Home / Actualitate / Ungurii Încă Visează la Autonomie

Ungurii Încă Visează la Autonomie

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 24, 2017

Știripesurse:

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu se numără printre susţinătorii independenţei Cataloniei, însă consideră că autonomia acestei provincii spaniole reprezintă un model pentru “Ţinutul secuiesc”, respectiv pentru judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, locuite majoritar de maghiari.

“Nu sunt pentru independenţa Cataloniei şi asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.r.) dorim autonomie şi nu independenţă. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori şi noi, pentru noi în Ţinutul secuiesc (…) Totuşi, ce se întâmplă acum (în Spania n.r.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferenţa dintre autonomie şi independenţă. (…) În ultimii 10-15 ani în Bucureşti s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e acelaşi lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e acelaşi lucru. Catalanii au autonomie şi vor independenţă.

 

(…) Al doilea lucru de care ar trebui să ţinem cu toţii cont este că dacă unei comunităţi i se spune în mod constant ‘nu’ de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune ‘da’ şi poate că acel ‘da’ va însemna un lucru rău pentru cei care spun ‘nu’ (…) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureştiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu şi nu la orice ceri tu. Dacă ţi se tot spune ‘nu’, la un moment dat te saturi, cred că este de înţeles. Aşa e şi cu copilul care cere şi nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă”, a precizat Antal Arpad, potrivit AGERPRES.

Antal Arpad, care este şi primar al municipiului Sfântu Gheorghe, este unul dintre susţinătorii fervenţi ai autonomiei teritoriale a judeţelor din centrul ţării locuite majoritar de maghiari.

Arpad e paralel cu realitatea din Catalonia dacă crede că o comunitate care spune “da” va fi lăsată de majoritatea care spune “nu” să facă secesiune.

Activenews:

Președintele reales al Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat sâmbătă, în cadrul Congresului CNS de la Târgu Mureș, că organizația are un statut de autonomie a ținutului secuiesc și că dorește să obțină autonomia pe cale constituțională, nu prin compromisuri politice.
„În programul prezentat de mine în cadrul Congresului de la Târgu Mureș, elementul principal era statornicia, sunt valori fundamentale ale Consiliului Național Secuiesc care ne dirijează. Avem un statut de autonomie a ținutului secuiesc, dorim să obținem această autonomie pe cale constituțională, pe calea dreptului și democrației, pentru noi acest lucru înseamnă aprofundarea caracterului statului de drept al României în sensul ca toate drepturile de care beneficiază secuii să fie pe bază de legi și instituții și nu pe bază de compromisuri cu Guvernul, în spatele culiselor”, a declarat, pentru AGERPRES, Izsak Balazs, după realegerea sa.
Membrii CNS l-au reales, sâmbătă, pe Izsak Balazs la conducerea Consiliului Național Secuiesc, cu 109 voturi pentru, în timp ce contracandidatul său, Farkas Csaba, a obținut 93 de voturi.
În privința arborării drapelului catalan alături de drapelul secuiesc pe parcursul Congresului CNS, Izsak a precizat că acesta a fost un mesaj simbolic de solidarizare cu catalanii.

Duminică, politicienii agitatori din Ținutul Secuiesc s-au manifestat împotriva statului român. Ceea ce au făcut prin arborarea steagului străin este împotriva legii. Există pedepse pe care guvernul laș și incompetent nu le aplică.

Spania, care a spus “nu” Cataloniei, a trimis armata peste cataloni după ce aceștia s-au încăpățânat să spună “da”.

La fel se va întâmpla cu Ținutul Secuiesc.

Ungurii Încă Visează la Autonomie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *