Africa de Sud: Istorie, Politică și Actualul Genocid al Albilor

MNR
Incorect Politic
August 28, 2018

Recent, Twitter a explodat din nou în urma postării lui Donald Trump. Acesta a îndrăznit să atragă atenția asupra genocidului albilor, ignorat de aproape toată presa internațională controlată de năsoși.

Guvernul sud-african s-a grăbit să nege, iar liberalii și jidanii de pretutindeni au început să îl acuze pe Trump de rasism și intolerantă.

Însă, oricât ar încerca să ascundă sau să nege, guvernul sud-african lucrul acesta, genocidul albilor este cât se poate de real, chiar dacă Huffington Post, New York Times și Washington Post au spus că sunt teorii conspiraționiste neo-naziste.

ADL (Anti Defaimation League – Liga Anti-defăimare) a ieșit la atac de asemenea, condamnând “conspirațiile neo-naziste”. ADL este o instituție iudaică, ce pur și simplu cenzurează tot ceea ce nu le convine, de la documentare și filme, la postările voastre pe facebook și twitter. Ei nu fac altceva decât să lupte împotriva defăimării Israelului. Si omul alb doarme.

În urma postării lui Trump, randul sud-african a pierdut 2% din valoare, iar Africa de Sud s-ar putea să aibă mult de pierdut, ajutorul anual dat de SUA Africii de Sud se ridică la 500 de milioane de dolari, și există si speculații că SUA va impune sancțiuni economice

Culmea este că Trump atrăgea atenția asupra situației dramatice din Africa de Sud încă din 2013, când descria Africa de Sud ca pe o bombă cu ceas ce poate să facă implozie oricând.

O mică istorie a Africii de Sud de la apariția primilor albi până în prezent

Țările europene doreau să creeze rute de contact cu orientul, și să aducă mirodenii. Portughezii cartografiaseră deja coasta Africii de Vest, milă cu milă și găsiseră Capul Bunei Speranțe, intrând astfel în contact cu comercianții arabi și aflând că musonii îi pot duce în India. Astfel, portughezii sunt primii europeni care au descoperit Africa de Sud în 1487.

În 1652, o companie olandeză a trimis câteva sute de oameni în sudul Africii, aceștia trebuiau să creeze o stație de aprovizionare, pentru vasele care străbăteau distanțe foarte mari, din Europa de Est până în Africa de sud. Astfel au creat și ferme, și un port. Ei erau fermieri și comercianți.

Nu durează mult până când începe războiul dintre Marea Britanie și Franța, iar în dorința de a închide ruta spre Cape Town pentru Franța, britanicii trimit armate care să cucerească teritoriul colonizat de olandezi. Cape Town devine o colonie britanică.

În 1830, olandezii au plecat din Cape, au avansat în interiorul Africii de Sud și au înființat trei republici independente, Natal, Republica Transvaal și Statul liber portocaliu.

Aceștia au descoperit aur și pietre prețioase, ceea ce a dus la dorința englezilor de a pune mâna pe resurse.

A urmat războiul anglo-boer, în care britanicii au comis atrocități împotriva olandezilor, au capturat femeile și copiii și i-au mutat în tabere de concentrare (invenție britanică) pentru a forța armata boer să se predea.

Astfel britanicii au colonizat tot.

Deja în 1910 totul se afla sub conducere britanică și s-a format Uniunea Africii de Sud.

În 1913 albii au primit 85% din teritoriu. Mulți istorici se grăbesc să acuze albii de preluarea teritoriului populației negre ignorând multe aspecte, cum ar fi faptul că cea mai mare mină de platină a fost dată populației Tswana.

Albii dețineau teritoriu Taroo, semi-deșertic, asemănător cu deșertul Arizona, pe când populația neagră avea teritoriu în nord și est, zone extrem de fertile și ploioase.

Mai mult, africanii care au venit din nord și albii care au venit din sud au fost primii care au construit așezări acolo, nu e ca și cum zona aceea era locuită și nici nu au existat conflicte.

În 1914, Sol Platjie, activist negru, scrie o carte despre aceste întâmplări în care combină ficțiunea cu realitatea și încearcă să prezinte situația ca pe o preluare forțata a teritoriilor triburilor africane de către omul alb și rău.

Adevărul este total diferit față de narativa liberală, sau cea comunistă, a lui Julius Malema. Adevărul este că albii nu au furat nici un teritoriu.

