocirea, în cădere și-a vătămat coloana, avea o vertebră ruptă, este imobilizat în corset de ghips și, în raport de evoluție, aceasta ar fi ținut între  4 și 6 săptămîni.

Am mai discutat multe altele, mi-a  povestit tristețea lui asupra referendumului, spunînd că aceasta este o pată pe obrazul poporului român care nu se va șterge niciodată. I-am spus de acțiunea ce urma să aibe loc după două zile la Mănăstirea Comana, unde urma să îl întîlnesc și pe părintele Cârlan-Ungureanu (care îi fusese elev la seminar).

S-a bucurat să afle că încă mai există în țara asta locuri în care patrioții se pot strînge.

M-a rugat să-i mulțumesc din partea lui părintelui și doamnei pentru modul perfect în care l-au primit în casa cu ocazia unei vizite făcute nu mai știu în ce an, cînd părintele Mosor avînd nevoie de consultații la oculist a stat la mine trei zile și i-am dat numărul de telefon al părintelui Cârlan.

L-am sunat din nou pe 8 nov., mi-a spus că îi este mai rău decît oricînd, că are dureri cum nu a avut niciodată. A doua zi urma să îl vadă la domiciliu un medic.

Oricît de rău îi era, m-a întrebat cum a fost la Comana. I-am spus pe scurt că a fost minunat și că atunci cînde se va pune pe picioare îi trimit pe mail-ul soției articole și vreo 60 de fotografii. Nu a mai fost cazul!

În dimineața de 11 nov., la o lună de la nefericitul eveniment, Mitică îmi anunță prin SMS vestea tristă (mi-a scris că nu avea putere să mă sune).

Bunul și bietul părinte Mosor! Vroia să mă ajute! Știa că la mine în casă stalactite de păianjeni coboară de sus în jos, iar stalagmite de praf se înalță spre tavan. Se gîndea să îmi trimită două credincioase din parohie care să stea la mine pînă cînd îmi fac casa lună.

I-am explicat marea problemă, și anume că peste tot, în toate camerele (inclusiv în debara și în bucătărie), eu am mii și mii de cărți, de printuri și de notițe pentru cărțile începute, pe care nu mai am putere să le organizez, dar nimeni altcineva nu poate face asta.

Anul trecut, cînd am rămas fără ajutoare, îmi propusese pentru iarnă un așezămînt social mănăstiresc din Neamț. Dar, din mai multe motive, nici aceasta nu era o soluție pentru mine.

                                                                    ***

Cu două zile înainte (9 nov.) murise părintele Nicolae Bordașiu (ns. 1924), foarte cunoscut preot bucureștean, ucenic al părintelui Galeriu și paroh, după decesul acestuia, al bisericii Sf. Silvestru. Desigur, fost deținut politic.

L-am întîlnit în septembrie 2010. Primise cartea mea și a vrut să mă cunoască, și-a întins antenele și într-o zi primesc un telefon de la un prieten (culmea, stabilit de 20 ani la Chicago, dar care atunci era în România!) care îmi spune că părintele vrea să mă cunoască și dacă eu pot, vine a doua zi dimineata să ma ia cu mașina.

Ora era neprietenoasă întrucît atunci cînd adesea stai noapte cu ochii în tavan, cel mai bun somn este cel de dimineață, dar am zis că avînd în vedere vîrsta părintelui, să fac un efort.  Pe drum, am mai aflat ceva care m-a deranjat, că părintele îmi oferă doar jumătate de oră – păi așa, puteam vorbi la telefon! Dar cînd am ajuns acolo și am început să discutăm, discuția s-a prelungit mult mai mult decît vroiam, peste trei ore, timp în care eu, obișnuit să-mi petrec viața întins la orizontală, înțepenisem în scaun!

Din fericire, la un moment dat părintele a vrut să îmi arate noile lucrări pentru construcții sociale pe care le făcea în curtea bisericii, ocazie cu care am putut să mă ridic și să desțepenesc. Mi-a spus multe lucruri pe care însă nu le voi reproduce fiindcă s-ar putea ca Alexandru Florian să ceară declararea post-mortem a părintelui ca antisemit. Spun doar atît, pentru credința sa în Hristos, părintele (ca mulți alți creștini) a ajuns în temniță fiind anchetat de evrei.

                                                              ***

Nu este de loc plăcut să tot spui atît de des Dumnezeu să ierte, Dumnezeu să odihnească!

Dar este de-a dreptul neplăcut să tot găsești în cutiile poștale reclame pentru firme cu   servicii funerare (într-o cutie am găst 4, într-alta trei) – unele au și restaurant! Dar și eu, dintr-o anumită perversiune (masochism) nu le arunc, ci le las acolo! Poate vor servi moștenitorilor!

                                                                                             Dan Cristian IONESCU

 

                           IN MEMORIAM † Pr. Prof. Constantin Mosor 1943 -2018

                      †Pr. prof. Constantin Mosor a fost înmormântat la Humulești

Părintele Constantin Mosor, preot coslujitor la „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Târgu Neamț, fost paroh al Bisericii „Sfântul Ilie” și fost cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a fost înmormântat azi, 13 noiembrie 2018 la Humulești.