Astăzi există peste 40 de milioane de africani și doar sub 5 milioane de albi în Africa de Sud, dacă ne raportăm la aceste numere, Actul din 1913 pare injust. Numai că, în anul 1913 populația africană era sub 5 milioane, toți locuind în teritoriile pe care le-au păstrat, foarte puțini locuind și lucrând cu boerii, în zona Taroo.

Câțiva ani mai târziu, Africa de Sud participă la primul război mondial, luptând de partea Marii Britanii. Această decizie a fost extrem de populară și a dus la revoltele de la Maritz.

În 1920 mulți boeri ce fuseseră fermieri munceau acuma în mine, ceea ce a dus din nou la o revoltă, rebeliunea Ramd, care a fost suprimată prim bombardamente.

În 1939 Africa de Sud intră în cel de-al doilea război mondial, din nou de partea Marii Britanii, ceea ce duce la un alt val de nemulțumiri.

Dar de la începutul războiului Anglo-Boer populația albă din Africa de Sud a avut numai de suferit, a sărăcit, nu a avut acces la învățământ. Animalele le fuseseră omorâte aproape în totalitate și foametea era o problemă majoră, astfel că cele două războaie nu au făcut decât să înrăutățească situația.

A fost înființata o comisie care să investigheze sărăcia în rândul albilor, aceasta oferind ca răspuns segregarea. Mulți consideră că a fost piatra de temelie pentru apartheid.

Aproximativ 200 de mii de bărbați au fost trimiși să lupte de partea britanicilor împotriva naziștilor, dar în același timp, au fost construite fabrici de armament, ceea ce a dus la retragerea muncitorilor din zonele rurale și aducerea lor în comunitățile urbane.

În orașe nu se intra decât cu documente și în urma unui control strict, dar poliția nu a putut face față și a relaxat regulile pe perioada războiului.

Urmează o migrație continuă spre zonele urbane care culminează și cu una dintre cele mai mari secete, ceea ce a mai adus încă un milion de oameni în orașe. S-au format tabere în jurul orașelor industriale, care nu aveau apă și nici condiții sanitare.

În timpul celui de-al doilea război mondial, forța de muncă din fabrici a crescut cu peste 50%. Până să înceapă războiul, în Africa de Sud erau interzise meseriile.

În 1948, Partidul Național al Afrikanerilor a câștigat alegerile. Boerii erau din nou în control.

Africa de Sud Genocidul Albilor — Partidul Național – 1948

Apartheid este un cuvânt afrikaans care înseamna pur și simplu separate.

Wikipedia are grijă însa să îi schimbe sensul, explicând apartheid-ul ca pe un sistem de segregare rasială, implementat de guvernul Partidului Național al Africii de Sud între 1948 și 1994, în care drepturile majorității *non-albe* au fost retrase, iar supremația albă și minoritatea a condus Africa de Sud. Adică exact ce face Israelul astăzi, numai că jidanii au voie, albii nu.

După câștigarea alegerilor de către Patridul Național al lui D.F. Mălan, sistemul de separare începe să se dezvolte. Legile asociate cu politica de separare aveau ca motiv și stoparea căsătoriei între cele două rase, stoparea comunismului și terorismului, dar și asigurarea școlarizării în rândul populației oricărei rase.

Tot Partidul Național a extins teritoriile africanilor și a făcut foarte multe pentru educația negrilor, cel mai bun exemplu fiind Nelson Mandela, care a studiat dreptul la Universitatea din Africa de Sud, a studiat și la Universitatea Fort Hare și la Universitatea din Witwatersrand, totul finanțat de albii plătitori de taxe.

Până la sfârșitul anilor ’60 negrii din Africa de Sud și negrii Bantustans aveau cea mai mare rată de școlarizare din toată Africa, iar începând cu 1970 bugetul alocat învățământului negrilor a fost crescut substanțial.

Deja în 1985 existau în jur de 80 de mii de studenți de culoare ce urmau facultăți. Era un sistem care nu dăduse greși și reușise să pună populația neagră pe picioare.

Politicile economice ale lui Verwoerd din anii ’60 au ridicat standardul de viață al negrilor din Africa de Sud, aducându-i pe primul loc din Africa și au urmat creșteri constante ale venitului cu 5% pe an, comparativ cu doar 4% în rândul albilor. Africa de Sud devenise una dintre cele mai prospere țări, în ciuda sancțiunilor economice impuse de comunitatea internaționala.

În anul 1990, apartheid-ul a fost terminat.

Pe data de 2 februarie 1990, președintele sud-african F.W. De Klerk anunța și eliberarea câtorva organizații teroriste dar și a liderului lor, Nelson Mandela. Partidul Conservator și-a arătat nemulțumirea și dezgustul și a ieșit din parlament.

Toți teroriștii eliberați nu erau altceva decât marxiști extrem de periculoși, așa că ziua de 2 februarie a rămas cunoscută ca Vinerea Roșie.

De Klerk a justificat decizia prin faptul că în Europa de Est comunismul a căzut și nu mai reprezintă nici o amenințare și că mișcările de liberare ca ANC (Congresul Național African) nu au suficientă putere.

Totul a fost însa un plan bine pus la punct. ANC primea fonduri de la celebrități și carități din lumea vestică, democrată. Acestea erau din nou folosite pentru o agenda politică comunistă.

În timp ce De Klerk dorea reconstrucție și reconciliere, Madela ținea primul discurs în Cape Town. Din acel moment Africa de Sud s-a aflat într-o cădere liberă.

Marxiștii au preluat puterea, șomajul a explodat, peste 30% din populație neavând slujbă și numărul studenților a scăzut cu peste 20%, iar populația a crescut cu câteva milioane.

Africa de Sud a însemnat sărăcie după anul 1990.

Dar cine a fost în realitate Mandela și cum a ajuns De Klerk președinte?

Nelson Mandela nu a fost un mare revoluționar, a fost un terorist și un comunist care a reușit să devină președintele Africii de Sud în 1994.

Se pare că întreaga lume uitase că Mandela organizase și condusese o organizație teroristă ce a fost responsabilă pentru uciderea a mii de oameni nevinovați, în principal negrii, și totuși lumea îl cunoaște doar pe Mandela *prizonierul politic* ce a rezistat 27 de ani în pușcărie. Nimeni nu s-a obosit să reamintească lumii de ce era el în pușcărie.

Adevărul este că Mandela a luat parte în anii 40 la mișcarea revoluționară ANC, care a făcut alianță cu Partidul Comunist Sud-African (SACP), partid ce era în mare parte format din evrei. Doi lideri iudei ai SACP, Joe Slovo și soția sa Ruth i-au fost mentori lui Mandela și l-au înscris în partid, pregătindu-l să ia conducerea ANC. Joe Slovo era agent sovietic KGB.

18 membrii ai ANC au fost arestați lângă Johannesburg, în suburbia Rivonia, la ferma unui evreu, Arthur Goldreich, pe 11 iunie 1963.

Ferma acestuia era folosită ca ascunzătoare de către ANC, simpatizanți și colaboratori de-ai lor. Ei erau acuzați că plănuiau organizarea unui atac armat împortiva guvernului apartheid. Numele lui Mandela a fost adăugat pe lista acuzaților.

Guvernul Sud African a dorit un proces care să discrediteze total ANC. S-a cerut pedeapsa cu moartea a tuturor acuzaților, inclusiv a lui Mandela. Mandela se afla deja în pușcărie și nu era la prima arestare.

El fusese prima dată arestat în 1956 pentru trădare, în 1962 pentru că a părăsit țara fără pașaport, iar apoi în 1964 a fost acuzat și de sabotaj în timp ce era încarcerat la închisoarea locală din Pretoria, unde servea o pedeapsă de 5 ani.

Guvernul israelian a fost extrem de preocupat de acest proces pentru că două treimi din acuzați erau evrei și incidentul putea să creeze un val de anti-semitism în Africa de Sud, dar și pentru a își consolida relațiile cu negrii din Africa de Sud pentru a profita de dorința acestora de respingere a apartheid-ului.

Israelul a folosit o masă de așa-ziși intelectuali pe care i-a instruit să critice procesul și să discreditele guvernul sud-african, au apelat la ONU și asfel a fost publicată o declarație, pe 20 mai 1964 în care se cerea eliberarea acuzaților. *Nu le veți face vocile neauzite spânzurându-i. Cuvintele lor o să răsune de 1000 de ori mai puternic* așa sună stupida declarație.

Pe 12 iunie 1964 procesul s-a încheiat și acuzații, inclusiv Mandela au fost condamnați la închisoare pe viață.

În 1966, CIA a finanțat asasinarea prim-ministrului Verwoerd, prin agentul lor Demetrio Tsafendas, de origine greacă ce migrase în Africa de Sud. Fundația sud-africană Oppenheime era finanțată de CIA prin Hendrik Van Den Berghof, de la Securitatea sud-africană și prin John Vorster, ministrul justiției, cei doi recrutându-l pe Tsafendas. Acesta a reușit să îl injungie pe Verwoerd în sediul parlamentului.

El și-a justificat crima denunțând politicile extrem de rasiste ale guvernului sud-african. Acesta a fost găsit ca fiind schizofrenic, și și-a petrecut restul vieții în pușcărie și în sanatoriu.

Deja în anii ’70 campania evreiască menită să controleze Africa de Sud nu avea nici un efect, economia era în continuare puternică și toate sancțiunile impuse nu reușeau să aibă nici un rezultat. Nici campaniile de denigrare din presa deținută de jidani în SUA nu aveau efectele dorite. Africa de Sud părea de neoprit.

În 1979 CIA a reușit să îl recruteze pe Pik Botha, ministrul de externe al Africii de Sud, ca spion. Acesta a fost folosit în încercarea de a distruge guvernul sud-african.

Botha l-a recrutat și pe ministrul sportului, Piet Koornhof și pe șeful Serviciilor de intelienta militară, generalui Tienie Groenewald, în operațiunea condusă de CIA și de iude. Groenewald a dat CIA-ului și MI6 o listă cu numele naționaliștilor afrikaaner și a afrikaanerilor de dreapta, și a aranjat ca aceștia să fie agresați și hărțuiți.

În 1970 și 1980 familiile de bancheri, în special familia Oppenheimer au început să speculeze randul pentru a îl devaloriza. Inflația a crescut cu 7% ajungând la 16% în 1980.

În 1989, un mason ce avea lagaturi strânse cu B’nai B’rith, fraternitatea masonică evreiască ce controlează ADL, a fost ales președinte al Africii de Sud. Acesta este Frederik De Klerk, ce a fost sprijinit în candidatură de evrei și de sioniști. De Klerc a fost un trădător de rasă care a ajutat la distrugerea Africii de Sud și a dat-o pe mâna marxistilor negrii.

În 1994 Madela devine președinte și în consecință Africa de Sud are sistem bancar centralizat ce era condus de Gill Marcus, jidancă, avându-l ca paravan pe Tuto Mboweni, negru obedient.

Trevor Manuel a devenit ministrul finanțelor, desigur și el jidan. Alec Erwin ministrul comerțului tot jidan. Helena Dolny, evreică și fosta soție unui fost agent KGB conduce banca Land. Există o listă impresionantă de iudei în funcții cheie.

Tot ce s-a întâmplat în Africa de Sud a fost în numele *democrației* și *diversității*, aceeași placă neobosită a jidanilor, cu care reușesc să preia țară după țară. Același lucru se întâmplă astăzi în Europa.

Ca peste tot pe unde sunt guverne evreiești, astăzi Africa de Sud este o țară distrusă și săracă. Criminalitatea este în continuă creștere.

Mandela a declarat cândva că *Sub o guvermare comunistă, Africa de Sud va deveni tărâmul laptelui și a mierii. Drepturile politice, economice și sociale nu vor mai fi doar pentru albi. Ele vor fi împărțite în mod egal între albi și non-albi. Va fi destul pământ și vor fi destule case pentru toată lumea. Nu va mai fi șomaj, foamete, nu vor mai fi boli. Muncitorii vor castiga salarii decente, transportul va fi ieftin și educația gratuită.*

S-a produs exact opusul, iar întreagă președenție a lui Madela a fost un eșec. Istoria adevărată o să îl țină minte ca pe unul dintre cei mai proști lideri.

Care este moștenirea lui Mandela și a evreilor în Africa de Sud?

După 8 ani de la câștigarea președenției de către Mandela, peste 60% din sud-africani declarau că trăiau mult mai bine pe vremea apartheid-ului.

Când apartheid-ul s-a încheiat, speranța de viață în Africa de Sud era de 64 de ani, acum este de 56, la fel ca în Somalia.

Mai mulți oameni sunt omorâți pe săptămână în Africa de Sud decât au murit în pușcării pe toată durata apartheid-ului. În medie sunt 50 de crime pe zi. Africa de Sud ajunge în top 10 țări la capitolul criminalitate, situându-se mai sus ca Mexic sau Rwanda.

Guvernul sud-african și autoritățile sunt extrem de corupte și au o rată de credibilitate minimă.

Deși fostul președinte Zuma cheltuise 24 de milioane de dolari din banii publici pe o piscină și pe un amfiteatru la casa lui, el a mai fost ales încă un mandat.

Mulți dintre cei care luptasera împortiva apartheid-ului și-au declarat public nemulțumirile și acum încearcă să se delimiteze de politica sud-africană, însă este prea târziu.

Sub conducerea lui Zuma guvernul a fost dezastruos la toate capitolele, învățământ, sănătate, economie, securitate.

Conform organizației pentru drepturile omului, Gencide Watch, Africa de Sud se află la etapa 6 a genocidului și anume pregătirea. Se căutau vinovați, existau agitatori și lumea se pregătea să pedepsească boerii, albii.

În 2010, când țara se afla la începutul unei anarhii, Africa de Sud devine cea mai periculoasă zonă în care să ieși pe stradă dintre zonele de pe glob în care nu există război și Julius Malema , membru ANC, reînvie un cântec vechi anti-apartheid care descrie omorârea boerilor. Shot the boer, shot, shot, shot.

Malema a fost dat afară din ANC și condamnat pentru incitare la ură, însă la nici 7 luni de la condamnarea acestuia, președintele Africii de Sud, Zuma a cântat chiar el același cântec.

După ce Zuma a cântat despre uciderea boerilor, crimele împotriva acestora s-au intensificat și au devenit din ce în ce mai inumane.

Situația a escaladat atât de mult încât poliției i s-a ordonat să nu mai raporteze crimele în funcție de rasă. Grupurile de fermieri care asigurau paza au fost dispersate și dezarmate de către poliție. Au urmat apoi și mai multe crime, torturi și violuri.

În 2012, Gregory Stanton, șeful organizației non-profit Genocide Watch a condus o misiune în Africa de Sud. În raportul întocmit acesta a concluzionat că există o campanie bine coordonată de genocid împotriva fermierilor albi.

Deja se vorbea de masacru. Acesta a cerut ajutor internațional, dar desigur a fost ignorat.

A raporat că majoritatea femeilor și copiilor sunt violați cu bestialitate înainte să fie uciși. Alte metode de tortură includ turnarea apei fierbinți pe gât, legarea cu lanțuri de mașini și târârea fermierilor kilometrii întregi, arderea cu aruncătoare de flăcări, alții sunt tăiați cu machete.

Zuma a negat vehement toate acuzațiile ce i se aduceau.

Acesta demisionează pe 14 februarie 2018 în urma nenumăratelor scandaluri de corupție. La președenție îl urmează Cyril Ramaphosa.

Acesta anunță că boerii urmează să fie dezproprietăriți fără nici o dezpăgubire. Mai mult, se anunță clar că dacă nu își părăsesc fermele urmează să fie uciși. Presă controlata minte.

Malema recunoaște însă că vor urma și mai multe ucideri, asta după ce îl face pe Trump mincinos.

Pe Twitter se cere deschis uciderea albilor. Lumea ignoră.

Situația este atât de rea, încât Australia și Rusia au oferit azi boerilor.

Rusia a decis să ofere azil, ajutor și pământ la 15 mii de boeri sud-africani, asta în timp ce Europa este ocupată să importe jeg musulman și sub-saharian.

Boerii sud-africani sunt împroprietăriți în regiunea Stavropol, o regiune extrem de naționalistă, dar unde sunt întâmpinați cu bucurie.

Media tace:

Presa de stânga este obsedată să ascundă crimele din Africa de Sud, s-a mers atât de departe încât Yahoo a scris un articol despre fermierii care îl atacă pe Trump și îl roagă să își vadă de ale lui, folosind 5 tweeturi a 5 negrii. Asta înseamna jurnalism în 2018.

Newsweek ne vorbea despre crimele din Africa de Sud și despre cum un fermier alb este ucis la fiecare 5 zile iar autoritățile nu vor să facă nimic, dar asta era înainte de tweetul lui Trump. După, ne spune că este o teorie a conspirației nazistă.

Vox merge și mai departe și ne spune că este irelevant dacă crimele se petrec sau nu, important este naționalismul alb, iar tweetul lui Trump nu face altceva decât să rezoneze cu naționalismul alb.

Probabil această naționalistă nazistă atacată și torturată este extrem de privilegiată.

Este doar o conspirație nazistă…

Doar o conspirație..

Doar o conspirație!

O conspiratțe nazistă:

Să vă intre bine în cap – Doar o conspiratie…

Și desigur…

Nu e ca și cum Africa de Sud ar considera chinezii ca fiind negrii și i-ar lasă să ia fermele…

Și nu e ca și cum China și Africa de Sud nu ar lucra acum împreună.

Este bine știut că expansionista China încearcă să acapareze și partea de sud a continentului african, și apoi să se extindă și pe coasta vestică.

Ei deja controlează mare parte din Africa Centrală. Probabil China vrea să acapareze toate resursele Africii de Sud și să lase țară într-un colaps, întocmai cum a făcut cu Venezuela.